Franko Sicra: Poezii
Colinda….
Colinda marea…peste valuri,
Rătăcitor pe drum mereu,
Mângâind cu-asale triluri,
Pribeagul cântec de Orfeu.
Tăcută…marea îl ascultă,
Cu val de spumă lăcrimând,
Și-n unduirea ei tăcută,
Înalță cor la al sau gând.
Se-nalță sunete în ceruri ,
Spre stele ce-abia răsar,
Danseaza-n luna printre cercuri,
Cu aștri reci…lumini de jar.
Prin codrii vechi…răzbiți de timpuri ,
Duios…își plimba versul lui ,
Si mângâind trecute vremuri,
Se-nneaca-n cupa timpului .
Apoi…tăcut se-ntoarce ‘ndată ,
Spre sufletul prea zbuciumat,
Spre celui ce viața dată,
Corzii care l-a ‘ngânat.
Din ochii lui preling bobițe,
Șiroaie de mărgăritar,
Ating chitara în suvițe,
Și se preschimbă-n cântec iar .
Izvor de dor sunt corzile chitării ,
De dorul ochilor ca-un cer senin,
De-un suflet,din largul depărtării ,
De ea și chipul ei divin .
La tine….
La tine-am venit din nou acum,
În prag de înserare…
Acum… când gândurile se depun,
În noaptea ce răsare.
Sa te întreb mă paște gând…
De frig ți-a fost aseară…
Căci timpul nu a fost prea blând,
Iar tu… stăteai afară.
La tin’ dorit-am ca să vin…
Veșmânt de noapte să-ți aduc…
Și valul rece să-ți alin
La pieptul meu când îl apuc.
Mă iartă dara de uitare…
Mă iartă tu…iubită înspumată,
Te rog… cu mine ai răbdare,
Și dă-mi iertare… o clipa împacată.
Mă lasă dară creștetul învolburat,
A mâinii mângâiere să o trec,
Să liniștesc un zbucium ‘negurat,
Și-n brațul tău… plânsul să-mi înnec .
26.01.2015
Ploaia
Din departarea zări-albastre,
Din umbra norilor sărutul dând,
Pamântului ce-acol se naște,
Coboară cântec pe pamânt.
Al mării valuri stau mirate
Mirajul lui le-a ‘ncremenit ,
Și vuietul de-adânc de ape
Acum e susur odihnit.
Aripa vântului hoinar mai plimbă
Peste hotarul necuprins…
A vrajii cânt ce înfioară
Si-adânc patrunde-n suflet trist.
Săgeti pe ceruri taie zarea,
Lumini …spărgându-se în mări,
Sfârșind apoi în ea cărarea,
Se sting tăcute-n depărtari.
Tipând cu glas temut de vreme,
În zbor albaștrii pescăruși,
Zbătând aripi peste întins de ape,
Grăbesc spre stânci… spre-al lor culcuș.
Din negrii nouri se revarsă
Fuior de calde picături…
Și sărutând întreg văzduhul,
Se-asează blânde pe pământ.
Descarcând poveri de ape…
Mareții nori…grăbesc apoi…
Spre alte zări…spre altă parte,
Dând soarelui pamânt și mări.
Franko Sicra
Ravenna
26.01.2015
