Vasilica Grigoraș: Niciodată nu-i târziu să-ţi împlineşti un vis…

15 Feb 2015 by admin, Comments Off on Vasilica Grigoraș: Niciodată nu-i târziu să-ţi împlineşti un vis…

Dintotdeauna, dacă m-ar fi întrebat cineva ce ţară mi-aş dori să vizitez, răspundeam invariabil – Grecia. Fascinată de istoria, cultura, civilizaţia şi filosofia elenă, la care adaug şi credinţa ortodoxă străveche şi durabilă în timp, Vechea Eladă mi-a intrat la suflet de timpuriu.

Noi, românii spunem „fii atent ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se împlinească”. Da, aşa este. Când nici prin cap nu-mi trecea, apare oportunitatea de a merge în Grecia cu un grup de profesori şi copii. Încântată de această ofertă, am acceptat.

Era primăvară, în luna aprile, când natura se dezmorţise şi se primenea zi după zi. Am plecat seara din Bucureşti, traversând Bulgaria în timpul nopţii, iar dimineaţă ne aflam deja pe ţărmul Mării Egee, la Salonic. Soarele răsărise de puţin timp şi-şi scălda razele voioase şi zglobii în marea liniştită. Ăsta era modul lor de a da bineţe mării şi a începe împreună petrecerea care ţinea cât era ziulica de mare. Ne-am făcut o primă bucurie şi ne-am plimbat pe faleză, răsfăţându-ne în briza mării.

Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost un sanctuar creştin ortodox, Biserica Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul Salonicului. Biserica actuală se află pe locul bisericii construite în secolul IV d. H. Impresionează prin dimensiunile sale, prin pictura interioară, arhitectura exterioară. Este renumită pentru cele șase panouri de mozaic, datate între perioada ultimei reconstrucții și inaugurarea politicii iconoclaste. Aceste mozaicuri îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, ctitorii şi copiii lor. Biserica face parte din situl paleocreştin şi al monumentelor bizantine din Salonic şi este inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1988. Aceasta atrage vizitatori şi pelerini din întreaga lume, atât prin arhitectură cât şi prin faptul că aici se află şi moaştele Sfântului Dumitru.

Comunitatea creştină din Salonic (Tessalonic) a fost înfiinţată de către Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorii misionare, când acesta a predicat în sinagoga evreilor din acest oraş.

Am intrat cu toţii în biserică, am aprins lumânări, am înalţat o rugăciune de slavă şi mulţumire.Domnului pentru că ne-a ajutat să ajungem în acel loc binecuvântat şi de cerere Sfântului Dumitru să mijlocească la Domnul cererile noastre. De asemenea, ne-am rugat Sfântului să ne ocrotească în călătoria noastră pe pământ elen, şi în întreaga viaţă pe unde ne vor mai purta paşii.

De aici ne-am îndreptat spre staţiunea Paralia Katerini. Paralia înseamnă plajă şi este situată pe Riviera Olimpului, la mică distanţă de Katerini. Muntele Olimp este cunoscut ca fiind lăcaşul zeilor, în special al regelui acestora – Zeus.

Staţiunea Paralia Katerini este o destinaţie perfectă atât pentru turişti bogaţi cât şi pentru cei fără pretenţii. Aici se găsesc o gamă largă de hoteluri şi vile, de la 3 stele până la cele de lux. Şi, deşi este renumită pentru hotelurile sale, tavernele, restaurantele, barurile şi cluburile de noapte, pe noi nu prea ne-au interesat toate acestea, decât admirându-le pentru arhitectură. Însă nu puteam să nu remarcăm faptul că toate clădirile şi casele erau vopsite, văruite în culori pastelate (roz, bleu, vernil, galben pai, alb) şi arătau de parcă ieri s-ar fi terminat lucrările de zugrăvit. Ne-a atras atenţia faptul că la fiecare casă era arborat steagul Greciei. Acestea se găseau de vânzare în aproape toate magazinele, indiferent de profilul mărfurilor. Ne-a surprins acest lucru pentru că la noi, un asemenea gest de patriotism ar fi fost catalogat ca o dovadă clară că nu te-ai desprins de comunism, şi riscai să fii cumva apostrofat şi împroşcat cu fel de fel de invective.

În fiecare vară, mii de turişti din toată lumea vin aici în vacanţă. Era destul de cald când am fost noi, dar nu începuse sezonul pentru plajă. Cu toate acestea, staţiunea era destul aglomerată. Şi cum lumea e tare mică, plimbându-ne prin staţiune, ne-au salutat mai multe persoane din urbea noastră, care veniseră cu alte autocare.

Când spui Katerini, spui şi cumpărături. Centrul staţiunii este plin de magazine de suveniruri. Aici poţi cumpăra haine de blană la jumătate de preţ, aur la preţuri foarte mici, dar şi multe alte lucruri. Totul se negociază cu vânzătorul. Intrând în magazine, am observat că erau reduceri de primăvară. Ne sfătuiam ce să cumpărăm şi, la un moment dat, o gestionară tânără şi frumuşică foc s-a apropiat de noi zâmbind, salutându-ne în limba română. Ne-a îmbrăţişat parcă ne cunoşteam de mult timp. Ca răsplată, am cumpărat mai multe lucruri din magazin, dar şi ea ne-a acordat reduceri substanţiale.

Acest loc este cu adevărat unic şi fermecător pentru orice turist. Se vede frumosul litoral pe de o parte şi munţii pe de altă parte. Ne-am plimbat pe plaja despre care se spune că are cel mai bun nisip din zonă, fără pietre. Atât plaja, cât şi apa Mării Egee erau foarte curate. Pentru grija protecţiei mediului înconjurător, Paralia a primit distincţia „Blue Flag”.

Ne-a atras atenţia Biserica Agia Fotini, construită chiar pe plajă, în pragul mării. Culoarea albă a acestei Case a Domnului exprimă puritatea vieţii Mântuitorului. Biserica învăluită de razele minunate ale soarelui îşi înalţă turlele spre cer. Împunătoare, se reflectă în Marea Egee, imagine purtată de valurile ondulate şi calde ale mării. Din aceste locuri a plecat Sfântul Petru pentru a propovădui creştinismul în lume.

Într-un zgomot infernal, ziua şi până noaptea târziu pe străzile staţiunii circulau motorete şi motociclete care tulburau liniştea staţiunii. Iată şi o bilă neagră pentru acest loc minunat. Grecii motivează folosirea acestor mijloace de circulaţie prin dorinţa de a înlătura poluarea gazelor toxice ale maşinilor. Cele două soiuri de poluare se exclud reciproc. Cum o fi mai bine? Dumnezeu ştie.

A doua zi, de dimineaţă am plecat spre Atena. În circuitul zilei era inclusă şi Meteora. Cuvântul Meteora înseamnă ad literam „mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus în ceruri”, iar etimologic referitor la „meteorit”. Se spune că este unul dintre cele mai mari și mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Sfântul Munte Athos şi este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO.

La poalele Meteorei, ne-am oprit în oraşul Kalambaka şi am intrat în magazinul cu obiecte bisericeşti. Fiecare dintre noi am cumpărat câte ceva pentru acasă şi pentru a face daruri celor dragi.

Începând de aici, se deschide un peisaj care, cu adevărat te uimeşte şi te vrăjeşte, în acelaşi timp. După unii, această zonă din Grecia este cea mai frumoasă de pe pământ, unică în lume. Traseul de la Kalambaka până la mănăstiri este fermecător. Durează aproximativ două ore şi te transpune într-o lume de vis. După verdele de toate nuanţele de la poala muntelui, răsar stânci înalte şi roci roşiatice. Sute de stânci foarte înalte răsar pe neaşteptate în faţă, născând atât teamă cât şi bucurie în interiorul călătorilor.

Pe crestele munţilor, pe stânci înalte, sterpe şi prăpăstioase s-au zidit în decursul vremii mănăstiri şi schituri. Toate acestea se află într-o armonie şi simfonie misterioasă cu peisajul întru înălţare, cugetare şi îndemnând călătorii, pelerinii la reculegere. Acolo sus, singurătatea şi tăcerea sunt la ele acasă. Liniştea şi blândeţea sunt precum cerul înstelat. Te minunezi cum pustnicii din aceste locuri au supravieţuit. Cred că se poate explica prin faptul că aici, ei au învăţat înţelepciunea gândului şi umilinţa sufletului. Astfel şi-au tras seva şi puterile pentru a sta împotriva intemperiilor vremii, stihiilor naturii şi a pericolelor iminente.

Am vizitat Sfânta Mănăstire Schimbarea la faţă sau Marele Meteor, aceasta fiind prima ca mărime, vechime şi locuită în permanență. Am urcat cele 115 trepte abrupte şi neregulate şi am ajuns la intrarea în mănăstire. În întregul complex monahal se împune măreaţă Biserica Centrală, închinată Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Este o biserică cu turlă în cruce, turlă cu 12 feţe şi cavităţi laterale. Biserica este pictată, iar iconostasul este sculptat în lemn aurit. Acolo te simţi dominat de un sentiment amestecat de credinţă, evlavie şi teamă. Feţele ascetice din iconostasuri şi de pe pereţi se oglindesc în jocul luminii puţin tremurânde a lumânărilor şi candelelor. Ai impresia că te urmăresc şi-ţi dau blagoslovire. În faţa acestora ne înclinăm cu pioşenie.

Pelerinii sunt în întregime cuceriţi în aceeaşi măsură de frumuseţea interioară a mănăstirilor şi de splendorile naturale ale locurilor. Peisajul este dincolo de orice imaginaţie, se impune cu măreţie şi, probabil este cea mai bună răsplată pentru urcuşul atât de greu până aici. Din vârful stâncilor înalte şi întunecate ale Meteorei, se vede o privelişte divină, care include blândul câmp tessalian şi muntele golaş presărat cu Case ale Domnului, vestitele ctitorii religioase. Privind aceste imagini contrastante, inima ne bătea cu tărie. Aveam impresia că aceste pietre imense ce se înalţă în jur sunt o permanentă ameninţare pentru liniştea verdelui câmp ce se odihneşte în depărtare, paşnic şi convins că nimic rău nu se poate întâmpla. Nu se putea să admiri tot ceea ce vezi, şi, în acelaşi timp să nu-ţi fie frică de ceea ce se poate întâmpla. De fapt, totul era o încântare în faţa Operei Creatorului, dar şi teamă şi neputinţă în faţa atotputerniciei Creatorului. În această dualitate de trăiri, înlăuntrul fiecăruia se naşte sentimentul de înalt şi frumos. O adevărată binecuvântare.

Am vizitat întregul complex monahal, am intrat în biserică şi ne-am rugat. Părintele călugăr din biserică ne-a adresat un cuvânt de întâmpinare şi ne-a miruit, iar noi am lăsat acatiste şi câte un mic dar, după puterile fiecăruia. Am plecat de aici cu sufletul plin de bucurie, fără să mai observăm că, între timp ceaţa încerca să pună stăpânire pe mirificul peisaj.

Ne-am urcat în autocar şi am pornit spre Mănăstirea Sfânta Treime. Sosind acolo, am urcat cele 140 de scări şi încet, încet ne trezim din nou pe creasta muntelui. Şi aici, un complex monahal de mari întinderi, cu mai multe clădiri. Şi aici, ca şi la celelaltă mănăstire ne simţeam mai aproape de cer. Şi aici, totul inspira măreţie şi neputinţă. Toate aceste aspecte şi trăiri crează un ansamblu armonic tăcut şi totodată strigător. Tăcere în faţa măreţiei locurilor şi sfinţeniei şi strigăt de mulţumire pentru îngăduinţa Domnului de a ajunge aici. Am întrat în biserică să ne rugăm, dar ajungând după terminarea slujbei, monahii erau la ascultări. După ce ne-am închinat în acea linişte desăvârşită, am lăsat fiecare acatiste şi am plecat pentru că aveam de parcurs un itinerar destul de lung, într-o singură zi.

Ne-am continuat drumul spre Atena prin Larissa, Volos, Lamia. Larisa, un oraş cu existenţă de câteva mii de ani, cu o agricultură prosperă. În acelaşi timp este un oraş modern care are multe de oferit turiştilor. L-am admirat din mers, autocarul depănând liniştit firul autostrăzii spre Volos, un orăşel de provincie, dar o superbă staţiune balneară pe litoralul Mării Egee. De aici am văzut muntele Pilion, acoperit cu o vegetație luxuriantă şi sate încântătoare, de asemenea plajele magnifice și alte locuri minunate. Nu mai vorbea nimeni, ci cu toţii eram cu privirea îndreptată spre geam pentru a vedea şi admira aceste locuri minunate.

Fără să ne dăm seama, ne apropiem de Lamia, oraşul despre care se crede că este locul de baştină al legendarului Ahile. Se spune că denumirea vine de la personajul mitologic Lamia, fiica lui Poseidon. Situl acropolei este în prezent ocupat de un castel medieval. Clădirile administrative, hotelurile şi tavernele sunt grupate în jurul celor patru pieţe principale din oraş, fiecare cu trăsăturile ei caracteristice: catedrala, platanii şi fântânile, statuia eroului revoluţionar Athanasios Diakos şi statuia reprezentând stema Greciei. Pentru a se odihni puţin şoferul, dar şi pentru a ne mai relaxa şi noi, s-a făcut un mic popas, timp în care am admirat priveliştea împrejurimilor, dar şi o parte din oraş, după care am continuat drumul spre Atena. De aici, pe o mare lungime din drum, într-o parte, şoseaua se ondulează graţios pe malul mării, iar în partea cealaltă se întindeau plantaţii de măslini.

Când seara se aşternuse deja, am ajuns în marea metropolă Atena. Întâi am mers şi ne-am cazat, am mâncat, apoi am colindat pe străzile oraşului. Seara ne-am adunat adulţii într-o singură cameră şi ne-am exprimat fiecare admiraţia pentru locurile minunate ale Greciei.

Dimineaţă, am luat micul dejun şi am pornit spre Acropole. Şi aici Domnul a avut grijă de noi. La intrare, ne aştepta un ghid, o persoană foarte bine instruită şi cu mult bun simţ. Acesta învăţase în România şi era îndrăgostit de ţara noastră. Avea o deosebită admiraţie faţă de poporul român, faţă de români. Ne-a povestit multe lucruri din timpul studenţiei sale în România. Cu drag şi respect vorbea despre şcoala românească pe care a urmat-o. Era tare mândru de acest lucru. A mărturisit că aceasta l-a ajutat să găsească făgaşul firesc al vieţii, atât din punct de vedere profesional, dar şi personal. Şi pentru că România este o ţară ortodoxă, s-a simţit ca la el acasă.

Ne-a însoţit pe tot parcursul vizitei, povestindu-ne cu lux de amănunte despre tot ceea ce a însemnat şi înseamnă Acropole pentru Grecia şi, nu numai. Din punctul lui de vedere, dar şi al altora, Acropola ateniană este cea mai frumoasă şi mai impresionantă din lume. Este amplasată pe un deal stâncos, deasupra oraşului, numită şi „Stânca Sacră”. În decursul istoriei, Acropole, ca fortăreaţă construită pe locul cel mai înalt, a avut un rol însemnat în apărarea locuitorilor în faţa duşmanilor, cuceritorilor. Atena a fost oraşul cel mai bine apărat, Acropole fiind şi loc de refugiu şi de apărare pentru populaţie în timpul atacurilor.

Am început să urcăm, admirând priveliştea spendidă a întregul oraş, a mării şi a împrejurilmilor. Întreaga suprafaţă a Acropolei din Atena cuprinde peste 20 de vestigii de o mare importanţă istorică şi arhitecturală. Două dintre ele, Partenonul şi Erehteionul au fost dedicate zeiţei Atena. Partenonul, o bijuterie arhitecturală perfectă a impresionat prin rafinamentul arhitectural, prin proporţiile sale perfecte şi prin calitatea decorurilor. Această construcţie monumentală este realizată în stil doric, având caracteristici ionice şi fiind înconjurată de multe coloane simple, masive.

Şi în antichitate şi acum, Atena este centrul Greciei, ţara legendelor cu zei. Iniţial, oraşul Atenian purta denumirea de Atica. Pentru a deveni protectorul oraşului, zeii Atena şi Poseidon s-au înfruntat, fiecare dintre ei oferind oraşului câte ceva. Poseidon i-a dăruit apă sărată, în timp ce Atena i-a dăruit măslinul. Zeii din Olimp au considerat măslinul mai important, astfel că oraşul poartă numele Atenei. Legenda spune că în Erehteion a apărut primul măslin din oraşul Atena, iar Erehteionul, este închinat atât zeiţei Atena cât şi zeului mărilor, Poseidon. Templul Erehteion a fost construit din marmură, în stil ionic, iar cel mai reprezentativ element al său îl constituie Cariatidele – stâlpi sculptaţi sub formă de femei, care susţin toată greutatea acoperişului pe capul lor. Pentru a nu se degrada, cele 6 cariatide ale Erehteionului au fost înlocuite cu nişte copii, 5 cariatide originale păstrându-se înMuzeul Acropolisdin Atena (cel mai modern muzeu arheologic din lume) şi una la Muzeul Britanic din Londra.

La poalele Acropolei din Atena se află două teatre antice celebre: Odeonul lui Herodes Atticus şi Teatrul lui Dionysos. Odeonul lui Herodes Atticus a fost construit în secolul II d.H., de către profesorul, filosoful şi politicianul Herodes Atticus, în memoria soţiei sale. Acest teatru s-a păstrat cel mai bine, a fost reconstruit parţial şi, datorită acusticii sale deosebite, a găzduit numeroase şi importante concerte în aer liber. Pe scena acestui teatru au concertat Nana Mouskouri, Demis Roussos, Andrea Bocelli. Începând din luna mai şi până în octombrie, aici au loc spectacole de teatru şi muzică în aer liber.

Teatrul lui Dionysos este locul de naştere al teatrului european. Prima piesă a fost pusă în scenă în secolul VI, î.H. Teatrul a fost construit pentru a sărbători pe zeul Dionysos. Cu această ocazie avea loc un concurs dramatic în care se interpretau piese scrise de poeţii tragici greci: Euripide, Eschil, Aristofan, Meander, Sofocle şi alţii. Initial, teatrul a fost realizat din lemn, iar pietrele au fost adăugate ulterior. Locurile pe care stăteau spectatorii erau din calcar, iar persoanele importante aveau rezervate tronuri din marmură. A fost descoperit în secolul al 18-lea. Ruinele Teatrului lui Dionysos din prezent sunt în marea lor majoritate din perioada romană, când a fost modernizat de împăratul Hadrian care avea un loc rezervat pentru el. Însă, dacă grecii antici au folosit teatrul pentru tragedii şi spectacole, romanii l-au utilizat în special pentru luptele cu gladiatori. La vremea respectivă teatrul avea un gard din metal pentru protecţia spectatorilor.

Câţiva dintre noi au dorit să ia pentru acasă, mici pietricele de pe Acropole ca amintiri şi mărturii ale trecerii prin aceste locuri. Ghidul ne-a spus categoric că acest lucru este interzis, iar fapta este considerată infracţiune. Toată lumea s-a conformat şi a lăsat pietricele la locul lor. Aceste obiective istorice au fost în atenţia noastră pe Acropole. În timpul scurt pe care l-am mai avut la dispoziţie, am admirat din nou de la înălţime priveliştea oraşului Atena şi a Mării Mediterane. Am făcut fotografii, i-am mulţumit prietenului nostru, ghidul pentru preţioasele informaţii pe care ni le-a dat şi ne-am luat rămas bun, apoi am coborât în oraşul Atena.

Ne-am plimbat pe străzile oraşului şi la un moment dat, am ajuns în zona Palatului Parlamentului, unde am asistat la schimbarea gărzilor. Gărzile sunt asemănătoare celor din Marea Britanie, de la Londra. Unii spun că desfăşurarea lor aici este mai spectaculoasă. Nevăzând cum se desfăşoară în Londra, îi credem pe cuvânt. Soldaţii greci îmbrăcaţi în ţinută militară tradiţională stau nemişcaţi timp de o oră. Schimbarea lor se face din oră în oră, fiind un ritual umărit de sute de turişti, trecători. Nu mai văzusem aşa ceva şi ne-a impresionat.

Ne-am plimbat pe mai multe străzi, am admirat arhitectura mai multor clădiri şi am ajuns pe strada Bucureşti. Am intrat în câteva magazine. Ceva neobişnuit ni s-a părut existenţa multor magazine cu îmbrăcăminte pentru bărbaţi. Am continuat periplu prin Piaţa Constituţiei până la Cafeneaua Sofia. Într-un perimetru destul de mic, denumiri cu rezonanţă românească şi bulgară. Acest lucru, cred că exprimă faptul că între cele trei ţări au existat şi există relaţii de prietenie.

De aici am intrat într-o staţie de metrou. Spre uimirea noastră, nu am văzut afişe publicitare pentru diverse produse. Staţiile sunt adevărate muzee de istorie. Imagini din istoria vechii Elade şi a Greciei moderne. Îi admir şi pentru acest lucru, grecii ştiu să-şi pună în valoare istoria şi cultura. Bravo lor!

Doi dintre colegii noştri s-au desprins de grup şi la ora stabilită pentru plecarea din Atena nu au venit la locul de întâlnire. S-a creat oarece panică, nu ştiam unde să-i căutăm şi trebuia să plecăm pentru a sosi la o anumită oră în Paralia Katerini. După frământări şi ipoteze ştiinţifică-fantastice, au apărut şi dumnealor, bine merci şi încântaţi de ceea ce au văzut.

Mulţumind Domnului că a îngăduit să ajungem în acele locuri pline de istorie şi încărcate de parfumul civilizaţiei elene, pe drumul de întoarcere, ne-am propus să mai vedem şi alte locuri. A fost o dorinţă unanimă să ajungem la Termopile. Cu toţii ştiam câte ceva despre renumita luptă din aceste locuri. Scriitorii antici și contemporani au folosit în operele lor bătălia de la Termopile ca un exemplu al forței unei armate patriotice formate din oameni liberi în lupta de apărare a propriului teritoriu. Reușita apărătorilor de la Termopile reprezintă un exemplu al avantajelor pe care le oferă pregătirea, echipamentul şi folosirea terenului împotriva unei armate superioare ca număr şi dotare. Această luptă a devenit un simbol al curajului în fața unor sorţi neprielnici. Şi în istoria ţării noastre există asemenea lupte, războaie împotriva cotropitorilor desfăşurate în condiţii de inferioritate numerică, lipsă de tehnică militară. Folosind toponomia locului au obţinut victorii remarcabile. Cred că şi noi ar trebui să le punem mai mult în valoare şi să le mediatizăm mai mult.

Pe o piatră comemorativă instalată pe vârful Monumentului funerar al spartanilor de la Termopile a fost gravată ca epitaf epigrama lui Simonides. Piatra originală nu a fost păstrată, dar epitaful a fost gravat pe o nouă piatră instalată în 1955. Textul, aparţine liricii antice grecești, așa cum îl reproduce Herodot:

“Străine ce treci pe aici, te du și vestește la Sparta:

Morți noi zacem după ce legilor ei ne-am supus.”

De aici ne-am îndreptat spre Valea Tembi (Tempi) un defileu de 10 km lungime, croit de-alungul râului Pinios, înainte de vărsarea acestuia în Marea Egee. Cunoscută în timpul dominaţiei bizantine ca Gura Lupului şi numită de turci Trecătoarea, Valea Tembi este presărată cu ruine de castele şi fortificaţii datând din perioada romană şi până în evul mediu. Străjuită de stânci, roci carbonatice, şisturi şi gnaise şi binecuvântată cu păduri de copaci seculari şi o vegetaţie luxuriantă, valea adăposteşte Biserica Agiei Paraskevi (Cuvioasa Parascheva), loc în care pelerinii şi turiştii, în special cei cu probleme de vedere, în drumul lor spre Meteora, sau la întoarcere de la Meteora, se opresc să se închine.

Biserica Cuvioasei Parascheva este un lăcaş mic, săpat în stâncă. În spatele grotei se găseşte izvorul cu acelaşi nume. Apa izvorului este captată, iar pelerinii şi turiştii stau la coadă pentru a-şi umple sticlele. Apa cu puteri miraculoase urmează să fie folosită peste an pentru vindecarea bolnavilor.

În apropierea bisericii se află Izvorul Afroditei. Se spune că aici a făcut baie zeiţa Afrodita, astfel explicându-se frumuseţea ei legendară şi că cine se spală pe faţă cu această apă îşi păstează frumuseţea şi tinereţea, drept pentru care mai toate femeile au trecut întâi pe la acest izvor, apoi la cel al Cuvioasei Parascheva şi au intrat în bisericuţă.

La întoarcere spre casă, am trecut din nou prin Salonic şi ne-am oprit pe faleză. Fiind spre sfârşitul excursiei, mai aveam ultimii bănuţi, pe care i-am dat pentru a vizita Turnul Alb, simbolul şi emblema oraşului Salonic. Astăzi adăposteşte Muzeul Bizantin, aici fiind expuse icoane vechi, ceramică bizantină şi monede din perioada Salonicului Bizantin. A fost denumit astfel deoarece a fost văruit de un prizioner în schimbul libertăţii sale, însă la un moment dat, grecii au îndepărtat tot varul. În decursul timpului a mai fost numit şi Turnul Şobolanilor sau Turnul Sângeros. De pe acoperişul cu crenel al turnului am admirat panorama deosebită a Mării Egee, a oraşului Salonic, faleza, zidul care duce spre interiorul peninsulei şi care leagă Turnul Alb de Turnul Robiei, citadela interioară, locul unei închisori din timpurile otomane care a funcţionat până în anul 1989 şi aleile părăsite din Kastra.

Spre asfinţitul soarelui am plecat spre casă, traversând din nou Bulgaria pe parcursul nopţii. Spre dimineaşă am ajuns în Bucureşti. Obosită de efortul celor câteva zile de călătorie, dar cu bucurie în suflet pentru cele văzute şi împlinirea unui vis din tinereţe., am înălţat o rugăciune Domnului.

Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne! Binecuvântează cu darurile Tale pe cei care au făcut posibilă pentru mine această excursie-pelerinaj.

Vasilica Grigoraş

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii