Mugurel Puşcaş: Rug de stele

18 Feb 2015 by admin, Comments Off on Mugurel Puşcaş: Rug de stele

   RUG DE STELE

 

Iarna celor vechi şi sfinte,
O chitară pe noptieră…
Viaţa?…. Ca o etajeră
Spre un pumn de oseminte.

Părul tău e rug de stele,
Noaptea mea de armonie
Te include pe vecie,
Între duhurile rele.

Ce-ai făcut?…Doar amintire-i
Viaţa noastră de lumină,
Mi-eşti atâta de străină…
Unde-i marea de iubire?…

Sub mesteceni ninşi, albaştri,
Mă preling încet spre seară,
Iarna mea cu chip de ceară
Se topeşte-ncet sub aştri.

Palid înveliş de umbre
Renăscând în mintea noastră…
Mai există o fereastră?…
Mantie de visuri sumbre.

Vino, deci, spre mai departe…
Te aştept în miez de iarnă,
Armonie să recearnă
Clipa care ne desparte.

 

CA O LUMINĂ…

 

Ştii, uneori răsari ca o lumină,
Eu, desuet, mă-ntorc visând spre ieri,
Coboară, diafane, calde veri…
O iarnă ne-nconjoară, cabotină.

Ştii, uneori, doi disidenţi suntem,
Împărtăşind doar vina si minciuna,
Ca doua ramuri rupte din sistem,
Doi demagogi, îmbălsămând furtuna.

Ştii, nu exista farmec detractat,
Nici moarte fără viaţă, nici iubire…
Ne înconjoară trist anonimat,
Cupiditate, ger şi risipire.

Ştii, deseori apari ca o lumină,
Crochiu de crisalidă, amintire…
Peste greşeli de ieri şi risipire,
O iarnă ne-nconjoară cabotină.

 

              RUGĂCIUNE…

 

Dă-mi, Doamne , lumina ochilor Tăi,
Dă-mi, Doamne, puterea braţelor Tale,
Dă-mi, Doamne, curăţenia zâmbetului
Pruncului nenăscut…
Dă-mi, Doamne, putere
Să trec peste toate
Şi pavăză-mi fi
În iubire şi moarte…
Dă-mi, Doamne, blândeţea chipului Tău,
Dă-mi, Doamne, mânia pedepselor Tale,
Dă-mi,Doamne, iubirea curată
A începutului.
Dă-mi, Doamne, putinţa
Să fiu ca şi Tine,
….Cu sânge ceresc,
Să păşesc către mâine.

 

 Mugurel Puşcaş
(vol.”Rug de stele”)

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii