Camelia Cristea: Poesis
Bucurie
Mă strânge-n brațe bucuria
când albul ghioceilor inundă
o clipă pură și plăpândă
de care-am fost mereu flămândă.
Mă leagă versul iar de frumusețe
cu zbor și vise îndrăznețe.
într-un buchet de vioarele
se îmbată simțurile mele.
Mă-nalță rugăciunea -n cer
când mirul izvorăște din icoane
pe scară pașii din canoane
și-n inimă alean izbăvitor.
Am înflorit
Am înflorit în liliacul din grădină
Şi-n tei mi-am pus sărutul de cu zori,
Din meri bătuţi, cu frunză de sulfină
Trimit spre tine calde îmbrăţişări.
Mă – alintă o iasomie despletită
Mirată-n râsul ei mă regăsesc
Miresme dulci, cu iz de sânziene,
Mă poartă pe tărâmul cu poveşti.
Mă vei afla albită în cireş
Şi-n clopotul de lăcrămioare,
Adorm în trandafiri şi mă trezesc
În lujerul din fiecare floare.
N-am să uit
N-am să uit mâna ce mi-ai întins
Când căzută eram în țărână,
Nerostiri se rodeau dinandins,
Rămăsese din mine o fărâmă.
N-am să uit cum ai ferecat
Lacătul fricii în noaptea tăcerii,
Stropii de rouă m-au picurat
Risipind în neant povara durerii.
Un vulcan a erupt de atunci
Gândul – lavă încă mai arde,
Nu găsesc un cuvânt potrivit
Să mă scriu cu sânge și carne…
Cerul tău de lumină e plin
Eu mai sufăr de foame și sete…,
S-au cules trandafirii cu spini,
Zorii timpului să nu-i mai înțepe…
La porțile toamnei se scriu amintiri,
Rugina pășește grăbită pe frunze,
Tarziul aleargă cu vântul nebun
Și-n cerul lumină o lacrimă plânge.
Camelia CRISTEA
