George Anca: Voltaire – Vivekanada

23 Mar 2015 by admin, Comments Off on George Anca: Voltaire – Vivekanada

D'après Maurice Quentin de La Tour, Portrait de Voltaire, détail du visage (château de Ferney).jpgVOLTAIRE – VIVEKANANDA

de

George ANCA

17.II. 1978

Pe la patru din noapte, fulgere și tunete, ca acum două zile după ce-mi aruncasem ochii peste gardul unui cimitir creștin. Aseară, seară românească la Federația indiană pentru ONU. Federația română de handbal a pierdut campionatul mondial (Flacăra – Tis ar vrea interdicția de a se trimite out această revistă). Ploaia se întețește, va fi iar noroi la School of Economics. Tis mi-a luat cărțile, să mi le citească, să vadă cât de nebun.

Il e vechi, nu nou, ca Tis. A mai fost în 6 locuri. Are două fete, una studentă. Nana se bucură să se întâlnească cu copii români, ca și noi. Filmul România, țara mea, altă Explozia informațională. Un păcat e sigur: nefolosirea în exterior a personalităților. Broșura din 15 ianuarie atinge, ca la yoga, și organele interioare.

Mateescu îmi scrie neciteț, nu-i răspund cu interpretare de personaj. Or nu e vorba despre niciun personaj în cazul nostru, doar o aceeași acțiune de a nu fi noi ci personajele, riscând uneori să părem. Care e poza, care e copilul de țăran? Care e proza? Respect cauzat de o recentă cunoștință, ce se va învechi cum va putea, ducându-ne și pe noi mai la adânc, în fum de lemn, să ne îmbătăm cu horincă pe o altă ploaie fără leac.

18.II. 78

Donația, la 4 pm, la 3.30, ploaie cu găleata. Invitat pe la 1, de G., să scriem speach-ul. Un student se interesează de Brâncuși, un profesor de engleză de la Universitatea Guru Nanak, de Călinescu (cum ar putea să aibă Studies in poetics…)

Suntem foarte bucuroși să vă avem… (Mrs. N) în mijocul nostru… Y: oaspeți… Puțină lume (I.B.)… să-i fi pus în fiecare zi să repete (Mrs. N)… în România, când vine Brejnev, e mai ușor să strângi lume, de pe stradă (C. M.)… Cafea n-ai? (C. G)… Ce înseamnă homosexual, că are două sexe? (Mrs. G)… Nu m-am așteptat să nu fi organizat și ei sala (Mrs. G)… Vorbești bine italiană, domnu (M. Ist.)… Ce faceți, mă, Columna (filmul meu despre ruda lui) frumos film (mai multe cunoștințe indiene)… Frumos textul (dacă rom.)… Ceaiul dintre function, dinainte de film… de a da un parti (Parasnis)… (Ge a vorbit cu Gi: doi nerușinați cu viitor impotent, unul în șt., altul în polit)… Mai ai nevoie de bani acum? (A. P.)… E foarte romantic… Cum cer băutură, nu sunt studenți?

O profesoară de rusă care nu mă cunoștea. O neplăcută stinghereală. Am iubit-o pe Nansi, care m-a ajutat și ședea bine, chiar dacă mi-a acutizat alergia la tutun (nu știu de ce mi-am amintit ceaiul de la Oxford, cu urcat și coborât scări până la locul respectiv. Protocol (sub)universal. Columna, vorbit în englezește, primul film pe ecran mare văzut de Nana.

De dimineață, clasă obișnuită, fără comentarii, altele decât în treacăt, asupra zilei de ieri, cu întâmplările, întrebări și răspunsuri în românește, cuvinte-cheie: bine-înțeles, deocamdată, tocmai. Nici în departament decât puține aluzii. Probabil voi preda și la Nehru din iulie, asigurându-mi-se taxi. M-am dus după lucrare, la A, unde am fost rece și eu și ei, lăsându-le adresa (păcat că unul mi-a oprit și două cărți ale mele, exact când a fost cazul).

M-am întors să ajung la Târgul mondial al cărții, trecând prin fața Trienalei tocmai închisă la ora 1 pm, apoi pe dinaintea restaurantului în care știam că se ține reuniunea națională a scriitorilor indieni. Îndreptându-mă spre intrare, m-a întâmpinat cineva cu întrebarea dacă sunt de la ambasada rusă, nu, sunt român, poet, lector, bun, bine-am venit și mă așez în fund, în pauză sunt prezentat la prezidiu secretarului general al scriitorilor, aveam să primesc ceva publicații, raportul anului 1977, în special.

O scriitoare pentru copii îmi arată cartea ei, când mă întorc după pauză cu profesorul de franceză Trilochan Das, exeget indian al lui Voltaire, care l-a scandalizat pe prședintele Academiei Sahitya cu comparația Voltaire – Vivekananda. Vorbisem tot timpul în franceză, atrăgând atenția. Luasem împreună chula și dosa. A scris un articol și despre Baudelaire ți chiar despre Tristan Tzara.

Mai cunosc o scriitoare din Bengal. Ascult discuțiile. În pauza următoare, un tânăr (Vinod Seth) vrea să mă cunoască, îmi face o fotografie cu profesorul de franceză și-l instruiește cum să ne facă una și nouă. Când intrăm, îmi propune – sugerase o poetă din Assam – să recit o poezie românească de-a mea, el s-o traducă. Îi scriu Parinior și o variantă în engleză. Convenim titlul Paradise și accepțiile. În pauză, lucrăm, apoi mai cunosc doi poeți, din Calcutta, ce-mi oferă cărțile, și unul din Punjab, medic ayurveda, care vrea s-o vadă pe Nana. Și alții.

A urmat șezătoarea de poezie, prezidată de fostul ministru Karan Singh, tânăr și bine dispus. Al patrulea sau al cincilea am fost strigat eu, de el, întrebându-mă care e numele meu – după ce-l spusese foarte corect – eu nerăspunzându-i. M-au impresionat sonoritățile poeziei malayalam și tamil, bengali și urdu, punjabi și hindi. Malayalam mi-a creat euforii. Mare interes pentru engleză, la poeți. Teme religioase și politice. Poezie a demității – vezi nepalezul, sau a aspirației antisepratiste -vezi Kashmir. Geometria vieții nu e cercul ci totdeauna parabola (poet din Bengal).

Karan Singh a cântat în final un poem propriu, apoi unul englezesc, Who, ceea ce a încheiat întâlnirea poeților, fără a fi rămas timp pentru lectura în francerză a imnului ridicat lui Voltaire de către Trilochan.

Pe 16 la YMCA Tourist Hotel, cu studenții (nu se stingea lumina, să se proiecteze filmul). Pe 17, în Vivekananda Hall (după function și ceai, mai era lumină naturală și au trebuit acoperite geamurile: n-am venit pentru Brâncuși? Iată că numai pentru el ați venit). Pe 18, Parinior.

Aflu acum că, ieri, după ce, poate nevrând să-mi dea peste cap expoziția, venise să-i ajut să scrie discursul, că el nu știe, că de 3 ani aici, a scris treburi politice, ,mi-a luat, cu neluatele în seamă proteste ale lui Nansi, dosarul cu toate operele mele inedite. Pas de le mai vezi, dacă ți le mai dă înapoi.

Măcar în Italia am pierdut (?) caietul italian, aici îmi este luat de un sinistru analfabet totul – chiar dacă mi-l înapoiază, văd că nu e de glumă și, cât din prostie, cât din îngâmfare, cât din stil și sistem, din oboseală agresivă și neînțelegeri regretabile, refulări de haită și spasme grandomane, scleroză și teamă de tot și de moarte – nu mă pot exclude vai, dar nici nu pot avea inițiativa, sunt singur, s-ar putea să devin pur.

Cine să-i dea porcăria de drept de a-mi lua munca de recunoscut ermetism, rafinament și puritate – de-aia mânjită și așa de boicoturi – cine dacă nu eu, dacă nu noi? Pentru că vechea gardă e la putere?

19.11. 78

Nana a desenat un copil ținându-se de sfoara unui zmeu cu două capete. Spune că vrea să-l pună-n expoziție. Cred că da – yes, Mrs. Jafa? Doctorul i-a luat Nanei pulsul și va citi în cărți, îl va întreba pe tatăl său și-mi va scrie ce crede despre vechea poveste; ne întorsesem acasă la mine – el sugerase – în pauza reuniunii de azi. Poeți mi-au scris în caiet poeme în malayalam, sindhi, nepaleză, bengali, hindi, punjabi, assameză.

Triluchandas mi-a zis, mehenghi, Verlaine roumain, răsfoindu-mi Invocațiile, sugerându-mi să le traduc în franceză. Am dat Once upon a time, de Nana, unora care, văzând-o, mi-au cerut-o; am mai arătat albumul Brâncuși (sunt picturile d-stră?). De-abia că n-am răspuns lui Mateescu, nici universității din Chandigarh. O aud pe Nana povestind cum Charanjit ne-a invitat la Veena.

De dimineață, îi cerusem lui Mulk Raj Anand un interviu, el mi-a dat întâlnire după amiază, a venit spre sfârșit (fusese anunțat A. B. Bajpaye, de câteva zile, dar a trebuit să meargă în Maharastra). Un poet din Madras m-a întrebat dacă o cunosc pe Ana Blandiana, iar o profesoară și scriitoare din Poona s-a interesat dacă Mircea Eliade e român.

Am trecut, apoi, după încheierea celei de-a patra convenții naturale a autorilor indieni, prin World Fair Books, împreună cu doctorul, care avusese impresia că văzusr numele României – confundase cu Cehoslovacia, Bulgaria – și de care m-am despărțit curând.

O înghesuială precipitată m-a făcut să cred că s-a furat vreo carte. Ce se întâmplă? zic. Primul ministru al Indiei, primesc răspunsul, și curând îl văd. Peregrinând prin Târg, văd un Edgar Poe ilustrat, ca Dante, o față niciodată senină, Germanii despre India, carte alcătuită de departamentul cultural al RFG, Artă Indiană.

20.II. 78

Clasă complicată de furia de acasă a Veenei pentru că nu am vizitat-o (mâine, cu Nansi și Nana, în drum spre scriitorul…) Propoziții pe tablă, nu ca descrierea Indiei după model Bogza. Chattopadyai se însoară vineri-duminică, ne-a invitat, ne vom duce, înainte de a pleca în Punjab trei zile. Lux, ca la Indore?

Urinalele din Delhi, cele mai multe, nu sunt înconjurate decât de corpul celor ce urinează. Au apărut pepenii cu semințe rotunde. Bananele s-au rărit. O fanfară se zbate de sâmbătă până luni în ditirambice perioduri. Cu viteză de vizită politică, un grup răsfirat urmează un cadavru înfășurat în pânză și frânghii, aruncându-i flori galbene din mers, nebăgat în seamă, așteptat doar la locul arderii de alți indiferenți.

Vesel, îmi întâlnesc, la puțin, compatrioți, chiar mă întrețin cu unul de la care recuperasem dosarul cu munca mea – de la o doamnă, cărțile mele împrumutate tocmai când aș fi putut să le arăt scriitorimii indiene zilele trecute -, vorbim oficial despre soția mea, bursieră pentru arta indiană, bună idee, ne împăcăm, deodată, ca și cum, gata, se ține cineva de cuvânt.

Mă lasă la Târgul de cărți, unde petrec șase ore, copleșit de număr, nu și de calitatea cărților indiologice, impresionat de industria editorială americană, engleză sau germană (reprezentate, se pare, totuși, mai mult simbolic, cu titluri de toată mâna, atât de comerciale). Virginia Woolf pare în vogă. Psihologie, medicină, tehnică. Tehnologia americană – expoziția de alături – se încheie cu cea mai vizitată secțiune – Viitorul, accentuat cosmic și catastrofic.

În afară de Vedantologie, am răsfoit catalogul muzeului muenchenez de artă, al regizorilor americani, al icoanelor medievale (fără România, dar anunțând o carte despre icoanele pe sticlă de Cornel Irimie și Marcela Focșa), de glume, inclusiv internaționale, inclusiv una românească (despre regele Carol II), de elefanți indieni, de cinematografie. Moravia pare să bată recordul romanelor de buzunar, cu coperți semipornografice, concurat de nume obscure pentru mine. Shakespeare apare rar, ca Iisus Hristos. Sunt cărți despre Gandhi, câteva, mii despre India, e loc de scris un: De pe Tilak Bridge.

România în istoriile Europei, istoria literaturii române lipsă dintr-un tratat englez asupra literaturii mondiale, din anii 60, prezența prin accident a latinității – Cicero, printre marii gânditori politici antologați, începând cu Platon și Aristot, de Gaulle opus, ca figură și timbru propagandei hitleriste și mussoliniene, un portret jovial pe o copertă risipită, în aer liber pe maldărul unei tarabe, la cărți cu preț redus, semnată de Stan N.

Vânătoare de imagini excitante, disimulată formal. Vagi întâlniri într-o înghesuială memorabilă. Muzică, de la stand la stand mai puțin indiană. Telegramă românească: din lipsă de fonduri… Cumpărători de timbre blond-slavi. Voiajori din alte părți. Apsaras. Paul Klee printre cărțile vârstelor mici. Micile cărți japoneze despre țări, imensele despre Karate. Zgomot al facerii și nu al genezei.

Pădure scuturată în structurile de beton confident de la Pragati Maidan, imprimând, mai departe, entropia din nervuri, în visul suferințelor omenești. Pe câte undeva, Poe, Coleridge, Novalis – nu Eminescu, doar Baudelaire. Zare-segment, cărturar-privitor, lume-voință, Sat-cid-ekam Brahma. Reduceri până la 75%.

21.II. 78

Towards the Sculpture – străine Pogany și Prințesa X, alăturate de comentator. O sărbătoare mahomedană a întrerupt grădinița, dar și universitatea. Studenții m-au vizitat. Mai încolo am mers împreună după ceva cumpărături, iar la întoarcere am intrat în Templul lui Hanuman, cu poarta blocată de puștime cerșetoare, cu mame și frați mai mari.

Am sunat clopotul, ne-am recules în fața zeilor – Rama, Sita, Lakshman, Krishna și Radha, Durga, Șiva, Hanuman – desene și statui smulgând rugăciuni, prosternări, bani. Fumul, ca la noi în casă, înmirezmează modestul locaș. În Linga lui Șiva – Ganesh din piatră.

Charanjit, care sikh fiind, singur îmi închipui că nu intră, susține că un lucrător de la fabrica lor ar fi ridicat acel templu. Întrebându-i pe el și pe Satendra, a cui este, ce fel este lumea de astăzi, sikh-ul s-a pronunțat că drumul omenirii merge spre spiritualitate, acceptând că aceasta este cea mai bună dintre lumi, în care este loc și pentru limba română, și pentru studii economice, pentru tot.

22.II. 78

Veena era într-adevăr în pat, fără permisiunea de a se mișca, cu plaster pe toată lungimea piciorului. Mama ei ne-a răspuns la salut în hindi, sora ei și copiii de prin casă s-au întreținut cu noi. Voiam să ascultăm un disc al Mariei Tănase, dar n-a mers player-ul.

Sagar Aluwalia stă departe de noi, la peste 30 km. O casă elegantă, spațioasă, curată, modernă. Discutăm când apar și două americance, una Evelyn J. D. Varady, căsătorită cu un ungur, și o alta, de fel, după părinți, din Polonia. Ungurul mă provoacă la o lungă, amețită conversație despre romani-români, dacă între limba țigănească și cea română ar fi similarități (săracul Sagar vorbește despre țiganii indieni care se aseamănă mult cu indienii). Unguroaica știe pe Brâncuși, pronunțat străin, poloneza pe Eliade, drept cel mai faimos istoric al religiilor.

Sagar a fost în Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria etc, nu în România, pe care însă o laudă ca deschisă, liberală etc. Îmi dă o carte a lui despre Kissinger – Omul miracol -, din 1974.

Dacă vreau eu să scriu o carte? Zicând că Brâncuși a fost nefericit aici, Eliade pe jumătate fericit, iar eu în întregime fericit – dar nu fericirea mea este obiectul cărții – răspund că da, dar caut un instrument de cunoaștere, altul decât ziaristic ori romantic poetic. Dacă vreau s-o public în engleză, aici, ori în România etc.?

Cât despre full-happiness – de ieri m-am gândit că, dacă deodată la vederea mortului aceluia în drum spre incinerare am sesizat o liniște ca o cale, o explicație socială a unor mentalități… inigienă, impolitețe, îngâmfare, buluceală, xenofobie. Ce viață și ce artă poți înțelege așa cum le vezi, instrumentul și perspectiva ești tu însuți.

Am răsfoit și eu mai multe cărți engleze despre criticism. Acum consum aproape o oră pentru o pagină din Tribuna citind jurnalul englez – 5-6, 8-9 iunie – al lui Adrian Marino (v. și Z. D. Bușulenga, din aceeași călătorie, în România literară). Debutul lui Petru Romoșan este așezat în descendența lui Pound. Ulici recenzează ironic rubricist patru debuturi la Litera. Plus apologia marinistă a lui Manolescu la Bălăiță.

Jocurile latinității, 8-16 mai 1978, Avignon/ Franța.

am întâlnit

am întâlnit Baudelaire

la Tomi pe Ovid

urbea era schimbată

poetul împietrit

și marea cu mal văduv

de Andromaca plâns

cu lebăda ta tristă

și vastu-i ochi de sfinx

mai bine iar la Roma

pe străzi să te recit

schimbată este Urbea

poetul împietrit

bengal Voltaire să poarte

către zeița Maya

sufletul meu carpatic

latin în Himalaia

ci unde e Parisul

ce malheureux, myth

schimbată este urbea

poetul împietrit

Beauty, you are my way to the Divine (Mira Richard). I can see cloude a thousand miles away, hear ancient music in the pines (Ikku). Sitting silently, doing nothing. Spring comes… and the grass grows by itself (Zenerin)

23.II. 78

Baudelaire ura, în jurnal, Eliade se iubește. Rousseau nu se iubește. Ori toți ne iubim? Din alte vremi să fie moștenită impersonalitatea interlocutorului proporțională cu sinceritatea până la rugăciune a confesatului? Strângem soare și obiceiuri politeiste prin temple de suferințe mărturisite. V-am citit articolul despre premiera la Nottara a piesei Audiență la consul, prima poveste diplomatică de-a noastră pe scenă.

Era nevoie să predea cineva limba română la Universitatea din Delhi. După zile și luni: mitul – mit, sărăcia -cosmică, goma diplomaților – numai a lor. Dacă ceva a prins viață, a și apucat-o că tre ruină. Nu vreau să trăiesc aici, nici să mor. Mă săturasem de mine, eram omul sătul.

Să cred politic, nu știu. Religios, n-aș avea cui. Umanitatea are nevoie de sine ca alibi. Un instinct jalnic pare să-mi fie crez, un echilibru de bolovan în scorbura unui copac pe ducă – și de ce pe ducă? – da, izvoarele în puhoaie limpezi și literare se dezic, miracolele spiritului se corelează marital, forța vitală își coboară cotele spre minciunile înțelepciunii de împrumut. Câtă umbră fără duh, icter și suprarealism. Totul – sanscrita, atâția Kalidas și Sakuntala.

Bhagavan Shri Rajneesh. Sannyas. Daily Ashram programme: Dynamic Meditation; Discourse by B. Shree; Kundalini Meditation; Darshan. Special programmes, classes and therapies: Groups: Enlightenment Intensive, Bioenergetics, Shaj, Hypnotherapy, Centering, Primal, Soma, Encounter, Shynyam, Tantra, Satori, Tao, Vipassana, Relation Leela Intensive, Gestalt. Other classes: Rolfing, Massage, Postural Integration, Alexander, Shiatsu, Individual Therapy Counsselling, Prassadan Women’s Group, Tai Chi, Mime, Polarity Balancing, Neo-Rolfing, Sufi Dancing, Hatha Yoga, Karate, African Dance, Nadam Music and Dance, Chanting.

24.II. 78

Tehnicile meditative sunt fie știute, fie luate în râs. Nu știu, Sorin, să-ți fi ticluit pe loc o mărturisire după proiecția filmului nostru dedicat lui Brâncuși în Vivekananda Hall. Cert e că am bătut primul din palme și, după mine, ceilalți, mari și mici. Eu am fost fericit, chiar dacă nu era tradus (ba încă). Un critic, A.K. Duta, azi, îl vedea pe Brâncuși ca pe o sinteză, ori punte, nu-mi amintesc, între Orient și Occident. Episodul indian al Măiestrei se petrece într-un ashram, la un sanyas.

Nansi e vorba că primește o bursă pentru studiul artei indiene, cine știe. S.P. Gupta i-a trimis o scrisoare cu formularele de completat, opțiunile de rigoare, pentru Colegiul de Artă din Delhi, ceva stagii în Shantiniketan și Baroda, poate Bombay și Madras, apoi la revedere, de ce ne-am zdrobi în presupuneri? Asistentul editor al ziarului pentru Națiunile Unite, de la Federația Indiană, m-a căutat acasă, să-mi propună o conferință despre literatura română – îmi convine (de-aș obține o stenogramă… o invitație tipărită…)

Mergem astă-seară la nunta lui Chatopadyai, profesor de spaniolă. Îmi vine în minte Nunta însângerată, de Lorca – oare de ce e atât de des difuzată în România? Pentru Miorița? Și le-or fi aranjând traducătorul, regizorul?

Mâine vom pleca trei zile în Punjab, voi întrerupe jurnal și restul. Nansi se gândește la sănătate, adică mai atenți cu drumurile. O să asistăm la încă o nuntă, în rit sikh, la Ludhiana. Beri se însoară în octombrie, mi-a spus azi – am o bucurie de așteptat.

Dragostile dintr-o lună

Le făcui grămadă-n mână,

Le-aruncai peste grădină;

Dragostile dintr-o vară

Le făcui grămadă-n poală,

Le scosei pe gard afară.

Nu știu vânturi le luară

Ori în apă se-necară?

Mă gândeam la mama, n-am înțeles-o. Are dreptate Ladea, și cu yoga lui chinezească și cu amintirea de mamă, după ce ființa ei nu mai este. Mă tot răstesc, îi spuneam, iar el mă potolea, că, altfel, o să-mi pară atât de rău mai târziu.

Place Nehru ete, vorba lui Nansi, la Ploiești. Dar am văzut, în amurg, orașul, pe coloana lui vertebrală. Lume avută. Mă întrețin cu o doamnă care mă asigură că totdeauna scrisorile de la J.N.U. și Shantiniketan îmi vor fi deschise, pentru că sunt universități centrale etc. Îmi explică potrivirea lunii și timpurile de nuntă etc. Bem cafele cu spumă. Ascultăm muzică.

La un timp, suntem invitați să-l vedem pe Chato sosind într-o mașinnă îmbrăcată în flori, pictat pe față cu alb, ca un zeu, cu un coif alb, înalt ca un templu. Ne salutăm – el cu o figură cuminte mirată, nu fără un zâmbet de umor (pe mireasă o salutasem). Mai apoi (după ce îi aprinsesem țigara lui Nansi, trăgând ca un fum) ne-am dus să asistăm la ceremonie, înconjurul pătratului ritual al miresei, purtată de patru bărbați, cu lumini, flori și sacri bananieri – ginerele, oarecum absent, cu întâlnirea lor înăuntru pătratului, în ui-turi și cioroavă, de cu cu schimbarea înfierbântătoare a ghirlandelor și aruncarea de către mireasă peste mire a unor bani, frunze – mai ales pan – apoi panditul citind din cartea sfântă Geeta și nemailăsându-i multă vreme.

Între timp, lumea a plecat la masă – am fost invitat, dar am spus că mă interesează ceremonia, așa că am intrat în rândul al doilea, așezându-ne chiar lângă M., șeful dept.-ului meu, el ținându-mă de clever față de alții care mă cred inocent. Regretă (ipocrit?) că nu poate merge la Keyna la spital. A vorbit aseară la un party polonez. După masă, mă prezintă prim-secretarului ambasadei cubaneze, de trei ani în a doua lui țară, care-l știe pe Geza, considerând limba maghiară ca foarte grea – toate limbile sunt grele – sau ușoare? Întreb și pe decanul Facultății de limbi străine de la Nehru University, care se interesează de română, de mine (a vorbit cu amba) – predă acolo tot rusă, ca M.

Ne-am luat curând la revedere de la ginere și mireasă, deranjându-i din rugi, cu un : noroc, și M. Ne-a dus până la stație la Mudrika, de-au împins-o câțiva să pornească, iar spre Red Fort s-a oprit – noroc cu o alta în care ne-am înghesuit și am ajuns, pe sub stele și lună nouă, acasă, s-o pornim spre Ludhiana.

25.II.78

Obezitatea insomniei, drimuri cu picuri din tavan, neamul sikh al aceluiași Punjab. Veniți încoa și cu dragostea la Chandiga. Suntem pozitivi, oamenii suferă. Proprietatea hrănește religiile și ideologia. Multe nu merg, dar orbii, șchiopii, da. Meditația.

27.II. 78

Scrisoare de la Bombay, Biblioteca Universității – cărți românești, primul, Baranga, lipsă Eminescu, ca în toate celelalte universități, totul în engleză, nimic în română sau limbi indiene.

Am sosit după unu noaptea din Punjab, Ludhiana, cu Charanjit și fratele lui mai mare. Plecasem sâmbătă la prânz, după ce ascultasem discuri – Ananda Shankar, Maria Tănase. Unei indience cu cetățenie canadiană îi plac evreii din Toronto, îmi spunea azi-noapte, la dinerul celor două familii, sau trei, ale miresei și mirelui sichiți.

Am citit despre religia lor prima oară în Mircea Eliade, reținând atât o simpatie românească pentru noutatea și vivacitatea acestei religii, cât și o anume traductibilitate a cutumelor sikh-ortodoxiste. Un activism vital – nu de smbele părți dublat de sentimentul gratuității și al deșertăciunii – se insinuează a fi comun. Basmaua phulkari ar avea motive românești, după cineva, într-o carte, alții o vorbesc de rău și preferă șalurile etc. Un milionar din Bombay erijează învățătura fără ideal.

Sevak Singh, din Ludhiana, a condus automobilul la ducere. Ne-am oprit în două rânduri, întâi pentru un dejun pe iarbă, fiecare stând în lotus, în vecinătatea unui crâng de maci, a doua oară în curtea unei fabrici de cherestea, pe filiera familiilor nuntașe, cu mese întinse. În Ludhiana, alte tratații, alte pledoarii pentru industria de biciclete Hero. Ajungem la o reședință spațioasă. Televizorul nu prea merge, dar recepționează Delhi, Amritsar, Lahore, Kashmir. La fel radioul – am ascultat cântece urdu din Lahore. Fotografia color a unei fete de 16 ani și a unui băiat de 19 – stăpânul milionar al acestei case (tatăl lui a murit în accident).

Înainte de această găzduire, poposisesm sub acoperișul color al nunții, la casa fetei, unde am conversat cu tânărul Sohal, de 26 de ani, cu maniere sclifosite și replici stâlcit franțuzești, reminiscență a unei călătorii occidentale și, îmi spune mai târziu, a școlii londoneze urmate. El a căzut la pat seara, n-a mai mers cu noi într-un du-te vino de la școală, amenajată pentru ginere, la casa căruia avea să se meargă azi, și la casa miresei, cu fanfară și twist-bangra. Școala, cu plafon înalt, are câteva inserții religioase cu litere negre de-o șchioapă, dând o impresie austeră.

Fusesem invitat să predau într-o sală goală, de la etajul unei catedre, suspendat pe suporți improvizați gata oricând să se fărâme și să vin damboulea, rușinat dinainte, deși nimeni n-ar fi fost să mă vadă, puțin speriat de oase rupte, luat prin surprindere de succesorul meu care inovează: va preda de jos, nu de deasupra baldachinului-tribună-catedră.

Sichiții sunt cei mai frumoși oameni din India, spune studentul. La ambasada sovietică este o plajă pentru toate țările socialiste, zice Lidia. În Ludhiana sunt și oameni bogați și săraci, în Amritsar numai aristocrați, se laudă amritsăreanul Arora. Biata Tulsi și-a făcut falca dreaptă ca a lui Hanuman, însângerată de piatra zvârlită de Balint. Nansi fumează a doua țigară de la Mary. Două inse discută: – Tot cu soțul tău? – Nu, răspunde cealaltă – tu ai putea suporta pe cineva care fumează, bea, citește ziarul la masă? – Nu. – Nici el n-a suportat.

Nunta se sfârșise, în actul de la mireasă, suta lăiață a cerșetorimii, femei cu prunci trențăroși se aliniaseră împotriva zidului sikh, mașina mirilor a pornit-o prin mlaștina lor supusă, au început să plouă monede, sfârtecându-le ciurda, care mai de care aruncându-se fără știre de nimeni și nimic să nimerească o monedă, alta, o femeie vâra în gură ce găsea, începuse să se ridice din mers, alți bani azvârliți într-un ritual de antisocietate, iar plecăciunea posesivă cu chiote adânci de uitare și totuși bucurie, puțin periculoasă, o nouă destindere, alt pumn de sfanți, praf ca la călușari, gata de încăierare altădată, după zeci sau suta de metri spectacolul se epuizase, organizatorii și lucrătorii sociali au aruncat, în fine, bani în părți, pentru a debarasa drumul noilor fericiți întru familie. Cu greu s-a reușit acest contract.

În urmă, femeile povesteau cu vorbă mare, pantomimând cu frumoasă nostalgie, fiecare loc în care găsiseră câte ceva, poate se certau împleticite printre persoanele de vază. Bunuel, în Viridiana, mersese pe cerșetori, aici dominau cerșetoarele, pe tot parcursul nunții cerșetorii dăduseră, în avans, o bătălie, mai ales copiii atingând, în mătănii, pantofii sardarilor, cu maharaja, cum povestea, pe drept, Eliade, dezinteresați aproape dacă vor primi ceva, amuzând până la excitație și socotindu-se, poate, astfel răsplătiți.

Fata avea un dinte pe ducă… Tulsi cu obrazul însângerat… Verișoara Lucia cu capul spart… Nansi, pe potecă, lângă fântână, cu un cucui de piatră. Nu numai noi îi observam lăindu-se pe cerșetori. Sau aproape numai noi?

Casele sunt ca la Veena, decretase Nana, dar Charanjit, cum că sta într-o casă foarte mică – nu mi se păruse -, poate cu gândul la cele două propuneri-fabrici pentru el, peste doi ani, după ce sora lui acum numai de 16 ani va zbura în aceeași Ludhiană bogat-săracă (săracii cerșetorimii, nesichiți); mă mir că ne mai interesa de X dacă a făcut căsătorie din dragoste sau interes, că se mai vedea cu franțuzoaica Nadine, dacă nu și cu vreo româncă.

Tocmai în dansul de la urmă, când însuși mirele fusese împins s-o facă, s-a văzut un corp în cămașă albă, fără turban, zvârcolindu-se în sus, lovit cu piciorul în ritm, înroșindu-se pe spinare, și dispărând cu greu în afara cercului dansatorilor și trompetiștilor și ei excitați de bacșiș. Unde ești beție curată și directă, fără toate răbufnirile violenței străfund cultivate, în vise de religie, avere și pricopseală continuă, fără ochii albiți prin privirea a la Gobind Singh în azururi incerte de sabie și forță vegetarian-mașinistă.

N-am mâncat niciodată carne și n-am băut – cine nu spune asta? Se pornise convoiul cu muzică, de la școală. Dansul era flancat de rachete-umbrelă, de focuri de pușcă – trase cu o singură mână, în sus – și de revolver. Pirotehnia avea să se reveleze mai apoi în floare.

Nansi îmbrăcase, prima oară, un sari roșiatic, cu fluturi, și se temea să nu-l calce, ori să i se ducă în jos. O mașină se oprește lângă mine și suntem invitați, urcă Nansi, Nana, apoi eu; n-au pe unde conduce, un timp, când se deschide portiera și un cunoscut din mulțime îmi spune să cobor, cum de am urcat acolo; cobor, coboară și Nana.

Mașina a pornit. E un om rău, aud, bea, cum de ai lăsat-o pe Nansi acolo? Alerg. Mașina merge. Bat în geam. Nansi nu înțelege. Până la urmă mașina se oprește și femeia mea răpită coboară senină, deși contrariată, tot drumul, cu Nana în brațe, printre focuri, încercând să deslușim ce era să se întâmple în compania unui om rău care bea și aleargă după femei frumoase – ce compliment, Nansi, care va veni în timpul serii și mâine – într-adevăr, mi-a spus că e încântat să mă întâlnească, iar fiul lui m-a acostat și el, încercând mai s-o brutalizeze cu afecțiunea lui pe Nana, despre Nansi în acea seară rămânând doar vorba că arată ca o indiancă punjabi.

De altfel la fel ca și despre mine, care, totuși, spunând unor bătrâni curioși că sunt din România – a trebuit să precizez, Europa, Creștinism – iar și ei își permiseseră acolo, la slujba cu bhai-ji și sfânta carte Adi Grant, cu barzi umpluți de bacșiș, proporțional cu popularitatea, să fie hinduși – oare simbolic? – eu însumi mă retrezisem deodată cu gesturi, cântece și rost în datina botezului meu. Sunt de partea cerșetorilor, poate îmi spuneam, dar ei înșiși sunt de partea celor care li se prosternau, desigur considerându-i mai mult decât oameni, complicându-și credințele și religia.

Am dreptul să-i condamn pe cei bogați, care tocmai m-au invitat cumva spre a-i celebra? Mi se și zisese: veți fi fericit să vedeți atâția sikhși. Acum, fericirea ca fericirea, era limpede – și slujba religioasă dura de ore în cântecele a trei profesioniști, cu lecturi scurte din Carte, apoi recitări, discursuri politice și iată – ghirlandele de flori, plastic și cele de bancnote aruncate nimicitor pe gâturile mirelui și miresei, cu capul înfășurat într-un gros veșmânt roșu; fiecare trece prin spatele perechii atingându-le creștetele a binecuvântare și aruncnd ceva hârtii – rude ale miresei și mirelui le culeg mimând valoarea fiecărei oferte, mai mult nemulțumite. Pentru că se filmează, se insistă să trec și eu, o fac – încerc să fiu un actor diplomat, în fond.

Într-adevăr, cineva cerându-mi părerea despre nunta punjabi, eu spunând că și pe românește – tot un băiat și o fată, rude și cunoscuți, cu cântece, petrecere și slujbe – iar ei, da, banii, de… aveam din ce în ce amintirea similarității altor nunți, a tuturor nunților, și a lui Garcia Lorca.

Perechea era tânără, 21 și 18 ani. Părinții, foarte prieteni, asociați. Mireasa privise pe fereastră când venise mirele, nepermis fiindu-i acestuia s-o vadă înainte de ceremonial. (Și au pornit-o împreună, în mașină, spre orașul mirelui, în alt stat, Uttar Pradesh, în spate cu plânsul tradițional al rudelor și părinților, înaintând prin huma vie a cerșetorimii). Femeile zornăind brățări de aur și giuvaericale corect anunțate în discuții, fâșâind în șalvari kilometrici, sau în sariuri abundent sclipitoare, cu spatele, pântecul și gușa în mica slavă a plinătății de sine familial-religios-capitaliste.

Mese bogate, meseni bogați și flămânzi (ziua, de afară se auzeau cerșetorii implorând spre cei ce își puneau diferite feluri iuți sau dulci pe farfuria albă). La sfârșit, se dărâmă repede întregul cort în care câteva sute de oameni se rugaseră, plătiseră, dansaseră, mâncaseră, se afișaseră pentru fotografi și operatorul de film.

Nu e nicio mască pe nunta aceasta – un camion duce departe viestrea fetei. Televizorul este împachetat chiar deasupra automobilului cu care mergem noi. Nu știu ce e fericirea. Acest televizor îmi închipui că e bun. Îmi închipui că și eu sunt bun. Mă simt absurd. Nu pentru că am acceptat o invitație, oarecum și ea absurdă, dar și sinceră , în mentalitatea exclusivistă ce a propulsat-o. Absurd pentru că eu însumi în Ludhiana, mă regăseam – de unde până unde, ca oricând în nord, ca acasă ori în Italia, ca în eșecurile profunzimilor mele de tristeți și întâlniri.

Mă abordase un sikh, săptămâna trecută la convenția sciitorilor, în Delhi, și de pe cartea de vizită aflasem prima oară de Ludhiana; era doctor în agricultură (în oraș exista o facultate făcută de americani, ca și un spital, vreo patru biserici creștine și patru cinematografe), îl cheamă Pruthi; măcar de dragul Prutului îi telefonasem imediat la sosire în orașul lui și îmi răspunsese deodată rece: bucuros de prieteni români și romantici – fără însă a fi vrut să ne revedem etc.

Fiecare fuse el însuși, comunitatea însăși, poate socialismul religios sikh este o expresie a capitalului. Un joc al afacerilor neîngrădite de sentimente sau suferințe accidentale pare să sacrifice, totuși, explozia unei vitalități de temut, standardizarea viitorului, cu surprize doar de domeniul profiturilor. Această carte parcă ar fi distrugând tot ce este altă carte și chiar carte în general. Exclusivism sikh, exclusivism francez, englez, rus.

Nana mă întreabă cum se zice în franțuzește la trandafir. Ea nu comentează deosebirile dintre nunți, le raportează celor de acasă, din România. Dumnezeu ne vede pe toți odată dar și mai trimite pe cineva să stea cu ochhi pe noi. Nansi face lecții, litere engleze și devanagari. Sfântul din Poona folosește râsul în meditația dinamică.

noi vorbim pe românește doamne

ne dai vin nu-l bem să ne condamne

doar o furie ca a le ține tira

ne mănâncă minți harimandira

aurul cu gurile brățară

mai să ne înghită de ocară

și turbanul cumpărat pe-un sfanț

gheară ți-l oprește să te țipi în șanț

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii