Anatol Covali: Poesis
Dor
M-a chinuit un monstru şi-acum, încet, încet,
dupã ce-a dispãrut şi nu mai este
decât în amintire, oribilã poveste,
încep, din când în când, sã îl regret.
Nu-i uit privirea cruntã şi ghearele de-oţel
cu care-îmi sfâşia sufletu-ntruna,
dar când mã biciuieşte cu mult mai rãu furtuna
durerilor, parcã mi-e dor de el.
Atunci slaba speranţã cã am sã îl înving
mãcar prin legendara resemnare
îmi lumina privirea şi mai eram în stare
ca rãnile în linişte sã-mi ling.
Azi nici o perspectivã nu am, niciun reper.
Strig şi înjur fãrã sã-mi fie teamã,
dar nimeni, din pãcate, nu mã mai ia în seamã
în noaptea neagrã şi-n cumplitul ger.
Perseu
Şi Hermes şi Athena m-au ajutat sã scap
de a Gorgonei groaznicã privire.
Zãrindu-i în scut chipul, a sabiei zvâcnire
i-a retezat îngrozitorul cap.
Frumoasa Andromeda pe loc m-a fermecat,
însã era de stâncã-nlãnţuitã.
Scoţând capul Medusei, privirea ei cumplitã
l-a împietrit pe monstru-nfometat.
La fel şi pe Danae-am salvat-o de-un tiran
care voia-n altar s-o necinsteascã.
Athena a ascuns-o dorind s-o ocroteascã,
Gorgona l-a schimbat în bolovan.
S-a rãzbunat Medusa-n Larissa. Discul meu
mi-a omorât bunicul din greşealã.
Nu m-am mai dus în Argos. Coroana mea regalã
purtând-o în Tirynth de-atunci mereu.
Anatol Covali
