Ana Urmă: Cântec de leagăn
Cântec de leagăn
blocaţi în tunelul iubirii
ne-am jurat să clădim fiecare celuilalt
un fel de acasă pentru eternitate
cu uneltele minţii am început citadele
tu ai clădit primul în inima mea
castelul cu turnuri
cu multe nivele pentru coborâre scări duble
candelabre dantelele albe şi roşii brocarturi podoabe
liftul se bloca mereu în al nouălea cer noi înăuntru
cu sete-nghiţeam dumicaţii de aer
ca doi fumători înrăiţi trăgând diferit din aceeaşi ţigară
două puncte ardeam spre fiinţa luminii la steaua
întrupată din dragoste nouă
ne spălam dimineţile cu raze retrase în palme
sorbeam timpului într-o clipă apa zilelelor toată
sferic ca mirii chagall pluteam şi priveam deasupra măslinilor
ne credeam absolviţi de greşeli de greşiţi
uneori coboram mai devreme din leagănul lunii
hoinăream prin inima ta încă umblu dintr-o parte în alta
peste iarba crescută din seminţele proprii
tremurul ei semănă cu al apei tot alta-n oglinzi
drumul invers e viu într-un semn
sub călcâi
când ne doare ceva ştim locul şi leacul
ca o pasăre udă cu aripă prea grea
cutreier desculţă să nu te rănesc tot verdele copt
caut prin venele cave poezia vioara din vis
tu aprinzi o lumină doar privind spre castel
când nu eşti când nu sunt
armăturile dor sus în turnuri un geamăt de ană fragil
se-ngână cu foşnetul ierbii leagănul lunii se mută sub tâmplă
împreună privim umbra dragostei noastre un munte urcând
de zile de nopţi nesfârşit
Ana Urmă
