Camelia Cristea: poesis
Marea
Marea lumii astăzi este învolburată
Fierbe ca într-o oală fiere și amar
Mintea omenirii, grav avariată,
Pare dezgolită de cerescul har.
Spumegă anarhic e prea multa ură,
Pescarușii țipă, tărmul nu-l găsesc
Dinspre miazăzi vine iar furtună
Cad năvalnic pietre, viața o lovesc.
Țes mai marii noștrii, pânza se deșiră,
Văntul nu-i prielnic, velele se rup,
Mulți paienjeni vin cu-alor lucrătură
De-ar putea măcar să ajute un pic!
Potolește Doamne, marea și furtuna,
Picură pe oameni lacrimă de tei,
Vindecă orbirea și dă alinare,
Lumănarea vieții, arde dacă vrei!
04.03.2014
Culoare
Geana dimineții picură lumină
Calc pe ciob de noapte și adun puteri,
Înspre tine viață iarăși întind mâna
Vara obosită a rămas în ieri.
Și-am pornit spre toamnă numărând cocorii,
Pe un deal drumețul mere a scuturat
Printr-un strop de ploaie sărut iarăși norii,
Poate așa voi fi și eu mai curat…
După împăcare… adun crizanteme!
Fără de culoare unde ne-am opri?
Am mușca țărâna, verde să răsară!
N-ar mai fi durere și nici nostalgii.
Și ar curge sânge când apusul vine
Peste macii care eu ți i-am cules,
Fluturi mov scaldați într-un strop de soare
Crengi îmbrățișate…toamna a ales!
Camelia Cristea – Din vol. “Ferestre deschise”
