George Anca: Proba de viteză

6 Jul 2015 by admin, Comments Off on George Anca: Proba de viteză

11. 04. 82. Delhi 10.42 p.m.

Peste o oră și ceva împlinesc 37 de ani și nimic nu se întâmplă. Yoginder Bhargava mi-a trimis o felicitare. Fratele lui Yogindra Wadva mi-a adus o invitație la nunta unchiului lor, luni, o zi înainte de conferință (mi-am schițat-o).

Traducătoarea Mioriței nu se știe dacă va veni, aflându-se în stare de depresiune din dor de fiică – în examene – care la 12 ani nu știe că ea îi este mamă. Pentru mâine, soțul ei, de care a fost separată cinci ani, mi-a sugerat să mergem împreună la mama ei și să-i reamintim de Miorița de marți. Să vedem. M-a pocnit o sete tropicală și am înghițit în neștire orice apă și acum nădușesc, iar dogorul nici n-a început.

Îmi voi numi cartea de aici Indian Ink? Abia aștept să fiu mai liber după 14, să avansez cu traducerile din mine însumi. The Milky Way nr. 3 va fi dedicat povestirilor dictate de Nana. Numărul următor… să mai trăim până la iarnă. Proiectele nu mă mai înflăcărează. Nevoiesc răcoare.

Mi-am redactat conferința în engleză. Nu știu ce idei conține în românește, ceva calcuri. Tot țigara beedi e libertate. Domiciliu liber-forțat. Ceașca poate goală. Ganesh lângă cineraria. Kinograful îngroșat de exercițiile Nanei, cedat mie după ce am izbit penița stiloului de zid, nerăbdător să-i deschid ușa. Brejnev la Bonn. Congresul sindicatelor române.

Nivelul de trai cel mai redus din Europa Răsăriteană. Povestea cu societatea română în literatură putea să mă îmbolnăvească. Mi-e atât de limpede că literatura se resimte de o cumplită strangulare. Ceea ce mi-a tot fost sfânt pare a se îndepărta. Mi-e săracă engleza, dar poate devin în zece ani un stilist, cum nu mă știusem în română, presat de conștiință și nu de inspirații și impulsuri panteiste, de care m-am înverdnicit într-una, nebăgat în seamă.

12.04. 81. D.

Viki postea de 6 ori 7 zile. Saradrul era plin de admirație pentru el. Spaltul adus de ei arăta la fel cum i-l dădusem lui Anil, când, deliberat, renunțasem la corecturi, atât spre a nu obține alte greșeli, cât și dintr-o neglijență confuză până la modernitate întâmplătoare. Așa că, după ceai și urări în românește, i-am trimis de unde veniseră, invitându-i, cu jumătate de gură, marți, la conferința mea.

Curând, a venit Naviug, cu dulciuri, obicei bengalez, în ocazia aniversării mele. I-am spus că o să-i dau o lecție de luptă, dar tocmai atunci intraseră Lidia, Martin și Marek. Naviug tot voise să-i cunoască, era acum cazul. Eu mă jucam cu Martin, care privise cu atenție expoziția Nanei, arătând ce-i plăcea. Ne plimbasem și râsesem, ne bătusem, ne luptasem, ne ascunsesem, ne fugărisem, teutoni ori wadna jesko.

Marek mă lăudase în fața unor editori de artă și poezie (dar Naviug rămăsese la Macmilan, Oxford, Heinemann). Îi păruse că eu am trăit ca un filosof când rămăsesem, pe vremuri, singur în India.. Spune că Nana va fi mai înaltă ca mama ei, ca mine – și el e cel mai înalt din neamul lui.

S-a dus ziua mea de naștere. Columbire în cer. Ram-Ram. Căldura se insinuează în noapte. Sus e temperatura mormintelor. Tentația depresiunii se pregătește de la naștere. Viața se superficializează de azi pe mâine – sufletul îi simte bolovanul tot mai indispus, totuși cu sâc. Urmă precedând talpa ce și-o va asuma. Plictisul Parisului dezbucureștenizat, al Delhi-ului cu noi.

Pe cine să lase rece – au fost deja 40 de grade – Besaki, anul nou, de început al religiei sikhite și al secerișului în Punjab? Nansi se vede invitată de vecine. Mirate la auzul vieții noastre, venirii și imposibilității expediției.

parcă nu mai sunt nicăieri, nu mai am inimă în stânga, doar la suprafață câte-o cicatrice de speriat copiii

încep fiece tăcere altădată sunet ca și cum nu aș sfârși-o măcar mă amăgesc de plăcere cu vreun înțeles

13. 04. 81 D

Sunt ani de când m-am rătăcit într-un oraș mic, Găești – cum „gae” e „vacă” în hindi, mă văd printre Văcărești -, apoi în București și Roma – acolo, pornind de la arcuri de triumf. Dimineață, plecasem în Model Town să-l vizitez pe R. L. Shukla, în legătură cu talk-ul meu de mâine.

Am străbătut până acolo, podidit de căldură. Nu luasem adresa, încercasem să mi-o amintesc, dar memoria se topeșteși ea, după cum, la frig, s-o fi fixând în blocuri evocatoare. Labirint în Model Town. Lumea se pusese în mișcare ca o miere arhaică. O gurdwara deschisă, acum, de Anul Nou, întru euforia religioasă a sickhiților.

Începusem să mă dezinteresez de orice adresă. Când m-am pomenit într-un largo. Ieșind prin altă parte în Mallroad, mi-am închipuit că sunt Basho sub un palmier și am pornit-o luminat spre casă, bucuros de a fi renunțat, încercând, prin Camp, să înțeleg ce-mi spunea o bătrână care mă luase de mână. Poate voi muri în mișcare, rătăcit.

Prin rătăcire, trăiesc în perfectă necunoștință de cauză. Însumi voi rămâne acolo, nu se știe unde, mânat de un demon ermetic, orb, cântând fals dar cântând. Porta Pia, reper al rătăcirii romane. Spre Cernica în București, în Model Town, în vechiul Delhi. Albe aripi de colonii spre deșert.

14. 04. 81 D

Strange things auzite despre mine (A. S. M. ). Pe fundul paharului vieții lui Mitică s-a strâns în strat gros nulitatea. O toarnă pe gâtul oricui banderolând-o într-o greață de propagandă nemairidicolă,dar cu mult mai jenantă decât râgâiala unor diete locale. El dublează cu succes toți dușmanii culturii române.

De dimineață, ambiguă venirea vice-chancellor-ului la dept. de istorie. Marek își umfla roata din spate a bicicletei cu o pompă de împrumut. Edward are logodnică româncă, știe pe Iorga pe de rost (din amor convertit?) Urc scara împreună cu Sudesh. Sus, Nansi și Urmila, Nana pierdută printre ele.

Pe drum Sudesh trepida a fi găsit pentru prima oară din noiembrie 1978, când cu ciclonul nostru comun, interpretat de el, public, a fi fost, prin urme de mare radioactivitate, efectul unui obiect zburător necunoscut, din alte spații: într-o cărticică, în subiect, un capitol argumenta aceeași poveste prin mărturiile unui paznic de noapte din Posești, verificate de Universitatea din București. Am continuat să discutăm radioactivitatea, despre ciclon, piesa mea Good luck, Radha, care verifică boala înverșunată pusă de dr. Roy pe seama reacției la sezonul cald.

Am revenit pe pământ, la Miorița, la doamna lui Sudesh, care-și ferea psihopatic ochii din calea lui. I-am luat textul scris pe o coală dublă de caiet in quarto, amintind sudul tamil, dar și linii de geometrie devanagari. Comentariul începea cu: Miorița is a famous Romanian ballad.

Iubirea și prietenia universală, grija de a nu descuraja bătrâna generație, complotul ucigaș – via Mahabharata totul în lumea epopeilor neidentificate. Nansi m-a descurajat că n-aș avea timp să dactilografiez comentariul, neavând cine le ține companie, nu amândorura deodată, dar fiecăruia pe rând, ea nerăspunzând nici privirilor lui.

Seara am aflat că, de o decadă, tot caută să-i ceară iertare, sau să o asigure că îi va aduce fiica odată cu ea acasă, dar stă așa rău cu socri și ce mamă va avea fata aia? Duminică și acum a încercat în zadar și se teme că ar fi și altceva, anume că ea ar fi evitat. Punct în care l-am contrazis.

Încercând să excludă acest interval de profesiune, care a declinat enorm de la primele episoade, fascinante, coincidente cu decăderea psihicului soției sale, amintindu-i că numai răbdarea fără alternativă îl aranjează bărbătește, înțelept. Acum el singur pentru cuplul lor, mai înainte impresionându-ne prin balans, discreție, tradiționalism.

Am insistat asupra specificului feminin, al proporționalității refuzului cu avansurile seducătorului. Am crezut că și pentru ei căldura, la cotitura „primăverii” – 40 de grade – spre vară – e căldură mare, înțelegeți-i, argumentase și Alexandru, măgăriile ambasadoriale față de munca mea găsită, se vedea, vitejească.

Nu-i ziceam destin, nimic, dar ceva de dedesubt ne apropia în regretul amarnic de a fi văzut o femeie neacceptându-și soțul într-un autobuz public, pentru toată lumea. Îi amintisem – pornindu-se în fluxul Mallroad-ului, lăsându-se năruită de o nebunie sfătuită, bâjbâind în iubirea universală, neexplicându-se nimănui pe lume, nici sieși – atingându-mă totuși, imaginar complice și inconștient familiar, pe coapsă: oare încotro a depășit suicidul?

Parcă înainte de lunch-ul comun – Nansi preparase și unul vegetarian sută la sută. În celălalt, aterizând din Columbia imaginară bucățele de carne de la masa lui John Young. Sudesh s-a retras, petrecându-și marțea în post.

A apărut Viky cu Ek shanti, pe care l-am expediat într-un ascunziș, căci curând venise Pop. Pe Alexandru îl lăsase jos, de l-am invitat sus. Și au plecat băieții, spunându-le că Pop le va lua și pe ele în timp util.

Nansi mi-a spus seara că, înapoindu-se Sudesh, Urmila părăsise camera unde venise el și se dusese în alta. Nevastă-mea având de umblat de la unul la altul. Cu el mai discutând OZN-uri. Cu ea, nimic.

Ușa mare a Facultății artelor, încuiată. Pătrundem prin aripa dinspre Chatra Marg, Sala 23, încuiată. Shukla, într-un fel de ședință, se miră, amintindu-mi că am de vorbit la trei. Află abia acum că vice-chancellor-ul ar fi așteptat să vină.

Ne încurcăm între uși, când aflăm că sala 23 e pentru engleză, așa că ne mutăm calabalâcul în amfiteatrul – plat – 22, instalând tratatele Miclea-Florescu-Dumitriu (Istoria logicii, în engleză).

Curând, Mitică își făcuse apariția. Ne-am strâns mâinile. Oamenii lui au început să aranjeze cărțile. Pânza ecranului o bătuse Alexandru în rama de sus a tablei (Mitică îi aruncase că sabotează, la el în fabrică). Se interesează dacă Vi-Ch vine. Nu știu, dar îl chem pe Shukla. Ăla, când aude: că vine acum.

Vecinul meu, botanistul D. C. Gupta, intră radios. Mitică se ridică și-l salută radios. – A, dl Shukla. – Nu, zic, ăsta e așa și așa, ăla vine. D-na și dl Sivaramaya îmi creează un sentiment de mulțumire, îi introduc. Studenți mai vin și ei, și Vinod – pe care mă prefac că nu-l cunosc.

Pătrunde Shukla. Îmi spusese afară că nu Miorița – e-n afara subiectului -, ci conferința mea e în program, aia rămâne. Înăuntru, după saluturi protocolare, ne așezăm amândoi la masă și mă întreabă cum să fie. 1 – el (2 minute, măsoară); 2 – eu (15 minute, îi spun); 3 – ambasadorul, adică H. E., cu cărțile (5 min.); 4 – film, „Trepte în istorie” (15 min).

Rămăsese să-l întreb eu când vrea Mitică să apară, la început ori la urmă? O trimit pe Nansi să se intereseze. Ea se întoarce, că a zis Pop să-l întreb eu pe Mitică. Merg și o fac. La urmă, Shukla îmi spune să-l invit la masă. Bine.

Prezintă programul, mulțumindu-mi mie pentru ce aveam să spun, caracterizând chiar ceea ce își închipuia că va urma în conferința mea, un prilej pentru ei de a mai cunoaște câte ceva despre o țară est-europeană, apoi ambasadorului, pe care îl credea prima oară acolo, d-nei Trikha pentru a comenta conferința mea și că va fi văzut și un film.

M-a invitat și mi-am citit conferința, uneori comentând-o. Elegia II Getica de Nichita Stănescu am recitat-o anglo-indian, fascinând, zicea dl Trikha, pe Chakravarti, dar se pare că pe mai multă lume, sigur mișcată de Gayatri Mantra în sanscrită și în română.

Să fi trecut jumătate de oră. La sfârșit, nu m-am mai întors la masă. M-am dus în locul d-nei Trikha, lângă Nansi. Care d-nă și-a citit comentariul la conferința mea, dar despre Miorița. Dacă sunt întrebări, i-a venit ideea lui Shukla. Chakravarti s-a interesat de antologiile poetice, teoretizate de mine, cu poeme precum cel citat. Apoi, dacă existențialismul a avut vreun impact asupra literaturii române. Drept care m-am desfășurat asupra trăirismului, el mulțumindu-mi pentru trip.

A doua întrebare – constatând formal că altcineva n-are – venise de la Shukla însuși: ce e cu socializarea literaturii? Am descris, cu serioase asocieri, Imposibila întoarcere, recomentând Marin Preda, dar și Lăncrănjan sau Buzura. Ceva idei despre o altă conferință pe care eu n-am preparat-o, deliberat, spre a nu crea confuzia unei literaturi parțiale.

Nu voi ști niciodată ce efect general și individual va fi avut comentarea sinuciderii Anei lui Ion (în indiferența Dumanei și Joianei, Duminicii și Joiei), rămânând la ideea principalului personaj, fie și social: timpul. Se pare că am intrat în detalii care au declanșat o nouă participare, mai gelozită de români, dar pe placul inteligent al gazdelor, de atmosfera cărora mă resimțeam cu bucurie.

Ce influență are Tagore în România? mă întreabă Vinod (fotografiase, când expusesem, iar încercând să-l ia și pe Mitică, ăsta își acoperea fața, că obraz nu are). Răspund pe publicații – două sute de titluri. Lamba, viclean, vrea explicația influenței: invită-mă la tine în departament și dezvolt tema, zic, știi că e vastă; orice carte, și tradusă, își are cititorul lui devotat.

Shukla revine: influența lui Prem Chand? Cinci cărți în tiraj mare, mă fac că nu înțeleg; Shatranj kekilari, comentez un pic, adăugând – știu, Sir, sunteți pentru Prem Chand, eu rămân la Rabindranath.

Fiebințeala unei noi impresii se consumase sub cele peste zece ventilatoare – tot atâtea posibile spânzurători.

„Istoricul trebuie să fie logic”, comenta Mitică, public, într-un târziu. După ce citase, cu gura păcătosului, din Stalin, că scriitorul este inginer de suflete.

Iar despre el, amintise că e un inginer, și citește uneori literatură. Dar cei de față vor avea o lectură foarte frumoasă, de o oră și-un sfert, anume Istoria României. El nu crede că e corect spus „socializarea literaturii” – n-am auzit nicăieri de asta – e a mea, i-am zis.

Dar avea dreptate d-na Trikha, cu iubirea universală, perorase Miti – e și-n românește, i-am zis. Caracteristică, de altfel, pentru politica externă a României. Mai numărase până la zece în românește și, chipurile, și-n sanscrită. Că, adică, e tot una. Și repetase bazaconia cu Deva-Devi. N-aveam nici putere, nici chef să mă mai rușinez eu și de ce.

După staliniada lui Mitică, filmul. „E țară bună”, îmi spunea Om Prakash, studentul meu pe care-l biciuiam să repete nume dacice și ceaușești. Trepte în istorie, măi, măi. Știam că Nansi, pe undeva, dădea să plângă. La Deșteaptă-te române, mi-a confirmat mai apoi. Băusem demult ceai și ultimul biscuit îi revenise Nanei, și apoi i se făcuse, săraca, sete.

După film, Shukla l-a condus pe H.E. Mie mi-a scăpat. Le-ar fi salutat pe Nansi și Nana, copilului mângâindu-i și obrazul. Umesh venise în partea a doua, de răspunsuri, a conferinței, putuse auzi schimburile mele publice, nu și interprofesionale. Mă simt, cel puțin, poststalinist, că postmitică e mai greu.

Să fi gustat, nu cât mi s-a întâmplat mie, mulțumirile analitice, în numele lui Visi, ale lui Chakravarti, reluând ideatica mea, neobstaculată de nicio socializare a literaturii, de vreun mecanism-oglindă al reflectării, dar de autodevorare – cuvântul îmi aparține. Atmosfera lui se potrivește tensiunii oratorice declanșată până la denominarea unei „glorious day” în lupta care până la urmă e viața.

Găsise două vorbe și pentru Mitică (ăsta bine că nu conduce mașina, mi-ar călca casa). Pop îmi reproșase în stilul Miti că vorbisem 40 de minute. Finalmente, îmi raporta că i-a spus lui Mitică că niciodată n-au avut o acțiune așa de bună. Că, adică, lui i-a plăcut. Ba scosese peste mână 22 de rupii, costul ceaiului, pe care-l transferasem automat secretarului departamentului în ochii de dedesubturi ai celor care mai rămăseseră pe acolo.

Nerușinat mințise că probabil îi vor da ceva doamnei Trikha, dar să nu-i spun. Ne culesese, pe Vinod și pe mine, care-i refuzasem mașina. Conducând în marșarier, dărâmase o motocicletă din fața porții lui Gupta. O ridicasem eu curând. În timp ce Pop repede se aruncase să cumpere mango, pe neve, în vorbele de „my god” ale speriatului motociclist răsărit intimidat de pe undeva. Mașina corpului Pop se dusese, altfel, cum venise.

Vinod a urcat, eu m-am dus cu cuplul-ventilator, până ea a urcat ca din cenușă în Vede, iar cu el am dublat sharing-ul pe un la revedere de „la urma urmei, am mai mult timp”, „păcat că nu jucați șah, dar mă veți învăța chiromancie”. Vinod predică un dușman cunoscut decât un amic necunoscut. Și-a zâmbit cu Mitică. Rusu i-a aprobat pe Eminescu, Blaga, Nichita – de Iuga n-a auzit. Pop ar fi dărâmat motocicleta omului când el, Vinod, îi răspunsese, la invitația ăluia spre New Delhi, că mai rămâne.

Într-un timp, Vinod vrea să-i scrie lui Ceaușescu, dar acasă. Că auzise conferința mea și nu credea că pot fi așa de serios, drept care să-i trimită dicționare. De fapt, el cere dicționare, nu mă laudă pe mine.

Esha a venit să se scuze că a lipsit – a, nici n-am observat lipsa, am glumit. Plus că seamăna cu Radha, a, ce mândră a zis că e. Pe André, întors de la Bombay, îl doare stomacul, așa că are spital în casă.

Poem al lui Vinod, cum Shiva băuse toată otrava manthan – m-am mirat că nu observase poemul, de aparență semită, împotriva lui Mahesh, tipărit în revista scoasă de Azad la W.C.P St. în februarie. Câte n-am pălăvit, până s-a îndurat să-mi părăsească măseaua în durere. De-am luat-o din fir a păr cu Nansi, mai amestecându-se și Nana cu Mitică-răulică.

Afacerea sofalei – Pop dixit – n-ar fi bătut în mine, ci Dima ar fi pus mâna pe alte lucruri. Eu ce să cred? Vinod găsise că ăla ar fi putut să pozeze în generos.

Nansi a zis, da, a aprobat activitatea lectoratului pe ziua de azi. Și s-a lăsat purtată de Nana spre dormitorul lor, abandonându-mă să ascult știrile, pe care, neprinzându-le, le las în pace cam la „armata sovietică” în special English. Cine nu contemplă fundul lacului secat al timpului în 14 aprilie? Al vostru, Horace G. Hagen.

15.04. 81. D.

Ascultând, între 11 și 12 noaptea, orele de aici, transmisia aterizării Columbiei, am avut, la sfârșit, revelația unei ore care n-a existat ca oră, dar ca altceva, în orice caz, fără cantitate. De dimineață, năpădul vrăbiilor, pocnite de ouat, să-și facă alte cuiburi. În așteptarea taxiului, cu Nana, lângă un copac albastru, cu pământul albastru de jumătatea florilor scuturate. De două-trei ori se duce până la copacul de papaia să-i privească singurul fruct pârguindu-se.

Bulgarului, care trece, îi denunț, emoționându-l aparent, dogmatismul. El venise și numărase câte mașini de-ale românilor ar fi fost acolo. N-a mai intrat, căci se ajunsese probabil la film. Taxiul vine. Îi reamintesc Nanei să-i dea Ek Shanti d-nei Gauba.

16. 04. 81. D.

Aseară ne-am decis să revedem Dharamsala, în iunie. Cu Ajay voi urca la Triund, el mă asigură că vom face și filosofie.

Kushwant Singh nu era la birou, i-am lăsat prin secretar două exemplare din Ek shanti. Am trecut în clădirea de alături, unde am stat de vorbă cu responsabilul pentru public affairs. Bărbos, cu pipă, cu trei ani în Polonia, fost în România în anul cutremurului. Nirala și Sikhant Varma sunt scriitorii lui. Eliade i se pare strong.

Numărul următor va fi al lui Milosz. Argumentează prin cartea lui Karpovich, wonderful. Participarea lui la discuție in between. Subiecte: Heresy, Preda, lingviștii, Anacreon, istoria „shanti”, Iseley, bogăția românei, contribuția mea. El preferă shakti.

17. 04. 81. D.

Nana are 39 de grade. Nansi e disperată. N-ai cu cine discuta. Harbans și Naviug vorbesc despre malarie ca despre nimic. Harbans laudă hașișul, blesteamă vinul – îndeosebi pentru a mări pofta sexuală a femeilor, nu și a bărbaților. În Punjab, Jawaldar-ul e un personaj detestat de sat, turnătorul către guvern a tot ce se întâmplă între oameni. N-ar fi un om inteligent, nici avut.

Nansi n-are ochi să mă vadă. Fără explicații. Anmol adormise din belșug. Ce-o fi, totuși, în capul lui Nansi, ce dinte o fi având contra mea? Dacă nu voi vorbi eu – tot n-o să am cine știe ce răspuns – va continua să tacă?

Am dactilografiat „Miorița în hindi”, pe românește. M-am văzut, ca niciodată, căzând de somn și m-am trezit în curând cu mare spaimă. M-am repezit la Nana, care hohotea, neascultându-și mama. Îi aprinsese lumina și copilul urla fără alinare. Se așezase în semilotus și privea spre mine, asemenea, cu glasul mare acoperindu-i ochii. – Te doare ceva? – Nu (auzeam printre hohote). Căutam să mimăm că-l gonim pe urâtul, ori răul din vis, căci un vis e. Dădea din cap că fusese „aia repede și mare”. Să plece de-aicea! Discutasem că ne concentrăm. Întâi și-ntâi, vine un fluture acolo și zice, a, ce bine că te concentrezi pe mine, nu mai plec. Apoi, o albină, în trikuti, ca pe o floare, și nu rinocer.

Ardea cumplit. N-o puteai atinge. Ia cerut lui Nansi, mai încolo, să taie batista în două. Ceva țânțari mă vărgaseră pe mine și am făcut haz. Se instalase în patul de la balcon și a reînceput să suspine.

De-am ieșit și ne-am întors aproape imediat să-i spun o poveste. Gata, o zână pe nume Iștar s-a trezit înainte de răsăritul soarelui și i s-a închinat lui și fluviului. Apoi s-a întors într-un palat plin cu toate ființele: un cățeluș într-o cameră de aur, ba „era” chiar o curte pe cinste; niște cai albi, la subsol, dar ce lunci se întindeau de jur-împrejur; elefanți cu junglă cu tot.

Dar ei i s-a făcut dor de zânoiul Mundor. A luat calul alb Misolonghi și a călărit ca o amazoană până la palatul lui. Și mai mare dor unde stătea singur. – Să mă lași tu singur, dragă Iștar, s-a plâns el. M-aș duce cu Misolonghi până în palatul tău. – Să nu te dea jos. – Păi… Și na, că l-a trântit în fluviu, dar apele i-au spus că știau de la Iștar că el va veni să se scalde. Apoi sus, până la soare – vrei să mă faci ciocârlie, dragă Misolonghi?

Nansi m-a întrerupt, s-o las pe Nana să doarmă. Și-a mai adus aminte o dată, dând iar să plângă. Acum, la vreun ceas, Nansi a mai tras-o de limbă. C-ar fi apărut un pătrat mare, în care ei nu-i încap mâinile, și când mama a tăiat batista (ea îi spusese s-o taie), parcă ar fi tăiat-o și pe ea. Își amintea că fusesem în fața ei când plânsese și plânsese din cauza pătratului, și că i s-a mai întâmplat și la Noana, și în București. Nansi: același? – Tot că vorbește tare, repede, și se mișcă la fel, îi reproșase.

O rog pe Nansi să-mi facă un ceai. În schimb, am de mers să mă întrețin cu Nana, care-mi comandă o discotecă. După ce ofertez – că să-i turui de prin copilăria mea, la trei ani, despre tăierea moțului de aur. – Pe atunci nu mi se pierduse buricul.

Și-i povestesc despre tăierea buricului – despărțirea de mamă? – de se aflau acolo Costică Grigorescu – Buricescu, zice ea – Costică Brondac – Gândac. Nașa mea, îmbrăcată în catifea, plină de mere, nuci și dulciuri. Mi s-au îmbătat cumetrii, frate. Mă suiau pe masă să strig „Ana, Luca și cu Dej A băgat spaima-n burgheji”, mai spărgeau pahare.

Cu Noana în albie, marinari, de Paște. Frica de câinii lui Strâmbeanu și Boțogan, peste drum de Fusceloaia lu Miron, nașa Lucicăi. Și, sus, pe Țâncu. Și sugi direct de la Pitulicea… – păi nu erai mare, că oaia e mică? Și izlazul între păduri. Și, băieții sunt mai răi ca fetele, dar nici cu ea nu mi-e rușine.

Peste magazia de lemne, pe acoperișul școlii, prin chioșc, în pod, de unde aruncam din nou pe pământ mingiile din păr de bou exilate de Dumitru Verișan (toată lumea știe). La cinci ani, măsoară Nana. – Mă prinde Surda în vârful cireșului și-mi dă o mamă de bătaie, de nu mai știam cum mă cheamă. Dar mi-a părut bine după ce-am sărit gardul, că tot mai aveam buzunarele și sânul pline de cireșe.

Înșiratul fragilor, căzutul din copaci („lovit de cruce”). Nansi era gata cu ceaiul și m-a luat la goană. Să n-apară iar. Ce, zic – un fleac de pătrat? Odată îl ia la trei păzește ori trei cu tabla înmulțirii și, la revedere. Nana mă invită ca, după ce mai stau, mai lucrez, să mă duc să mă culc la ele.

Într-acolo e liniște. Țânțarii ce vor mai fi atentând. Se iscă, după miezul nopții, și răcoare. Aerul e încărcat cu note și miresme de flori din copacii cu care ne-am împrietenit. Miroase a înflorit. Mângâie un duh de putere vegetală. Solitudinile se alungesc în punți.

18. 04. 81. D.

De dimineață, venise iar Naviug. Nana a mai avut o viziune mare albă, plângând din nou, ceva mai calmă. Ne-am dus la Health Center, revăzând-o, după doi ani, pe d-na Alhuwalia. Nana avea 37 de grade. Un sunet apărut dinspre inimă – suflu sistolic. Încă o dată, vorba de malarie, avea să i se colecteze sânge. Ochii? Singurul copil?

Expediat Ek Shanti către Iuga, Alexe, Creeley, Iseley, Srinivas, Mankekar, Gary, ziare din Delhi.

… scările în spirală ale servanților se învârtesc spre cerul molcom răcorit de noaptea ca o altă Indie… părul Margaretei doarme pe o amintire răsturnată… suflul stelelor inspirând abandon… nicio tapasias nu concurează măruntele-mi ființe de durere ce mă alcătuiesc în râs… tocmai ne apucăm de umbra unei cirezi și ne lăsăm târâți în eternitate… pe când nici Stalin nu mai era copil nici staliniștii nu se vedeau încă Stalin… Durga amurga…

19. 04. 81

… derivând din Acord… instituție voluntară… presiuni nelegale de ambele părți… perpetuarea culturii române în spațiu și timp…

zadarnica vizită a lui Novalis așteptând-o sub Jupiter… eres un profesor de energie Ruben eheu…

20. 04.

Am dactilografiat petiția către vice-cancelar in connection with dificulties we are facing during hot season. Petrecusem cu Nansi vreo oră la Health Center, ne-am făcut turneul la Masih – Visi nu era în oraș. Thusu și Parida. La amiază, ne făcusem cu un cooler.

Acasă am găsit și o scrisoare de la Peter Hook, datată 10 April 1981: Caro Giorgio, your fratello Sole is really sole now that your sorella Lun(atic)a has left him for another (per un altro). She left last May. I was désolé – My days were like the night and every happy time was like a distant little star that kept blurring out of focus and getting lost. Cobwebs everywhere. Rotting legs under earth, slaked with lime and many other unpleasantnessnes. Merda!

Yes, I hope you would extend your wanderings westward. I’ve enquired with a man in the Romance Department. The present Romanian is not excellent + wants to leave. The dept. would be happy to have some one like you to teach Rumanian and animate Michigan life in general. But they would not pay. For that you should to apply to Fulbright-Hays (they have an office in New Delhi – On Haley Road, I think, near Connought Circus) and try to get a Fulbright lectureship here at Michigan. If you decide to try please let me know and I will prepare people here to the idea. (Also put me down in the application as reference). Finally send me a copy of one or two of your volumes.. OK. I’m out of space: Yes, I will collaborate most blondly in Akash Ganga. I have written a sonnet, Indian in spirit, French in vestment, which I send under separate. Can you ask Theban to send me off – prints of my article? I am coming to Delhi in August for 4 months. Love to Nana and tip hat to Trompone. Namste to Rada. Ed ai altri. Peter.

21. 04. 81. Delhi

Persoana cu care e Vinod în proces pe chestie imobiliară a făcut apel la Curtea Supremă și amicul meu se repezise până acolo, unde găsise închis din pricina morții unui înalt judecător. Prinsese, deci, un moment să treacă să mă vadă cu falca stângă în pământ, cap infectat. Eu, ce să fac, îl numisem curând președintele Asociației Internaționale a Pseudonimelor.

Bine, cum că n-ar fi cunoscut, atunci, propriu-i nume și-l poate socoti pseudonim. Parcă glumeam, îi și citisem un poem plin de vorbe inutile.- i-am reținut câteva versuri de-o parte. Ek shanti și discuțiile noastre pe text n-aveau decât să-l influențeze.

Numărul viitor din Akaash Ganga se prefigurează deja altfel decât îl gândisem cu o lună în urmă – și cum va fi? Simt o urgență să adaug Mioriței Meșterul Manole (în hindi) – poeme, cât loc rămâne. Dacă primesc sonetul lui Peter, îl includ, plus că ne-a vizitat azi Subodh, cerându-mi Eminescu și Caragiale, iar eu i-am spus să-mi trimită o scrisoare cu poeme de-ale ei în hindi, probabil îi voi face loc.

Dentistul n-ar vrea, în România, să blestem doctorii indieni. Îi spun că am timp aici, rămânând mai mult. Ne înțelegem, din moment ce gura mea e îngrozitoare.

Indiana la șah îmi pare mai contemplativă decât alte deschideri, dar și conferind un cerc mai larg de ținte, fie și prea îndepărtate, poate în funcție de mobilitatea, prin rocadă, a rajah-ului, dar și dovedind, față de vazir, o cunoștință de cauză. Nu știu însă de ce partenerii mei indieni, care o foloseau de predilecție, au părăsit-o după puține jocuri în care întâmpinaseră dificultăți, iar eu – unde sunt bolnav? – nu mai ies din indiană în partidele cu Nansi. Oricum, Dumnezeu a inventat șahul și cu gândul la noi. Deschiderile se înmulțesc încet, în timp ce vise nesfârșite își fac veacul în toiul întâlnirii topind ivoriul.

Pe Joseph Vimal Mohamad Singh îl durea refuzul familiei fetei de a i-o da în căsătorie. Fata refuza, într-un sfârșit, și ea. El voia un refuz scris, altfel, scrisorile lui, dacă murea, puteau fi folosite ca o dovadă de căsătorie, deci drept de moștenire.

Anume bărbați despre care nu știa nimic precis, nici măcar că-i părăsiseră nevestele ori concubinele – și n-ar fi de acord nici să se gândească la asta ca la un obicei american, în hindu nefiind cazul să-și pună problema tot așa – despre acei bărbați obișnuia să spună că i-a întâlnit. Era vădit un om de relații, minus cu iubita lui, pe timpul vieții cel puțin.

M-am jenat să-i iau exemplele postmaritale, rupturile pe viu. Dar le contemplam și-n timp ce Sudeep se consuma în deschiderea indiană, luându-și tot atât de lungi merinde de luptă, parcă într-o lume mai reală, totuși, decât șahul cu femeile. Pare mântuit și se va căsători odată, imediat, ieșind din laborator. După trei jocuri în care-și magnificase rutina în ambele părți, în ultimul – unde se schimbaseră și vazirii – a provocat o situație cu trei ostatici, ut contra ut, plus doi sau trei pioni. Rolul ut-ului, împreună cu perechea lui, e de vast peisaj erotic, singurătățile lor înduioșează tabla.

22.04. 81.

Orhideea mea devine, în titlu, la traducere, Arnota – mănăstire, mormânt, într-o campagne de salvare. Vorbim de o femei având drept singură avere și companie mormândul tatălui ei, îngrijind și de mormintele sinucigașelor. Subiectele lungi sunt de viață și înviere. Consacrarea lor comportă. Mă întrerup. Mă dedic Arnotei. Traducând, mă iluzionez că, în scrierea mea, conversația între oameni acoperă revelații.

even unseen

orchid you are

in our guard

no marble

decapitates you

we love you again

under the tree of life

embracing us

in adoration

while forests

of princely line

are bestiring

you remember

24.04. 81. Delhi.

Ieri, spre prânz, Nansi a dedus că era Sfântul Gheorghe. Nana se dusese la școală. Noi ne-am lăast jocurilor – șah, dame, iamb. Nansi a găsit timp pentru Rider Digest, ceva amintiri despre Truman jucând poker și făcând dreptate. Eu am terminat de transcris traducerea brută a Arnotei.

Am ieșit numai până la dentist, dar filmul nu fusese developat. Am reluat jocurile cu Nana. La miezul nopții ne-am uitat la lună, stele, carul mare cărând zenitul. Jucasem șase partide cu Sudeep, în afară de nenumăratele cu Nansi. Zadarnic aștepți pionul înapoi și totuși va apărea, câteodată, fie și ca vazir, pe la spartul târgului. Dar nu-i va mai aduce aminte nimeni că trăsese elefantul după el pe o graniță.

Între timp, n-a rămas nimeni la locul lui, nici cei ce păruseră să aștepte. Parcă n-ar mai exista niciun părinte, niciun fiu, doar cruci. Din Sfântul Gheorghe rămăsese doar calul. Măcar balaurul să mai fi dat târcoale, măcar interior să fi încolăcit lunara paloare a nopții ciuruită de haos.

Organizațiile duceau spre neant ele însele odată cu măcinarea opozantelor. Aproape dispăruseră numerele de circ. Se râdea în traducere. Se visa din moarte îndoctrinată. Amintirile se substituiau experiențelor, în mituri luminate și totuși atât de atentatoare într-un timp abolit. Câteva aluzii caricaturizau istoria în superman. Tăcerile se balansau între cremațiune și înhumare. Științele se ofereau unor simple bucăți de materie legate de catarg. Tropicul bâhlit plutea pe o efemeridă în convulsii.

Tandrețe, distrugătoare să fi fost, numai tandrețe întru pierdutul începător și legiunile măciucindu-se mai apoi în joacă, dar de tandrețe, o metodă pentru sufletul metalic al viitorului, pentru tânga pământului și a tuturor binalelor. Tandrețea de după senzație și senzațional, confuză între religii și humor, recunoaștere și formație.

S-o facem tandră. Eu voi da primul semne de distrare, nemaiconcentrat în beregata elefantului ori a cămilei, ci plimbându-mă printre ele în încercarea de a găsi pe altcineva să-i spun altceva. Ce victorie ori ce înfrângere ne-ar fi de ajuns? Reîncarnând înțelepții ne va fi groază de atâtea. Cu nebunii, mai treacă-meargă. Cum nu mai avem a începe nimic să înțelegem ce sfârșim, ce va fi început vreodată, diferit, numărat, național, idealist, nepersonal, tânăr, ca în tinerețe.

Finalul închide ce n-a existat, nu s-a anunțat la deschidere. Ce se întâmplă cu norii de deasupra unui câmp de bătălie, neîngreunați de cerul lui Krishna, se va fi întâmplând și cu noi, deasupra deșerturilor sculptate. Apud Sri Rajneesh, ce bun e nimicul. De ce nu ne-ar înghiți și el?

25. 04. 81. Delhi

Nana a visat din nou pătratul negru. S-a trezit, n-a mai plâns, i-a spus doar lui Nansi, care, a doua zi, e neagră. De oboseală, când mi-am pus aseară sare în lapte, Nana m-a fulgerat cu privirea: ce-ți spui, mă, atâta sare! I-a spus lui Nansi că i s-a părut că mă mișcam prea repede.

D-na Gauba trăiește în revelație și public relations. O carte a unui porto-rican, intrată prin 1964 în mâinile ministrului informațiilor de atunci, ea a pus-o în scenă în ultimele trei zile cu copiii, revorbită de ei. Regii indian, chinez, african sunt cei trei crai de la răsărit veniți să se închine copilului Iisus, împăcându-se etc.

D-na Gauba îmi spune, în gloria ei, că Ek shanti este foarte frumos și îmi mulțumește a-i fi lăsat încă două exemplare. Cântă la pian și din gură, peste spectatori, acompaniind mistic spectacolul. Se transpusese în timp creștin. Creștin, oricât de hindus. Vârsta sanscrită se împărtășea într-o emoție ubicuă a oamenilor sorbindu-și din ochi odraslele și pe ei înșiși. Ea-și era și mamă și fiică sieși.

Cei de acasă vor ciocni ouă roșii peste trei ore. Aici, Învierea vine peste o jumătate de oră, neserbată nici de noi. Mă închin nopții Indiei. Misterul tinereții s-a spulberat. Parisul de bătrâni se leagănă în suveniruri. Îmi amân avatarurile.

27. 04. 81. Dehi.

Ajunsesem la Fulbright Foundation, întreținându-mă cu Mr. Ramakrisnan, director din 1973 acolo. Surpriza de a mă afla în fața unui indian nu m-a deteriorat, termenii vizitei mele intrând și ieșind cât se așternea scrisoarea lui Peter (așteptat aici aproape cu nerăbdare, el având într-adevăr Fulbright lectureship).

Onorabilul director m-a ascultat cu delicatețe, scuzându-se că, nefiind nici indian, nici american, nu-mi poare fi de folos. Recomandându-mi să-l văd pe dr. Theodor Ricardi, atașatul cultural american, un lingvist cu care voi avea ce discuta. Iar pentru că domeniul meu este literatura comparată, m-a invitat în 2-3 mai la un seminar al dr. Nagendra, acolo în Hailey Road, 12.

Îmi mai spusese că Ricardi e în Nepal. Dar, fiind în drum, m-am interesat și, cum se întorsese ieri, am stat de vorbă. Aceeași poveste, inclusiv buna referință a lui Peter, așteptat și aici. Începusem cu puține cuvinte în italiană. Franco Lombardi nu era cunoștință comună. Era la un timp curios, de ce n-aș merge în Italia, pe asemenea motive?

A rămas că o să se mai gândească, reținând argumentația moral-poetică. Nu credea că ar fi vreun loc de română în Ohio, unde șefă de departament era o estoniană, ci la Universitatea Columbia, în New York. La Harvard, șeful departamentului de lingvistică ar fi Nicolae Iliescu.

Nu insistam cine știe ce. Elogiam poezia americană. Am și 37, față de 73-74 ai maestrului, căruia o să-i cer o referință. Fiind vorba de o discuție profesională, neuitând nici ontopoetria, indiferend de ce-o să iasă, mi-a plăcut maniera de diplomație a lui Ricardi. După cum, până la proba contrară, și Ramakrishnan mi-a impus.

Altfel, căldura m-a dat peste cap. Lângă mulajul rachetei-avion, mi s-a tulburat vederea, amețisem când am urcat la discuție. În autobuz îmi amorțiseră degetele drepte și buzele.

De verzi și mici copiii doboară nebunește fructele de mango. Pomi uriași se află în curți de clădiri somptuase, inclusiv la Fulbright-House, unde copiii sunt și mai tenace decât ca-n Barakamba Road. Te poți trezi oricând cu un pietroi în cap. Puști mai mari stau la umbră și primesc prada de la cei mai mici.

Un afiș cu o mamă cu fața sfărmată – fără buze și nas – poartă înscrisul: ce-am făcut noi pentru Afganistan? Îl revăd și pe Sikander. N-am mai intrat la Hindustan Times. Destul de mulți turiști, hipizați vrând-nevrând în frigare. Căldura apropie inutil în izolarea dilatată. Cred că Peter nu vine încă în sezonul ăsta.

30. 04. 81 Delhi

N-am mai ținut jurnal, încercând o probă de viteză: primind luni de la dr. Nagendra, invitație la Seminarul de literatură comparată în context indian, via Fulbright, luni noaptea și toată marțea eram gata cu un model, numit „Sanskrit Romanian Ontopoetics”. L-am dactilografit ieri pe matrițe și azi le-am multiplicat în 50 de exemplare, pe 14 rupii, în Kamla Nagar.

Cu Vickey, am mers pe scuter la Nagendra și i-am dat o copie și un Ek shanti. Bătrânul se află la periferia Model Town-ului, slăbit sfințește, emanând tristețe – poate știința? A rămas că trece deseară să mă vadă, pentru jumătate de oră. Cu toate că nu poate urca. O să încerce – un etaj, însă. Ori o să mă cheme să ne plimbăm pe jos.

Nagendra m-a atras totdeauna, iar acum mai mult ca oricând. Fără măcar să mă potrivesc la ideile sale, pe care nici nu prea i le cunosc. Am idee de el și îmi ajunge. Prin el îmi zăresc mai inteligibil cunoștințele mărunt cernute de izolarea noastră. Proba mea de viteză mi-a fost prilejuită de el, și două zile mi-am dat șah liniștii, dacă nu sănătății.

Abia de am lăsat-o pe Nansi să-mi citească pe repede o scrisoare – eu tremurând sanscrito-latin. În plic, și o poezie biblică, am recitat-o, am meditat la expeditor, mai ceva ca la Nagendra, printre treburi de rutină dactilografiată: Benaresul cu Șiva.

Ne crezusem separați de un timp care trecea într-un peisaj ce se lăsa altfel gustat – cenușă presărată pe vânturi. Când, abia opriți din orice cale, parcă am fi mișcat în gol. Om fi fost însuși golul. Prim semn de mișcare-Veda. Înșirăm umbră de umbră spre suflete albe.

Între timp, a apărut, în varianta peripatetică, Nagendra, așa că am dispărut cu el pe alei, pe terenul de cricket, Cavalary Line, Mallroad. Ramcharit Manas e domeniul său. Acasă, erau în vizită d-na Kashyap, din Dharamsala, cu nora și nepotul.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii