Valeriu Dulgheru: Totuși unde au fost românii…?

13 Jul 2015 by m.gurza, Comments Off on Valeriu Dulgheru: Totuși unde au fost românii…?

 „Totuşi unde-au fost, românii, când a fost tăiat viteazul…”

(Adrian Păunescu. Capul de la Torda)

 

 

Totuşi unde au fost românii basarabeni pe 5 şi 11 iulie, când au avut loc două evenimente de suflet extrem de importante pentru renaşterea ideii de Reunire (pângărită într-atât de iuda Roşca!), poate unica viabilă şi capabilă să ne scoată din mizeria morală şi materială în care ne aflăm, să ne scape de pericolul iminent din est? Pe 5 iulie curent la Chişinău pe Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc cea de a patra Mare Adunare Naţională – aşa a fost planificată de Blocul Unităţii Naţionale, componenta de bază fiind Asociaţia „Tinerii Moldovei”. A fost o frumoasă, extrem de importantă şi la timp iniţiativă a tinerilor într-o perioadă când o bună parte a aşchiei de popor român din Basarabia nu mai crede în nimic. Prin importanţa problemei discutate – Reunirea cu Ţara, prin simţul pur românesc al celor prezenţi a fost, într-adevăr, o Mare Adunare Naţională, însă prin numărul participanţilor, cu regret a fost un miting ordinar, chiar mai mic după numărul participanţilor decât mitingul organizat de aceeaşi tineri pe data de 16 mai când au fost comemoraţi 203 ani de raptul de la trupul vechii Moldove a celei mai frumoase părţi numită impropriu de ruşi Basarabia. Cei drept mai puţini la număr însă mult mai motivaţi. Tineri frumoşi la chip şi la suflet de pe ambele maluri ale Prutului scandau frumoase lozinci unioniste plăcute auzului nostru, îngânau cântecele interpreţilor îndrăgiţi de pe scenă. Alături de ei se aflau multe persoane de vârsta a treia de pe loc dar şi sosite la Chişinău din locuri îndepărtate ale Ţării. O bătrânică cu probleme locomotorii încerca să susţină ritmul horei cu cârja într-o mână şi cu un tricolor (de dimensiuni mari) în altă mână. Cu regret manifestanţi de vârsta a doua erau puţini, foarte puţini.

Îmi pun întrebarea în stil păunescian: unde au fost românii basarabeni pe 5 iulie? Făcând un simplu calcul stabilim că dacă măcar 10% din cei peste 440000 de români basarabeni cu acte în regulă (conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie până în 2014) şi apr. 50000 de elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, care-şi fac studiile în România, veneau în Piaţă numărul participanţilor s-ar fi apropiat de 100000 de oameni. Din păcate în piaţă au fost doar 1-2% din cei cu cetăţenie română. Aceasta vorbeşte despre faptul că nu toţi cei cu cetăţenie română simt româneşte. Unii dintre ei, în special, alolingvii au obţinut cetăţenia română din interes mercantil. Îmi amintesc un caz dintr-o emisiune televizată cum unul dintre marii antiromâni un rătăcit Tabără, cunoscut prin scandaloasele declaraţii şi un comportament în studiouri sub orice nivel fapt ce nu-i face onoare în calitatea sa de profesor universitar (de fapt între unul care le „citeşte” lecţii studenţilor şi care le predă cunoştinţe este o mare diferenţă!) declara că fiica-sa, care nu cred să fie proromâncă fiindcă conform unui frumos proverb românesc „…ce iese din pisică tot şoareci prinde”, a obţinut cetăţenie românească „…pentru a circula liber prin Europa”. Am cunoscut şi ruşi cu paşaport românesc care nu cunoşteau o boabă româneşte. Cu toate acestea majoritatea barabenilor cu cetăţenie română sunt români şi, sper, simt româneşte. Atunci să ne mai întrebăm încă o dată: unde au fost românii basarabeni cu acte în regulă pe 5 iulie? Organizată de un grup de tineri neafiliaţi politic niciunui partid unde au fost partidele unioniste. Cu excepţia insemnelor PNL nu am văzut în piaţă insemnele altor partide unioniste, în primul rând, nu le-am văzut pe cele ale Partidului Liberal – unicul partid unionist cu putere decizională reală.

Am fost puţini, foarte puţini pentru o Mare Adunare Naţională. Să fi fost măcar vreo 200 – 500 de mii nu-şi mai permiteau tot soiul de cozi de topor gen Dodon, Voronin, Borşevici ş.a. să ia în derâdere idealul nostru de secole – de a fi împreună cu Ţara, să fim ameninţaţi de mare trădare de stat! Ei sunt fricoşi în faţa forţei şi mari eroi în lipsa ei. Vă mai amintiţi cum la sfârşitul anilor 90 neprietenii noştri erau cuminţi (fiindcă eram mulţi!), fapt ce a făcut posibilă votarea celor mai sacre legi ale Neamului – limba română în hainele ei fireşti – alfabetul latin, Declaraţia de Suveranitate şi mai apoi de Independenţă, foarte multe hotârări la nivel de Chişinău privind redenumirea străzilor, instituţiilor, implementarea limbii române şi a Istoriei Românilor în şcoli etc. Acum fiind atât de puţini minţile înguste ne atacă. Nu-i vedeţi cum turbă alde Dodon, care în pofida susţinerii majore (financiare, informaţionale, logistice) din partea Kremlinului nu-şi ating scopurile formulate de stăpânii lor, iar aceia pentru banii cheltuiţi le cer rezultate. Observaţi ce tămbălău au ridicat în Parlament legat de manifestaţia tinerilor, catalogată drept tentativă de lovitură de stat şi mare pericol pentru statalitatea „ţării lor!”. Cu câtă ură s-au năpustit asupra tinerilor. Cu câtă turbare şi spumă la gură atacă această coloană a 5-a tot ce-i românesc, pe toţi cei cu simţ românesc, pe adepţii Unirii. Prin intermediul altor cozi de topor aflate la guvernare l-au expulzat cu interdicţia de intrare în „ţara lor” pe tânărul Gheorghe Simion care, aşa cum eu am dreptul să fiu în orice colţ al Ţării tot aşa şi domnia sa are dreptul să fie în orice colţ al României, inclusiv, în Basarabia, temporar ruptă din trupul ţării de puhoaiele bolşevice la 28 iunie 1940. Atunci când tot soiul de şovini gen Rogozin, Narîşkin, Muhamedşin umblă nestigheriţi prin acest colţ de ţară prost guvernat, se duc la Tiraspol, în Găgăuzia ca în votcina lor, atunci când de alde Tuleanţev, Petrenko, Klimenco, dar şi cozi de topor gen Dodon, Usatîi participă în acţiuni antistatale şi nu li se întâmplă nimic (nu sunt traşi la răspundere) cei cu simţire românească ne simţim tot mai străini în „ţara lor”.

Un alt frumos eveniment ca o continuare logică a celui din 5 iulie, când manifestanţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale i-au petrecut pe tineri în marşul „Ştefan cel Mare” spre Iaşi, a fost reconstituirea Podului de Flori la Ungheni, atât de terfelit prin acţiunile ulterioare timp de 25 de ani (primul pod de flori a avut loc la 6 mai 1990, la care la cele 8 puncte de trecere au participat peste un milion de oameni de ambele părţi ale Prutului!) şi întâlnirea frumoasei coloane la Ungheni. La aceşti tineri s-au alăturat unii din cei veniţi de la Chişinău şi alte colţuri ale Basarabiei (spun Basarabiei fiindcă nu era exclus ca ar fi participat cineva din Bucovina sau din sudul Basarabiei) care ulterior au trecut podul. În discuţii cu unii tineri participanţi la acest marş am aflat despre frumoasele întâlniri de la Sadova (satul de baştină a celui mai mare antiromân la momentul actual – I. Dodon!), Lozova, de la Călăraşi ş.a. localităţi întâlniţi cu pâine şi sare, dar şi despre cazuri când în ei au aruncat cu pietre unii rătăciţi şi venetici. De la Chişinău doar cinci autocare (mult prea puţin pentru a face Unirea!!!) cu prieteni ai Unirii la orele 7.30 au luat calea spre Ungheni. În autocarul în care mă aflam se aflau, în special, persoane de vârsta a treia, dintre cei care de peste 25 de ani retrăiesc pentru visul nerealizat tânjind pentru Reunirea cu Ţara. Am întâlnit însă şi o frumoasă familie cu trei copii mici, cu vârste între 5 şi 10 ani, în piepturile cărora sau în fundiţe erau prinşi fluturaşi tricolori, iar părinţii lor cu câte un tricolor de dimensiuni mari. Ce minunată lecţie de patriotism au dat aceşti părinţi copiilor. Ajunşi la orele 10 la Ungheni ne-am alăturat grupului marşului „Ştefan cel Mare” aflaţi deja sub pod chiar pe malul Prutului. Primarul Unghenilor de pe partea dreaptă (unde era primarul Unghenilor de pe partea stâng?) a ţinut un scurt discurs, salutându-i pe cei ajunşi la acest evenimnet. Un mic avion a făcut câteva zboruri deasupra podului, salutând mulţimea legănând din aripi. O stare sufletească de nedescris. La strigătul unuia dintre liderii „Tinerii Moldovei” A. Ursu de pe malul drept al Prutului „Ne aşteaptă mama acasă. Mamă Românie, ne primeşti? Mamă Românie ne auzi?” de pe celălalt mal al Prutului se auzea un DA deslusit al mulţimii.

În continuare organizatorii au separat mulţimea în două părţi – cei cu paşapoarte care vor trece Prutul şi cei care vor rămâne pe malul stâng. Cei rămaşi pe malul stâng s-au apropiat de malul Prutului pentru a arunca în apele lui florile aduse cu ei. Cu regret poliţiştii de frontieră nu au permis să ne apropiem de apă, rămânând separaţi de o panglică cu rolul de sârmă ghimpată. Poliţiştii şi-au luat rolul de arunca în apele Prutului florile primite de la manifestanţi. Excepţie au făcut doar pentru grupul de artişti constituit din Cristi Teodorovici, Cătălin Josan şi artistul Voloh (aflat acum într-un proces de judecată stupid, căruia pentru nişte înjurături în adresa oamenilor legii a primit doi ani de închisoare atunci când ex-ministrul Papuc vinovat de moartea pe 7 aprilie 2009 a celor patru tineri şi mutilarea în comisariatele de poliţie a sute de tineri participanţi la acea manifestaţie a fost achitat), cărora li s-a permis să se apropie de apa Prutului şi să arunce florile în apă.  La un moment dat a avut loc un eveniment deosebit de simptomatic: pe malul drept se auzeau cântecele interpretate de cuplul nemuritor Ion şi Doina Aldea Teodorovici, iar pe malul stâng chiar pe malul apei Cristi Aldea Teodorovici însoţit de interpretul Cătălin Josan interpretau aceleaşi cântece, realizând astfel legătura spirituală între maluri şi între membrii aceleiași familii (familia Teodorovici).

Startul trecerii Prutului l-au dat un grup de frumoase tinere, îmbrăcate în haine naţionale, care au fost întâlnite pe malul drept cu pâine şi sare şi ovaţii ale mulţimii aflată în aşteptare. Ele au fost urmate de grupuri nu prea mari care treceau podul, trecând şi controlul de frontieră. De ovaţii a celor rămaşi pe malul stâng s-au bucurat membrii minunatului ansamblu „Ştefan cel Mare” de la Căpriana, care de aproape 30 de ani se află pe baricadele mişcării naţionale. De aceleaşi ovaţii s-au bucurat şi pe malul drept unde au interpretat câteva cântece patriotice din minunatul lor repertoriu. De acelaşi succes s-au bucurat şi Cristi Aldea Teodorovici şi Cătălin Josan (având un picior fracturat a considerat necesar să fie acolo în acest moment important), care au interpretat (deja pe malul drept) câteva dintre minunatele cântece ale părinţilor lui. Organizarea evenimentului pe malul drept a fost superbă. La orele 13.00 marşul „Ştefan cel Mare” şi-a continuat mersul spre Iaşi, punctul terminus fiind Catedrala Metropolitană. Pe 12 iulie, la orele 5.00 trenul Unirii a luat cale spre Bucureşti, repetând cauza unionistă a lui Alexandru Ioan Cuza de la 24 ianuarie 1959.

Clipe de neuitat, dar umbrite puţin de numărul mic al adepţilor Unirii aflaţi la eveniment (sunt sigur că adepţi ai Unirii sunt mulţi mai mulţi!). Totuşi unde au fost românii basarabeni pe 11 iulie? Deranjantă este şi pasivitatea unioniştilor din parlamentul moldovenesc. În parlamentul actual există un puternic grup constituit din 25 de parlamentari socialişti şi din cei vre-o 17 parlamentari comunişti (în total, peste 40% din numărul parlamentarilor), care neoficial constituie grupul parlamentar „Prietenii Rusiei”. În parlamentul României există un grup de deputaţi în număr de 64 (date din martie, acum pot fi mai mulţi) constituiţi în grupul parlamentar „Prietenii Unirii”, care prin acţiunile lor contribuie la sprijinirea acestui frumos ideal al tinerilor. Să ne punem întrebarea: de ce în parlamentul Republicii Moldova nu există un grup al „prietenilor Unirii”? Să nu avem printre parlamentarii noştri adepţi ai unirii? La sigur că există, cel puţin în fracţiunea PL, dar şi cea a PLDM. Dar nu-i auzim. Dimpotrivă, atacaţi de javrele socialiste şi comuniste ei uneori încearcă să se distanţeze de opţiunea unirii.

În această situaţie extrem de complicată când încrederea în guvernarea aşa numită proeuropeană a fost compromisă ireparabil prin găinăriile politice şi în mare măsură financiare (legate în primul rând de furtul Secolului) ale celor de la conducere, când asupra Basarabiei atârnă pericolul alegerilor parlamentare anticipate care vor conduce inevitabil la aducerea la putere a forţelor proruseşti, când aşa numita reglementare a conflictului transnistrean în varianta lui Putin planează asupra noastră şi poate fi extrem de periculoasă acum (participarea la vot a celor 300-400 mii de alegători transnistreni ar putea înclina ireversibil balanţa în favoarea vectorului estic), ce facem?

Unica şansă reală este Reunirea cu Patria Mamă! Să nu stăm de o parte acum când tinerii au nevoie de susţinerea noastră, să ne urcăm măcar în ultimul vagon al Trenului Unirii. Scontribuim la realizarea visului de Unire până în a. 2018.

Să ne ajute Dumnezeu!

 

Valeriu Dulgheru 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii