George Anca – Rafturi de bambus

30 Jul 2015 by m.gurza, Comments Off on George Anca – Rafturi de bambus

 

2.06. 1981

A fost odată o veveriţă, cartea Nanei – cine va vedea-o să-i hărăzească un gând de fericire. Ieri, primit 25 off prints din Sanskrit and Romanian Poetics, scris în 1978 la Dharamsala, publicat de Lokesh Chandra în Studiesin Indian-Asian Art and Culture, nr. 6,October 1980. De bun augur pentru Patterns in Sanskrit-Romance kavya-Purusha, în lucru.

3. 06. 1981. Delhi

Nopţile mai fulgeră. Azi a plouat, după călduri tentaculare. Veştile bune, invenţii ale iluziei. Măcar de-ar fi vorba numai de dedublare, de viaţă şi de moarte. Dacă limba mea maternă e ungara? Inshalah! O lună de autosugestie îşi cere tributul depresiv – îl are. Criza socialismului sună a suferinţele tânărului Werther.

6.06. 81

al nopţii să fiu dacă tot mai sunt

numai umbra asta să nu-mi fie de cap

aprinde-voi candela în India de umbră

şi glasurile s-or răzleţi în lumină

şi ochii-mi rămaşi înaintea nopţii

7 iunie 1981 Delhi

Naviug nu admite ca o femeie să se rujeze. Parfum, de acord, astă-seară. Manu: femeile şi animalele să fie puse în cuşcă. Hippies-ii – cei ce-ar fi cucerit Manali – îi sunt odioşi. Ar fi copii ilegitimi, fie şi ai unor milionari imorali. Rajneesh nu e decât un afemeiat ce-şi schimbă americanca în fiece an. Bine fac ţările care nu primesc străini, şi nu ca a lui, care i-ar primi pe toţi.

Sani apare să umfle ţigări din care, deodată, ar fi fumat şi regii – o fi fost un acces amărât al săracilor care să nu fi fost al regilor. Nu mai ştiu să râd? Râsul-yoga. Le rire. Cuvântul Dumnezeu, şi mai întors.

doamne râzi şi de mine fericitul

să te aud şi n-aş mai muri de râs

aş apuca-o către Emaus în glumă

am citit în telescop parcă râzând

singurul Jupiter cât era de rotund

9 iunie 1981 Delhi

Cumplită vară în toi. Pentru moartea asta, n-am program. Dacă mă omoară ruşii, aşa zicând, dacă, deci, ruşii omoară pe toţi neruşii, jurnalul meu ce poate documenta? Din TOI, lumea va citi, mai uşor, până şi Roland Garros, scris Poland Garros. Iar eu, cu proiectul meu, voi avea de comentat Chanson de Poland?

Serile trecute, principalele ştiri mondiale – polopapa, ceva deţinuţi liberaţi, Gevalensa. Măcar prinţul Charles, pus la cale de Diana să se lase de polo, o va face cu gândul la sentimentele ei. Împreună, însă, văzuseră prin Chatra Marg trioul nostru polonez blond şi însuşi prinţul jubilase a nu fi fost ruşi (există fotografie).

10.06. 81. Delhi

Muzica-sentiment a poeziei sarde, misterul muzical retoroman, trăite după română şi italiană, înaintea francezei, dar vine iar spaniola. Călătoria în New-Delhi şi înapoi, cu autobuzul, suflet lihnit, zi friptă. Crestomaţia romanică, la concurenţă.

Lèse-majesté, lèse–nation. Robespierre. Trădarea şi războiul, alibiul regilor. Regii trădători, sacrificaţi în numele naţiunilor, al naţiunilor sacrificate pentru puterea dictatorilor. Marat vede popoarele dorind pace, nu şi stăpânitorii lor. Pledează pentru eliberarea coloniilor, egalitatea culorilor.

11. 06. 81. Delhi

Lèse-Kremlin. Discutăm, şi nu ca tot românul, scrisoarea ruşilor din Kremlin către conducerea partidului comunist polonez. Ştim că sultanul, secolele cât stăpânise, poruncea mai cinstit ţărilor. Eminescu trăieşte deplin în caracterizarea ruşilor. Dar noi asistăm la un spectacol mult mai simplu şi la fel de crud, poate.

E o turturică pe care în unele ore o admirăm doar zburând. Îşi are drumul într-un copac mic, din drumul nostru, în faţa botanistului, între intrarea lui, vizavi de intrarea profesorului de hindi. De la etaj, aşezământul ei ne apare în vale. O vedem, la nivelul nostru, în copacii mai mari, gonind una, două, un întreg stol de ciori, fiecare în parte mai de 2-3 ori mai voinică, dar mişcându-se mai greu, cu ciocurile căscate, mai curând de căldura dimineţii (care va creşte – de-ar creşte mai repede, să le moaie pe cele întunecate).

Se reped câte două şi mai multe odată la turturică. Ea, în aer, intră neînfricată în vizitatoare. Ele mută, câteva, pe pământ arena. Şi alte ciori se lasă liber, cu greutatea lor, din sus, să lovească mărunta apărătoare.

În jurul copacului puilor ei, turturica nu mai e mică, nu mai e mare e viaţă şi moarte pentru ea, pentru pui, contra ciorilor. Nansi încearcă să se amestece, gesticulează, dublând turturica. Dar, întorcându-se, vede apropiindu-se, din zări, unul, doi, mai mulţi gili. Ciorile se vor fi răspândind la vibraţia corpurilor şi aerului şoimilor cât vulturii. Dar turturica abia se va odihni şi nu la gândul că a scăpat de liota neagră.

Scumpindu-se, de la 1 iulie – idee rusească? – , poşta internaţională, spre a scăpa de rezerva de aerograme, am scris către: Ion Iuga, I. Alexe, G. Alexe, Nonica, Ion Anca, T. Geoabă, G. Văcăreanu, A. Bhose, M. Eliade, C. Mateescu, S. Stratilat, S. Gâdea, plus E.B. la B.

Scrisoarea kavya-purusha, trimisă la 27 de adrese, oficii latine, şi câteva indiene. Mi-a bătut inima citind piemontezi şi sarzi.

13.06. 81. Delhi

Nana împlineşte opt ani. Statuia lui Camoens, în Panaji, minată, pentru a fi aruncată în aer. Andre Beteille: “Marxism has been described as the Latin of the twentieth century, and the only thing that was wrong with Latin in the middle ages was the excess of the authority it enjoyed from its association with the Pope”. Am deschis, oferit de Nansi, un caiet pentru Patterns in Modern Indo-Latin Kavya Purusha, pe care-l încep de ziua Nanei (Alexandra) cu Alexandria.

Eram feicit orele cât am aranjat expoziţia Nanei, în patru secţiuni – acuarelă, pasteluri (precizarea ei), A fost o veveriţă şi “personaje”. Trecuta ei expoziţie, în 1979, i-o pritoceam în concentrarea de a mi-o apropia de la mii de kilometri. De data asta, am pus picturile pe pereţi. Copii şi părinţi vor veni să-i ureze cele cuvenite: vor vedea o expoziţie şi vor primi cărticica, probabil socotind că, de aniversări, români organizează expoziţii cu creaţiile lor.

Păsări Brâncuşi ori flori Apollinaire

la tropic înconjoară pe truver

sari shrimati sati sati

în altă viaţă păsări flori n-or fi

cântând aleodor jucând giurgină

un ştoi îi scoate ochi la cneazină

La zece seara, musafirele între 2 şi 15, dar şi între 18 şi 60, au plecat împreună cu singurul băiat de seama aniversatei, cei doi celibatari de 28 şi 36 de ani, doi soţi, mame. Neeru a scris în jurnalul Nanei că nu şi-ar fi imaginat ca un copil să poată atrage atât de multă lume şi că Nana a devenit o parte din ea. Vinod i-a dedicat un nou poem. Margaret se minuna ce doamne se luau fetele între adulţi, fără o vorbă, îmbrăcate cochet. Andre ne-a întreţinut cu preferinţa pentru marxismul critic faţă de leninismul puterii, mărturisind că nu s-ar putea dezvolta teoria reală a fatalismului şi puterii. Esha propune ca talentele plastice ale Nanei să fie exploatate în folosul şi al celorlalţi copii. D-l Chatterjee venise să congratuleze gimnasta, făcând caz de campioana română.

Pravda prasad a numit Vinod Vinod ceaiul. Guru Nanak nahin – voiam să spun să-şi scoată micuţa Deepsheka ţigara din gură, mai ales că începuse să aprindă chibrituri. Leela se interesează serios de tradiţiile creştine, iar cele două serioase fete ale ei stăteau în picioare să audă mai bine despre bucuriile Naşterii şi Învierii Domnului.

Copiii s-au jucat în urma importanţei. Nana e fericită cu multele cadouri primite, îndeosebi culori – pastel, ulei, acuarele -, un joc-clepsidră, altul de cricket, rochii, batiste, felicitări. Nu ne-am mai simţit izolaţi, ba dimpotrivă. Cum, în tradiţia de-aici, lumea şi-ar sărbători ziua naşterii până la vârsta de 12 ani, iar Nana a apărut la apogeu, buna noastră credinţă s-a bucurat ca de un renume. Într-un timp, pe Vinod îl apucase dorul de Esaulof.

15.06. 81 Delhi

Fie că rămân în visul insulelor, studiul meu în continuografie sanscrito-latină e peninsular (indian, iberic, italian, balcanic). Ne-am întrerupt de un joc de litere scrise pe feţele a zece zaruri de lemn ce trebuie aranjate în cuvinte cât mai lungi (până la zece litere), contra cronometrului-clepsidră ce-şi isprăveşte nisipul în trei minute şi jumătate. “Altimetre”, Nana îl joacă şi ea cu fetele, ea alcătuind cuvinte româneşti. După aniversarea ei, fetele au deschis atelier de pictură la noi în casă. Se schimbă sentimentalisme.

Regret a nu avea Istoria literaturii române a lui Nicolae Iorga. Ne-am acomodat cu uitarea şi toriditatea. Moartea nu pare a ni se apropia, după cât ne vedem de treabă, peste măruntele mizerii ganglionare ori vegetative.

16. 06. 81. D.

Întârziate ursite de kievieni ponegrite. Scheletul scârţâie frecându-se de perete sub suflul ventilatorului. Clepsidra o răsturnăm ca pe nimic. Luna răsărise în timpul dinainte. S-a ascuns, ori s-a topit în ceaiul nopţii. Fuseseră ziua peste 43 de grade. Jumătate de clepsidră o fi viaţa noastră, cealaltă – lună. Creierii ni s-au împăcat într-o nouă generaţie de şopârle.

Sub soare, câte cineva mă strigă de barbă, de Simla, de publishers, de ce mai fac, dar mama dumneavoastră? Se scufundă repede, şi trec cu pălăria morţii pe creştet. Mă prăbuşisem cu nişte cărămizi surpate sub tălpi şi aveam două bindi de sânge pe inelarul drept. Cu mulţumire că ne delatinizasem.

Copiii se joacă şi că Nansi ar fi pierdut răbdarea negroidă. Şi totuşi ponegrita de ea era antroponegrită. Mai ştii? Cenuşa din clepsidră, dar scrumul eu unde-l pun? Nana vrea să picteze munţi. Unde nu ne-a dat mâna să-i vedem?

Poenarii în torente (de eternità) prin supraviile pravilei îi reneg în fugă de padişah.

Pe o măsuţă alege în balon de pupă un con cu ambiţie de făinari în vii de abanoşi, în zarişte, jarişte, răzorişte ca o zoroastrie.

Tremură şi do-horeşte în cabinet la foc gemelat şi stelat în ierarhi cu cetine, curge ce avu, adjuvant de făptuţe, parlagii de ape şi iambi, iveşte litote, mantise, aho vânător.

O balotasei duco şi canină în herbar de barman cu mame bune în profilare de hetaire.

Joasă fuzetă, un soi de afirmate gavote de gravatori, feniloase în lege, de o rupie şi un fox în forţare de damă cu moft de ametodicie.

Reafirm o premieră cu plastic în curtea de cai, cu nevoia de berbece, vitalule, în hrube de focă în con de seceră şi jumară recules la zoofilia în dojeni de monomere.

Materie, frăţiori, capodari, mastice, fătuţe, omicide abile prin femine, golan juleam mapele din vanghelie în lighean sterpe buboase ca o armonie.

Scoabe în viforaş, regrese de columnaje, masoni în famină, predate fanfare, vifore desuete.

17. 06. 81. Delhi.

Scufundarea bătrânicii frumoase – ce-o cunoscusem acum trei ani, ori doi, numai cât s-o salutăm – s-a încheiat, cumva: o maşină neagră, un preot creştin în alb ne apăruseră de dimineaţă în faţa ochilor. Pe la prânz, câteva reviste argentiniene şi bilet să mergem după viză. Clepsidra – acum am numai lună – am răsturnat-o de multe ori, numărabile după listele din caietul de cheltuieli al lui Nansi. Cam 15 cuvinte pe oră (amândoi).

Să fie latino-americanii cei mai mari poeţi ai secolului al douăzecilea? Complexul colonist e depăşit, şi nici alt imperialism decât, poate, şi-n interior, ca şi-n ţara mea, nu s-o fi înregistrând. S-a stins lumina în camera bătrânicii. Mai discretă ca luna. Televiziunea indiană transmite în serial piesele lui Shakespeare. Nansi şi Nana s-au înfiinţat la vecini.

În curând, o să-mi încep campania de corespondenţe indiene. Am şi deschis-o, de fapt, cu Lali, discutând un poem de Amrita Pritam, adresat altui poet. O să încerc să şi redactez câteva din comentarii. De la rădăcina sanscrită.. Rămân la temele vechi, pe care le simt cele mai ale mele. “Viaţă agitată” – aproape nu e poet latin fără ea (întrucât voi fi făcând excepţie). Vechiul continent, mai longeviv decât lumea nouă?

O poveste cepuieşte coroire de noateni de-i vopseam şi se negară de fete în togi şi jobenoi ce jumuleam idola cu peri ce pagina-voi.

Unde e val de bic în ibrice şi futeai trompe în eho oho, o harpă iubi moroşane şi horeşte în aprozar cu lunete vix şi vanilie.

Făsui la zoo, treieri fadou în emaile fenol de gavotă, asedii nurori, statuile de valeţi, fuzete persiene, zdravene, senzoriale.

Foneme şi un bou de ginere în imnele lucarnei, mirate băcălii au purces viermos în albume de strame contrate cu largheţe.

Striveai păduceii de cerneli hipoumede şi fioroase.

18. 06. 81

De-a rotirea zbaterii oferi şacali la joc de coteţe robotite în suc de adorare şi reversul ce-l adorau.

Artroza jucăriei spălând pelerine jupoaie mai atlant în popice de un ban de bulucea acostant sfori în florăria zobitei bame.

Ralieri în ore feline ci creşte parodie în talger cu brevet, dileme agere în cofe eterne şi toante pe albia de memne în mofeta de onoare, pas foamea de foneme atonale în agonia voastră ca o zeghe.

21 iunie, 1981. D.

Dacă am înţeles bine, puja aceea în barcă, pe Gange, pentru Lucian Blaga, prilejuia o îndepărtare de fumătorii lui Ceai şi începutul concentrării asupra propriei teze. Cât că vrăjile fostului guru, care te iniţiase întru secretele tantrei de mâna stângă – pentru început numai în serile cu lună plină -, aveau să îndemne şopârlele să-ţi muşte carnea în dreptul ceakrelor de seamă, spre creştet, inimă şi degetul mare al unui picior.

Şi aşa s-a şi întâmplat, răapunzând, nu chiar în zadar, cu tantra retragerii conştiinţei, ceea ce te-a aruncat, nopţi, în lacuri de sânge. Probabil în somn îţi gâlgâia, ai dedus, aluniţa înnăscută de deasupra tot a inimii.

Ţi-ai dat drumul în viaţa lui Shiva, dar ai mai încercat să-ţi şi aminetşti câte ceva de prea de dinainte. M-am temut, cu gândul la sindromul persecutatului persecutor, dacă nu pornisei, târziu, în căutarea unui înlocuitor împotriva căruia să se îndrepte vrăjile lui Gopal.

Ştiu de la el, că Vasile Văduva refuzase serios mutarea sorţii lui în viaţa altuia. Acum, vedem pe Liviu Rebreabu în chipul posibil al reîncarnării într-unul din noi doi, născuţi după moartea lui. Dar e clar că puja pentru Lucian Blaga arată că acela ţi s-ar fi inspirat substituirilor: moartea deja petrecută a maeştrilor să poată face loc, fără a-i chinui, răzbunărilor unor învăţători dezamăgiţi?

Doar pe acelaşi sfânt Gange, câinii lingeau feţele cadavrelor, jupuind fâşii de piele, iar pâlcuri de vulturi aşteptau la rând să se hrănească. De două ori, din cauza mizeriei – şi interpretarea îţi aparţine, anume că nu avea bani pentru cremaţiune şi tot ritualul -, un japonez îşi aruncase câte un copil mort, închis într-o valiză, pe apa fluviului.

Puja nu spui decât că ai făcut-o şi, asemenea, supravieţuind printre ciudaţii din Benares, ai experimentat, cu trupul şi mintea, iniţieri fără număr, dar şi bibliotecar – asta ţi-ar fi fost salvarea şi limbajul simbolic de acolo ţi-ar fi venit, închipuindu-te un shaivit de când lumea. Şi chiar puţin kashmirean, unic desluştor, după zece veacuri, al lui Abhinavagupta.

Prob, amoral şi bun, într-un interval liber de limitele vremii, din care răsărise poate spre a nu se mai pierde cu vremea. Să fi fost şi numai o intenţie ori un artificiu de conversaţie, puja demonstra cuminţenia dezgustului de lumea aceea, dacă nu euforia ucigătoare a împărtăşirii personajelor ei, nici unul întreg, până şi cei cu picioarele pe pământ, fumând ori injectându-se mai cu măsură, oferindu-ţi surprize psihopatice în ziua lor de tăcere, ori refuzând să-ţi răspundă, dar scriind la toată lumea că ei sunt în ziua lor de tăcere, fie cutreierând ceainăriile, străzile, templele, însoţiţi şi punându-şi însoţitoarea să propage adevărul că ei se află în ziua lor de tăcere şi ele au a comunica în numele lor tocmai asta.

Raion în coardă de ufo ovipare şi durere cu seve de foc şi hap italian în coroană, strane şi florare pe mochetă ce ajută.

A designa halogene beţivii în hamac fan al ghetrei joc, un vacoman al şustei, meniu de coşmare sociale, inimoase balerine de erori pe joi în foale la urcare de drapel şi la hotare, metope fripte-n ego ooo.

22.06.81

Corvoade perene chioarele somate-n poluare ce roboteau cu aghiuţă poeme pe hol.

Sumeţi-vom băvnevlegi variolari fioroase betelei la urechiar viroage eroinei că tropotea beţivă.

Sunt cuvinte, legate prin particule de sub trei litere, care, din trei în trei minute, ne-au fixat hazardul pentru ore de nisip. Probabil.

Marţi 23. 06. 81. Delhi.

Ne-am despărţit după aproape o săptămână în care am discutat continuu nimicuri din apocalipsele personale. Probabil ne încredinţam detalii româno-indiene trăite deodată şi pentru alţii, deşi într-o intimitate şi părăsire absolute, de o parte ca familie, de alta ca filosof boem. Dar şi ajungându-ne fiecare sie însuşi ori, pentru a ne mai şi înţelege, substituindu-ne până la superstiţie, misticism sau disperare, unii celorlalţi.

Rămânea totuşi o urmă de umor – am râs destul, am râs tot timpul – provocat parcă de tropicul topit în firile noastre. Frecuşurile noastre româneşti, apăsate de cine ştie ce blesteme, erau cu atât mai ale noastre şi n-aveam decât să le luăm şi pe ele în râs. Ceea ce se va fi deosebit era scandalul amuzamentului. Să ne fie indiferent ingeniosul nostru optimism?

Ce puţin literar subiect a ne întâlni în de noi cu oricâte impresii, dornici încă de a regiza unul Domnişoara Nastasia, celălalt Omul cu mârţoaga. Unul bătând monedă pe Sberea, celălalt pe Şora. Unul temându-se că va fi publicat acolo unde, la un moment dat, a trimis versuri. Celălalt simţind o persecuţie pentru că nu-i apăruseră cele trimise cu sentimentul debutului.

Unul susţinând sempiternul, celălalt penetrarea în adânc. Unul rememorând cunoştinţele celuilalt, ca autorităţi la care el îl poate recomanda pe primul. Altul întrebându-se dacă în spatele templului unde arsese o şopârlă vrăjită să-l ucidă, pe terasa lui Ceai Baba, în compania unor eufomani de pretutindeni, masând câte o femeie nudă, ori conversând cu preoţi la fel, peregrinând cu mintea în bordeluri din toate continentele.

La Tokyo cunoscuse şi povestitoarea Foamea, japonezele fiind cele mai căutate. Ori în puşcării germane, destul de luxoase, lăsându-se cerut în căsătorie de partenera olandeză a unei franţuzoaice în stare să ucidă din gelozie. Încercând să abată de la homosexualitate măcar unul din cei ce se simţiseră mai buni înainte de a veni în Benares.

Dar tot Benaresul ăsta al lui ar face parte dintr-o realitate adevărată, biciuită pentru a fi suportată subconştient. Deci unul amestecă filosofia cu poezia. Altul o amesteca separat pe cea din urmă. Unul se subordonase lui Abhinavagupta, pentru ori întru tantra. Altul trecea prin acelaşi autor, grăbit să depăşească poetica dintre poezie şi poet. Unul se uita la lună. Altul, în dicţionar. Unul nu vorbea. Altul nu răspundea.

Old of war my prisoner renounces killing his guru and asks me (an idea) to do.

24 06. 81. Delhi

Încep mările să fiarbă

muntele bă muntele

de la os până la barbă

laba roşie de babă

încep mările să fiarbă

oasele mă oasele

focurile

Încep mările să fiarbă

Himalaya arde-n ierbă

sub zăpadă de Nevadă

încep mările să ardă

sânge apă să ne vadă

încep mările să fiarbă

oasele fără de barbă

25 iunie 1961, Delhi.

Va veni în curând monsoon-ul. Nelăsând până la capăt pe Hitchcock să aleagă pentru noi. Ne topim lamentabil în însăşi abulia tropicului. Mă bântuie un dor de literatură personală. M-ar tenta să reiau lucrul la roman. E furtună de praf. Cerul arată a ciur umplut.

Pare târziu cu faţa spre pământ a mai surâde.

Se-nchid răni de copii în portocale.

de dumnezeu lăsată o să vină

în suflete doar seara acvilină

şi nu de dumnezeu ci de devale

şi n-o să joace-n ceruri lună plină

târziu faţa pământului prăvale

râzând răni de copii în portocale

26.06. 81. Delhi.

Somnolenţă premusonică, ori efect alamkarin? Othello femeie, dar şi simbolismul (Mallarmé) asociat cu dhvani. Barba mi-a crescut întunecată iad. La două noaptea, la radio, doctorii Nicolae, 13 doctorate. Mai uşoară rezistenţa la complexul sanscrit decât deruta dezeuropenizării de ţară. Iar Soljeniţân, Zinoviev, Maximov. Dragoş Cojocaru, Marta Petreu (vorbiţi a la alamkara). Yves Bonfoy.

27.06. 81.

Citind ultime numere din Lumea şi Romanian News, euforice cum sunt, afară a mai dat o ploaie. Serile-nopţile, la lumină, vor năpădi atâtea insecte, că nici prefăcându-te într-una dintre ele nu vei scăpa de groaza lor.

Nansi şi Nana, la policlinică şi la bancă. Strivindu-şi unghia unui deget de la mână, Nana umblă pansată, şi dreapta i-o spăl eu, de obicei. Două femei se instalaseră în alee, în faţa apartamentului nostru (bine că stăm la etaj). Preţ de vreo oră, una a cântat ameninţări, cealaltă uitându-se la ea, tâmpă. S-a simţit prin case un fior. Uşile s-au zăvorât. Femeia brună s-a ridicat ca într-un dans, şi-a scos şalvarii, arătându-şi coapsele întunecate ca uscatele trupuri ale femeilor fără castă muncind în construcţii. Dar ea ştia, avea un corp de femeie de stradă, şi încă una mai presus deccât prostituatele de rând. Putea fi vreo preoteasă, vreo iluminată.

Aseară, All India Radio a difuzat un program cu şi pentru handicapaţi. Doi surzi au dat interviuri. Orbii vorbesc muzical. Nu ştiu să fi vorbit şi cineva atins de lepră. Muzică a surdului Beethoven şi a unui violonist asemeni. Versuri ale orbilor Milton şi Surdas.

Dumnezeu mi-a dat iubire

la Olt într-o mănăstire:

vino-ţi, domnule în fire.

Doamne-mi vin, fii fără teamă

în ai tăi munţi de aramă

plâng de soră plâng de mamă

dor din brad în păsări mie

o culoare cărăruie

sub lumina ta arzuie.

Probe India, revistă de reportaj investigativ, antiamericană, antirusească, antiindiană – limbaj arian, tantric totuşi, apocaliptic mai ales.

29.06. 81. D.

Vreun motiv mă făcuse să revin subit, singur, fără familie, într-o confuzie de patrie. Cunoscuţii erau alţii, îmi remarcau vag fiinţa. Şi eu uitasem de ce venisem, pe cine anume căutam, ei părând să ştie şi spunându-mi să aştept.

Într-un fel de clasă, unde căzusem frânt şi terfelit, băieţii au ţâşnit într-un drepţi general când superiorul lor intrase. M-am clintit din somnolenţă să-mi găsesc un loc printre bănci. Tinerii erau stupefiaţi. Nu şi instructorul, pe care nu-l priveam, îl simţeam. Am mai bombănit retoric doar că vin tocmai din India, ceea ce a avut un oarecare efect, neexprimat.

Într-un alt birou, o doamnă întinerită faţă de cum era cu un an în urmă în minister, îmi semnalizase cu o rece bunăvoinţă că am totuşi de aşteptat. Nansi şi Nana rămăseseră în India şi urmau să vină curând după mine. Eu n-aveam cum mă întoarce să le iau.

Iar aşteptându-le, mă vedeam, şi cu ele, inutil, necunoscut, nici măcar ofensat. În afara acelui minister, deodată străin, mai exista doar o Indie pierdută, cu fetele mele părăsite în ea.

În ziarele indiene de azi, România solidarizându-se cu Polonia, şi contract româno-indian pentru minereul de fier de la Kudremukh. Scrisoare de la E. O deschid. Fundamental tristă. La disperare, vrea să facă un centru internaţional de self-awarness (tradus cu supraconştientizare).

Jură-se sezon de castă

că nu e şi ploaia noastră

apă spală-ne de noi

şi inundă pe cei goi

dă-ne câinilor turbaţi

şi căţelelor din laţ

ploaie mare mijlocie

la noi în leprozerie

30.06. 81. D.

Musonul a început ieri, plouând continuu şi fulgerând în depărtarea zărilor. Umiditatea, scrie ziarul, a atins 97 la sută. Insectele au ancorat în sângele nostru. În minţi ni s-au înghesuit spaime vechi. Răcoriţi şi flataţi de răpăiala universală, întâi ne-am amintit toamnele cu Bacovia, cât poate să plouă.

Cei ce dorm pe străzi trebuie să urască de moarte sezonul atâtei fertilităţi. Am jucat şah pe tăcute, ascultând ploaia, deruta nenorociţilor acestui tropic. Se plasau în ganglioni şi măsele umflate.

Din ce în ce mă adâncisem mai puţin în alamkarasastra. Nu vedeam decât un tablou în diferite poziţii care mă ataca din propriu-i cult. Imaginile reale ale personajului mărunt şi impotent nereuşind să înlăture musonul acelei manipulări de-o ţară a tabloului şefului. Nu-mi era bine deloc, nici n-aveam un motiv imediat de coşmar.

Insomnios într-o pădure, într-un cimitir de soldaţi ruşi (l-am văzut a doua zi coborând dintre fagi). Acum, la mii de kilometri de cimitirul rusesc şi vechiul şi noul sediu al administraţiei-mamă, ascultând comentarii ştiute despre o criză poetizată nu-mi pare normal – subconştientul cum ar şti-o mai bine?

Oricum nu m-aş mai lăsa invadat de tabloul lui Ceauşescu. Îl voi fi refuzat conştient totdeauna şi acum se regăseşte în subconştient. Căci altfel, cu tot clanul, îşi ţine puterea, confundată cu ţara, în termeni bine cunoscuţi, ruseşti, chinezi.

1 iulie 1981, Delhi.

Chibriturile se aprind cu greu sau deloc. Pagina pe care scriu e jilavă. Peste 90% umiditate în aer. Leafă lipsă. Plata muncii confidenţiale – corectarea spalturilor pentru examene – douăzeci de rupii în mână, intim-tandru: unul din cele mai emoţionale gesturi de respectabilitate.

Pop, însoţit de Nansi, prin financiar. Am primit o circulară semnată de Maria Groza, mai săracă decât acum doi ani. Aş fi fost confirmat pentru 1981/1982 de Bucureşti. . Mitică vrea să mă vadă. Eu, nu.

Evenimentul introducerii diplomei îmi declanşează entuziasme cu Eminescu, Hasdeu, Sadoveanu, Călinescu, Galaction nominalizaţi într-o universitate indiană. Un “pattern” îl voi dactilografia chiar luna asta: le voi oferi studenţilor mai mult decât au nevoie, dar româna va triumfa sufleteşte. Enquiry despre contribuţia mea. Rugat să cedez cartea. Refuz, pentru a mi se fi răpit prea multe. Cedez un off-print.

Nana are, de noaptea trecută, febră. La amiază, trezită de Nansi, să ia medicamente, a plâns înspăimântată: “l-a omorât”. N-a răspuns la liniştirile noastre nici după ce, într-un târziu, se trezise. A renunţat să dea ea însăşi o explicaţie, preluându-le pe ale noastre, că ar fi visat, a treia oară, pătratul negru, că apa e înroşită de hârtia cu care acoperea capetele de păpuşi confecţionate ieri din bucăţi de ziar – dar Nansi le-a visat râzând, tată.

Mă speriase pe mine şi, prosteşte, o întrebasem ieri: “pe cine ai omorât de ai mâinile pline de sânge”. Iar azi, ca s-o repar şi mai needucativ, am exclamat, cu lighianul roşu de plastic, “uite mortul aici”. Am scurs sângele şi am aruncat în cutia de gunoi hârtiile ude în şomoioage stoarse ca o mâzgă de tuş şi celuloză, în devălmăşie.

Am vorbit către cioara de pe blocul de vizavi, către negru, spunându-i iar “soro” şi distrând-o întrucâtva. Versiunile noastre le auzise prin uşă, când o lăsasem să-şi continue somnul după ce plânsese. O ascultasem şi eu mai apoi vorbind cu memna, a, asta e în sanscrită, zicea Nana. Ştiu “gae”, “ştiri”. Iar curând, povestea ce auzise de la noi, că a visat un om mort – “aşa a zis tata”.

Şi-a făcut apariţia Ram Prasad, fostul nostru servant, de acum doi ani, întrebând pe Nansi din stradă de Nana şi master. L-am îmbrăţişat cât să-i observ nostalgia de când eram împreună, poate invidia pe Lal, şi fudulia puştiului de a fi cu noi, ca bucătar.

Viki şi fratele partenerului său iar m-au ţinut din transcrieri – ajunsesem la dhvani. Nansi conversa cu Nana şi Memna despre viitoarea diplomă. Conversaţie primordial sanscrită, în limbă, din partea Memnei, în artha în ce mă privea, dar şi shabda. Dădeam numai cu zarul şi muta piesele şi pentru mine tot Nana, care m-a anunţat că m-a bătut.

Am scurtat sammelan-ul, invitând luni un altul, în deschidere: Luceafărul analizat cu mijloace alamkara; Kalidasa, kolaka (din Sakuntala) întâlnirii Gange-Jamuna. Ne vom lansa, ştiu, în studii noi de sanskrită şi română prin luarea acestor două poezii împreună. Va fi un experiment care va justifica patterning-ul intenţionat.

Deja mi-e frică de curentul în adâncime care începe să mă absoarbă, ameninţând straturile de la suprafaţă, mai dinspre soare, unde încercam să mă fixez. O renunţare nouă? Nu şi ritmul tentaţiilor, e adevărat, puriste.

ieri gunin acum dhvanin

dar febra Nanei noastre

ne lasă în vaidharbi

o tată pătratul negru

de-asta ţi-a apărut

să-l pictezi şi să scapi de el

a mai venit şi musonul

te-ai aşezat pe ciment

şi cu mâinile în apă

ai mestecat hârtie de ziar

în capete de păpuşi

înfăşurate în roşu

sunt furnici voinice pe masă

pot înghiţi punga cu piesele de şah

călimara ceaşaca farfuria cu scrum

revista foarfeca de unghii barca de hârtie

patru cutii de chibrituri încă două

lângă o păpuşă pe pătrate acoperite

de un carnet nescris nicio ceaşcă

două conuri pline de beedies şi un

pachet de charminar golit la prânz

în vârful patului Europa liberă

în geam luminăţie învârtindu-se cu

ventilatorul năduşit de muson

în alt divan India today colecţia pe

anul ăsta în duhul Crestomaţiei

şi al geamantanului gol de călătorii

hainele şi paşapoartele din dulap infiltra-

ţiile din ziduri antologiile anglo-sanscrite

şi în acest miez de noapte poate sunt furnică

m-au dezbrăcat de aripi după chipul lor

şi pot pieri fără să-mi pese nici mie

mai ales dacă se întâmplă în somn

cu tristeţe viaţa asta unde a ajuns

şi ultimele ultimele zile cât de fără drumuri

şi unde s-or fi întrupând între

Red Fort şi Chondni Chowk

şi nimeni să nu-mi dea suferinţa-i să i-o

car în neant şi durerile mele izbucnite în râs

cu flăcările albastre ale combustiei interne

latră un câine a pustiu şi numai eu îl aud

mă bucur de o sănătate de copil de furnică

cum dumnezeu există lucrurile vechi

măcar şi soarele acum în manuscris de frunze

în două locuri am văzut de dimineaţă iarbă nouă

şi binecunoscuta suprapopulaţie

musonul de-o fiinţă Brhmaputrei

mă număr din egoism printre înecaţii

raportaţi aseară la All India Radio

2 iulie 1981 Delhi

Nana are infecţie urinară, a doua după şapte ani, şi în India, odată cu musonul 1981 (saka 1901-1902). Nansi e în grevă de sine. Încerc să conversez cu amândouă, povestind de medici.. Eu amintesc boala mea din copilărie şi a lui Jean Jscques Rousseau. În ce mă priveşte, Nansi găseşte a fi fost un şoc la despărţirea părinţilor.

Vreau să prepar, pentru seminarul Abhinavagupta de la Benares un paper, “Santa rasa and apophatic Poetry”. E interesantă comuniunea noastră – E. şi eu – prin Abhinava. N-a forţat-o nici unul dintre noi, deşi el l-a luat întru supravieţuire.

Febrele se succed rapid şi se prelungesc, încât viaţa ni s-a schimbat de mult în mai rău. Spre seară, Margaret apare cu un tambur de cauciuc roşu pentru compresii, un disc compresiv ce-o fi stat până mai ieri pe fruntea răposatei sale mame.

Nu poate, din cauza doliului, să se gândească la Enescu. Îl descriu ca autor grav, în chip straniu luat de enciclopediile americane drept prototip al naţionalismului muzical. Îi citesc poemul catalan dedicat bărbii lui Tagore. Încerc să-i traduc. Evoc, în context, barba lui Gala Galaction. A lui Tagore e subiectul litaniei catalanului pentru bengalez. Mai şi glumisem ca pe o plajă tantrică, discutând şi de Hetzler şi Creelley.

Nana mai ascultase o altă lungă discuţie cu Subodh, căreia-i dăduse un autograf. Venise, răguşită, din Kashmir, unde ar fi plâns de dorul părinţilor. Şi o altă conversaţie cu Vinod, care vrea să plece la o universitate din Orissa, să înceapă carieră antropologică.

Discoteca de azi, pe febră – a mormolocilor crescându-le picioarele din cap, să danseze în Marea Roşie, Galbenă, Neagră şi în toate mările albastre. Într-un timp, ne hipnotizam. Ea-mi spunea tot întâmplări macabre, pe o căutătură năstruşnică. “M-a hipnotizat tata”, făcea când să se culce. A vomat laptele mâncat. I-am recomandat să bea mai puţin.

3 iulie 1981, D.

Nana a avut febră şi a aiurat toată noaptea, Nansi e sfârşită. Copilul doarme acum, iar când se va trezi fa vace glume şi ziua va trece, dar iar vine noaptea. Nansi s-a dus după antiniotice. Eu voi merge în N. D. la diplomaţi, după cum am convenit. Cu copilul bolnav, mă lasă rece orice jignire, sunt dinainte umilit de orice pas.

Liniştea şi insolaţia musonului, ascunzând febre cumplite – ieri am vorbit o sumă întru copilul Hristos, de care ea se interesa. De ce-o fi fost curioasă să ştie dacă America e creştină? N-am exagerat în alte religii, amintindu-i de Ganesh ori Shiva ori Durga ca de cunoştinţe directe, aici, neînnăscute. Povestindu-i de naşterea lui Hristos, Nansi a şi recitat şi o poezie ce i-o spusese mama ei.

Nansi a adus ieri un papagal din Kamla Nagar. După ce l-am eliberat pe celălalt, de la Jamia Masjid.luna trecută. Nana, unde avea şi febră, nu s-a entuziasmat prea tare. Azi Nansi l-a închis “liber” într-o cameră. Se aude fluierând câte un pic.

De ieri îmi stăruie în cap o idee de ambasade libere. Mă simt o ambasadă liberă când deschid din suflet casa oricui cu gânduri bune, iar acela poate fi un prigonit. Poezia e o ambasadă liberă în No man’s land. N-am decât să scriu asta în articolul pentru World Family, plus Poets people – reprezentantul în absolut.

Călătoria cu autobuzul 26 în New Delhi a durat două ore. Ochii unor bătrâni musulmani mi-au apropiat aliotmanul spiritual. Am aruncat un ochi şi Jamiei. Lăsasem copilul cu temperatură, mereu între 39 şi 40 de grade C. Înot în umiditate. Am completat drumul pe jos, fiind introdus imediat la ambasador.

M-a înştiinţat de cele patru volume ale Elenei C., dându-mi o scrisoare pentru vicecancelar, care să le însoţească. Să obţin şi organizarea unui simpozion despre carte, că el va trimite o telegramă. Am opinat că universitatea luptă să propună noi forme de economisire a energiei. Ţiganul mi-a răspuns, asta e altceva, şi se poate vorbi zece minute şi despre realizările chimiei româneşti.

Am mai mutat o vorbă despre biblioteca “Eminescu”. Răspuns, că pot să iau din cărţile nou venite. Şi curând alegeam obsedat, jos, cărţi din clasici, cu Dosoftei şi Eminescu, din moderni, fără Păunescu în BPT. Nu ştiu dacă doamna ambasador trecuse, înainte de a mă întreţine verbios cu toată lumea, inclusiv consăteanul meu care mă catalogase a fi având sifilis, în glumă – câinele lui nea Gogo a murit, îi spusesem mai înainte, iar mai apoi: mă, tu semeni şi în gesturi cu ambasadorul, înainte ori după ce, euroric, eu băgasem în pizda mă-sii viaţa, tocmai când intra Mitică.

Are impresia că-l sapă toţi şi eu sunt tartorul? Că să fac o listă cu cărţile pe care le aleg, cu o adresă semnată de el. O fac acum, am făcut-o şi mi-a semnat-o. Al., care-mi dăduse şi un pachet cu câteva Kent-uri în el, le-a cărat la maşina lui Pop, ocupat cu careva din Calcutta susţinând că originea culturii indiene s-ar afla în Moldova şi Valahia.

M-am întreţinut cu fiul său, îndemnându-l să ţină jurnal, să facă fotografii la copaci şi wala, să meargă la filme şi să citească fie şi din seria Siderman, preferata lui (ar vrea să joace roluri în filme cu supermeni). Într-un timp, puştiul căsca. Nici nu şi-a adus aminte de alt scriitor “englez” decât de Jack London. Tot e ceva. Îi place Ion Creangă. Pe cel mai bun prieten al lui îl cheamă Nicu. A mai călătorit prin ţări socialiste.

Până la urmă, am putut pleca. Pe ataşatul cultural, fără voia mea, l-am făcut să înţeleagă că şcolile pe aici sunt apă de ploaie, deci nu-şi mai dă copilul nicăieri. Vizita a fost a mea, după cum ambasada e a lor.

Nana avusese din nou temperatură. De la Health center veniseră să-i ia din nou urină pentru control. Am zis că mi se pare o amabilitate, nu altceva, mâine vor aduce rezultatul. Copilul a luat atâtea medicamente. Nu vor constata ei neadevăruri?

S-a dus ziua. R: P. scoate o vorbă la două ore, e ardelean din partea ungurilor, nu de la Sibiu. P., când i-am spus: a, e bine că d-na R. e secretara ambasadorului – mai mult el e. Scânteia din 21 aprilie are în deschiderea paginii externe o rubrică de “Manifestări consacrat gloriosului jubileu al PCR” – Uniunea Sovietică, India, Costa Rica, Sri Lanka, SUA, Japonia. Numele, în ştirea despre conferinţa mea – vecina, eu, Mitică.

Mi-aduc aminte că, în tot umorul, consăteanul meu fusese mai scandalizat decât toate de părul meu, parcă-l durea chelia de el. Trebuie să mi se fi părut o atmosferă destul de rurală, iar îşi numeşte satul cu numele comunei, care le-a înghiţit pe-ale noastre. Mocnind depărtat, o nemulţumire fundamentală şi de sine plutea în aer.

Portarul mi-o fi oferit ţigări, cumva la promisiunea că-l duc în G.B. Road, la curve, făcută public – dar parcă şi diplomaţii aveau idee, evident din vorbe. Promisiunea unei ficţiuni. Gestul portarului n-are decât să mă impresioneze ca al secretarului controlorului examenelor oferind ritos mărunţiş de ţigări, plată pentru corectarea şpalturilor propriilor subiecte de examen.

Am cedat pentru Stoica, la BCU, prospectul MEL, cu diploma în română. Ambasadorul: numele dumitale e aici? Era. Plus, A fost o veveriţă. Mi-am mutat geanta, într-un timp, de pe scaunul unde stătea Costel: să nu explodeze bomba în spatele lui. Tot portarul se grăbise să care el însuşi cărţile la maşină, parcă pentru a scăpa mai repede de ele.

Nana îmi comandă încă o poveste cu ţestoase. Să fie cu discotecă, sau cu ţestosadă? – Cu ambasadă, spune cum au cărat părul. – Păi l-au cărat şi gata, dar nu se aflau în ţara ţestosadelor, ci-n a răcăucilor. Aşa că ăia s-au dus la ţestosadă să reclame şi-a venit însuşi ţestosoiul să cerceteze: ce-aţi vrut, picelor, să vă bateţi joc de mine că n-am păr, că sunt chel? -Nu, ţestosenţa voastră, că ăsta era un păr mălăieţ. – A, mă faci mălai mare. Testică, aranjează-le, că n-avem testaţiu să le luăm cu noi.

Ţestosică, rămas cu ele: gata, acuma daţi aici whiskey, că aţi încurcat-o. – Noi visichi? A. Şi a făcut una pipi într-o ghindă şi i-a dat. Foarte bun, zice ăla, daţi tot. Ce să facă ţestonicile, s-au pişat toate şi i-au dat de s-a îmbătat Ţestosică. Şi ele s-au cărat. Când s-a trezit ăla mahmur. Mama: adevărul e că ţestoasele se cam pişă pe ele, cum le ţii în mână…

Citii scrisoarea lui Miti către visi: carte de E.C., Dsc, atâta tot. Mă, da nu e ea pe undeva directoare, primviceprimă şi tovarăşa? O pun în cărţi. Mama ţestoaselor.

dar voroveam în primărie

cum uliţa e goală de Iisus

bătrână cu broboadă şi Marie

pe la biserică de s-a mai dus

hindusă năduşeală de muson

ne ştergem cu lipanul cerebral

mătase învelindu-l pe Ramon

noi dezvelim pe Rama în aval

Transcriind din sanscrită Abhida, Bhavani, Bhoga, mă persecută amintirea de azi cum Miti, ştrengăreşte, mă chestiona dacă am văzut cum au scris ziarele de C., om al păcii, cum, adică, a ştiut el să vândă marfa, vai, tot acasă, abţiguită de opoziţia din vânt.

Când s-a trezit Ţestosică mahmur, ţestoasele erau departe şi se luaseră la bătaie. Li se auzeau carapacele, clap-clap, lovindu-se. Dându-şi seama că le va descoperi urmăritorul, au aranjat cu un fluture să alerge la un loc să ameţească niscai rinoceri, să se bată cu cornul. Şi, într-adevăr, Ţestosică a ajuns la rinoceradă, crezând că erau carapacele.

Seara, Nana vrea să ştie ce s-a întâmplat cu părul. Ţestoasele l-au sădit cu grijă şi s-au apucat să-l păzească. A apărut o cârtiţă, şi ele au intrat în vorbă cu ea, cu frumosul, să aibă, adică, şi ea grijă în pământ de rădăcinile părului. Dar Minodora, haţ, a prins-o, a, tu vrei să rozi rădăcinile.

Nu, iar dacă-mi dai o bucăţică din carapacea ta, ajung, cu ea pe frunte, regina întunericului de sub pământ, şi chiar am grijă de rădăcini. Ha, zice Minodora, nici un tanc sovietic nu ne poate sparge nouă carapacea şi tu vrei o coroană.

Însă Viorica i-a ciupit o bucată din carapace, cu uşurinţă, ca prin farmec. Şi i-a dat-o cârtiţei, care a coborât regină în adâncuri. A doua zi şi crescuseră perele. A, a sărit Minodora, să nu vă atingeţi, sunt otrăvite. Şi toate s-au culcat, iar ea le-a mâncat pe toate.

Când s-au trezit, nu mai erau perele. Şi Minodora a venit la Viorica plângând, că o doare burta, că s-a lăcomit să mănânce ea singură toate perele. – Se vede, fiindcă şi carapacea ţi s-a umflat, a zis Vuiorica. Dar, pentru că regreţi… Şi Minodora a căcat toate perele. Tocmai ieşea regina cu coroana înainte şi s-a umplut de rahat. S-a enervat şi le-a aruncat coroana căcăcioasă.

Ţestoasele s-au luat la bătaie. A fost războiul rahatului. Au obosit, s-au pus pe hibernare o iarnă. Şi cum nu existau săraci din cei care ciugulesc boabele nemistuite din baliga vitelor, nici ţestoasele din propriul rahat, din seminţele de pere crescuseră mulţi, mulţi peri.

A răsărit şi regina cea oarbă a întunericului şi, deodată, a avut o privire care a zburat pescăruş. Apoi alta care a pornit-o pinguin. Şi toate păsările din lume s-au născut atunci din privirile reginei pământului.

Şi ea nu mai era. Şi a căzut o rândunică, de s-au speriat ţestoasele văzând-o nemişcată. Ea a zis nu: sunt din nou cârtiţa care ne-a pornit pe noi în cer. Spune-i mamei războiul rahatului. Partea nevăzută a iceberg-ului – la nord, să corespundă celui mai vechi soare de la tropicul vedic?

4.07. 81. D..

Într-un sat din Kenya, o broască ţestoasă ar fi omorât părinţii şi patru copii dintr-o familie. Condamnată la moarte, nimeni n-a avut curaj s-o ucidă, crezându-se că şi executorul va muri, astfel încât au legat-o de un copac (ştirea din deschiderea TOI de azi).

Copist al fiinţei poetice. Decorul unei insatisfacţii, al unei samsara ? Poezia indiană de azi, tot smriti? Apofaticul. Utraquism. Nana: ce uşor se face o carte: Radha a terminat-o, mai are numai s-o scrie.

6 iulie 1981 Delhi.

Dactilografiez textele prescrise studenţilor din al doilea an, pentru dipolomă. Voi răspândi şi comenta, din Eminescu, pe lângă Luceafărul, Scrisoarea I, Poveste indică, Poate Kamadeva şi Doina. Deci în India, Doina este în programa analitică.

Lumea în departament mă primeşte cu afabilitate. S-ar fi înscris deja mulţi studenţi la certificat, câţiva şi la diplomă. Nana iar comentează că eu, cum termin una, mă apuc de alta. Ce-am terminat din ce-am început? Ea pare mulţumită cu ce vede că produc, ori cu lecturile şi jurnalul.

Am deschis primul seminar de poetică sanscrito-română, cu Nansi şi d-na Urmila Trikha. În prima întâlnire, introductivă, am analizat, totuşi, Sukumara – Peste vârfuri, Kalidasa – Eminescu, intenţionând să revenim şi să începem Luceafărul. Comentariul alamkara, sastric îl vom prezenta la Congresul mondial de sanscrită.

Nansi se opune, întâi, includerii Doinei pentru că ar fi un risc nebun şi în van. La sfârşit, este de acord nu atât cu trăirea mea simbolică, dar cu plinătatea sufletească în care trebuie să ne acceptăm noi înşine, în de noi, într-un context care nu ne cenzurează detaliile. Aşa că voi rămâne la primul meu gând.

Mai mult, Nansi nu se mai împotriveşte la trecerea Nistrului din Nicoară Potcoavă de Sadoveanu. Păstrăm şi introducerea, aparent xenofobă, a lui Călinescu la istoria sa. Fantezia mi-e miraj premortuar. Nana îşi cântă sub umbrelă: Stan şi Bran cântă la pian şi doi hoţi cântă la chiloţi.

din retuş de licurici

îi surâd lui Agarici

să mai fie pe aici

ne-ar preface în furnici

într-o noapte cu amici

ca la tropic de voinici

în retuş de licurici

răfuit de Agarici

ochii leprei şi-i fac mici

melancolicii calici

opiu-n urmele de bici

îl pozează Agarici

7.07. 81.

Eminescu – Puntea lui Rumi – Coşbuc – vaidharbi – hiperromânismdiplomă… Şhama şi Nana refuzau să înceapă o nouă poveste, aşa că tot Neeru ne-a istorisit cu lux de amănunte Idga de Prem Chand. Povestea unui copil orfan, crescut în sărăcie de bunica lui. De id, are doar trei paise. Ceilalţi cumpărându-şi păpuşi, jucării şi dulciuri. El ştie că jucăriile se vor strica, dulciurile le va termina.

Şi cumpără o tigaie pentru chapati, o furculiţă specială de întors chapati – să nu se mai frigă la degete bunica. Ba-i mai şi face pe ceilalţi să-l invidieze pentru lucrul cumpărat de el. Le-am spus fetelor Niculăiţă Minciună.

Idga urma să fie reprezentă de copii de la diferite şcoli care pe timpul verii participaseră la un cerc al Şcolii Naţionale de Teatru. Eu am venit cu 5 fete între 8 şi 20 de ani. Ne înghesuiam ca niciodată să intrăm. Prima piesă, Regele cu coarne, o poveste populară cunoscută. Un rege are coarne. Frizerul care-l tunde şi-i vede coarnele este ucis după aceea, spre a nu mai spune altora ce-a văzut.

Nanei i-a plăcut cum a jucat călăul. Rămâne un singur frizer şi nu mai poate fi omorât. Toţi frizerii fuseseră jucaţi de acelaşi puşti. Ca să-şi poată ţine gura, frizerul merge, după ce-şi face datoria, în junglă, unde vorbeşte unui copac. Dar copacul e tăiat de lume şi prefăcut în tobe, sitar şi alte instrumente. Care, când cântă, spun că regele are coarne, şi adevărul se dă în vileag.

Însuşi regele promite jumătate de împărăţie cui va găsi leacul să-l vindece de coarne. Frizerul nostru, iertat, merge din nou în junglă. La un sadhu, care nu ştie, dar îl îndeamnă spre guru-ul său, care şi el îl trimite la al treilea sadhu. Unde află că trebuie să meargă la demonii rakshas, să le devină rege o zi şi să ia o cenuşă minunată, care va îndepărta coarnele regelui.

Călătoria frizerului în iad – se stinsese “natural” lumina şi se juca la lanterne – e plină de mister epic. Reuşeşte, trece să-i vadă pe sadhus. Unul îi dă un băţ fermecat. Şi tocmai când stăteau de vorbă, careva îi fură elixirul şi fuge de se înfăţişează la rege. Frizerul îl ajunge şi bastonul fermecat îl fulgeră pe hoţ. Regele e mântuit.

Copiii, numeroşi, joacă, dansând, cântând – orchestra e tot a lor -, pantomimând, sunt fericiţi şi de joc şi de conştiinţa afectului, barocului gustat de copiii spectatori. Costumele, machiajul, luminile, replicile, decorul concură la crearea unei atmosfere de feerie indiană, puternic epică, unic dramatică în acelaşi timp prin grotescul absurd al conflictului.

Compania mea, nu fără motive – din conspirativitate modernă? – a preferat drama lui Prem Chand, a copilului ţinându-le piept celor de oameni bogaţi. Fetele au găsit scenela mai bogate, actorii mai buni.

Am ajuns cu bine acasă. Un sardar vrea să-i predau italiană, el mergând în ţara aia peste o lună. Azi s-a înfăţişat şi bătrânelul care face rafturi de bambus – tocmai vorbisem ieri despre el. Cărţile bibliotecii Eminescu vor sta deci în rafturi de bambus.

La teatru, rămăsesem cu mama celui mai înalt dintre copiii care jucau în Idga, de 14 ani. Sora lui, mai mare, tot pe acolo. Tatăl lor murise cu doi ani în urmă, “a murder case”, spunea d-na Bedi. Cronica tragediilor – Mizoram, Bangalore. 1000 rulpii mortului, 500 rănitului – mai bine rănit, având şi a doua şansă.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii