Camelia Cristea: Pe un drum…
Pe un drum…
Pe un drum de țară, colbul iar tresare
Răscolit de roată și umbre de cai,
N-a plouat de-o lună, soarele-l usucă,
Stropii mari de ploaie sunt legați în rai.
Ulița-i pustie, case ard în soare
Și-s topite parcă de lungi așteptări,
Doar bătrâni sărmani așteptând scrisoare,
Sau un telefon de la pruncii lor…
Se deșira vremea, dintr-un ghem de ață
Firele sărace parcă fără rost,
Unde e lumina din lampa gutuii
Prunele furate, când nici nu s-au copt?
Unde sunt bostanii ce în toiul nopții,
Atinși de baghetă deveneau trăsuri?
Unde sunt toți caii și toți călăreții
Ce din vise mari își făceau armuri?
Au plecat în lumea lui “…a fost odată”
Și ajung povești, se mai scriu prin cărți…
Pe un drum de țară, colbul iar tresare,
L-a trezit un gând:…”poate te întorci!”
Camelia Cristea
