Nichita Stănescu: Poesis
Labirint în Flăcări
Deci ceea ce nu se-nţelege
suie în ceruri, palid fum,
dă Lycurg o nouă lege
poimâine, mâine, acum, –
Cum că potrivit se-arată
la distrugerea de sens
litera neînarmată
în cuvântul cel mai dens.
Ba muiere, ba bărbat e,
semn şi semne la un loc
o, cuvântule, cetate
pururea în fum şi foc.
Un presentiment
Nu ninge cand e foarte frig.
Nu ploua cand e foarte cald.
Nu vin cuvintele, cand te nasti.
Nu vine anul nou, cand mori.
Nu pentru vedere este lumina.
Nu pentru mit sunt zeii!
Nu pentru timp sunt stelele.
Nu pentru Nu este Nu!
Nu vii niciodata
cand mi-e foarte dor de tine.
Nu mori niciodata
cand te urasc de moarte.
Alfa
Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă.
Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute.
El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare.
Minunată pradă şi sprijin
al foamei- pământul –
Minunat prilej de sete – marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi, –
arzându-ţi mâinile.
