Harry Ross: Lirice

9 Oct 2015 by admin, Comments Off on Harry Ross: Lirice

 

 

Nebunie, patimă și poezie

 

 

În tinereţea-mi zvăpăiată,

M-am îndrăgostit de o fată,

Era înaltă, cu pistrui

Unde mai pui,  avea şi ochi verzui,

Pas de căprioară, miros de gutui.

Ne-am avut un an şi o vară,

Toamna, sîmburii iubirii se uscară.

Apoi  alte amoruri în cale ieşind,

M-am văzut mereu  gonind

Şi tot aşa, vânam cîte o zână

Tinerică şi divină

Pînă  m-am însurat,

Crezînd că astfel totul s-a încheiat.

Nu! După ani şi ani, am divorţat,

Dar nici asta n-a durat

Şi  iarăşi  m-am însurat,

De astădată cu o frumoasă brunetă,

Alta ca ea  nu era pe planetă

După ani şi ani, încă o ador

Deşi s-au stins  nopţile noastre de amor.

 

 

Ochiul mai caută împătimit

Fiorul iubirii neciuntit.

Căci dragostea e un vis  neîmplinit:

Foc  ce pîrjoleşte,

Atingere ce topeşte,

Privire ce zdrobeşte,

Trup ce arde şi doreşte

E nebunie,  patimă şi poezie.

Toate astea date mi-au fost  mie.

 

 

Dali

 

 

Dali nu mai trăieşte

A murit de mult

El însă vorbeşte

Prin poemele sale

În linii şi culori

Vezi chipuri  fugare

Neclare

Femei trupeşe, dezgolite

De veşminte

Peisaje neîncleiate

Pete aruncate în ţinte-neţinte

Nimic solid

Totu-i slobod şi candid

Doar tuşe împrăştiate în vînt

Idei  arzînd în gînd

O lume ce se naşte în fiori

Ameţitor de poetic

Din fantezie şi petice

De culori

 

 

Căutând ce?

 

 

Sunt paşi înainte şi paşi înapoi

Sunt priviri înainte şi priviri înapoi

Ne balansăm între astăzi şi ieri

Căutînd ce?

Un petec de lumină,

O felie mai caldă de pâine

Un prieten, o femeie nurlie

Un arbore cu crengi de aur

Un vis ameţitor

Mereu vrem ceva

Ce n-am avut şi nu  vom avea

Pentru că hotarele fericirii

sunt prea înguste

 

 

Viaţa  nu stă pe loc

Mintea n-are tihnă

Sufletul nesătul e de joc

 

 

Suntem bătrâni

 

 

Suntem bătrâni

şi gândul încă ne stă la nebunii

mai vrem să colindăm zările neştiute,

să dansăm tangoul de demult

mai vrem să alergăm pe funii de mătase

parcă ne-am şi muta undeva

departe, pe o stea

destul cu plânsetele,

cu vaietele şi durerile

 

 

Vrem o nouă tinereţe

mai sublimă decât cea care a fost

flori, viraje periculoase

zboruri spre nebuloase

 

 

Ce frumos e să visezi

viaţa în culori s-o pictezi

să uiţi de riduri

de tristeţile din a sufletului pliuri

să mergi  înainte cu fruntea în sus,

dar de unde, Doamne, putere

când puterile toate  s-au dus?

 

 

Marea

 

 

O mare de apă tăcută

privirii plîăcută

nuanțe nesfârșite de argintiu-bleu

valuri ce gonesc spre maluri,

stârnind acorduri de Brams

În fond, nimic spectaculos

dimpotrivă, o atmosferă pioasă,

demnă de rugă și meditație

ca-nfața unui mit,

o tulburătoare natură ne răscolește ființa:

mare- apă, culoare,

Extaz în doze umane

Te desparți de un miracol sublim

și de neînțeles

Aa cărui umbre te urmăresc,pas cu pas,

Într-o adâncă  taină

 

 

Halte și gări

 

 

Am trecut prin ele

Alergând

Sau în pas de melc

șigreu mi-ar fi să revin

așa din senin

tot ce mi-aduc aminte că în multe din ele

bătea un vânt al inerției

un aer stătut din vremuri imemoriale

am aruncat priviri nedumerite

peste lume și ziduri ascorojite

ici-acolo  am uitat o ochiadă

caut și azi prin amintiri

fețe, festuri, trigăte, lacrimi

și fîlfîiri de batiste

Atâtea halte și atâtea gări

Brăzdează viața

Apoi totul se șterge

De neviață

 

 

Harry Ross, Israel

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii