George Anca: Psaltirion

28 Feb 2016 by m.gurza, Comments Off on George Anca: Psaltirion

George Anca

PSALTIRION

Martirya 2016

 Cuprins

 

ajută-mă Doamne

mănăstiri

sihaștrii nu se joacă

scriptura schimbă

taina

pustiu

cădere

apud

versiuni din poezia sacră universală

 

 

ajută-mă Doamne

 

ajută-mă doamne şi toţi din vitralii

culori pe arhitecturi decorate

şi oameni închinăciuni estetice

 

nu-mi domoli credinţa

nu-mi întări păcătoşenia

te compun în ce am de făcut

 

mai ca o descoperire Doamne

credeam că vreau să văd

într-o doară departe domul

 

*

am drum lăudat a arătare

ce străbătui o viaţă până aici

în faţa ta nici apăsătoare ceaţă

 

defilau paşi de gheenă

la pridvorul pietruirii

înaltul înaltului coroana

 

aşa ştim unul Dumnezeu

omenindu-ne prin fiul său

ce evanghelie ce chetă

 

*

Adige limpede peşte

Cristos ne binevoieşte

Krishna pe capră ne războieşte

 

satele basmelor redivivant

ce batic din Bathinda şal din Trento

unde ne ţesem urare tardivă

 

de n-aş mai pleca şi mai am de colindat

speriaşi absida speriaşi omida

vitraliile altarului liber cu noi

 

penumbra să trăiască tot cu mine

viaţa să vă fie aer de zăpezi

oceanul ucigaş vă ocolească

 

*

 

dacă vom face un pas spre Dumnezeu

el va face zece spre noi Ioane Alexandre

pendulul porni de la sine

sub mângâierea spânzurării

 

„Doamne, Doamne, cresc nămeţii şi pierim

Fără mamă, fără tată, velerim”

culoare lucrată dată-n pete

ea face mămăliga el meditează

 

nu mai e bibliotecă înecată arsă

oamenii de carte împărtăşesc soarta cărţii

mai stai în al faimei soare de vânătoare

biblia o deschide fă postul Estherei trei zile

 

după Cleopa poporul se mântuieşte prin mănăstiri

şi să aveţi mare grijă de rugăciunea minţii

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu

miluieşte-mă pe mine păcătosul

*

apleacă-te orbire

corabie umflându-ţi

flacăra neagră

 

sună ecourile

pe limbile râurilor

din noaptea cealaltă

 

înnoptată lumină

înnoptat întuneric

înnoptată şi tu

 *

un om lumină sus în acaret

la geamuri pâlpâie ascet

din lanuri capul mi-l ridic

izbindu-l noaptea de portic

el va deschide la curaj

toacă de lemn clopot de aliaj

pe mâna mea să lase şi în pumn

să mă primească autumn

 

rugămu-ne în dosul stânii

să nu se supere bătrânii

că ne-am născut pe prispa lor

şi nu oricum şi nu cum mor

în locul bărbilor trifoi

pe câmp în sus înflorim noi

noroiul se usucă în suflări

de peste mări şi ţări călări

 

un singur vin ţâşnit la lună

poate se varsă-n cale bună

acelaşi sora tescovină

ne bucură  la rădăcină

se duc mai multe zile-odată

ceilalţi la ţuică-adevărată

se ofilesc ciuperci în masă

băurăm vremea cea frumoasă

 

*

 

a patra parte-a lumii Avel strigă mor

heptameron continuare pân’ la opt

din naştere strânge botez şi înviere visător

şi ce-i lipseşte nu se află-n timpul tot

 

trup de pământ să-nghită cum născuse

sânge marin soarele ochi mintea ca norii

vânt în plămân de respiraţie sau tuse

cap de făclii din duh-proorocitorii

 

 

mănăstiri

*

trei ore ajuns-a

la schitul Pătrunsa

 

strehareţ  hurez

vieţuitorez

 

franciscanul rupe craca

spre mănăstirea Săraca

 

Maica Domnului te rog

nu mă face inorog

 

nu mă bate Dumnezeu

la Prislop la Feredeu

 

*

toate cele şapte

laude zi noapte

 

ctitor Mihai Ţigănescu

Rama Mohamad Tomescu

 

arme rame iconii

Sofiei eliadii

 

după secularizare

arhetip la lumânare

 

plecară la denie

făr’ d’europenie

arsenic Arsenie

*

Zamfira Pissiota

a Frosei papiota

 

Saon metoc monahe

mierluţă fără Bach e

Niculiţel ce ah e

garafelor valahe

 

Ciolanu din Smărăndeni

Sihastru din Ploscuţeni

Xenia în Alexeni

arieni iranieni

 

iar Poiana Mărului

muşunoaie omului

Lepşa Maica Domnului

*

Valea Neagră Vărzăreşti

Buciumeni Vladimireşti

 

Gologanu Măxineni

Adam Eva Buciumeni

Agapia Bistriţeni

Horaiţa Cetăţeni

 

cnuta că nu ştii de băţ

Capşa Hlincea Dobrovăţ

 

numai toacă numai schit

Sihăstrie Neamţ Nechit

Gorovei nelăcurit

 

Ceahlăului la carâmb

Pângăraţi Bucium Hadâmb

Verona Almaş pe gâmb

 

la moară la Făgădău

în armată la bulău

să ne ferească de rău

Tărâţa Râşca Rarău

*

Dragomirna Putna Suce

viţa Moldoviţa nu ce

Voroneţ Probota cuce

Slatina cel Nou aduce

 

Piatra Tăieturii coş n-a

Todireni Bogdana Coşna

 

Arşiţei Orata Humor

în întunecime nu m-or

întreba de rai să nu mor

 

Ocnei Runc Savu Strigoi

Mălineşti Grăjdeni Buhoi

îmbrăcaţi-i pe cei goi

pe la noi prin muşuroi

*

Savu Bujoreni Fâstâci

Vovidenia Calmâci

Parincea Moreni cu sâci

 

la mijloc de schituri goale

să mai spargem nişte oale

Dunăre la canarale

îmbucate baclavale

 

rând hindus la Săvârşin

de rimează aum amin

dinspre Turnu-Severin

Dorohoiului mezin

 

sihaștrii nu se joacă

 

sihaştrii nu se joacă închinându-se

nu se închină-n joacă

se rugaseră până la unul şi

dormeau lângă vatra vestitoare

 

când s-a arătat apa unui râu

ei rămăseseră pe loc sfânt

pe unul dintre noi l-am omorât

de a închis ochii strângând  crucea

 

la crucile lui Ion pe culme ulm

la miră mi-am și înscris elegia

muzicalizam stresul în voci benigne

amvonul ni-l lăsam colinelor umăr

 

*

amuțirea alor noștri

ca o rugăciune împlinită

mântuirea în limba

vieţilor de apoi

 

n-ai curaj să faci o cruce

limba nicio rugăciune

umbra de-ţi cerşeşte nu-i dai

strop în strop botez în botez

 

*

de-am venit pe jos

cu Iisus Hristos

de-am venit pe sus

cu Hristos Iisus

hai şi pân’ la Cernăuţi

Jan Hus

 

*

rug aprins mireasă urzitoare

de nesfârşită rugăciune psaltirion

al inimii sub arcuş de gând

 

numele de Maria ca taină de la

Dumnezeu ţi s-a dat floarea darurilor

ceea ce ai născut lumina cea nespusă

 

râu de vindecare de-a pururea curgător

prin harul tău luminezi nimicnicia noastră

de la sfântul tău chip minuni se lucrează

 

*

graiule al dumnezeieştilor cuvinte

ruşinând pe Arie înşelătorul la sobor

timpan care dai sunet de divină glăsuire

 

ai sfărâmat capul cel diavolesc

ai stricat trâmbiţa eresurilor sabie

ascuţită care tai nedumnezeirea

 

*

aşează-te şi strigă dacă nu ai strigat

în pustiu la şoapta de secetă a

frigului rodit sferic de soare

 

vezi-le cum te alungă până te prind

în ghearele lor dimpotrivă

morţile de la capătul pământului

 

Mielache Pondiche cocârjat sub

minteanul negru şi cornul căciulii

cu glas ascuţit cât să taie o groapă

 

Sarafina necunoscută înveşmântată

cernit dacă ea e şi plânge cu blesteme

pentru zburătoare să încremenească

 

*

zi-i Ioana o vezi cu fire încăpăţânate

de păr alb în creştetul ei

revărsat peste chipul oacheş

 

cheam-o Maria şi sapă-ţi în nume

lăcaşul cum vrei să te odihneşti

căci aici a murit şi ea

 

vei ocoli etern o icoană

şi îţi vor fi ochii la orbi şi morţi

icoana lui taicu Mitroi

 

*

 

să-ţi vreau răul atunci ţi-o spun

că m-ai iubi ca pe un frate şi n-ai ieşi

din cuvântul meu poate doar din iubirea mea

 

am spus sunt numai eu pe-afară

toată lumea în spor de altă lume

şi eu scad cât creşte ea

 

perdeaua nu ţine la frig iată că

nici eu dar nici ea nu ţine la frig

numai ea nu mai ţine la frig

 

*

am urcat aceste trepte scobite

de tălpile celor care mai urcaseră

înainte şi n-am mai avut pe ce coborî

 

cerul balaurului de la fântâna

cerului balaurului în noaptea când

murea balaurul şi trăia cerul mai trăia

 

hai din cât eşti de departe dacă ajungi

înseamnă că am fugit amândoi în lume

dacă ajung eu la tine înseamnă să nu mă mişc

 

 

*

prin gura de aur se anunţă

gândul tuturor inimilor norocoase

că ne-au văzut şi le vedem şi noi

 

am părăsit şi aşa pe mama şi pe tata

încât de s-ar începe totul iarăşi

ei ar uita că le-am fost fiu

 

când vizitam genii şi seara le descriam

bolile mă foloseam de geniul lor

muribund şi de moartea mea

 

să mă tem de a lăsa vreo urmă vie

după mine căci în ea ar fi cu putinţă

să sângerez încă de pe acum

 

*

 

s-au stins atâtea focuri mai sfinte

decât îngerii din cer sufletele poeţilor

şi în extazele de odinioară nimeni

 

era un izvor ce prea mult crescuse

printre crestele putrede urât mirositoare

şi nu-şi mai dorea decât să sece

 

iată-ne aşteptând să vină fiinţele pe care

le-am aruncat în prăpastie numai prin

închiderea ochilor şi la ce-i mai deschidem

 

*

fetele câmpului fetele codrului

despletita diochioaia  maica pădurii

mănâncă din aceeaşi farfurie cu un câine

 

unde te duci fată albă cu mătura albă

mă duc la biserica albă

ce să faci la biserica albă

 

să mătur albeaţa roşeaţa şi săgetăturile

vavilele  zâmbata zburătorul zmeoaica

de cine e deochiat de acela vindecat

 

*

să zicem fraților și

celor ce ne urăsc să iertăm

toate pentru înviere

 

pe două rânduri sărutul

evangheliei întâi bărbații

femeile tot nu-și stinseseră lumânările

 

Cristos ne-a trecut

din moarte la viață

de pe pământ la cer

 

s-au umplut de lumină

și cerul și pământul

și cele de dedesubt

 

*

 

îmi iese Provența pe ușa  altarului

răboj druizilor lui Lucan

unul din pastor una din ateu

 

cum ai stropi gropile

cu numele înviaților

și noi le-am fi mormânturi

 

încotro neapucând

pe unde nerămânând

ce scrisoare mai scriind

 

îngerul a strigat bucură-te

că fiul tău a înviat

a treia zi din groapă

 

*

unde-am fost raiule

unde sunt iadule

pâmântule mormântule

 

denși nebuni cu oarbă

arbaletă-n barbă

baba și mai oarbă

 

bunici să ne soarbă

tartor martor trântor

albinele cânt-or

 

mările sub vânt or

lasă-le la casele

oaselor cu coasele

 

*

creierul mi se prefăcuse

în Tatăl nostru

prin locurile lui Cristos

 

facă-ți-se voia pâine

iertarea ispitire

și credința e abia la început

 

fereastră deschisă pasăre

pasăre zburată nor

nor potolit de sferă

 

sferă trasă pe sfoară

sfoară până la capăt

capăt de imaginație

 

scriptura schimbă

 

scriptura schimbă timpurile

trece sub tăcere nume

înfierea cea după har

smochinul blestemat să se usuce

 

cei ce se bucură nu se bucură

neamuri tăiate netăiate

propovăduite prin pânzătură

cetatea se află la malul mării

 

în sine minte necunoscută

cu cine stă de vorbă

nu grăiește nu se lasă grăit

să amestcăm limbile lor

 

*

hitopadeșa învăț mântuit

secundă naștere purtării

degetul mic numărătorii

 

opresiunea soarelui

întemnițarea elefantului

sărăcia talantatului

 

sortită goliciune somn pe șarpe

ucis brahman ucigaș de vaci

mâna în formă de calamitate

 

nu te încrede în râuri

sfârșit de viață miros de lampă

stinsă nu steaua Arundhati

 

*

 

mărturisitor mahatma vineri

ahimsa în orice împrejurare

bârfesc uneori nu mint niciodată

 

tatăl vostru diavolul

cugetul trupului moarte

ai ucis și ai moștenit

 

fără ură învinge-ți dușmanul

urăște răul nu răufăcătorul

chiar de-i ești victimă

 

nu cadă nimeni pradă fricii

n-am teamă să mă-ncred în opozant

rău e a-mbrățișa răufăcătorul

 

moartea-i despărțirea de Dumnezeu

umbra morții viața omenimii

azimă cu lăptuci amare

 

*

 

Diogene sau Serapis

condamnă artele

știința politețea

 

pe cei ce ne vom mântui

ne prinde îndelungarea zilei

gătit-ai înaintea mea masă

 

oamenii fac zeii

le împrumută veșmintele

vocea și formele

 

patimi împletite în înțelesuri

cunoscut în chip necunoscut

cunoaște mai presus de cunoștință

 

se râvnește salariul

trădătorului se surâde la

mărturisirea crimei sale

 

prin credință nu prin vedere

patima de ocară a dragostei

patima de laudă a dragostei

 

*

 

Plutarh și el

credea în Dumnezeu

unic și transcendent

 

unul fără de început

necuprins având toată

puterea de a exista

 

prim născut lui Dumnezeu

verbul interior născător

de verb pronunțat cuvânt

 

*

Domnul se arată

în lume când are

treizeci de ani

 

Petrarca avea

șaptesprezece ani

cînd Dante muri

 

scris în cer

la locul nepătimirii

de harul înfierii

 

după har

după fire

mântuir

 

*

Dumnezeu este

după ființa însăși

întreg numai cugetare

 

orice cuvânt rostit

este o dualitate

sau și mai mult

 

cuvântul înger

coboară din iconomie

și se înalță

 

*

părintele harului

mai presus de tot

numele ce se numește

 

Navi se roagă

să stea soarele

deasupra Ghibeonului

 

îl ia drept

un grădinar asemeni

Mariei Magdalena

 

*

cuvântul trup

își fac loru-și

în chip vrednic de ocară

 

cuvânt prin fire

trup la vedere

trup întrupat

 

cuvântul se face trup

prin fiecare

din cuvintele scrise

 

niciun sfânt n-a coborât

de bună voie

în Babilon

 

*

 

la lumina cataclismului

adorând același Dumnezeu

cu Apuleius

 

suferea de picioare

de cât pășise

pe drumul lui Dumnezeu

 

latinește filosofie practică

elinește contemplația naturală

evreiește cunoștința tainică

 

*

omorâtor patimilor

pierzător gândurilor

am ucis toți păcătoșii

 

cânta-voi

și voi înțelege

de unde vii

 

îndelungă răbdare

necăutare în slăvi

străpungerea inimii

*

prin moarte viață

prin ocară slavă

satana cel ce se opune

 

trup din sămânță

suflet din sânge

feciorelnic

 

plânge patruzeci de zile

înainte de împreunare

și patruzeci după

 

*

margos născut

din putreziciune

între pământ și apă

 

mănâncă la pământ

până îl găurește

și iese la vedere

 

moare în trei zile

alte trei plouă

și revine la viață

 

*

făcea multe semne

n-au crezut

și au râs de el

 

junca adică

trupul nostru

să fie înjunghiat

 

numai să ne

aflăm îmbrăcați

și nu dezbrăcați

 

să ne răstignim

nu numai noi lumii

ci și lumea nouă

 

David s-a născut

nu din aplecare lăuntrică

ci din uitare de sine

 

 

taina

 

taina

îndumnezeirii

ne fie ținta

 

Ramakrishna și Vivekananda

ai lui Romain Rolland

dezertară din hinduism

 

duhul a biruit firea

și a convins mintea

să se odihnească

 

Blondel înțelege

credința doctrinei publice

gloata nu religia lui Blondel

 

*

când vor învia

nu s-or însura

nu s-or mărita

 

pentru tine Doamne

murim în fiecare zi

ca oile de junghiere

 

el nu îngăduie niciunei

amintiri supărătoare

să se întipărească în minte

 

*

căruță cu patru roate

isihia rugăciunea

dragostea și înfrânarea

 

roagă-te pentru mine

frate prea cinstite

că mari rele aștept

 

scripturile cuprind

poruncile dogmele

amenințările făgăduințele

 

*

ne închinăm unei

ființe a dumnezeirii

în trei ipostasuri

 

trezvia  isihia

liniștea inimii

pază a minții

 

ți s-a dat

să fii văzut

și să vezi pe alții

 

voi grăi

dacă Dumnezeu

îmi va da cuvânt

 

*

până la moarte

să nu te încrezi

în trupul tău

 

culcarea pe jos

starea în picioare

privegherea

 

silind sufletul

stăpân să vorbească

lucruri străine

 

*

mintea se întunecă

atunci când grăiește

cuvinte lumești

 

nesocotind conștiința

va dormi cu amar

moartea uitării

 

urechea liniștii

va auzi lucruri

nespus de fericite

 

*

sufletul va fi

zburat prin moarte

în văzduh

 

să ne aducem aminte

de moarte ca de

răsuflarea proprie

 

înfricat văzând

mulțime de gânduri

de prunci babilonești

 

cine mă va

izbăvi de trupul

morții acesteia

 

*

 

te hrănesc cu frică

și cu anumite

taine dumnezeești

 

Doamne Iisuse Hristoase

fiule al lui Dumnezeu

miluiește-mă

 

începătoriile stăpâniile

lumina neapropiată

slava mai presus de fulger

 

*

am șaptezeci de ani

și cei mai mulți

i-am petrecut în ispite

 

în viață lucrul principal

este de a lua pe Dumnezeu

ca punct de plecare

 

nu suntem cu grijă

la cele ce ni se întâmplă

robirea în timpul rugăciunii

 

*

râd de liniștea voastră

cei ce nu pot

să se liniștească

 

monahii din India

i-au scris lui

Ioan Carpatiul

 

avva Filimon se ischisese

într-o peșteră alături de

lavra romeilor

 

*

stând într-un loc

să nu te miști de acolo

până la apolis

 

locuind în mai multe pustiuri

în liniștea cea mai deplină

am făcut și făgăduințele lepădării

 

n-am îngăduit

gândului meu

să iasă din chilie

 

*

 

Nil cu Marcu în asceză

tradusă de Stăniloae

în ecou

 

să fie anatema

cel ce nu anatemizează

pe Origene

 

intră într-o casă de desfrâu

să scape de la pieire

o femeie pierdută

 

*

primește înstrăinarea

desfăcându-te de împrejurările

din țara ta

 

spirit separat de el însuși

conștiință inconștientă

gândire pietrificată

 

te vor asculta

nu te vor asculta

se va ierta vouă

 

virtuțile obișnuiesc

să se nască din durere

și din ocări

 

*

 

Nil nevorbirii

de bine de rău

nici în dodii

 

zorzon

zor

plasmodiind

 

nerăsun

de-a doua

amintire

 

*

pretenția ateului

să i se probeze

existența

 

mincinos

în cumpănă

de a face nedreptate

 

patimile

de ocară

sunt 12

 

*

să nu asculți

de inima ta înainte

de dezrădăcinarea relelor

 

joacă pe scenă

mască străină

nume de gol

 

voința de

a limita

a-l imita

 

*

cea mai de pe urmă

neasemănare

chipului dintâi

 

răstigniți lumii

am încetat

a fi oameni

 

făcând teatru

din adevărul

de odinioară

 

*

 

Poetului Gh. Anca

aleasă prețuire

D. Stăniloae

 

nu vei avea nour

să-ți facă umbră

în timpul rugăciunii

 

nu vor sta câinii

când stăruiești

în convorbirea cu Dumnezeu

 

*

stă de vorbă cu el

de-a pururi

cum ar sta cu un tată

 

ești încă un mirean

înfrumusețând

cortul pe din afară

 

Dumnezeu își este absența

cum seceta își este apa

dumneata îți ești

 

*

vița smochinul măslinul

n-au primit să stăpânească

peste copacii pădurii

 

mărăcinele copacilor

asupra oamenilor

blestem din parabolă

 

liniștindu-se în pustie

arătându-i-se dracii

prinzându-l în rogojină

 

 

pustiu

 

pustiu mă scriu

erratum

umplând chenoza

 

ne cununăm spovedanie

pe strada Cernica

la Cernica și îngropat

 

furând nesfințeniei

toiul îndumnezeirii

măciucă sumedră

 

*

nu te întrista

nu te lăsa întristat

de pricină tristă

 

oasele

bărbatului trist

se usucă

 

nepăsarea țese

veșmântul norului

peste suflet

 

*

ai tăi au pierit în adânc

ți-a fost rânduit

să vii la Ancyra

 

se ascund în vicleșug

și răpesc sufletul

ca pe o vrabie

 

răsuflarea

până la cea

din urmă suflare

 

*

 

sufletul cer

trupul pământ

iubind ce-i înrudit cu sine

 

sufeletul acoperit

de lepra voluptății

nu simte frica

 

înmuindu-se

sufletul

prin înrâurirea temerii

 

*

dilatarea timpului

pentru a face

să iasă eternul

 

împăcați cu sine

nu suntem ai noștri

suntem asemenea

 

negura turburării

vicleșugurile pescărești

mintea contemplativă

 

*

ar săvârși vreo ucidere

o va privi foarte liniștit

nu se va rușina

 

zămislește îndoială

înțeles întinat

folosind sfântul nume

 

vărsând untdelemn

în marea turburată

furtuna biruită

 

*

 

credința este

consimțirea de bună

voie a sufletului

 

lovind sufletul cu sunete

până ce nourul va fi împrăștiat

de valurile melodiei

 

celor din cer nemurirea

celor de pe pământ

prefacerea

 

*

dormind pe jos

horcăie nu mai puțin

decât ăl ce doarme-n pat

 

mai cui mai hai

spaima frunzelor nescuturate

în Mandalay

 

daimonul propriu

pururea cu tine

și cu Dumnezeu

 

 

*

 

te vei afla

în mare furtună

în inima mării

 

celălalt și noi

ne simțim reali într-o

emanație de grație

 

cratimă patimă

tragă-ne leagăne

nepuerili că nevirili

 

*

inima dinaintea iubirii

inteligența dinaintea verității

savant mamă de infant

 

mâinile în aer

în lupta însăși

cu vrăjmașul însuși

 

capul șarpelui

pândește călcâiul

să împingă omul

 

*

nu ieșiți din casă

nu plecați la câmp

sabie de jur împrejur

 

cei patru iau robi pe cei cinci

cei cinci se aruncă

în fântâna de smoală

 

găurită urechea cu sula

să nu primească în auz

vreun gând de libertate

 

*

tăiată mâna femeii apucând

de cele rușinoase pe un bărbat

când se bate

 

se întorc necontenit

spre cele părăsite

ca femeia lui Lot

 

spre cele dindărăt

slăbănogind pornirea

spre cele dinainte

 

*

către Magna

diaconeasa din Arcyra

despre sărăcia de bună voie

 

când are se târăște

pe pântece când e lipsit

se târăște pe piept

 

înapoi la străvechile

imașuri ale cuvântului

dincolo de orice verdeață

 

*

 

Leopardi se miră

că faima lui Vergiliu a

întrecut-o pe cea a lui Lucanus

 

pe când poezia stăpânea

zice soarele

eu eram profet

 

învățături practicabile

abia de îngeri

nu de muritori de foame

 

*

își mortificau rațiunea

și o sacrificau pentru

ce e sublim în doctrină

 

ideal irealizabil

fără a fi vulgarizat

realizat își pierde șarmul

 

mai facil divinizezi omul

decât să umanizezi divinul

cetate reală în cetatea lui Dumnezeu

 

*

legea dragostei ne constrânge

să facem și cele ce

ne depășesc puterea

 

vă grăbiți a scrie

de bună voie contractul

lipsirii de orice

 

străbateți înot

această mare

cu mâinile altora

 

*

frați implorând greșitul

să-i suporte ei pedeapsa

pentru epitimii mai ușoare

 

cei certați a se împăca

între dânși înainte de

apusul soarelui

 

în prăpastia smereniei

abysson tapeino frosynis

războiul dintr-înșii

 

*

 

nerăbdător să fac cunoștință

cu marele necunoscut

purtător al terorii

 

pământul sufletului

neudat cu apa umilirii

crește mărăcini de netemere

 

o sfinte corifeu cerească adunare

nu bănuiți că scriu neadevăruri

roagă-te pentru mine părinte

 

*

dăruit simplității

cununi de biruință

prin mustrare continuă

 

neispitit de diavol

ispitit de mântuire

îngropat cu sfinții

 

anunțat din ajun

voi porni dimineața

trezindu-te la plecare

 

*

năieri neieri eliseeni

jpaca altui graf țipar

râsetele stejarilor

 

peștele în cupa de cristal

pasărea în colivia de aur

cosița în jurul frunții

 

aer verde roșu negru

pasăre neagră roșie verde

sufletul pe munte de cremene

 

*

din moarte și desfrâu

un vis de dragoste

pe cerul înserării

 

acest ideal este mort

sau cel puțin în agonie

ultima lovitură în fața ușii

 

literatul cuvintele

un gest al mâinii

mișcare circulară a degetelor

 

*

de praznicul arătării

a căzut în păcatul neascultării

arhidiaconul îndurării

 

stând culcat la

pământ a rostit

toată psaltirea

 

slava deșartă

se gonea pe sine însăși

și se ascundea dinaintea oamenilor

 

*

 

parcă Dumnezeu tot doarme

cu capul pe mănăstire

și de lume n-are știre

 

matca de repulsie a făcutului

vinovat de dedesfacerea

din mintea universului

 

sursa științelor este în

predispoziția naturii umane

de a realiza omnisciența divină

 

*

bucățica de Dumnezeu

dezmărginindu-se în om

în porniri idealiste

 

Om Dumnezeu

egal altruism

ex-om obsesie strigoi

 

în iconomia divină

un demon vindecă răul

făcut de alt demon

 

*

ținerea de minte a răului

dulceața din amărăciunea mâniei

rușinea rugăciunii

 

o sinceră întoarcere

din ceata ucenicilor

în ceata ucigașilor

 

cine te-a născut odraslă

cine cei de te luptă

cine te ucide

 

de nu păcătuim

osândim pe cei ce păcătuiesc

greșind în ceasul morții

 

cădere

 

simți făurarul divin

că sacra lui arcă nu este

precum o văzuse în vis

 

reușitele divinizării sunt

operate aproape exclusiv

pe calea cercetării experientale

 

reziduu irațional

refractar la orice educație

nesupus spațiului și matematicii

 

matematica este

cea mai clară moștenire

a omniscienței divine

 

*

dacă Dumnezeu îmi va hărăzi

mereu din rimele sale

voi umple lumea

 

greu să găsești în lume

și în cer pe cineva

pentru binele lumii

 

amintirea trebuie interpretată

prin înălțarea capului

ridicarea sprâncenelor

 

femeie minunat de frumoasă

la vederea ei îl cuprinse

dragostea de Dumnezeu

 

*

obișnuiesc prea ticăloșii ucigași

să ne războiască pe noi nenorociții

întru cele contrare firii

 

amorțește-ți mâna

spre a nu se apropia

de cele firești și nefirești

 

tâlharii și hoții de

morminte se întâmplă

să nu fie temători

 

sosind tocmai atunci unii lumeni

nenorocitul din sclav al mâniei

s-a făcut robul slavei deșarte

 

*

 

certați fiind prin defăimare

putem vedea dacă inima este

așa cum o arată vorbele

 

altceva a te ruga împotriva

gândurilor a grăi împotriva lor

a le disprețui și învinge

 

pe tron pe gunoi afară din cetate

dospitu-m-am și m-am topit

și socotitu-m-am pământ și cenușă

 

*

între matematism și empirism

există exact același raport

ca între văz și pipăit

 

văzul ajunge la halucinații

care nu se pot controla

decât prin pipăit

 

el reduce volumul la suprafață

suprafața la linie

linia la punct

 

*

nu există un loc

mai sigur decât cerul

de unde cad îngeri

 

cum poate exista fără sine

cel ce a fost pus în altul

spre a fi adăpostit

 

cum va tinde făptura

diferită de cea din naștere

spre ceea ce îi este înrudit

 

*

 

în groapa adâncă a necunoștinței

întru întunecatele patimi începem

să filosofăm despre cerul pe pământ

 

cine mă oprește a spune și a grăi

cuvânt cu cuvânt cele ce-mi sunt cunoscute

prea minunată răpire alergătorule către cer

 

starea minții lui a fost

predestinată nu-l poți face să stea

nicio clipă fericit în paradis

 

*

să nu ne umilim mai mult

pentru a nu aduce cărbuni aprinși

deasupra capetelor fiilor noștri

 

își murmură rugăciunile

în timp ce vălurile veșmintelor ei

cad alături unul după altul

 

miraculosul divin se naște

la vederea celor cerești

iar cel exultant din bucurie

 

*

 

ființa ființa pură

neantul neantul pur

sunt totuna

 

aștepta să i se vorbească

și i se părea că aude voci

care nu existau

 

ai văzut oarecum

luminarea cunoștinței

în viața cealaltă

 

*

această sete de răstignire

chinuiește o ființă

care nu crede în cruce

 

 

scriu ca să scriu

ca să-ți scriu

măicuță

 

inima curată este

tărâmul unde Dumnezeu

este prezent în om

 

*

barbă neagră îndurerații
că nu și-au putut ține o promisiune
loviții de nenorocire

barbă stufoasă asceții
bărbații sub un legământ
îmbrăcați în scoarță de copac

rugăciunea este o rostire
dar nu e nici
adevărată nici falsă
*

om non-om orice om
non-orice om
non-omul nu este drept

nefericirea necesară
unității omului
cu Dumnezeu

participând la adevăr
este un moment
al ideii divine

bătut cu bice de fulgere
cerul plânge
cu stelele stinse

*

din veritate în veritate
puteți merge
până la Dumnezeu

adevăruri ce nu pot să nu fie adevăruri
pe care toți cei ce deschid ochii
le văd în ei înșiși

întrebai silabe
răspundeam elefanți
nicio deșertăciune

de-ai fi unul din dușmanii mei
încetează de a mai fi
în fața cenușii mele

*
publicul trezit
din nebunie îi va face
să roșească pe cei puternici

versurile exilatului de la Tomis
ca unele fraze ale lui Platon
ca Dieu est en nous al lui Ronsard

au părăsit capela regelui
venind să asculte cu oamenii
de rând cuvântul lui Dumnezeu

Ivănescu-Joyce Stăniloae-Maxim
Noica-Aristot Corneanu-Scăraru
Bogdan-Hegel Anca-Drăghicescu

*
creștinismul a fost
abandonat în Bizanț
drojdiei sociale

sălbăticia plebeiană
și infamia curtenilor
își găsesc justificare în religie

devenirea neidentică
a identicului și devenirea
identică a neidenticului

faptul de a deveni
identic sieși
este deopotrivă o scindare

legea inimii se găsește
în ființa pentru sine
a conștiinței
mișcarea legii

 

acest individ singular

nu are decât valoarea

umbrei ideale

 

umbră lipsită de sânge

lege a slăbiciunii și întunericului

lege a zilei și a forței

 

când te îndoiești de o veritate

înseamnă că ai deja cunoașterea

vagă a unei alte verități

 

în spiritul uman există

un rest din știința divină și multă

uitare remediabilă prin experiență

*

 

recunoscând miracolul

înălțării la cer

n-a căzut cu fața la pământ

 

să nu îndrăznești să uiți

fiecare din noi e Cristos

toți suntem răstigniți

 

umblă și Socrate

fiecare parte

reprezintă o spusă

 

privitul drept privitul într-o parte

privitul cercetător zăritul privitul roată

privitul atent privitul în sus și privitul în jos

*

 

mai putem noi încă să fim creștini

nu numai că putem dar nu putem

sub pedeapsă cu moartea să nu fim

 

neantul iată ce mă otrăvește nu este

și deodată  îmi spune iată-mă

oribila față a ceea ce nu este

 

Dumnezeu permite ca națiunile

să se pedepsească unele pe altele

pentru disprețul cu care ele l-au tratat

 

*

senatul a ordonat construirea unui templu

pentru Venus Verticordia

Venus care întoarce inimile spre bine.

 

nici artă divină nici ştiinţă umană

sunt nişte impudenţi

pe care îi apasă foamea

 

acest infern nu este decât o invenție a poeților

moartea   ne redă liniștii somnului

de care ne bucurăm înaintea nașterii

 

*

 

din unirea sacră a Persefonei

și a tatălui ei Zeus

se naște  Dionysios-Zagreus

 

suferințele și învierea lui Zagreus

ca o promisiune de imortalitate

preafericită după suferințele vieții

 

din mitul lui Zagreus

doctrina păcatului

originar şi a mântuirii

 

titanii ucigaşi ai

lui Zagreus sunt

strămoşii umanităţii

 

*

Universitatea din Paris

o condamnă pe Ioana

d’Arc la rug

 

viața terestră din nou

simțurile se degajă de tirania

spiritului creștin ascetic

 

oamenii observară

că ei nu mai

vorbesc latină

 

 

*

 

din lupta între mai multe

religii credința rămâne

veritabila victimă

 

 

acest rege de pestilență afirmă deschis

că lumea a fost înșelată de trei impostori

Iisus Hristos, Moise și Mahomed

 

mai mult el a îndrăznit să pretindă

că sunt proști aceia care își figurează

că un Dumnezeu s-a putut naște dintr-o virgină

 

*

 

absurditățile tuturor

generațiilor trecute

le-ați moștenit voi

 

vai vouă

celor ce vă

închinați idolilor

 

se închină

crocodilului

de care vor fi sfâșiați

 

*

Dumnezeu al absoluturilor

al infiniturilor și al misterelor

al imaculatelor cosmogonii

 

o abis tu eşti unicul dumnezeu

trei religii se combat

într-un inextricabil haos

 

misticismul contemporan nu este

decât haloul care înconjoară

nucleul religiei viitorului

 

*

gândirea

o încercare

de regândire

 

domnia unei inteligențe supreme

punctul de plecare al descoperirii

principiului de acțiune mai puțină

 

fețe extaziate

ale primilor creștini

în catacombe

 

*

 

și eu mă bucur mereu

când mă vizitează Dumnezeu

și Dumnezeu se bucură mereu

și el și tu și eu

poate mai repede eu

că m-a ajutat Dumnezeu

mi-a luat-o pe mama la el

și a ajutat-o cu moarte la fel

ca pe soldații războaielor

săracii noroaielor

când era ea credincioasă

venea Dumnezeu în casă

și ne bucuram mereu

când ne vizita Dumnezeu

 

*

pe malul unui râu dintr-o carte

mai umblam printre stâncile

malului mai deschideam cartea

 

cât o voce s-a făcut auzită

dinspre drum apă carte

o femeie căruntă  pusese bunătăţi

 

şi încă ispitindu-mă

după Rusalii le-a luat

şi s-a dus lăsându-mă pe râu

 

*

unde ne-om converti nonexistenţa strecuraţi avatarurilor

autopie prin traducere sonet lui Petru Cercel

moaştele lui Epictet şi Astion înapoi la Halmyris

 

între acatistul Tomaidei şi al crucii fleica aia de zebră

oare cum au reuşit aceşti degeneraţi să sugrume România

au fost vreo treizeci de Isuşi cu diferite nume

 

probabil în curând vom fi izgoniţi din propria ţară

et ceterum censeo Carthaginem esse delendam

şi totuşi Cartagina trebuie dărâmată Michiduţă

 

 

*

prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu călătoreşte

cu robul tău Hierotheos Vlachos vederea

dintr-odată a întregii vieţi păcate sfâşie inima

 

lasă-ne tâlharule că ne-am săturat de lepre

ceva ce n-a existat niciodată nu poate muri

ţânţarii atacă gravidele şi supraponderalii

 

biserica să nu fie mai mare decât sufletul omului cinstit

sfânt secular de imn jurat oh steaguri

din sângele asasinaţilor şi tu

 

*

simţind durerile naşterii duhovniceşti

creştinii plâng pe locul lepădării

în oglinda maya ne uitam alţii

 

copiii la pianul lui Dumnezeu

mă întorsei superstiţie musulmană

tu trebuie să fi cunoscut Crimeea

 

nu mai întoarcem instinctelor jugul

om ajunge cu bine pe scăpătate volatili

mari lucruri generări fără generaţie

 

*

hai şi noi la Frăsinei cât om mai dura tristeţii

mortea insului supravieţuirea comunităţii

ţin de vorbă ce-a mai rămas din frumuseţe

 

o să-ţi bat la uşă în cinci minute

ne împărtăşim mahmureala îmbătrânirii

toţi jainii sunt banya nu toţi banya sunt jaini

 

am fost mort am mers am văzut o cruce

pe o biserică mi-am dat seama încotro

voi lua-o să mulţumesc lui Dumnezeu

 

şi la vii ţi se stingeau lumânările

am zis rugăciunea inimii Doamne Iisuse

Hristoase mântuieşte-mă pe mine păcătosul

 

 

ăsta e clopotul pentru sufletul morţilor

cum să nu ne îngropăm de vii

Medeea Tomaida cântându-le Valerian

 

*

 

nume de sămânţă grâu

nume de arhanghel râu

nume de martir pârâu

 

te-aş slăvi n-ai decât raze

te-aş purta nu am talaze

mi-ai fi domn în metastaze

 

comparaţii până-n aur

aură de minotaur

zdrenţuită pe coclaur

 

*

cum am putea exista

nerespectându-ne sfiinţii

din fresce în valuri

 

martirii credinţei

eroii suferinţei

psalmiştii nevoinţei

 

e vorba de altceva

în original şi în

oricare altă limbă

 

 

 

 

Apud

Petrea Crețea Șolcan

născut rob  mănăstirii Bistrița Vâlcea  în 1810

Sursă: G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române

De cine dorul se leagă

Nu-i paie lucru de șagă,

Că de mine s-a legat

Și nu e lucru curat:

Până-n iad că m-a băgat

În cugete cu păcat

 

Cine n-are dor pe lume

Vie să-i dau de la mine,

Că la mine e d-ăl greu,

Urgia lui Dumnezeu

 

Decât tot pe cale dus,

Mai bine la cruce pus.

Dimineața t-ei scula,

Că tămâie-i tămâia,

La Dumnezeu t-ei ruga,

La icoane t-ei china,

Domnul că te-o asculta,

De păcate m-o ierta

 

Când să mă satur de tine,

Lume, lume, soro lume?

De tine m-oi sătura

Când mi-o suna scândura,

Când mi-o face coliva,

Când mi-o curge țărâna,

Și popa mi-o descânta

La cap cu cădelnița.

 

Foicică mărăcine,

Bucură-te mănăstire,

Că frumoasă floare-ți vine.

Nu vine să-mboboceasă,

Ci vine să odihnească,

Ci vine să odihnească,

Și vine să odihnească,

În tine să putrezească.

 

În seara de Sânt-Vasii

S-au ivit niște copii

Ce se-nvață-n codru-ntâi:

Copilași voinici de mână,

Copilași cam tari de vână

 

Pe dealul cu vișinii

Undse plimb’ călugării,

Glas s-aude, glas se pierde

Pe dealul cu coama verde:

Mânca-v-ar câinii, părinți

Fără inime fierbinți,

De ce m-ați înzăvonit,

De ce m-ați călugărit,

C-am fost de căsătorit,

Iar nu de călugărit!

 

Dușmanii, dușmancele

Nu-și mai păzesc gurile,

Nu-și mai grijesc casele,

Răzimând gardurile

Să strice dragostile.

Dușmanilor, v-am tot zis

Să-mi lăsați drumul deschis

Fără gard și fără par,

Că duc viață cu amar;

Voi n-ați ascultat deloc,

Rău o să vă fie-n foc.

 

Rugai cerul vro trei ani

Să mă scape de dușmani,

Și Dumnezeu, ca un sfânt

A dat o ploaie cu vânt

Ș-a pus gardul la pământ,

De i-au rămas numai parii

Să se-nțepe toți dușmanii,

Ș-au rămas dușmancele

S-adune nuielele

Să-și măsoare zilele.

 

Trei lebede

… –  Feți frumoși și trei coconi,

Feți frumoși, feciori de domni,

Arcurile

Nu-ncordați,

Săgețile

Nu-nțăglați,

Pe noi nu săgetați,

Că nu stem lebede albe

Cu capul

De diamant

Și cu ochiul

De smarand,

Nici trei fete ce-mpărat

Ce-au plecat

La măsurat,

Ci noi suntem zile mari:

Una easte Vinerea,

A doilea Sâmbăta,

A treia Duminica.

Stați pe loc, că nu știți voi

Ce-am aflat și ce știm noi:

C-o veni lumea d-apoi

D-o fi anul ca luna,

Luna

Ca săptămâna,

Săptămâna

Ca ziua ca ceasul scurt,

Iar ceasul ca un minut.

Dacă voi n-eți săgeta,

Domnul greu s-o supăra

Și pe toți v-o pedepsi:

Pământul c-o pârjoli,

Ierburile c-o-nnegri

Și v-o lua florile,

Florile și apele

C-ați omorât zilele.

Atunci, măre, trei coconi,

Trei coconi, feciori de domni,

Săgețile că-și lua,

Arcurile că-și strângea,

Cruce sfântă că-și făcea.

La vânat de se ducea,

Domnul bine le-ajuta,

Că vânau numa-ntr-o seară

Ce vânau alții-ntr-o vară,

De se ducea pomina

De la Dii la Cladova

Și d-acolo-n Târnova.

*

Meșterul Manole

… Pe zid se culca

Ș-abia ațipea.

Dormea, nu dormea,

Un vis că visa,

Un vis aievea,

Și visu-i spunea

Că-n deșert lucra,

Până n-o clădi,

Până n-o zidi

Chiar în temelie,

Tânără și vie,

D-o dalbă soție

… „”Doamne, Doamne sfinte,

Doamne milostive,

Orice te-am rugat,

Toate mi le-ai dat;

Dă, Doamne, ș-acum

Ca să crească-n drum

Un verde hățiș,

Un mare stufiș,

Ș-un rug curmeziș,

Doar s-o speria,

Doar s-o-mpiedica,

Bucate-o vărsa,

‘Napoi c-o pleca,

Altele să ia,

D-o întârzia!”

Rugă se ruga,

Lacrămi că vărsa.

Domnul l-auzea,

Domul l-asculta.

Dă doamne ș-acum

Să-i iasă pe drum

Lupoaică turbată,

Cu gura căscată,

Cu limba

‘Nfocată,

Doar s-o speria,

Bucate-o vărsa.

N-apoi c-o pleca

Ș-o întârzia

… „Dă, Doamne, ș-acum

Să-i iasă în drum

D-o scorpie mare”

*

Corbea

De Roșul s-apropia,

Cruce mare că-și făcea

Și-n minte că mi-și zicea!

„Mulțumesc lui Dumnezeu

Și de bine, și de rău!

De-ncalic pe Roșul meu,

Acum scapă capul meu!”

… De-o da bunul Dumnezeu

Să facă pe gândul meu,

Știu că bine ți-ar mai fi

Și de mine-ai pomeni,

Numai eu să mi te-apuc

De vro doi-trei pași la câmp!

 

 

*

(Din diferiți)

 

Să rămâie

Curat,

Luminat,

Ca poala maichii Precistei.

De la mine descântecul,

De la Dumnezeu leacul!

*

De albeață

Omul a sinecat

Și-a mânecat

De la casă,

De la masă,

Pe cale,

Pe cărare,

Gras

Și frumos,

Rumen și voios;

Dar, când a fost

La mijloc de cale,

De cale și cărare,

L-au întâlnit

Vântoasele

Și Frunoasele,

Din față l-au trântit,

Gras-negru l-au făcut,

Cu țărână l-au acoperit,

Albețe-n ochi i-au băgat,

Făr’ de vederi l-au lăsat.

A prins omul a se tângui

Și a se glăsui,

Cu glas mare

Până-n cer,

Cu lacrămi

până-n pământ.

Nime nu l-a văzut,

Nime nu l-a auzit,

Numai Maica Domnului

Din poarta cerului,

Numai ea că l-a văzut,

Numai ea l-a auzit

Și pe nume l-a strigat

Și așa l-a întrebat:

– Omule, ce plângi,

Ce te tânguiești,

Ce te glăsuiești

Cu glas mare

Până-n cer,

Cu lacrămi

Până-n pământ?

Eu cum nu m-oi tângui

Și cum nu m-oi glăsui

Cu glas mare

Până-n cer,

Cu lacrămi

Până-n pământ?

C-am sinecat

Ș-am mânecat

De la casă,

De la masă,

Pe cale

Pe cărare,

Gras

Și frumos,

Rumen

Și voios;

Dar când am fost

La mijloc de cale,

De cale, de cărare,

M-au întâlnit

Vântoasele

Și Frunoasele;

D-în pământ m-au trântit,

Gras-negru m-au făcut,

Cu țărnă m-au acoperit,

Albeață-n ochi mi-au băgat,

Făr’ de vederi m-au lăsat!

Taci, omule, nu mai plânge

Cu lacrămi de sânge;

Nu te tângui,

Nu te glăsui

Că eu te-oi lecui!

Maica Domnului,

Din poarta cerului

Scară de aur a slobozit,

Pe dânsa s-a scoborât

‘Naintea omului a ieșit,

De mâna dreaptă l-a luat,

Da’ pe soare l-a înturnat

Și-a pornit, și-a plecat

Pe drumul lui Adam,

La fântâna lui Iordan,

Și a tâlnit

Trei surpri a soarelui

Cu trei mături,

Cu trei greble,

Cu trei diriticanii,

Cu trei mâneci de mătase albă.

Maica Domnului

Cum te-a tâlnit,

Cum te-a zărit,

Poala

A întins,

Calea

Le-a cuprins

Și le-a cuvântat,

Și le-a întrebat:

– Unde mergeți voi,

Trei surori a soarelui?

– Că noi mergem

Și ne ducem

La fântâna lui Dumnezeu

Să curățim de gozuri

Și de gloduri!

– Nu mergeți,

Nu vă duceți,

Voi, trei surori

A soarelui,

La fântâna

Lui Dumnezeu.

Că fântâna

Lui Dumnezeu

E curată,

Luminată

Ca de Dumnezeu ce-i dată,

Da voi mergeți

Și vă duceți

De curățiți albețele

De la ochii omului:

Curățiți albeață albă,

Albeață neagrî,

Albeață roșie,

Albeață de 99 de feluri,

Albeață de 99 de chipuri,

Cătați-o

În cleștele capului,

În fața obrazului,

În gemnele ochilor,

În lumina ochilor;

Curând,

Mai curând

Cu greblele

O greblați,

Cu foarfecele

O forfecați,

Cu măturile

O măturați,

Cu unghiile

O ciupiți,

Din ochi

Mi-o fugăriți,

Cu mânicele

O ștergeți,

În poale mi-o puneți,

La aria cu-mblătitori

O duceți,

La-mblătitori în grabă

Mii și fărâme s-o facă,

Peste gardul țarinei s-o deie,

Boii-n coarne c-ar lua-o

Și la mare că mi-or duce-o,

Acolo să piară,

Acolo să răspiară,

Omul să rămâie curat,

Curat și luminat,

Ca argintul strecurat,

Ca soarel în senin

În vecii vecilor, amin!

 

*

De apucătură și întâlnitură

Strigoaica a găsit

Ușa casei deschisă,

Fereastra destupată,

Focul stins.

În dinți pe om l-a luat,

Sângele i-a sorbit,

La pământ l-a trântit,

Cu morții l-a socotit.

Maica Domnului

Din cer a auzit:

În brațe l-a luat,

Pe masă de argint l-a pus,

Cu basma de fir l-a șters,

Oscioarele i le-a dres,

Junghiul i l-a scos.

Sănătatea să-l pătrunză

Până la os.

Strigoaică,

Moroacă,

Desfă omului

Orice rău ai pus pe dânsul,

Că în piuă te-oi pisa,

În moară te-oi măcina,

În vânt te-oi arunca,

Încât norii s-or mira.

Desfă-l pe om

De nouăzeci și nouă  apucături,

De nouăzeci și nouă-ntâlnituri,

De nouăzeci și nouă aplecături,

De nouăzeci și nouădescheturi,

De nouăzeci și nouă junghiuri

Strâns cu ceas rău.

Tu, apucatule;

Tu, întâlnitule,

Colțatule,

Urâtule,

Grozavule,

Negritule,

Ieși, du-te la om,

Din spatele lui,

Din peptul lui,

Spinarea lui,

Rinichii lui,

Ficatul lui,

Inima lui,

Din zgârciul nasului,

Din fața obrazului,

Că omul nu vă poate purta,

Nu vă poate cina,

Adăpa

Și plimba!

Ieși,du-te preste prăpăstii

Și munți,

La fata Craiului împărat,

Unde te-așteaptă cu mese-ntinse,

Făclii aprinse;

Acolo vă este cina,

Acolo vă e odina;

Acolo vă potoliți,

Acolo să vă răsipiți;

Să rămâie omul luminat

Ca argintul cel curat!

Eu mă-nchin cu descântecul,

Maica Precista cu leacul.

*

de iele

Marți la mânec,

La sânec

M-am pornit

Pe cale,

Pe cărare

Grasă

Și frumoasă,

Când, în jumătat’  de cale,

Pe cărare,

Iată că m-au întâlnit:

Savatina, Mărgălina

Și, cu ele, Rujalina,

Gătițele

În prouorele,

Cu betițe puchițele

Cu șistori

Roși cinsățele,

Mergând

Iute

Ca gândul,

Tare

Ca vântul,

neatingând pământul,

La măril tufos,

La măr rămuros

Să facă joc frumos

Atunci pe femeie

Pe cale-au întâlnit,

La ea au răcnit;

Păru-n cap i l-a-nnodat,

Creierii i-au turburat;

De gură

O au muțit,

De urechi

O au surzit,

De mâini

O au mocit:

În băteală

Melițat-o,

Peste gard

Aruncat-o,

Nici d-o treabă

Au lăsat-o.

Femeia s-a sculat

Ți-n dureri a strigat

Cu boci mare

Pân’ la cer,

Cu lacrămi până-n pământ,

Olicăindu-se,

Și văietându-se.

Nime din lumea aceasta

Pe dâns-a n-a auzit.

Nimeni dintre oameni

Durerile sale n-a simțit.

Numai Maica Domnului

Din poarta cerului

Țipătul

Și plânsetul ei

Auzit-a

Pe scară de aur

Scoborâtu-s-a

Și din gură întrebatu-o-a:

– Femeie ce olicăiezi,

Pentru ce te văicărezi?

Cum nu m-oi olicăi,

Cum nu mă voi văicări,

Că eu marți dimineața

Singurică m-am pornit

Pe cale,

Pe cărare,

Grasă

Și frumoasă;

Când, la jumătat’ de cale

Și cărare,

Iată că m-au întâlnit

Savatina,

Mărgălina

și cu ele Rujalina,

Gătițele

‘N prouorele,

Cu betițe

Puchițele,

Cu șistori

Roși

Cinsețele,

Mergând iute

Ca gândul,

Tare

Ca vântul,

Neatingând

Pământul,

La mărul tufos,

La măr rămuros,

Să facă joc frumos,

Și cum m-au întâlnit

La mine au răcnit,

Părul în cap

Mi l-ai-nnodat,

Creierii mi-au turburat,

De gură

M-au muțit,

De urechi

M-au asurzit,

De mâni

M-au mocit;

În băteală

Melițatu-m-au,

Peste gard

Aruncatu-m-au,

Nici d-o treabă

Lăsatu-m-au!

– Femeie, taci, nu te-nspăimânta,

Nici în seamă nu băga,

Că eu pe Dânsele

Bine le-oi întreba:

– Voi, Savatină,

Mrgălină,

Rujalină,

În ziua de astăzi

Pe unde-ați umblat,

Și-n urgia voastră

Pe cine-ați stricat?

– Ce să umblăm,

Ce să stricăm?

Marți de dimneață,

Doamnă, ne-am sculat

Și-n calea noastră

Răpede-am plecat

Gătițele

‘N prouorele,

Cu betițe

Puchițele

Cu șistori

Roși cinsețele,

Mergând

Iute

Ca gândul,

Tare

Ca vântul,

Neatingând

Pământul,

La mărul tufos,

Măr rămuros,

Să facem joc frumos.

Atunci pe femeie

Pe cale-am întâlnit,

La dânsa am răcnit,

Păru-n cap

I-am nnodat,

Creierii

I-am turburat,

De gură

O am muțit,

De urechi

O am surzit,

De mâni

O am mocit;

De bătale

Am melițat-o,

Peste gard

Am aruncat-o

Nici d-o treabă

Am lăsat-o!

Voi, Savatină,

Margălină,

Rujalină,

În ziua de astăzi,

La femeie vă duceți,

Din cap

Păru-i deznodați,

Creierii s-i alinați

Gura

Să i-o desmuțiți,

Auzu-i

Dezasurziți,

Mâini, picioare-i

Dezmociți;

Dezmelițați

Mădulările-i

Și întreagă

S-o lăsați;

Că voi, în ziua de astăzi,

La ea de nu vă duceți

De cu zi, pe ceea de ceea,

Pre voi ei v-oi lega;

Într-un fedeleș de apă

Câte trele voi funda,

Ăn munții Garalivului

De-aici voi arunca,

Cu omăt

V-oi omăta,

Cu ploaie

V-oi ploua,

De nicio trebă

V-oi lăsa!

Doamne, Maică

Preacurată,

De cu zi, pe ceea de ceea,

Te rugăm nu ne lega,

Într-un fedeleș cu apă

Te rugăm nu ne-nfunda,

În munții Garalivului

Pe noi nu ne arunca,

Cu omăt

Nu ne-omăta,

Cu ploile nu ne ploua

De nicio treabă

Nu ne lăsa,

Că noi, în ziua de astăzi,

La femeie ne-om duce,

Părul

I l-om deznoda,

Creierii

I-om alina,

De gură

Om demu-ți-o,

De urechi om dezsurzi-o,

De mâni

Om dezmoci-o,

Mădulările

I-om dezmelița

De treabă

O vom lăsa!

 

*

Stanisav

Stanislav, măre făcea

Făcea, măre, cum putea,

La Dumnezeu se gândea,

La Dumneseu se ruga,

Dumnezeu îl puterea,

Gânduri bune că-i dădea.

Mâna pe piatră punea,

Sforile că-i apuca,

Sorile i le slăbea

Și piatra

Că răsturna,

Piatra, măre, piatra

Morii,

Tocmai din țara

Moldovii,

Piatră mare și-nnegrită

De moară părăginită.

După ce mi-o răsturna,

Sforile dacă-l slăbea,

Piatra pe piept că punea,

În picioare se proptea

Și dacă se opintea,

Trei stânjeni în sus o da:

Apa-n laturi

Se trăgea

Și de maluri

Se izbea,

Stanislav se ridica

Și ca peștele-nota,

Că Dunărea-l cunoștea.

Ea pe dânsul, el pe ea.

Foicică de dudău,

După cum vrea Dumnezeu

Se face  bine ori rău.

*

Doicil

… – Dragă surioara mea,

M-a blestemat maică-mea,

Sufletul să nu mi-l pierz

Pân’ n-o fi să biruiesc

Un cap mare păgânesc.

Pe păgân

L-am biruit,

Pe deliu

L-am cocârtit,

Și-acum ceasul

Mi-a sosit.

Du-te-n satul românesc,

Ad-un popă creștinesc,

Păcatul

Să-mi spovedesc,

Cu Domnul

Să mă grijesc.

Ilenuța l-asculta,

Din ochi negri lăcrăma,

Popă că mi-i aducea,

Creștinește-l spovedea,

Cu taină-l împărtășea,

Lumânarea că-i ținea

Și Doicil sufetu-și da.

 

*

Golea

… În joia

Joimarilor,

În vinerea

Ouălor,

În sâmbăta

Paștilor,

Stan al Bratei s-a sculat

Cu capul de somn umflat

Și la minte cam turlac,

Să facă d-un bairac,

Să vie la turci de hac.

Foicică de lalea,

Bairacul cum făcea?

Cincizeci voinici că strângea,

Cincizeci, măre, fără cinci,

Tocmai patruzeci și cinci,

Tot voinici

D-ai Oltului,

Cum îi place

Codrului,

Cum nu-i vine

Câmpului:

Lungi

De mână,

Tari

De vână,

Tot porniți pentru pricină;

Lungi

În coate,

Lați

În spate,

Cu hangere

Ferecate;

Cu mustața-n barbaric,

Cum stă bine

La voinic;

Cu mustață

Cât o coadă,

Două la ceafă

Le-nnoadă,

Și face nodul cât pumnul,

De se sperie păgânul,

De-și face cruce creștinul. (…)

 

 

                    

Versiuni din  Poezia sacră universală

 

Pitagora

KATHARSIS

ΚΆΘΑΡΣΙΣ

 

 Τοὺς τε γονεῖς τίμα, τοὺς τ᾽ἄγχις᾽ ἐχγεγαῶτας.

Toús te goneís tíma, toús t᾽ánchis᾽ echgegaó̱tas

 

   Fii un bun fiu, frate drept, soț tandru, tată bun.

Alege-ți ca prieten prietenul virtuții;

Ascultă-i sfatul blând, învață de la viața lui,

Nu-l părăsi la nicio supărare niciodată;

Dacă nu poți, atunci măcar pentru că legea cea mai  aspră

Leagă Puterea cu Necesitatea.

Ți-e încă dat  să lupți învingându-ți

Nebunele patimi, nesupus supunându-le.

Fii sobru, harnic și neprihănit; nu te înfuria.

Între oameni ori în taină nicicând să nu-ți îngădui

Vreun rău; mai presus de toate respectă-te însuți.

 

   Nu vorbi, nu făptui înainte să fi cumpănit.

Fii drept. Adu-ți aminte că o putere de neînvins

Ordonă a muri; că bogății și onoruri

ușor agonisite, ușor astfel se pierd.

Cât despre relele mișcând Soarta,

Ia-le cum sunt: îndură-le pe toate și te zbate

Cât poți de mult a le schimba amenințările:

Nici zeii cei mai cruzi nu l-au primejduit pe Înțelepț.

 

Ca Adevărul și Greșeala-și are-ndrăgitori

Grijuliu Filosoful încuviințează sau ceartă;

Dacă triumfă Greșeala, el pleacă; așteaptă.

Ascultă și crestează-ți în inimă vorbele mele;

Ochi și urechi fii împotriva prejudecății;

Teme-te de-al altora exemplu; gândește mereu cu capul tău:

Consultă, deliberează, alege liber.

Lasă nebunilor faptele fără țintă și cauză.

Tu, din prezent, ai a contempla viitorul.

 

Ce nu ți-e cunoscut nu pretinde a ști.

Înțelepțește-te: timp și răbdare la toate-s  prielnice.

Veghează-ți sănătatea: împarte cu măsură

Hrană trupului, iar minții odihnă.

A ocoli prea multă ori prea puțină seamă; că tot astfel

Invidia se leagă de orice prisos.

Luxul și avariția au urmări asemănătoare.

Alege în toate cale dreaptă și bună.

 

Πρῆσσε δὲ ταῦθ᾽, ἃ σε μὴ βλὰψη· λόγισαι δὲ πρὸ έργου.

Prí̱sse dé ta͂f̱th᾽, á se mí̱ vlápsi̱: lógisai dé pró érgou.

 

Edgar Allan Poe

Corbul / The Raven

Într-un negru miez de noapte, ponderând gândiri inapte,

Supra tomuri curioase, stranii de uitat folclor,

Când dădeam s-adorm, deodată careva-ncepu să bată

Blândă ciocănire iată, cioc la ușa-mi din pridvor.

‘E vreun musafir’, zic, ‘bată, cioc la ușa din pridvor –

Doar atât și niciun zor.’

 

Ah, atât de clar remember, era în amar december,

Stinși tăciuni în jar cu febră, iscând duhuri pe covor.

Nerăbdare până-n ziuă; – în zadar cătam de zor

Întru cărți a opri dorul – dor de dusa mea Lenore –

Rara radiantă fată de-i spun îngerii Lenore –

Nemainume evermore.

 

Mătăsosul trist nesigur foșnet de perdele purpur

Mă înfiora fantastic cu terori fără prior;

Astfel să încetin bateri inimii repetam teafăr,

‘E vreun musafir în zbateri vrând să intre din pridvor –

Vreun drumeț târziu în zbateri vrând să intre din pridvor; –

Asta e și niciun zor.’

 

Sufletu-mi crescu mai tare; fără, iarăși, ezitare,

‘Domnule’, am zis, ‘ori Doamnă, drept iertare vă implor

Dar e fapt că mă luase somnul când la ușă stase,

Și-așa încet ciocănirăți, ciocănirăți din pridvor,

Greu să vă aud’ aici am deschis ușa spre pridvor; –

Întuneric, niciun zor.

 

Adânc în întunecime stam între mirări și crime,

Bănuind, visând ce nimeni nu a mai visat prior;

Dar tăcerea sta nespartă, liniștea fără de ceartă,

Singurul cuvânt acolo spus șoptit era ‘Lenore!’

Asta am șoptit, ecoul murmurând răspuns, ‘Lenore!’

Doar atât și niciun zor.

 

Întorcându-mă-n odaie, cu tot sufletul văpaie,

Curând iar aud bătaie, mai sonoră ca prior.

‘Sigur’, spun, ‘sigur că este ceva-n geam din grinzi celeste,

Ia să văd atunci ce lest e și misterul să-i explor –

Calmă inima o clipă și misterul să-l explor; –

Vântul e și niciun zor.’

 

Zvârl oblonul a deschide, când în falduri fâlfâinde,

A pășit un corb arminden din zilele aurori;

Plecăciune nici să facă; nu stă clipă, nici nu pleacă;

Ci în chip de domn ori doamnă se cocoață la ușor

pe un bust al zeei Pallas, sus de ușă la ușor –

Cocoțat stând, niciun zor.

 

Pasăre-abanos ce susuri trista-mi pasă în surâsuri,

Prin grav aspra-nfățișare cuviinței purtător.

‘Chiar de creasta-ți rasă-i, tunsă, tu’, i-am zis, ‘nu ești străpunsă,

Antic corb, groază ascunsă, Nopții rătăcind ponor,

Ce nume regesc ai spune-mi în Plutonian ponor!’

Grăi Corbul, ‘Ne.vre.mor’

 

Păsăroi diform minune de discurs aud cum spune,

Chiar cu tâlc mărunt răsune, mică relevanță-n zbor;

Că n-avem cum da dovadă c-alt om viu să fie nadă

Sorții pasăre să vadă pe al ușii lui ușor –

Pasăre sau fiară sus pe bust sculptat peste ușor,

C-un nume ca ‘N.ev.er.mor’.

 

Însă corbul șezând singur pe placidul bust un gângur

Doar grăia, cuvânt făcându-i sufletul revărsător.

Nicio vorbă-apoi rostirii, nicio pană fâlfâirii,

Până glas dam murmuririi, ‘au zburat amici prior –

Părăsi-mă-va la ziuă, cum speranțe-mi fură zbor’.

Pasărea zor, ‘ne.verm.or’.

 

Mut stam la  tăcerea spartă de răspuns cu-atâta artă

‘Fără dubiu’, zis-am, ‘iartă, ce rostește-i stoc și stor,

Prins de vreun năimit stăpân ce un Dezastru să-l arunce

De pe stâncă, de pe munte, cântece i se-mpresor

Plânsete Speranței sale melancolii le-mpresor

Ale ‘Never-nevermore’.

 

Reavăn Corbul iar cu susuri îmi da pasa pe surâsuri,

Brusc rotit-am scaun către pasăre, bust și ușor;

Din catifea scufundândă am purces să leg la pândă

pasă lângă pasă, gând dă pe ce cobe aprior,

Ce-a zis ăst strigoi de groază, cobe pasăre-aprior

Crăunindu-mi ‘Ne.ve.r.mor’.

 

Asta preziceam cu gândul, niciun sunet pronunțându-l

Orătaniei ce-ochii-i mi-ardeau inima cuptor;

Asta și-alte stam să aflu înclinând de voie capul

Pe al pernei tabernacul, luminat desfătător,

Catifeaua mov sub lampa luminând desfătător,

Ea presând, ah, nevermore!

 

Aeru-i mai des, tămâie parfumându-l din cățuie

Legănată-n mers vioi de-un Serafim clopotitor.

‘Liftă’, am strigat, ‘te dete Zeul tău la îngeri cete

Răgaz-răgaz și nepenthe, d’ amintirea-ți de Lenore!

Sorbi, oh sorbi acest nepenthe, uită pierduta Lenore!’

Grăi Corbul, ‘N.eve.r.mo.r.’

 

‘Profet!’, zic, ‘atins de brâncă, pasăre sau diavol încă! –

De Ispititor trimis ori de furtună pe ponor

pustiit ci fără groază în deșert vrăjit de oază –

Casa-mi bântuită cază, spune-mi drept, eu te implor –

Este-n Galaad balsamul, spune-mi, spune-mi, te implor!’

Grăi Raven ‘N.evermore’

 

‘Profet’, zic, ‘atins de brâncă, pasăre și diavol încă!

Pe raiul deasupra noastră, pe Domn ce tu, eu ador –

Spune sufletului frânt de dor de-n Rai la o răspânte

Dau de urma fetei sfânte îngerii de-i spun Lenore.’

Zis-a Corbul ‘N.ev.er.mo.r.e.’

 

‘Fie-ți vorba semn de ducă’, urlai, ‘pasăre nălucă –

Îndărăt întru furtună, Nopții Plutonian ponor!

Nu lăsa semn neagră pană c-ai mințit sufletul prană!

Lasă-mi pustnicia vană! Lasă bustul pe ușor!

Ia-ți din inima mea ciocul, forma ia-ți din casă-n zbor!

Grăi Raven, ‘N.e.v.e.r.m.o.r.e.’

 

Însă Corbul veșnic fad e, încă șade, încă șade

Pe pal bust al zeei Pallas, sus de-al camerei ușor;

Ochii-i seamănă cu-ai unui demon ce visează unu-i,

lampa-i varsă umbra flu nu-i decupată pe covor;

Sufletu-mi pe-afara umbrei zăcând plută pe covor

Se ridică – nevermore!

 

                                                 

 

Pythia

Delphi

Sunt două drumuri,

muritorii a le ocoli:

unul spre casa libertății,

celălalt spre casa robiei.

Se poate urma cel

cu bărbăție și înțelegere;

poartă-ți dar oamenii pe acestă cărare.

Celălalt e bătut

în ura dezbinării

și lașă distrugere;

cel mai mult ocolește-l.

Iubirea de arginți și altceva nimic va ruina Sparta

Întâi jertfă războinicilor ce casa și-au avut în insula aceasta,

Acoperiți de rotitoarea câmpie a frumoasei Asopia,

Puși în mormintele eroilor, cu fețe întoarse spre apus.

οἶδα δ᾽ ἐγὼ ψάμμου τ᾽ ἀριθμὸν καὶ μέτρα θαλάσσης, καὶ κωφοῦ συνίημι, καὶ οὐ φωνεῦντος ἀκούω. ὀδμή μ᾽ ἐς φρένας ἦλθε κραταιρίνοιο χελώνης ἑψομένης ἐν χαλκῷ ἅμ᾽ ἀρνείοισι κρέεσσιν, ᾗ χαλκὸς μὲν ὑπέστρωται, χαλκὸν δ᾽ ἐπιέσται.

Știu numărul nisipului

măsura mării

pricep mutul

aud nevorbitorul

miros carapace

grea de țestoasă

fierbând în bronz

cu carne de miel

sus bronz

jos bronz.

Acum statuile îți nădușesc

Tremură de groază

Sânge negru picură

de pe cele mai înalte acoperișe

Afară din sanctuarul meu

Zvârle-ți spiritele în vaer.

Puterea bivolilor ori a leilor

nu poate opri dușmanul

nu

nu va pleca

până nu rupe cetatea

ori regele

limb

cu

limb.

Auziți-vă soarta, O locuitori ai Spartei cu largi spații;

Fie vestitul, marele vostru oraș va fi distrus de fiii lui Perseu,

Fie, de nu, întreaga țară a Lacedemoniei

va boci moartea unui rege din casa lui Heracle,

Căci nu puterea leilor ori bivolilor îl pot ține,

Putere contra putere; pentru că el are forța lui Zeus,

Nu va fi știut până una din două nu se va fi mântuit.

Rugați-vă Vânturilor

Se vor dovedi

tari aliați

ai Greciei.

Cu lănci de argint

vei cuceri

lumea.

Înapoi

matricide

Numărul 73

ți-e ceasul

căderii.

Spune împăratului

că bolta mi-a căzut la pământ

Phoibos nu-și mai are casă

nici mantic dafin

nici izvoru-i profetic

apa a secat.

 

SANTA TERESA DE ÁVILA
(1515-1582)

TRĂIESC FĂRĂ-A TRĂI-N MINE

Trăiesc fără-a trăi-n mine,

De-altă viață îmi e dor

Că mor pentru că nu mor.

 

Trăiesc deja  în afara-mi,

Mor din dragoste de rai;

Că în Domnul aflu trai,

Și facă-se voia sa:

Când vorbește inima

Pusă în acest versor

Că mor pentru că nu mor.

 

Astă temniță divină

 A iubirii-n trai schismatic

L-a făcut pe Domn ostatic

Liberându-mi inima;

Pasiunii-mi cauza

Văd ocnașul domnitor,

Că mor pentru că nu mor.

 

Ay, ce lungă-i viața asta!

Aste surghiuniri ce grele!

Astă carceră, zăbrele

De țin sufletul în gheare!

Doar sperata evadare

Și mai îndurerător,

Că mor pentru că nu mor.

 

Ay, că viața e amară

Domnul de nu e ferice!

Pentru că-i iubirea dulce,

Dar speranța este rară:

Ia Doamne astă povară,

Mai grea ca plumbuitor, 

Că mor pentru că nu mor.

 

Numai cu o confianță

Trăiesc trebuind morir,

pentru că murind vivir

Îmi asigur esperanță;

Moartea de vivir se-agață,

Neîntârziat, espero,

Que muero  porque no muero.

 

Uite că iubirea-i forte;

Viață, nu te supăra,

Uite, doar te-i prescurta,

A te câștiga, te pierde,

vino ya la dulce muerte,

Morir vii luminător,

Că mor pentru că nu mor.

 

Viața-aceea din ogivă,

Care-i viață-adevărată,

Până nu-i viața-asta moartă

Nu se bucură că-i vivă:

Moarte, să nu faci eschivă;

Viva muriendo primero,
Que muero porque no muero.

 

Viață, ce-ai putea să dărui

Domnului trăind în mine,

Dacă nu pierdută-n fine

Pentru a te mântui?

Vreau să mor spre a trăi,

Rog iubitul meu cu dor,

Că mor pentru că nu mor.

 

Pues tanto a mi amado quiero,
Que muero porque no muero.

 

Maria Montessori

( io )

un impuls interior primitiv

copilul e părintele umanității

cum n-aș fi existat

un fel de venerație religioasă

speranță și promisiune

se concentrează e imensamente fericit

în ambianța frumuseții

mișcarea nu e numai expresia eului-io

ci factorul indispensabil pentru construcția conștiinței

fiind singurul mijloc tangibil care pune eul-io

în relație bine determinată cu realitatea e(x)ternă

 

Mirabai

Cel Oacheș e Krișna

 

Norii de sus

ai musonului

desfată inima fierbinte.

Anotimpul ploii

în nestrunite șoapte –

Oacheșul se întoarce!

O, inimă umflată,

O, cer de umezeală –

limbi fulgerate întîi,

apoi tunet,

convulsiile ploii,

apoi vânt hăituind căldura verii.

 

Mira spune: Oacheșule,

Te-am așteptat –

e timpul să-mi iei cântecele

în stradă.

 

Edgar Allan Poe

 

Sancta Maria

 

Sancta Maria! Ochii pleacă –

La focul jertfei, rugă sacră,

Iubind, smerind păcat răpus –

Din tronul tău prea sfânt de sus.

 

În zori – la prânz –   crepuscul sur –

Maria! mi-auzi imnul pur!

În chiu și vai, în rău și rai,

Stai, Maica Domnului, mai stai!

 

Când Orele zburară vii

Și nor nu-ți coperă tării,

Sufletul leneș a nu-mi fi,

În harul tău mă ții-mă-nfii;

 

Acum când soarta-mi potopi

Prezentul și Trecutu-n vrii,

Lucească-mi Viitorul, vii

Speranțe-n tine-mi ții și-nfii.

 

 

Francesco d’Assisi

 

Cântecul  Creaturilor

 

Atotnalt, Atotputernic, bune Doamne

ție laudele, slava și  cinstea

și toate binecuvântările.

Numai ție, Atotnalte, se cuvin

și nu e om demn de tine.

 

Fii lăudat, o, Doamne al meu,

pentru toate creaturile,

mai ales pentru messer Frate Soare,

cel ce aduce ziua ce ne ilumină

și este frumos și strălucitor în splendoare:

de tine, Atotnalte, poartă significație.

 

Fii lăudat, o, Doamne al meu,

pentru sora Luna și Stele:

în cer le-ai format

limpezi, frumoase și prețioase.

 

Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru fratele Vânt și

pentru Aer, Nori, Cerul senin și orice vreme

prin care dai susținere creaturilor tale.

 

Lăudat fii, o, Doamne

al meu, pentru sora Apă,

ce-i mult folositoare, smerită, prețioasă și castă.

 

Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru fratele Foc

cu care ne ilumini noaptea:

e robust, puternic și vesel.

 

Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru a noastră Mamă Terra,

care susține și guvernează și

produce felurite fructe cu flori colorate și iarbă.

 

Fii lăudat, o, Doamne al meu

pentru cei ce pierd pentru iubirea ta

și îndură moartea și suferința.

Fericiți cei le vor suporta în pace

pentru că de tine vor fi încoronați.

 

Lăudat fii, o, Doamne al meu,

pentru Sora noastră Moarte corporală,

de care niciun om viu nu poate scăpa.

Vai de cei ce mor în păcat mortal.

Ferice de cei ce se află în voia ta

pentru că moartea lor nu va face vreun rău.

 

Lăudați și binecuvântați pe Domnul și mulțumiți-i

și slujiți-l cu mare smerenie.

                                                             

 

Blazon alchimic

 

Roșu De Gueles

 

Din cald și din frig

S-or naște doi Rigi,

Unul gheață, altul foc.

Sarea-i va uni la loc,

Bucurie și noroc.

 

Un boiangiu, altul zidar

Regenerați din baia sării

Fi-vor termen de Speranță,

Fiecare-n soarta sa.

Incandescent, Flamă primera

Ca un copil leit tatăl său.

 

Materie abjectă, de nulă valoare,

Ieșită din foc, admic și fal,

Darul Soarelui, înscris în GRAAL,

vas sacru, obiect căutat îndelung,

culegând sângele divin al lui Crist.

 

E balaur veninos, roșu și puternic,

Demn a intra în palatul Regelui,

Însoțit de-un cavaler înarmat și

De o zeiță, adevărată frumusețe…

 

E SULFUL, mă poți crede!

 

 

William Butler Yeats

 

În amurg

 

Căruntă inimă, în vreme gri,

Ieși clar din plase trase rău ori drept;

Râzi, inimă,-n amurgul înțelept,

Suspină, inimă, rouă în zori zi.

 

Mama ta Eire e totdeauna jună

Rouă lucind mereu și amurg sur;

Ci-i jos speranța, dragostea sperjur

Arzând în focul limbii mătrăgună.

 

Hai, inimă, pe deal, pe deal în sus:

Acolo mistica frăție dintre

Soare și lună și vâlcea și vintre

Și râu și val voința și-au suspus.

 

Și Dumnezeu din cornul Său sunând

Și timp și lume sunt în veșnic zbor;

Și dragostea ca sur amurg mai dor

Și mai ca roua-n zori speranța-i gând.

 

 

Fernando Pessoa

 

Eu, Eu însumi

 

Eu, eu însumi…

Eu, plin de toate anvelopele

Câte poate da lumea.

Eu…

 

La urma urmei totul, pentru că totul sunt eu,

Și la stele, pe cât se pare,

Îmi deschid punga spre a uimi copii…

Copiii neștiind…

Eu…

 

Imperfect? Incognito? Divin?

Nu știu…

Eu…

 

Am avut un trecut? Fără de viață…

Am un prezent? Fără de viață…

Voi avea mun viitor? Fără de viață…

Viața oprindu-se aici puțin…

Dar eu, eu…

Eu sunt eu,

Eu fiind eu,

Eu…

 

 

 

Zoroastru

 

Imn / Gatha

 

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: când e vremea laudei, cum să o compun  către Unul ca Tine, o Mazda? Unul ca Tine s-o rostească întocmai unui prieten ca mine, astfel prin Dreptatea Ta întru noi să ne dai prietenesc ajutor, astfel încât Unul ca Tine să ne vină aproape prin Mintea Ta Bună întru suflet.

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum, spre a fi plăcut Lui, avem a sluji pe Cel Suprem al lumii mai bune?

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine prin facere a fost primul părinte al Dreptei Rânduieli? Cine a dat soarelui și stelelor recurente calea lor neschimbătoare? Cine a hotărât cum să crească și cum să descrească luna, afară de Tine? Aceste lucruri, O Mare Creator! aș vrea să știu, și încă altele asemeni.

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine de dedesubt a susținut pământul și norii deasupra ca să nu cadă? Cine a făcut apele și plantele? Cine a înjugat vântul la norii de furtună grabnic și iute. Cine, O Mare Creator? este inspiratorul gândurilor bune întru sufletele noastre?

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine, ca un dibaci artizan, a făcut luminile și întunecimea? Cine, atât de îndemânatic, a făcut somnul și avântul orelor treze? Cine a răspândit Aurorele, amiezile și miazănoaptea, sfetnice omului cugetat, meniri, adevărate călăuze?

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr aceste lucruri pe care o să le vorbesc mai departe, dacă ele sunt cu adevărat astfel? Evlavia (pe care noi o împărtășim) în fapt sporește rânduiala sfântă întru faptele noastre? Acestor sfinți adevărați ai Tăi le-a dat ea Tărâmul prin Mintea Bună? Pentru cine ai zămislit Tu Mama-vacă, aducătoarea de bucurie?

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine a modelat iubita-ne pietate-Âramaiti, deodată cu Puterea Ta Suverană? Cine, prin înțelepciunea sa călăuzitoare, a făcut fiul să-și cinstească  tatăl? Cine l-a făcut îndrăgit? Cu astfel de întrebări, atât te abundente, O Mazda! Te presez, O Spirit frumos, Tu făcător a toate.

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că aș putea cumpăni cele ce sunt ale Tale revelații, O Mazda! și cuvintele cerute Ție de Mintea Ta Bună întru noi, și cum să atingem, prin Rânduiala Ta, perfecțiunea vieții. Și cum cu bucurie sufletul să-mi crească în bunătate?

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că sfânta credință ce este a tuturor Lucrurilor bune și care, mergând mână în mână cu poporul Tău, îmi va purta pământurile în Asha, Rânduiala Ta, și, prin cuvintele evlaviei- Âramaiti, vom avea fapte drepte. Rugăciunile înțelegerii mele te vor căuta pe Tine, O Ahura.

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine este cel drept în privința în care pe Tine te întreb? Și cine este rău? Pentru ce este hain? Sau cine este însuși cel mai nemernic? Și ticălosul ce-mi stă împotivă în această căpătare a binecuvântării Tale, de ce nu e ridicat și declarat a fi păcătosul care este?

Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum să alung acest Demon-al-Minciunii de la noi către cei de dedesubt ce sunt plini de revoltă?

 

 

Grigore de Nazians

 

O, tu, Cuvânt de adevăr divin!

 

O, tu, Cuvânt de adevăr divin!

Luminii toate nu ți-am fost afin,

Nici ziua Ție-ntreagă să o țin;

Că pete negre ai văzut întin.

 

Ziua căzu, noaptea s-a răspândit:

Crez, Doamne, Ți-am împărtășit;

Jurând, gândind s-ajung, m-am rătăcit,

Pașii în altă parte au pășit.

 

O beznă a venit de dedesubt

Întunecând ai mântuirii fii.

Lumina Ta, Hristoase, dar de frupt,

Întoarcă întunericul în zi.

 

Ioan al Crucii

 

Stai, umbra mea

 

Stai, umbra mea, pe loc, în apărare,

imagine de vrajă încă-n dor,

iluzie frumoasă-n care vesel mor

ori dulce ficțiune viața-mi doare.

 

Imamul grațiile de-ți năzare,

mi-nfige-n piept oțel ascultător,

la ce de lingușire să m-amor

de-aș fi batjocorit în evadare?

 

Mai blazonat nici că se poate, fală,

că tirania ta triumfă-n mine:

lăsând batjocora, tot strânsă zală

 

încercuind fantasticele mine,

puțin importă-n brațe, piept năvală

dar fantezia-n temniță nu-mi ține.

 

 

Arthur Rimbaud

Foame

Dacă am gust, nu e decât

Pentru pietre și pământ.

Aer prânzind,

Carbon, fier, grind.

 

Vira, foamea mea. Treci, foame,

sunete zame.

Trage otrava-ne

din volburi game.

 

Mănâncă pietre dărâme,

Lespezi de biserici hume;

Lipii din potopuri râme,

Pâini din văi de albăstrime.

 

Thomas Aquinas

 

Sacre solemnii

 

Sacre solemnii

cu bucurii

și ale inimii

ecouri vii;

ce-i vechi s-acoperă,

toate-s noi noimii,

inimă, voci, operă.

 

Noapte aminte

cina novissima;

Christus credinte

mielul și azyma

fraților dată,

dreapta legitima

din vechi încredințată.

 

După miel typicum,

ospățul s-a încheiat,

Corpus Dominicum

ucenicilor dat,

astfel tot totului,

fiecăruia dat

chiar din mâinile lui.

 

Le-a dat firava

carne a trupului,

trist a-ntins, na-vă,

pocalul sângelui,

zicând: Accipite

pahar ofrandă;

toți din el bibite.

 

Astfel jertfire

instituit-a,

cărei slujire

preoți menit-a,

numai prelații

congrui din vipt a

da și  la alții.

 

Pâinea angelică

se face hominum;

dar pâine cerică

simbol terminum;

ce lucru mirabil

a mânca Dominum

pauper, rob, umil.

 

Sfântă treime

într-unul, ne rugăm:

vino-ne, divine,

cum te adorăm;

pe calea-ți divină

voia ne urcăm,

locuim lumina.

 

Din Bhagavad Gita

Dă-mi întreaga ta inimă,

Iubește-mă și adoră-mă,

Roagă-mi-te într-una,

Pleacă-te numai mie

Și mă vei afla:

Asta mi-e promisiunea

Iubindu-te blând.

Lasă-ți toate îndatoririle

Întru mine, adăpostul tău,

Fiindcă te voi mântui

de păcat și din robie.

 

 

Lalleshwari

 

Acolo am văzut

 

Acolo am văzut pe Șiva și Șakti

Împreunați în unul:

Absorbită în acea VIZIUNE,

M-am dizolvat în El de vie.

Realizând esența și

Gustând dulceața

Secretului divin, voi muri fiind vie,

Cum mă poate El opri?

 

Rabindranath Tagore

Oceanul formelor

Mă scufund în adâncul oceanului de forme,

sperând să prind perfecta perlă a fărăformei.

 

Nemai navigând din port în port în corabia-mi bătută de vânt.

S-au dus demult zilele când mă distram aruncându-mă în valuri..

 

Iar acum sunt nerăbdător să mor întru fărămoarte.

 

În amfiteatrul abisului fără fund

unde se umflă muzica strunelor fără ton

Îmi voi lua această harpă a vieții mele.

 

O voi acorda la notele lui pentrutotdeauna,

iar când și-a suspinat ultima rostire,

îmi voi pune harpa tăcută la picioarele celui tăcut.

 

 

John Lennon

 

Imaginați

 

Imaginați că nu-i Rai

Ușor e a-ncerca

Nu iad sub noi numai

cerul deasupra

Imaginați toți oamenii

Trăind pentru azi a…

 

Imaginați că nu-s țări

Nu-i greu de spus

A nu ucide, nu muri

Și nici religii nu-s

Imaginați toți oamenii

Trăind în pace…

 

Puteți spune că-s un visător

Dar nu sunt eu numa’

Sper într-o zi veți fi cu noi

Și lumea va trăi ca una

 

Imaginați nu posesii

Mă-ntreb dacă  puteți

Nu  foame  lăcomie

A omului frăție

Imaginați toți oamenii

Lumea împărtășind…

 

Puteți zice că-s visător

Dar nu sunt eu numa’

Sper într-o zi veți fi cu noi

În lumea trăind una

                                     

 

 

George Byron

 

Elegie

 

OH smulsă-n floarea vieții vii!

Asupră-ți n-o păsa mormânt;

ci trandafirii și-or ivi

frunzele-n an mai timpurii

Sub chiparosul unduind.

 

Și-ades prin nalt curent țâșnind

Își pleacă suferința glas

Cu multe vise gând hrănind

Și leneș zăbovind un pas:

Fiara! Cum moarta-ar fi trezind!

 

Piei! Știm de lacrimi în zadar,

Că moartea nu ia-n seamă dor:

Ea ne dezvață de plânsori?

Ori seacă bocitoarei har?

Și tu de-mi spui să uit ce-auzi

Pari pal și ohii îți sunt uzi.

 

 

Imn egiptean / Unul Dumnezeu

 

Dumnezeu este Unul, Singurul, nimeni altul nu este cu el.

Dumnezeu este Unul, Cel ce-a făcut toate lucrurile.

Dumnezeu este Duh, Duh ascuns, Duhul Duhurilor, marele Duh al Egiptului, divinul.

Dumnezeu este dintru început și a existat dintru început.

Ele este Cel primordial, a existat când nimic nu exista:

A existat când încă nu era nimic, și orice este

l-a făcut după ce El a fost. Ele este Tatăl începuturilor…

Dumnezeu este ascuns, nimeni nu i-a zărit forma, nimeni nu i-a adâncit asemănarea, El

e ascuns făță de Zei și oameni, este mister pentru creaturile sale.

Dumnezeu este adevărul… Este Regele Adevărului.

Dumnezeu e Viață și omul trăiește numai prin el.

Dumnezeu este Tată și Mamă: Tatăl taților și Mama mamelor.

Dumnezeu dă naștere, dar el nu este născut…

El naște Însuși, își dă naștere Sieși: El face, dar nu este făcut…

Ceea ce emană din inima lui se înfăptuie de îndată și odată ce El

a vorbit, aceasta vine să treacă  și să dăinuie mereu și mereu.

 

 

Sfântul Augustin

 

Mare ești Tu, O, Doamne

 

Mare ești Tu, O, Doamne, și mult a fi lăudat;

Mare e puterea Ta, iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.

Și omul, fiind o parte a creației Tale, dorește să Te laude,

Omul, care-și poartă cu el mortalitatea,

Martorul păcatului său, chiar martorul căruia Tu ‘alungi trufașul’,

Ci omul, această parte a creației Tale, dorește să Te laude.

Tu ne porți în fericire când Te lăudăm:

Pentru că tu ne-ai format pentru Tine,

Și inimile noastre sunt fără odihnă până își află odihnă în Tine.

 

 

Mary Qjieen of Scots

Rugăciune înaintea execuției

O, Tată milostiv, speranța mi-e în tine!

O, Milos Mântuitor, pogoară la mine!

Robia-mi jelind cu dureros vaer,

Mi-e dor să fiu liberă;

Plângând, renunțând, smerită căindu-mă,

O, Iisus, Salvatoru-mi, mă sting pentru tine!

                                                 

 

Emily Bronte

Ultimele rânduri

N-am suflet temător,

Nu tremur sferei lumi înfurtunată,

Văd glorii în Rai lucitor,

Egal lucind credința, fricii-armată.

 

O, Doamne,în pieptul meu,

Atotputernic, mereu prezent, Divine!

Ce viață duc din greu

Puterea nemuririi are-n Tine.

 

În van mia de crezuri

Ce mișcă inimile: în zadar;

Cât veștede nutrețuri,

Ori goala spumă-n val fără hotar,

 

A trezi dubii undei

Atât de strânsă ție-ifinirii:

Cea ancorată unde-i

stânca statornică a nemuririi.

 

Îmbrățișând  nespus

Duhu-ți însuflețește eonii blând,

Întins puiește sus,

Schimbând, ținând, topind, creând, înălțând.

 

Pământ și om duși chiar,

Sori și-universuri nondiferență,

Rămas Tu singur ar

Exista-n Tine orice existență.

 

Pentru Moarte nu-i rând,

Niciun atom să-și dea-n gol putere:

TU ești Fiind, Suflând,

Ce ești Tu niciodată nu piere.

 

                                     

 

William Shakespeare

Hamlet

Act III, sc.1

 

Să fii ori să nu fii: asta-i problema:

Cest nobil de-are-n minte-a suferi

Săgeți și praștii ale sorții crude,

Ori-arme-a lua spre marea de necazuri,

Contrând a le sfârși? Să mori: să dormi;

Atât; și pentr-un somn să spui sfârșim

Dor inimii și mii șocuri firești

Ce carnea moșteni, e un consum

Pios a se dori. Să mori, să dormi;

Să dormi: poate-i visa: ay, aia e;

Că-n somnul morții vise ce-ar veni

Când noi târșit-am larma-ne mortală,

Avem a ne opri. Respectul face

Calmitatea așa lungii vieți;

Cine să ducă bice și ocări în timp

Răul tiran, ofensa mândrului,

Spasmul iubirii-n van, zăbava legii,

Oficiul insolenței și disprețul

Primit de merit drept de la nevrednic,

Când însuși ar putea să-i facă felul

C-o simplă sulă? Cine-ar căra boccele,

Să-asude mormăind, sub truda vieții,

Dar groaza de ceva de după moarte,

Tărâmul nedescoperit de unde

Nu se întoarce nimeni,ia voința,

Ne face să ne ducem boli ce-avem,

Decât zburând la alții neștiuți?

Din toți lași face astfel conștiința;

Astfel născuta tentă de tărie

Pălește sub un pal capac de gând,

Iar cutezanțele de mare miez și clipă

Astfel privite-ntorc curenți pieziș

Și numele de acțiune pierd.

 

William Shakespeare

Macbeth

Act III, sc.2

 

Pe mâine, iar pe mâine, iar pe mâine,

Târâș ții pasul mic din zi în zi

Pân’ la silaba ultimă de timp;

Ierile noastre au aprins nebuni

Pe-al morții praf. Piei,lumânare, piei!

 

Viața-i doar umbră-umblă, biet actor

Ora-i de fală agitând pe scenă,

Apoi nu se aude: e-o poveste

Spusă de-un idiot, sunet în furii

Nimic significând.

 

 

William Shakespeare

 

Hamlet

Act I, sc. 2 /Polonius către fiul său

 

Ai binecuvântarea-mi!

Și câteva precepte să ții minte.

Vezi caracteru-ți. Poartă gând nu limbă,

Act nu-și gândește disproporția.

Familiar să-ți fii, ci nu vulgar.

Prietenii ce-i ai, probați adopții,

Să-i prinzi de suflet, cercuri de oțel;

Dar  palma nu-ți toci cu-amuzament

Oricărui camarad imberb. Păzea

Să intri-n ceartă, dar de ești năuntru

Ia seama că opusul se ferește.

Urechea dă oricui, puținor vocea:

Ia blam de-oriunde, ține-ți judecata.

Scump obiceiul cât te duce punga,

Dar nefrazat excentric: bogat, nu țipător:

Pentru că straiu-ades proclamă omul…

Să nu fii debitor, nici creditor,

Că împrumutul pierde doi prieteni,

Iar creditarea-ntrece chibzuința.

Mai sus de tot: fii însuți adevăr

A-l urmări ca noaptea după zi,

Atunci nu poți fi fals cu niciun om.

 

                                     

 

 

Gérard de Nerval 

Versuri aurite

Om! cuget liber –  singur gândind, crezi,

Pe  lume unde viața irupe-n  orice loc:

Ai libertate forțele în joc,

Dar în consilii univers nu vezi.

 

Respectă fiarei saltul pe cirezi:

Fiece floare-i suflet naturii în boboc;

Mister amorul în metal ia foc:

Totu-i sensibil! – Firea-ți înarmezi!

 

Din zidul orb, iscoadă, privire te-nfioară

Însăși materia cuvântul a pătruns…

N-o face să servească vreo cauză murdară!

 

Ades în ființă-obscură stă Dumnezeu ascuns;

Și ca un ochi născând acoperit de gene,

Răsare spirit pur sub coji morene.

 

Seneca

 

Menirea ființei

 

Menirea ființei este a-l afla pe Dumnezeu!

Și ce e Dumnezeu? O Forță atotputernică

Mare, nemărginită, a cărei aspră voie

Duce la îndeplinire ce-și dorește.

El este numai spirit. Ființă infinită,

Tot ce vedem și tot ce nu vedem.

Stăpân pe cer și pământ, Zeul Zeilor.

Fără El nimic nu e. Ci noi nu cunoaștem

Ce este El! Când încercăm a înțelege,

Ghicelile ne pierd mai toată taina.

Lui datorăm  bunul numit al nostru,

Trăim ai Lui, ai Lui îngăduindu-ne.

El e un prieten mereu de partea noastră.

Ce-i pasă Lui de jertfa sângeroasă?

Cu inimă curată du-ți viața întru bine!

Nu-n fala templelor de piatră

E placul Său, ci întru pietatea

sufletelor sacrate, a vieților crezând.

 

                                    Versiuni de George Anca

 

„”

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii