Harry Ross: Iankele Grinşpan – croitor de lux

12 Apr 2016 by admin, Comments Off on Harry Ross: Iankele Grinşpan – croitor de lux

Imagini pentru harry ross                Iankele Grinşpan – croitor de lux

                       

           Cînd domnul Leon Schumacher a fost avansat în funcţia de director la Banca de industrie şi comerţ din urbea sa, primul lucru a fost să-şi comande un costum nou, bleumarin, la două rîndutri şi patru nasturi, ceva foarte elegant. Pe croitor îl chema Iankele Grinşpan şi era considerat cel mai bun în meseria lui. Clientela sa era alcătuită numai din oameni avuţi. Alef, alef. S-a prezentat Iankele la bancă, a luat măsurătorile, a scris totul într-un carneţel anume pregătit şi a promis că în 2-3 săptămîni costumul va fi gata. I-a cerut domnului Schumacher un mic avans, nu pentru că se temea, Doamne fereşte, de neplată, dar aşa era obiceiul, care s-a perpetuat, de fapt, pînă-n zilele noastre. Cei doi şi-au strîns mîna călduros, au schimbat un zîmbet amical şi s-au despărţit mulţumiţi.

         Săptămînile următoare au zburat ca nimica, dar croitorul nostru nu se arăta la orizont.”O fi bolnav”, gîndea directorul, şi puse îndată pe secretara să se intereseze de el. Nu, nu era bolnav, pur şi simplu era foarte ocupat. În fine, cam peste o lună, aduse costumul la proba întîia, iar peste alte cîteva săptămîni la proba a doua. Domnul Schumacher ardea de nerăbdare de a se îmbrăca elegant, aşa cum îi cerea funcţia şi întrebă mereu cînd va fi gata comanda, dar meşterul dădea termene evazive pentru că, după părerea lui, important era să facă o treabă cumsecade, nu în goana cailor.

            Întrucît se apropia Roş Haşana, sărbătoare care nu poate trece fără un costum nou, ştabul de la bancă, trimise după Iankele, care apăru şi mirat, şi supărat că a fost deranjat de la lucrul său. Directorul îl măsură din cap pînă-n picioare şi spuse aproape răstit: “Ascultă, omule, nu am comandat costumul acela de florile mărului. Vreau să-l îmbrac de sărbători.”

Răbdare, dragă domnule director. Răbdare. Ce, arde? Ţi l-am promis, ţi-l voi face. Îl vei avea  înainte de sărbători. Dar nu s-a ţinut de cuvînt. Cu toată presiunea exercitată asupra lui, meşterul nostru avansa din cale afară de încet. Enervant de încet. În fiecare zi, înainte să-şi vadă de hîrtii, dl.Schumacher ridica receptorul şi-l lua pe croitorul său la rost, întrebînd în ce stadiu i se află costumul? De fiecare dată răspunsurile erau scurte şi derutante. Sunau cam aşa: “Sînt la piept” sau: “reverele îmi fac zile fripte” ori: “umerii m-au scos din ţîţîni””. Altaădată spunea: “Am ajuns la craci”.

 Aşa-mi trebuie, se lamenta directorul, m-am dus cu sacul la pomul lăudat. Dar nu mai pot da înapoi. Am cumpărat stofa, am dat un avans, ce mai pot să fac? Să mă îmbrac în promisiuni. Măcar de ar fi şi ele cusute cu fir de aur. Adevărul era că meşterul avea foarte multe comenzi şi vroia să le facă pe toate, căci era vorba atît de prestigiul, cît şi de parnasaua lui.

              Ce s-o învîrtim şi ce s-o sucim, croitoraşul nostru a finisat costumul abia după şase luni. Directorul a fiert în sucul lui propriu, l-a ameninţat cu judecata, dar nimic nu a folosit. A trebuit să aştepte şi să aştepte, pînă a simţit că-i iese părul prin pălărie. Pur şi simplu, n-avea încotro. Umbla în costumele lui vechi şi lucioase de pe vremea cînd era numai adjunct, ferindu-se mai ales de ochii doamnelor, care, aşa cum ştim, au răul obicei de a te privi cu ironie şi a te comenta în termeni deloc agreabili.

          Domnul Schumacher, ştiind toate acestea, evita întîlnirile pe culoare sau în alte locuri publice unde îmbrăcămintea lui, mai mult decît modestă şi de un gust îndoielnic era expusă la vedere.

          Vă daţi seama, aşadar, ce mare a fost bucuria lui, cînd, în fine, Iankele Grinşpan a apărut în uşa biroului său cu noul costum, învelit în hîrtie de mătase, mirosind a stofă proaspătă şi a aburi de de  călcat.

           – E gata, zise el triumfător, de parcă ar fi adus în braţe sinagoga mare din centru. O să vă simţiţi în el ca în sînul lui Avram. Să vedem cum vă vine. Şi dezveli cu grijă ambalajul delicat, scoţînd la iveală o minunată operă de artă. Ochii lui Schumacher străluceau mai puternic decît atunci cînd o văzu pe Janina, nevastă-sa, pentru întîia oară. Simţea cum toată furia lui veche se topeşte ca un bulgăr de zăpadă în soarele amiezii şi trupul îi este inundat de un jet puternic de adrenalină. Se îmbrăcă tacticos, îşi refăcu nodul de la cravată şi se privi prelung în oglinda din spatele cuierului directorial. Arăta ca o vedetă de cinema. Costumul îi venea ca turnat. Nici dacă l-ar fi comandat la cel mare croitor din Paris, nu reuşea mai bine. Scoase imediat portofelul şi plăti întreaga sumă, care, dealtfel, era pregătită de mult să treacă din buzunarul lui în cel al lui Iankele Grinşpan. Acesta luă banii, fără să-i mai numere. Era şi el fericit, nu atît pentru cîştig, cât pentru reuşita finală. În genere, cînd vedea că cineva e atît de mulţumit, cum era clientul său de azi, sufletul îi sălta de tinereţe şi-i venea un chef nebun să reia  lucrul la următoarea comandă.

               Era pe punctul de a pleca, cînd directorul îl prinse de mînecă şi-l roagă să şadă cîteva clipe, că vrea să întrebe ceva foarte important. Se aşezase şi el pe fotoliul lui impunător de piele maro şi-i zise:

             – Ascultă Iankele, vreau să te felicit pentru calitatea excepţională a lucrării tale. Ştii că în cîteva rînduri am vrut să renunţ, dar acum îmi pare bine că te-am lăsat să mergi pînă la capăt. Pot spune că ai făcut un lucru fără cusur, dar spune-mi sincer pentru ce ai avut nevoie de şase luni? La urma urmei, e un costum, nu o casă, nu un palat şi nu o fortăreaţă. Şase luni încheiate? Precum ştii, Dumnezeu  a creat lumea toată în numai şase zile.

                 – Aşa şi arată, zise Iankele, fără să clipească.  Apoi adaugă în treacăt: De şase milioane de ani o peticim şi o răscroim şi tot degeaba. Încă ne mai ţine ba la subsuori, ba la umeri, ba  în talie, ca să nu spun ce revere are. Lume e ăsta? Mulţam de aşa lucrătură, spuse omul cu o scînteiere filozofică în ochii lui mici şi obosiţi. Apoi, fără a mai aştepta un răspuns, se sculă demn, ieşi pe uşa masivă de stejar şi nu se opri pînă la casa lui modestă din uliţa evreiască. Cînd se văzu în atelier, se prăbuşi pe un scaun, ca omul trecut printr-un tunel ciudat. Şi-a adus aminte de discuţia cu directorul şi de reproşul său în legătură cu timpul prea lung pentru costumul comandat. “A făcut Dumnezeu lumea în şase zile? Ce iuţeală, ce grabă! Şi pentru ce? Stătea cineva în spatele Lui şi-l zorea? De eram pus eu la o aşa o treabă, în şase zile nu o făceam, asta e sigur, dar în vreo şaizeci puteam să-i dau un croi ceva mai de soi”.

 

Harry Ross

Israel

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii