Eugen Emeric Chvala: obidă
obidă
Mă simt vinovat că prea mult am tăcut,
că din piatră nu sunt (nici măcar nu-s din lut),
că brazii mi-i tai şi stejari-mi dobor,
că rane îmi fac deşi tare mă dor.
Mă simt vinovat fiindcă graiu-mi stâlcesc
şi apa mi-o vând şi-n streini mă cerşesc,
că ce-a fost ieri al meu azi e doar un durut
că… of, ce am fost şi ce am avut…
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea!
Nu-i soarta de vină că în jur e viran,
că dat-am pe şperţ şi-am ajuns un golan
huiduit de mai toţi ce sărit-au ca hunii
pe aurul meu, rămânându-mi… tăciunii.
Nu-i soarta de vină c-am uitat unde-s bunii,
că în loc de cruce crescut-au ciulinii,
că fruntea plecat-am la un fals dumnezeu
uitându-l demult şi nedrept pe al meu.
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea!
Eu sunt vinovat de pustiul din poartă,
de copiii-mi ce au moştenire deşartă,
de lacrima unui fiu ce n-are trecut
şi în viitor va avea… ce-a avut…
Nu-i soarta de vină de mă-neac-un oftat!
Avut-am prea mult şi prea mult eu am dat!
Avut-am onoare şi-am ajuns de pripas!
Fusesem ce-am fost şi-am ajuns ce-am rămas!
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea!
Eugen Emeric Chvala
20.05.2016
Galați
