Anna-Nora Rotaru: poesis
CHEIA DESTINULUI
Iar mi-a venit rândul să aleg,
Ce OM aş vrea să fiu pe Pământ…
Din catastife, secrete să dezleg,
Sufletului, să-i pun iarăşi veşmânt!
Multe-s straiele şi nu-s păzite,
În cuierul Timpului stau atârnate…
De Croitor, pe măsură-s hărăzite,
Sufletelor, ce se vor reîncarnate!
Ceva mai potrivit caut, cu migală,
Din multele, unul parcă îmi scânteie…
Nu caut cine ştie ce veşmânt, de gală,
Ci simplu, pentr-un suflet de femeie!
Şi-apoi, m-oi duce să caut printre chei,
Pe-a mea, şi-o voi depune pe altar…
Acolo, socoteli cu Zeii am să-nchei,
Prin jurământul sfânt am să declar,
C-am să respect legile până să pier…
Că-mi voi trăi clipele luptând cu vlagă…
Cheia Destinului o voi purta ca giuvaier,
Fapte, trăiri, toate le-oi pune în desagă!
Şi când o fi să mă îndrept iarăşi spre cer,
Îmi voi lăsa vesmântul, lin să mi se culce…
Înălţându-mă spre tine, Doamne, iar să sper,
Că-mi va fi tihna sufletului meu, dulce !
OCHI ÎNCERCĂNAT
Îmi plânge ochiul a pustiu,
De parc-aş bâjbâi prin ceaţă…
Unde mi-s paşii, nici nu ştiu,
Rămaşi împotmoliţi în gheaţă!
Aş vrea să merg, dar pe ce drum,
Că toate parcă se-ntretaie?
În spate-s ape, în faţă scrum
Şi sus, e spada Domnului ce taie!
Mă simt c-un suflet de nemernic,
Dar nu ştiu ce rele am făcut…
Vrăjmaş mi-i timpul şi vremelnic
Nefăcând, tot rău e, c-am tăcut!
În jur, simt forţe inamice,
Mă urmăresc şi mă-nspăimântă…
De-nchid gura, sunt complice,
La tot ce astăzi mă frământă!
Şi cum să pot privi-n oglindă,
Ochiu-mi, să-l văd fără voinţă,
Neputincios, doar să depindă,
De alţi ochi, gol de dorinţă ?
Cum să-mi duc traiul mizer,
Pe umeri, cât să ţin povară,
Să-mi fure alţii tot ce sper,
Să mă înfrupt doar din ocară?
Cum să trăiesc fără de vrere,
Ochiu-mi, văzând doar decadenţe,
Pe cei avari, vânând putere
Şi pe sărmani cu trupu-n zdrenţe?
Cum să merg cu alţii-n turmă,
Amorfe maze, fără doleanţe,
Nelăsând pe timp vreo urmă,
Cu gol în suflet de speranţe?
Nu pot ! Crescut-au crengi pe ochi !
Stau corbii şi îmi dau târcoale…
Detest, mâini crucişe şi deochi,
Pe cei scuipând în sânuri goale !
Să ne trezim Lupul ce doarme !
De pe ochi să tragem gluga !
Pumnii strânşi ţinuţi să sfarme
Şi stăpâni de sclavi şi sluga !
C-or veni alţi după noi…
Ne vor spune trădători !
C-am lăsat nişte ciocoi,
Să ne fure din comori.
Rămasele de la străbuni…
De ne-om umple de ruşine,
Predând la tătari şi huni,
Ochiul Lupului-ntre ruine !
ETERNITATE
În noaptea adâncă, o lumină străbate,
În ochiu-mi albit, din veacuri străpunge…
Din căi, în spaţiu şi-n timp neumblate,
Pierdute în galaxii sau ghem încurcate,
Pe-una mă-mbie, vrând temeri s-alunge!
E-o cale, ce-n neguri, palid străluce,
Ca fir de speranţă din suflet pornit…
Nu-i ştiu de capete şi unde m-o duce,
Mă-ndeamnă să caut, ca zi să n-apuce,
S-o şteargă cu zorii, spre infinit!
Aşa că m-avânt, deschid aripi să zbor,
Pe calea-argintie urmând-o vrăjită…
Ca fulgul mă simt, prin neant călător,
Atât de plăpând, totuşi nemuritor,
Cu-o altă gândire, de Zei hărăzită…
Şi-acolo e blând, armonie, nu doare,
N-ai rană de fapte sau vorbă rostită…
Eternă e viaţa, nici suflet nu moare,
Doar liber pluteşte în jur-unui Soare
Ce-i picură veşnicia pe calma-i orbită!
Anna-Nora Rotaru
Atena
Grecia
