Diana Ciugureanu-Zlatan: Poesis

5 Jul 2016 by admin, Comments Off on Diana Ciugureanu-Zlatan: Poesis

Tac să mă auzi cândva

 

Întrebările tale sunt reperele tăcerii mele.

Frâurile în galopul neașteptărilor, îmi sunt pacea.

 

Pot decorseta doar dragostea ca verdele din jur,

De care te resping durerile cunoașterii anesteziace.

 

Să fie timpul, apa cea vie? Fără a fărâmița oglinzi

Ori chipul de care mă descos, îmi cere bucuria odinei?

 

Orele din temnița abundând în galaxiile noastre,

Mă iartă pentru ceva încă lacrimogen, contra visului.

 

Mă ții de mână urcând pe dealul copilăriei

Și îți văd curajul de a deveni însăși semința divină.

 

Floarea de lumină răsare în eternul aici și acum,

În care te invit să mă vezi adusă de ruga armoniei.

 

 

Mierea prin smerenie

 

 

Stăm prizonieri în lagărul de concentrare a singuraticilor,
Din setea de perfecțiune, în această evaporare de valori,
Ne zâmbim din poze și ne îmbrățișăm în secret,
Neștiind despre venirea vreunui pas.

 

 

Îți zîmbesc prin întrebarea dacă-mi zâmbești,
Mă prind copilă năzbâtioasă privind, în oglinda apei,
Visul despre dragostea-împăcare
Și îmi cânt din inima ta, curajul descătușării.

 

 

Te las să-mi vânezi înțelepciunea lacrimii
Și mă amuză straiele camuflaj cu tot cu pușcă.
Te crezi carnivorul norocos
Sau, poate, ai înțeles că nu există cuvântul noroc?

 

 

Vom ține post ca să iertăm sârma ghimpată
Și pădurea ne va fi doar mamă prin inocentele animale.
Am renunțat la numele de Zeiță a vânătoarei
Și ochesc, smerită, veșnicia în mierea ochilor tăi.

 

 

Raiul – la vremea Lui!

 

Eu le aduc o veste
Iubiților mei îngeri,
De lecția-poveste,
De care, Cerul plânge.

 

Am lăcrimat o viață,
Acum pot doar să cânt,
Durerea ta măreață
Și sufletul tău sfânt!

 

Pot să mai plâng o clipă,
Dar strict revelator,
De ce să fac risipă
De forțe pentru zbor?

 

Aș vrea să simți Lumină
În ochi-mi de copil,
Să te-mplinesc, senină,
În drumul tău umil.

 

Nu mi-ai întins o cursă,
Dar m-ai înlănțuit,
Aveai, însă, o scuză –
În taină, m-ai dorit.

 

Să nu regreți, căci gata,
Eu m-am rugat atât,
Încât schimbăm și soarta
În Rai, din vis urât.

 

 Diana Ciugureanu-Zlatan

Chișinău

Moldova

 

Sursa: http://dianazlatan.blogspot.ro/

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii