Valeriu Dulgheru: Din nou trădați!
„Speranţa că americanii vor veni şi vor elibera Europa de Est a însufleţit milioane de oameni din Romania şi din întreaga regiune ocupată de Armata Roşie. Acest fenomen a fost doar una dintre multele forme în care America a fost prezentă în Romania Războiului Rece”.
(Scriitorul Bogdan Barbu despre cartea lui, „Vin Americanii”)
Scriam ceva mai înainte că vom avea parte de o toamnă fierbinte. M-am greşit. După ultimele evenimente din ultimele zile ale ultimei luni de vară se pare că va fi una foarte fierbinte, chiar incendiară. Voi încerca să cronometrez această scurtă perioadă.
Pe 27 august a avut loc fastuoasa serbare a 25 de ani de independenţă (independenţă inventată, pe care n-am simţit-o toţi aceşti 25 de ani cu o armată străină de ocupaţie pe teritoriul ei, cu o serie de guvernări marionete, cu o gaură neagră – Transnistria, care ne-a adus la sapă de lemn, cu cei mai proşti guvernanţi pe care ia cunoscut). Pe fundalul crizei politice care durează practic fără întreruperi cel puţin ultimii doi ani care s-a soldat cu golirea haznalei cu zeci de miliarde de lei, cu un stat capturat de un partid şi care a fost votat doar de 17% din electorat, evident pentru mai mulţi dispoziţia nu era de sărbătoare. Până la urmă această zi de mare sărbătoare pentru naţiunile adevărate a finalizat cu altercaţii între unii protestatari (ai Platformei DA şi ai lui Usatîi) şi poliţie. Ceea ce nu consider normal au fost fluierăturile acestor protestatari adresate inclusiv militarilor care mărșăluiau cadențat pe piaţă, unii dintre ei participanţi la războiul pentru apărarea patriei pe Nistru contra agresorului rus, militarilor străini, coloanelor de pompieri. Dar cu totul alogică a fost ieşirea maselor de protestatari pe piaţă în momentul când acolo evoluau copiii.
Ei bine, dar acest incident a fost precedat de un alt eveniment (trist de altfel) care a avut loc cu o zi înainte, neobservat la început, umbrit de sărbătoarea independenţei. Pe 26 august ambasadorul SUA J. Pettit a ieşit la postul public de televiziune cu o declaraţie incendiară, luând în consideraţie, în primul rând, momentul electoral. „Moldova nu e România (de fapt Moldova e România că ea a fost cea care a iniţiat proiectul România la 1859 – n.n.)… Alăturarea de România nu este o alegere practică (alături de Rusia este foarte practică!!!) şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune în Republica Moldova…Moldova îşi are propria sa istorie (da, de la 1812 – n.n.! Bravo tinerilor de la Bucureşti şi Chişinău care i-au venit în ajutorul diplomatului în problemele de istorie a Moldovei). Este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o naţiune aparte (pentru cine, pentru Rusia sau SUA?)… Moldova este o ţară multietnică (un adevărat Babilon!!! – n.n.)… Mai este şi Transnistria care are nevoie de un statut special (prin ce diferă de poziţia lui Putin exprimată de Kozak, Rogozin ş.a. – n.n.)…”. La un anumit moment mi s-a părut că vorbeşte ambasadorul Rusiei (cu porcăriile căruia parcă ne-am obişnuit deja), Molotov, Jirinovski, Rogozin şi nu ambasadorul SUA, ţară, în care îşi pun speranţele toţi oprimaţii de sub regimurile dictatoriale dornici de libertate. Dacă este o opinie personală aş mai înţelege-o cumva, luând în consideraţie înclinaţia ambasadorului spre est (absolvent al Universităţii de Stat din Iowa, cu specializare în Studii internaționale și în limba rusă (1978); funcționar la ambasada SUA de la Moscova (1983 – 1986); consul general adjunct (1992-1994), directorul Centrului din Washington al Programului pentru refugiații sovietici (1995-1997); consul general al ambasadei SUA (2003-2007)). De luat în considerare şi faptul că ambasadorul SUA în aceeași zi (26 august) a avut o întrevedere cu I. Dodon la sediul PSRM! Aceasta poate fi privită doar ca un element al campaniei electorale a lui Dodon.
Teamă mie că este o decizie luată la nivel de stat, că am fost iarăşi trădaţi (a câta oară!!!). Trădaţi la 1812, când am încăput în gura ursului, din care am scăpat ca prin minune (drept cam şifonaţi!) doar peste o sută de ani (1918). Trădaţi am fost de ţara-mamă la 1940 când am fost abandonaţi, aruncaţi în ghearele ursului, de astă dată, sovietic (de fapt vânduţi am fost de Germania la 23 august 1939!); trădaţi la 1944 la Ialta; trădaţi la 1988 la Malta, în 1991 când nu s-a realizat Reunirea, pentru care existau condiţii propice, în special, în cele 5 luni de zile de dualitate de putere în Rusia între Gorbaciov-Elţin. Să fim oare trădaţi şi de această dată? Dacă derulăm niţel şirul evenimentelor din ultima vreme găsim că acum câteva săptămâni presa scria de vizita de lucru a lui Lavrov la Washington. Întrevederea lui Lavrov cu Kerry a durat tocmai 12 ore. Ce o fi discutat între ei atâta timp? Oare nu şi despre interesele geopolitice ale celor două supraputeri. Oare nu se repetă pactul din 1939: SUA este dezinteresată în sud-estul Europei, cedând Republica Moldova, Ucraina şi Georgia în sfera de influență rusească în schimbul unor parteneriate în Siria, Afganistan, posibil în Iran ş.a. zone de interes.
Se simte gustul amar al acestei noi trădări, care a mai fost şi altă dată. „Am aşteptat mult timp şi majoritatea dintre noi au înţeles că aşteptăm degeaba…” spuneau cu regret mulţi din rezistenţa anticomunistă din România, dar şi din Basarabia postbelică, maltrataţi în celulele nkvd-ste. Americanii nu au mai venit. Nu ştiau cei din rezistenţa anticomunistă că Basarabia, România, dar şi întreaga Europă de Est fuseseră deja vândute de americani în 1944 la reuniunea de la Ialta.
În acelaşi context se încadrează şi reacţiile foarte rapide ale „avocaţilor ruşi”. Cel mai clar referitor la adevăratul scop s-a exprimat ultranaţionalistul V. Jirinovschi: „Li s-a dat de înţeles conducătorilor Moldovei ca ei să nu încerce unirea cu România, confruntîndu-se cu Rusia. Vedeţi, deja este un plus. Se pare că Barack Obama nu mai are nevoie de o zonă tensionată în Europa. De aceea, se poate ajunge la înţelegere… Prin Moldova şi Transnistria noi avem posibilitatea să influenţăm asupra vecinilor, să zicem, asupra Finlandei, Poloniei şi României. E mai bine să influenţăm asupra întregii lumi…” consideră Jirinovski. Directorul ştiinţific al forumului germano-rus A. Rar, comentând declaraţiile ambasadorului american, a menţionat: „Declaraţiile lui Pettit nu sunt întâmplătoare. Nu trebuie de uitat că ambasadorii SUA în astfel de ţări precum Moldova şi Ucraina sunt un fel de guvernatori. În acest caz declaraţiile ambasadorului SUA în Moldova vorbesc fie despre schimbarea relaţiilor cu Rusia pe fundalul evenimentelor din Ucraina, fie cî este rezultatul unei analize a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina…”.
Pe de altă parte bunul nostru avocat Dan Dungaciu în discursul său „Apără-mă, Doamne, de prieteni“ referitor la declaraţiile ambasadorului american la Chişinău punctează zece puncte, menţionând: „A nu reacţiona la declaraţiile ambasadorului Statelor Unite în Republica Moldova este, din perspectivă românească, o ipocrizie. Un parteneriat strategic nu se clădeşte pe şuşoteli, tăceri insidioase şi înghiţit de broaşte (geo)politice”.
În opinia istoricului român M. Diaconescu consecințele acestei declarații a ambasadorului SUA sunt apocaliptice pentru aşchia de ţară pe nume Basarabia: „Este îngropat proiectul Unirii Basarabiei cu România, deoarece aceste declarații vor fi percepute ca decizie fermă a SUA împotriva Unirii Republicii Moldova cu România!; politicienii români vor avea un argument puternic împotriva unioniștilor: americanii nu acceptă Unirea, deci ea nu se poate face!; Moldovenii antiunioniști vor susține că SUA nu acceptă Unirea și sunt de acord ca Moldova să fie în sfera de influență a Rusiei!; Moldova va fi tratată ca un stat tampon între NATO și Rusia!”.
Într-adevăr este o situaţie deosebit de incertă, luând în considerare şi prestaţia foarte proastă a liderilor partidelor de pe centru-dreapta. Aţi observat cum în ultima zi de vară la masa înregistrărilor candidaţilor la preşedinţie era îmbulzeală, în special, pe eşichierul de centru-dreapta: tocmai vre-o 4-5 candidaţi. Pe stânga este unicul candidat Dodon, care e şi unsul Kremlinului, Ciubaşenco fiind doar de formă pentru a masca totala susţinere a stângii şi Kremlinului a unicului candidat Dodon şi a mai sustrage voturi de pe centru. Dodon este pe cal alb şi se vede deja în fotoliul de preşedinte. Şi-a mai chemat pe cineva din artileria grea de la Moscova. În acest sens este privită vizita unui emisar al Moscovei, Oleg Paholkov, deputat în Duma Rusească din partea partidului „Spravedlivaya Rossiya”, prieten bun al lui Rogozin şi mai bun (conform propriei declaraţii!) cu Dodon. Nici nu reuşise polittehnologul rus să aterizeze la Chişinău că a şi fost catapultat pentru început la una din emisiunile şovine de la postul Accent TV al lui Dodon, ca în aceeaşi seară să apară şi la emisiunea celui mai mare trădător contemporan al Neamului Iu. Roşca de la cel de-al doilea post NTV al lui Dodon. Îţi crea greaţă modul cum acest altă dată „mare naţionalist” mai că nu-i pupa tălpile emisarului rus. „Dodon va deveni preşedinte. El este un foarte bun politician. Într-o Moldovă atât de mică nu se pot naşte doi Dodoni… Eu sunt sigur că Rusia îl va ajuta în avans pe Dodon dacă Dodon va fi ales preşedinte… Fără Rusia nu puteţi exista (adăugând după o pauză – economic). Noi aşteptăm vinurile voastre însă daţi să fim prieteni!!! Când a venit Rogozin la voi funcţionarii voştri mai nu-i sărutau picioarele pe scările avionului, însă la ieşirea din aeroport cei cu merele l-au huiduit… Trebuie să vă hotărâţi în sfârşit cu cine sunteţi…” sunt doar câteva selecţiuni din, în mare parte, monologul emisarului Kremlinului la cele două emisiuni.
Ei bine, ce facem noi, cei mulţi dar…? Să ne lăsăm călcaţi în picioare de nişte intruşi şovini ruşi şi de lacheii lor locali? Într-un fel este înţeleasă dorinţa fiecărui partiduţ să-şi testeze puterile, să-şi încerce candidatul. Dar cineva îşi pune întrebarea cât ar putea să ne coste aceste experimente, în special, în situaţia actuală extrem de complicată? Oare nu e clar că prin toate aceste găinării se toarnă apă la moara lui Dodon. Această îmbulzeală la mesele de înregistrare pentru diverse funcţii în stat este o boală basarabeană născută în această perioadă de independenţă – fiecare lideraş de partiduţ se vede un Napoleon. Ei bine, cum spunea fostul premier Cernomîrdin „Am dorit cum mai bine dar s-a reuşit ca întotdeauna”. S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Dar le va ajunge minte celor de pe centru-dreapta să nu se cotonogească prea tare ca să iasă viu măcar unul din ei în turul doi.
Pentru mine este absolut clar. În această situaţie extrem de dificilă doar dna Maia Sandu (nu că e cea mai bună printre candidaţii de centru-dreapta dar este cea cu cele mai bune şanse!) ar mai fi în stare să-i creeze concurenţă unsului Kremlinului, I. Dodon. De ce să mai experimentăm şi să-l căutăm pe dracu. Dați să ne mobilizăm, cum au mai făcut de atâtea ori strămoşii noştri în multimilenara istorie în momentele de răstrişte, şi să demonstrăm acum ambelor supraputeri că nu suntem nişte mămăligari. Să facem tot posibilul ca I. Dodon să nu devină preşedinte aşa cum am mai făcut-o în 2012 la alegerile locale în Chişinău. Toată lumea proeuropeană de orice culoare trebuie să înţeleagă că opţiunea „fără România“ devine opţiunea „fără Europa”. A pierde un atare avocat al integrării noastre europene cum este România este mortal pentru viitorul Republicii Moldova.
Să ne lumineze cel de sus măcar în ceasul al doisprezecelea.
Valeriu Dulgheru
