Pr. stavr. Radu Botiș: Picuri (necesari) de înțelepciune – „Cugetări”, vol. IX

12 Sep 2016 by admin, Comments Off on Pr. stavr. Radu Botiș: Picuri (necesari) de înțelepciune – „Cugetări”, vol. IX

Sunt absolut convins că nimic nu este întâmplător, toate se petrec în viața aceasta prin Pronia Divină, care ne călăuzește, iar Duhul cel Sfânt rămâne Lumina permanentă către astral. Mulțumind pentru noul răsărit al vieții noastre, gândurile se întrepătrund adesea cu tumultul vieții care, vrem sau nu vrem, readuc în conștiința noastră semnalul că trebuie să ne pregătim pentru întâlnirea supremă cu Cel care ne-a creat. Atunci, întorcând capul în urmă, ne revedem această petrecere, analizând adesea ce am făcut și ce ar trebui să mai completăm la statutul nostru.

Într-o poezie personală gândeam la un moment dat:

,,Săraci, o prea săraci am fi
De n-am avea o călauză a noastră,
E prea puțin o pasăre măiastră-
Căci, cu nimic nu poți asemui
Această Carte reînviind istorii,
Balsam vindecător și fară de pereche,
Mai nouă parcă, dar atât de veche
Scriptura Sfântă, urcușul spre glorii.

…………………………………………

Ce încredere, ce stare, idee și speranță

Cuprinde și emană  izvorul Sfintei Biblii,
Purtând învățătură hotărâtoare lumii,
Simbol de împlinire, extaz și cutezanță.

               (Lumina Cărții Sfinte)

 

         Da, iată avem povățuitorul suprem, care este Sfânta Scriptură de valoare incontestabilă, codul după care trebuie să ne coordonăm viața pentru a ajunge cât mai aproape de desăvârșire. Avem și talanții pe care i-am primit din partea Atotputernicului Dumnezeu, iar datoria de căpetenie este să nu-i păstrăm sub țărână până la venirea Lui, ci să-i facem să se înmulțească – aceasta este adevărata datorie pe care o avem de indeplinit.

          Cu părintele Ilie Bucur nu m-am întâlnit întâmplător, așa trebuia să fie, iar prima impresie când l-am descoperit a fost oarecum de impact. Parcă revedeam chipul unui urmaș a lui Hristos revenit din vremi patriarhale, iradiind blandețe, dar și întelepciune. Mai apoi am descoperit preotul iubitor de norod și țară, cât și cărturarul neobosit, mereu aplecat cu drag și reverență către frumusețea slovei noastre străvechi. După cum singur mărturisește părintele: În urmă cu 11 ani, Bunul Dumnezeu, Întreit în Persoană: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, a dorit ca viața mea să primească o nouă direcție; o direcție pe care eu nu am anticipat-o niciodată. Așa se face că la acele momente delicate din ego-ul meu, am primit „de sus” o „veste-îndrumare” prin care eram nevoit să aștern pe hârtie, să scriu, din ceea ce citisem sau am acumulat în anii de școală. Îmi aduc aminte că am promis Providenței, ca o compensație bunătății divine asupra ființei mele, să scriu 12 cărți din înțelepciunea lumii, a marilor oameni de știință, religie și alte domenii.

  Întâmplătoare nu este această cifră, biblic vorbind, 12 reprezintă vârsta la care Fiul lui Dumnezeu merge la Templu, dar  și numărul căderilor sub cruce pentru asumarea deplină a suferinței crucificate în perspectiva restaurării noastre. Apostolii au fost tot atâția, 12 ne aduce aminte și de cele 12 coșuri cu firimituri și de săturarea mulțimilor cu Hristos euharistic – ,,Pâinea ce S-a coborât din cer”.

 Capitolul IX al Evangheliei de la Luca ne descoperă o cifră, 12, care este și simbol al tămăduirii, având ca singur izvor pe Hristos, Cel care vindecă boala și neputința din popor. Tot El vindecă pe femeia care de 12 ani se afla într-o grea neputință în timp ce se îndreptă spre casa lui Iair, mai marele sinagogii, pentru a înfăptui o nouă minune cu fiica acestuia în vârsta de 12 ani.

V-ați luat o … dulce povară și iată roadele nu au întârziat.

PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE „CUGETĂRI”, volumul IX, vine să ne îmbogățească cugetul, să ne redea, dacă era necesar, încrederea, să ne readucă în atenție cuvinte de suflet ale înțelepților neamului și nu numai. Folosind ca lectură un bogat material bibliografic din care amintim autori precum: Andrei Andreicuţ, Mitropolitul, Antonie Plămădeală Mitropolitul, Monahul Agapie al Athosului, Protosinghelul Nicodim Măndiţă, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Episcop Ioan Mihălţan, Paul Evdokimov, Nicolae Iorga, Dan Puric, Nicolae Steinhardt, Petre Ţuţea, Marlova Nicuşor, iar lista ar fi prea lungă enumerându-i pe toți, dar și Sfânta Scriptură sau Filocalia, părintele Ilie, nume predestinat, dimpreună cu doamna prof. ROZALIA BRÂNDAȘ așează la loc de cinste în paginile cărții ,, …valori constructive ale marilor noștri înaintași, ale căror fapte sunt vrednice de urmat”, cum se menționează din primele pagini  pentru ,,o îndreptare a acestor „strâmbi democrați”, o redeșteptare din somnul imnic românesc, dar și cel biblic, adică, așa cum am spune „de la vlădică la opincă”, așa cum se menționează in alt loc, iar noi: „Fiecare în particular, în familie, în societate, la locul de muncă, dacă vom fi cu gândul curat și smerit care „face din om înger” (pr. prof dr. Mircea Păcuraru), spun că ne vom împlini menirea.

Ideea de Dumnezeu, sfințenie, biserică, patrie, popor, limbă, ințelepciune, istorie, dreptate, iertare, frumos, precum ,,mirosul de bună mireasmă” însoțesc lecturarea cărții de față, creează o stare reconfortantă, naște noi întrebări, dar generează și răspunsuri.

O selecție complexă de texte și citate, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm faptul că pr. ILIE BUCUR și prof. ROZALIA BRÂNDAȘ cu rafinament și inteligență aduc în fața cititorului teme majore, teme necesare în evoluția noastră ca popor, neam tracic, ceea ce ne face să conchidem încă o dată  că statornicia noastră pe această ,,gură de rai” este bine sedimentată, certificând faptul că pașii Apostolului Românilor – Sfântul Andrei au călcat pământul Scythia Minor (Sciția Mică), Dobrogea de astăzi (mărturiile fiind indubitabile), iar dreapta credință motivându-ne întru totul.

Frumusețea acestei cărți se găsește în taina lecturii, trebuie să o descoperim fiecare.

Felicitând autorii pentru acest reușit demers, urându-le HAR și CONDEI în continuare aș încheia uzând de un citat care se regăsește tot în această carte: „JUR” că voi susține totdeauna națiunea noastră românească pe calea dreaptă și legiuită și o voi apăra cu toate puterile. „JUR” că voi ține și voi apăra legea și limba noastră cea străbună românească, precum și libertatea, egalitatea și frățietatea!…

,,Din jurământul lui Avram Iancu (1824-1872) ”.

 

  Pr.stavr. Radu Botiș, L.S.R. & U.Z.P.R.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii