Harry Ross: Versuri
Răsăritul
Răsăritul mi se pare un sublim omagiu
adus omeneirii de pe pământ:
lumină, culoare, un zâmbet feciorelnic a
zilei care intră pe fereastră
dar și în inima noastră.
Lumea a răsărit din rouă,
picături de mărgele învelite în argint.
Poate era primul salut adresat
primelor ființe aterizate pe planeta albastră…
Să ne închinîm în fața fiecărui răsărit
și să ne rugăm ca el să deschidă
diminețile lunii și porțile iubirii.
Cumințenia Pământului
O metaforă superbă săpată în piatră
de geniul brâncușian!
Atât și nimic mi mult.
Adevăr? Nici vorbă.
De când s-a rupt din soare,
pământul nu a fost cuminte.
Teatru de război, asasinate în serie,
cutremure, inundații, incendii,
epidemii ucigătoare și iar conflicte sângeroase
și iar bătălii pustiitoare,
nicio clipă de liniște și pace.
Cumințenia Pământului este o
proiecție în viiitor, o chemare fierbinte
la depunerea umelor, îngroparea săbiilor
și a tuturor gândurilor violente.
E vremea linștii eterne.
Destul cu răscoalele, cu răzmerițele,
cu nebuniile, cu munții de morți…
Vrem o eră pașnică,
o cumințenie săpată în inimi și în gând.
Suntem ziduri
Suntem ziduri
fără sentimente.
Ne înălţăm din fier şi beton
nu privim unul la altul
pentru că suntem orgolioşi.
Am învăţat de la oameni
să păstrăm distanţa
şi să ne păstrăm prestanţa.
Altfel lumea ne-ar dispreţui ca
pe nişte maidanezi al
vieții în pustii.
În absurd
Poetul simte nevoia uneori
să iasă din cadru
și sa plonjeze în absud.
Astfel tot ce scrie nu are
un înțeles imediat.
Cititorul sapă în adânc
până descoperă esențe,
ele ascunse în cuvinte…
Atunci e completă
simbioza cu autorul.
Absurdul se dezvăluie
înţelept şi piramidal.
Harry Ross
Israel
20 septembrie 2016
