George Anca: Educația terțiară în India. Cazul limbii române

25 Sep 2016 by m.gurza, Comments Off on George Anca: Educația terțiară în India. Cazul limbii române

Redactarea lucrărilor

 

Lucrările vor fi redactate conform modelului de mai jos (MS Word compatibil 1997-2003).

 

(10pt)

(10pt)

(10pt)

INSTRUCŢIUNI PENTRU AUTORI

SI UN EXEMPLU DE LUCRARE FORMATATĂ (12 pt, bold, LITERE MARI, centrat)

(10pt)

(10pt)

(10pt)

Prenume, NUME, apartenenţă instituţională (centrat)

(10pt)

(10pt)

(10pt)

(10pt)

(10pt)

(10pt)

Rezumat: (10pt, bold) Rezumatele vor fi scrise în limbile română şi engleză. Lucrările vor fi scrise în limba română. Vă rugăm să verificaţi cu atenţie ortografia, sintaxa, stilul de redactare şi formatul lucrării.

Cuvinte cheie: lista cuvintelor cheie (10 pt). (max. cinci cuvinte)

(10pt)

(10pt)

(10pt)

                1. INTRODUCERE (10 pt, bold, LITERE MARI)

(10pt)

            Dimensiunile lucrărilor prezentate spre acceptare nu vor depăşi 15-20 pagini, format A5, redactate în conformitate cu instrucţiunile de faţă. (10pt)

(10pt)

(10pt)

2. CONŢINUTUL LUCRĂRII (10 pt, bold, LITERE MARI)

(10pt)

Utilizaţi următorul format pentru fiecare pagină:

Format A5;

Margini: sus 20mm, jos 20mm, stânga 19mm, dreapta 19mm

Un tab standard (1,27 cm) la începutul fiecărui paragraf;

Documentul va fi salvat în format Word, compatibil Windows XP;

Font: Times New Roman, mărime 10pt, spaţiu o linie;

Textul va fi formatat în conformitate cu aceste instrucţiuni.

 

Evidenţierea unor cuvinte în text se va face prin scrierea cu caractere cursive.

Textul va fi redactat la genul neutru, concis şi corect din punct de vedere ortografic şi gramatical.

Autorul este integral responsabil pentru editarea lucrării.

 

Referinţele vor fi scrise în conformitate cu următorul exemplu.

(10pt)

(10pt)

(10pt)

REFERINŢE (10pt, bold, LITERE MARI)

(10pt)

(10pt)

               Andriessen, D. (2004), Making Sense of Intellectual Capital. Designing a Method for the Valuation of Intangibles. Amsterdam: Elsevier

               Becker, Lee, B. (2008), “The most pressing challenges for journalism and mass communication education”. In A. C. Osborne (Ed.): The Future of Journalism and Mass Communication Education. Baton Rouge, LA: LSU Manship School of Journalism, pp. 78-79.

               OECD (1989), Schools and Quality. An International Report. Paris.

               *** Teaching and Learning International Survey (TALIS), http://www.oecd.org/ edu/talis/firstresults.

Rezumatul, respectiv conţinutul integral al lucrării, cu respectarea criteriilor de redactare prezentate mai sus, va fi trimis pe adresa e-mail: ushdppd@spiruharet.ro, până la data de 15 decembrie 2010.

 

George Anca

EDUCAŢIA TERŢIARĂ ÎN INDIA

Cazul limbii române

REZUMAT

            În contextul datelor sintetice despre educaţia terţiară şi viaţa academică din India, se  exemplifică reintrarea în atenţie şi cercetare a unor teme româno-indiene, prin introducerea studiilor româneşti la Universitatea din Delhi, în 1977.  Se invederează, astfel, că predarea limbii, literaturii şi culturii române  a fructificat  şi în traducerea unor opere precum Mioriţa, Meşterul Manole, Luceafărul. Poate în replică la sinonimia indiană între educaţia terţiară şi tehnică, se propune o nouă paradigmă româno-indiană, întemeiată pe tehnică şi spiritualitate. Comparativ, se anexează un proiect (draft) de predare a limbii române la Universitatea din Beijing.

            Cuvinte-cheie: educaţie terţiară, India, limba română, Eminescu.

 

ABSTRACT

            In context of  data  on tertiary education and academic life in India, it is exempified the reentering in attention and research of some Romanian-Indian themes, through introduction of Romanian studies at Delhi University, in 1977. Thus, it is made clear how the teaching of Romanian language, literature and culture frutified also in translations of works like Little Lamb, Master Builder Manole, Evening Star. As if answering Indian synonimy between tertiatry education and technique, a new Romanian-Indian paradigme, based on technique and spirituality, is proposed. Comparatively, a Romanian teaching project (draft) for Beijing University is included.

            Key-words: tertiary education, India, Romanian language, Eminescu.

Spre o superputere a cunoaşterii (1)

             „This could be you” – Universitatea din Delhi „ai putea fi tu”, îşi atrage faimoasa vidyalaya potenţialii studenţi într-un clip pe YouTube.. Faimoasă, pentru noi, întrucât, picătură în ocean, „we have been it”, aici introducându-se, în 1977 (2), ca a noua limbă de studiu, româna, în Department of Modern European Languages (divizat ulterior în Department of Slavonic and Fino-Ugric Languages, plecat la Jawaharlal Nehru University, în sud, şi German and Romanic Studies Department, rămas la Art Faculty, Delhi Universiy, nord). Poate fără insinuarea că fiecare român în India se simte singur, recent, indianistul Liviu Bordaş şi-a intitulat latineşte periplul, Iter in Indiam.

            În curtea interioară a departamentului – împărtăşită cu Gwayer Hall şi Facultatea de Istorie -, bustul lui Braille va fi amintind de cei 15 milioane de orbi ai Indiei (din 37 de milioane în lume, 2002). De acelaşi ordin este, însă, numărul studenţilor, educaţia terţiară în India clasându-se după China şi SUA. Chiar dacă, în 2008, un document interaţional,  „Quality Education Survey”, o plasează pe locul al şaselea între „emerging economies”, după Rusia, China, Brazilia, Mexic, Africa de Sud.

            Cea mai veche universitate din lume, Nagaland, sau Taxila, din antichitate, universitaţile de secol 19, colonial englez, din Madras (Chennai), Bombay (Mumbai) şi Calcutta au, în 2009, o replică explozivă, de superputere a cunoaşterii, în devenire: 20 universităţi centrale, 215 universităţi de stat, 100 universităţi „deemed” (considerate/asimilate), 5 institute funcţionând sub State Act şi 13 institute de importanţă naţională, 16.ooo colegii (din care 1800 exclusiv pentru femei). Structura şi accesul se bazează pe Education Policy, 1968, stabilită de Comisia Naţională a Educaţiei, pe modelul 10+2+3.

            Accentul la nivelul terţiar al educaţiei se pune, în ultimii ani, pe ştiinţă şi tehnologie. Educţia tehnică în India datează din 1794; 10 milioane de studenţi frecventează în prezent 6500 astfel de instituţii prin care se tentează integrarea universităţii cu educaţia vocaţională. În ultimele patru decenii, India s-a concentrat pe cinci arii-cheie de dezvoltare: spaţială, energie nucleară, agricultură (şi apă), farmacologie, biotehnologie. India a devenit lider mondial în crearea unui spaţiu industrial endogen prin sateliţi de comunicaţii.

            Potrivit profesorului B.B. Bhattacharya, rectorul Universităţii Jawaharlal Nehru din Delhi, educaţia este globală, în secolul al 21-lea. „Universităţile indiene trebuie să se pregătească pentru acest sistem global de educaţie. Universităţile noastre au nevoie de autonomie copmpletă în termenii a ceea ce să predea, cum să predea şi cui să predea. În prezent, legile din India spun că o universitate centrală nu poate angaja un lector străin. Dacă un profesor din Bangladesh este un expert în SAARC şi doreşte să vină în universitatea mea, de ce să nu-l pot angaja? De ce să restrictăm cunoaşterea? Educaţia trebuie să fie liberă.”

            Personalităţi/instituţii indiene/internaţionale văd un timp oportun pentru India de a-şi face tranziţia la economia cunoaşterii, chiar dacă progresele în participarea la educaţia terţiară nu au exclus încă decalajele între bogaţi-săraci, rural-urban, bărbaţi-femei, grupuri defavorizate şi populaţia generală, state. Expansiunea echitabilă a educaţiei secundare ar fi prima condiţie a îmbunătăţirii echităţii în educaţia terţiară, însăşi reforma învăţământului superior fiind văzută ca de la un socialism pe jumătate copt la un capitalism pe jumătate copt.

India academică

            Apărute în anii ’30 ai secolului trecut, înaintea Independenţei, anunţând-o, academiile indiene de ştiinţe (fizice şi biologice) – National Academy of Sciences             (Allahabad, 1930), Indian Academy of Sciences (Bangalore, 1934), Indian       National Science Academy (New Delhi, 1935, iniţial – National Institute of             Science of India) – îşi trag, se poate spune, rădăcinile multimilenare încă din           Vede, în acelaşi timp religioase şi matematice. Cineva spunea chiar că, prin religie, fiecare indian poate fi considrat un om de ştiinţă. Satyagraha (aderenţa la           adevăr) a lui Mahatma Gandhi a eliberat India şi a schimbat lumea.

            Tablele înmulţirii şi conceptul de zero şi zecimal (derivat din cuvântul sanscrit “dasham luv”) au apărut prima oară în Vedas. Sutra “Nikhilam Navatascaraman Dasath” (“Toate din nouă şi ultimul din zece”) pune din nou orice număr în legătură cu unitatea. În psihologie, Mandukya Upanishad descrie următoarele patru stări ale minţii: jagrata (treaz),swapana (visare), sushupti (somn adânc), tureeya (faza esenţială). În fizică, Vedas afirmă că toată materia este alcătuită din particule, sunt definite acceleraţia (ksanika), momentum (vega), vibraţia (spandana), a fost recunoscut “akasha” (eter) – mediul prin care călătoresc lumina, căldura, sunetul. Astronomia vedică l-a inspirat şi pe Eminescu, soarele se învârteşte în jurul propriei sale axe, pământul în jurul soarelui, luna în jurul pământului. Referitor la ştiinţele mediului, hinduismul – cum menţionează şi Al Gore în Earth in Balance – consideră protecţia mediului o datorie a fiecărei fiinţe umane. Ayurveda, oarecum la modă în medicina de azi, a influenţat de la începuturi creşterea cunoaşterii medicale în Grecia şi Arabia; a fost anticipată descoperirea circulaţiei sângelui; sunt menţionate peste şapte sute de plante medicinale.

             Asemeni radicalilor sanscriţi ai cuvintelor din limblile indo-europene, ştiinţele se impersonează (dacă nu chiar şi botează: “The name of the Association shall be ‘The Indian Academy of Sciences”) în savanţi (peste 800 membri numai în academia din Bangalore), constelaţi în comitete secţionale – ştiinţe matematice, fizică, chimie, inginerie şi tehnologie, medicină, ştiinţele pământului şi planetare, ştiinţele despre animal/plantă, biologia generală –, cu sub-comitete poate şi mai grăitoare – catedra Raman, panelul educaţiei pentru ştiinţă, panelul valorilor ştiinţifice- dar mai ales în miriade de subdiscipline a căror poveste (cf. Indian Academy of Sciences Year Book 2009) vine parcă din Upanishade: între procese stohastice şi geologie himalaiană, oceanografie şi moştenire ştiinţifică indiană, genetică şi înţelegere publică a ştiinţei, schimbarea climatului şi psihologie ultrastructurală, nanomateriale şi frustrare geometrică, genetică şi paleomagnetism, biodiversitate şi astrofizica experimentală a energiilor înalte (etc., parcă la infinit).

            Fondatorul Academiei Indiene de Ştiinţe, fizicianul Chandrasekhara Venkata Raman (1888 – 1970), laureat al premiului Nobel în 1930, între altele pentru “efectul Raman”, şi-a legat numele nu numai de cuantele luminii, dar a investigat şi natura armonică a sunetului (e.g. “nota lupului”) instrumentelor indiene (mai ales tabla şi mridangam). Difracţia luminii prin undele sonore l-a condus spre o nouă fizică incluzând laserul Raman, Optica Raman, Spectroscopia Raman, Îi urmase, la “Nobel”, ca indian (tamil) bengalezului Rabindranath Tagore (literatură, 1913), iar în 1983,  nepotul său, Subramanyan Chandrasekhar, a fost încununat şi el de râvnitul premiu (tot pentru fizică).

            Promovarea ştiinţei pure şi aplicate s-a făcut, dintru început, prin cercetare originală şi diseminarea cunoaşterii ştiinţifice către comunitate prin întâlniri,discuţii, seminare simpozioane şi publicaţii. În ultimii ani, Academia s-a concentrat asupra ameliorării predării ştiinţelor în universităţi.Conferinţele publice sunt susţinute de personalităţi de vârf ale Indiei şi ale lumii în domenii de vârf (e.g.interacţiunile materiei uşoare, cea de-a cincea dimensiune, ştiinţă şi etică în cercetarea celulei stem, materia neagră, nanofotonica, viaţa inteligentă, somantha – reprezentările unui eveniment.

Clasici români în India

            Romanian classics in Sanskrit, un caieţel copertat în carton khadi, artizanal, tipărit pe alb, cu tuş roşu, în alfabet devanagari, nu avea decât simbolic destinaţia sacralităţii şi clasicităţii limbii sanscrite, altfel o limbă moartă. Se voia şi o partitură, întâi sub ochii traducătoarei, din româneşte, dr. Urmila Rani Trikha – într-adevăr, adesea  cânta, şi public şi în intimitate, acele echivalenţe cu putere rituală, poate precum Ion Creangă îşi silabisea, ca pe o muzică, abecedarul, ce să mai zicem de Amintiri. Un prestigiu textual dincolo chiar de accesul la sens suplimenta atractivitatea clasicităţii româneşti până la asimilarea subconştientă celei a Indiei.

            Şi mai  simfonic, Luceafărul lui Eminescu, Dyvyagraha, tot în sanscrită, iar în hindi, Memna/Mioriţa se recitau trilingv, se studiau după o metodologie milenară, dar şi improvizată de fiecare student, la un curs de limbă, de literatură română, în căutare disperată de punţi, fie şi recunoscând salutul-rugăciune Ram-Ram în (şi dacă) ram (ramuri bat în geam), alţii şi în o, rămâi, rămâi la mine. Sunetele româneşti regăsindu-se în cea mai veche limbă clasică ori în limba oficială a celei mai numeroase democraţii actuale vor fi reîncarnat, într-un avatar pe viu, de studiu universitar, un mesaj altfel, pe cât de dumnezeiesc în ochii conaţionalilor – dincolo de deconstruirea la modă, politică -, sortit închiderii în sine, spre frustarea noilor porniţi, în ce lume, fără clasici.

            Începutul rigvedic al Scrisorii I de Mihai Eminescu s-a (re)tradus în sanscrită, dar şi în alte limbi indiene: nasad asinno sad asit tad anim (Rig Veda 10.129)… Da war nicht Sein, nicht Nichtsein (Max Muller)…La-nceput pe când fiinţă nu era nici nefiinţă (Eminescu)… adau sampurnasunye na hi kimapi yada sattvamasinna casi (sanskrită, Rasik Vihari Joshi)… Pranihina, sattarahita, ajiva,/Samkalpavyatirikla, dhyanatita. (hindi, Usha Choudhuri)… Tyare natun ko Sat, na asat (gujarati, Mahendra Dave)… Jadon thakian nal main  (punjabi, Gurbhagat Singh)… Adiylekku nissunyata nannile (malayalam, O.M. Anujan)… Mudhan Mudhalil, Onrumatra verumaiyil / Oruiyire, oru porulo, jivano illaatha nilaiyil (tamil, P. Balasubramanian).

            Cosmologia eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a însufleţit,mulţi ani, în India (vide Apokalipsa indiană, 9 vol.; Indoeminescology;  The Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc).iar recent în faţa mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6 vol.). De la vedicul Hiranyagarbha (titlu preluat şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis al lui Christian Wolff (1783) şi Luceafărul lui Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau nonuniversomorfism şi fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice  adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ (Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi). Theo-cosmologie, transcosmologie (cosmologie de viziuni cosmologice), cosmologie personală, Weltinsenraum (Rilke), www.histoire-christ-gnose.org:”Mikhai Eminescu (1850-1889) – Poete et philosophe roumain pour qui c’est l’Ormouzd qui est le Dieu bon” (a ne mulţumi şi –numai – cu atât faţă de tăierea-tomi a lui Eminescu, deodată frate de cruce cu Tiamat – în anii ’50, din nou în anii ’90, nu doar în ţară). Altfel, internetul titrează, la hazard, un cosmofolclor, chaosmos, cosmopezie românească recentă sub Perseide via Luceafărul, spre o cosmoeminescologie

            (Antropo)izvorul Eminescu plângându-şi dacic naşterea (Apele plâng, clar izvorând în fântâne) se resanscritizează ubicuu prin traducătoare, Amita Bhose în Bucureşti/Calcutta, Urmila Rani Trikha în Delhi. În Chandogya Upanishad, prinşi de moarte în jertfe, zeii s-au smuls din riturile rik, saman, yajur şi s-au întors întru sunetul mistic aum… udgitha este aum…soarele e ca udgitha…pământul este rik şi focul este saman…spaţiul este rik aerul este saman… cerul este rik soarele saman… albul lustru al soarelui este rik sama este întunericul prea negrul shyamasundara… rik este temeiul vorbirii şi sama este temeiul suflării… rik este temeiul ochiului sama este sufletul atman… rik este temeiul urechii şi sama este al minţii…

            Tautologia sanscrită-eminesciană amar-vecinic în Odin şi poetul: „glasul tău / Va-ndulci vecinicia cea amară / A mării!” poate fi citită şi ca amărăciunea cea nemuritoare a mării/nemuririi.  Ca şi unica (dubla-tripla – asonantic, rasa-dhvanic) „vecinicia cea amară a mării”, negaţia (dublă/triplă) a nefiinţei – „finţă nu era, nici nefiinţă” (Scrisoarea I; cf. şi „Nici mări nici reci unde, nisip nu era” în Voluspo”) – nu ascunde („deşi tot era ascuns”) sub negativitatea rigvedică perechea (pre)cosmică fiinţă-nefiinţă. „Zamolxe, sămânţă de lumină”, „Stihii a lumei patru, supuse lui Arald” (Strigoii) sau Hyperion-tânărul voievod-Cătălin (avatarii Luceafărului) traversează ontocosmic acel dhvani din poemul lui Jayadeva Gitagovinda:

vedele ai liberat geea o ai purtat globul l-ai strămutat

pe demon l-ai tocat pe bali l-ai înşelat kshatriya ai dezarmat

pe paulastya l-ai biruit plugul l-ai ocolit blândeţe ai răspândit

hoarde ai pecetluit mărire ţie krishna-n zece trupuri creat

            Dela Valmiki la Eminescu, marii poeţi transformă soka (durerea) în sloka (stanţă), melancolia în vers. Dar în puşcăriile comuniste din România secolului XX a izbucnit un filon poetic neverosimil, de explicaţie mistică, oarecum coral, sub un miracol al rugii ca expresivitate religioasă, narativă, mântuitoare, uneori cu nume, alteori semnate de stele (pseudonime ale deţinuţilor.) Sunt rugi-sonet, rugi-balade, rugi-bocete, antologabile, recitabile.

Recunoaşterea Sakuntalei în Carpaţi

            Într-o încercare de antropologie a noii recunoaşteri (Literary Anthropology, Bibliotheca, 2005), am glosat asupra titlului complet al celebrei drame a lui Kalidasa Abhijnana Sakuntalam / Recunoaşterea Sakuntalei în corespondenţă cu anagnoresis, recunoaşterea tragică la Aristotel.  O altă comunicare (draft) porneşte de la nuvela Sakuntala de Vasile Voiculescu şi argumentează recunoaşterea romilor în contextul macrocorespondenţelor spirituale indoeuropene, tot mai contestate. Recunoaşterea, în Europa, de la Hegel la Paul Ricoeur şi Pierre Bourdieu, multiculturalismul şi recunoaşterea politică  (Charles Taylor) – “we” the Americans –  şi, eventual, “dispariţia” societăţii în Balcani & Carpaţi sunt subînţelese împreună cu alte concepte, în cheie românească, precum: antropomorfism, utraquism, canibalism social.

            Eminescu: “Vai de biet român săracul! / Îndărăt tot dă ca racul (Doina); “Bietul rac! De viu l-aruncă ca să fiarbă-n vinul cald. / Cîte sufere? – ce-i pasă celui care nu e rac?” (Antropomorfism); “Ziua scade, noaptea creşte” (Ce te legeni…). Semnul zodiacal al al racului “ se asociază arhetipului matern, psihismului inconştient, visării, fanteziei şi lirismului”. (Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurlor religioase şi arhetipurilor culturale, Arhiepiscopia Timişoarei, 2007). Mama Doina, este Vande Mataram a noastră.

            Piesa lui Kalidasa, dramatizând genial, povestea de întemeiere a Indiei (Bharat) din Mahbharata, se regăseşte, după mii de ani, tradusă în Europa, precum şi rescrisă în Călin de Mihai Eminescu (inclusiv eufonia/dhvani Călin – Kali – Kalidasa). Vasile Voiculescu provoacă întreaga literatură universală plasând-o pe Sakuntala într-o şatră de ţigani din Carpaţi, cum în Kumarasambhava de acelaşi Kalidasa, însăşi Parvati (“Munteanca”) devine jumătatea lui Dumnezeu, Shiva (Ardhanariswara), în Himalaia (care-i este tată).

            Laolaltă, indienii, romii, românii şi englezii (versiunea scriptorială culto-sakuntalică fiind snob, nemaicolonial  englezească) se pot lepăda de farmecul şi fermecarea lui Dionis îndrăgostit fără leac de ţiganca Rada, alias Sakuntala, în donquijotismul lui. Ideea regală, cu rege ţigan ungur, încă suspicionează etnia jurnalieră. De la Dushyanta la Dionis (din Eminescu, Eliade, Voiculescu), ne trezim în mitul discret al călătoriei alexandrine a lui Dyonisos în India şi devenirea lui ca un quasi Shiva. Suntem însă în răpirea în care ne poartă Urwashi (Kalidasa), Dulcineea (Cervantes), Rusoaica (Gib Mihăescu), Ondine (Gireaudoux).

            „… Şi, deodată vrăjit, am uitat de mine, de neplăceri, de misteriosul Dionis. M-am adâncit în poienile şi bungeturile Indiei, am trăit în tovărăşia fecioarelor sacre, am sfătuit cu brahmanii, am plâns cu eroii şi am triumfat cu zeii. N-am lăsat cartea din mâini până n-am cetit-o toată. M-am întors apoi şi i-am migălit începutul. Îndeosebi reproducerea unei miniaturi înfăţişând o fată de o frumuseţe fericitoare, cu ochii mari codaţi în sombrul oval al chipului …

            … câteva ceasloave cu sute de vederi de şatre şi împrejurimi, şigani bătrâni cu lulele-n dinţi, ţigănci pe vine cu ghiocul, bătrâne vrăjitoare întinzând cărţile, fete cu laţele împănate de bănuţi, danci bătându-se în apă, puradei călări pe măgăruşi, tot pitorescul ieftin şi convenţional care sare în ochi amatorilor fotografi…

            … Nu putea fi nici galeşa cu ochii genoşi şi pântecul armonios de baiaderă, nici nurlia cu trupul de violoncel de abanos, nici arzuia cu sânii durdulii şi buturii coapselor neastâmpărate ca nişte şerpi, nici almeea mlădie de alături, cu umerii bucălaţi, cu carnea patinată şi sânii patetici, nici nubiana sfruntată ce-şi lăfăia ţâţele împungace cu sfârcurile boite în rumenele la fel ca buzele. Nici şopârla cu miezul ochilor galben, care se strecurase cu ghiocul până la noi, gătită în ilic roşu scurt, de sub care şalele de tuci şlefuit, frumos şănţuite, ca la o torsă antică, lunecau dârdăuş ameţitor spre rotunzimile bucilor. Nici molateca din faţă, cu priviri vulpeşe şi piepţii cărnoşi buluciţi sus spre gura polcuţei, strânsă pe mijloc în copci gata să plesnească şi care se marghiolea spre noi alintându-şi boiul pe şoldurile viclene…

            … venea, călcând poiana, prin mijirea serii, fecioara sacră din miniatura indiană. Aidoma. Acelaşi mers modulat în cântec, aceeaşi statură cu formele pure, aceeaşi mândră gingăşie, pletele cu cu reflexe albastre încadrând sombrul oval al chipului covârşit de ochii magici, sânii înfloriţi pe negrul liman al pieptului, şi mai ales sub borangicul galben al veşmântului, coapsele străvăzute ca două zeiţe misterioase, pe umerii gemeni cu chiupul tainic al pântecului.

            Sakuntala, strigai înspăimântat şi, fără să ştiu ce fac, îmi pipăii buzunarul.

            Cartea e în haina cealaltă. Dar nu mai ai nevoie de ea. Autorul e depăşit… (Vasile Voiculescu, Sakuntala)

O nouă paradigmă româno-indiană

           Asociaţia Culturală Româno-Indiană (RICA) şi Muzeul Naţional Tehnic (MNT)  a organizat miercuri 17 iunie 2009 simpozionul “Inventivitate şi tradiţie. Spiritul tehnic românesc şi indian”, cu intenţia programatică de a iniţia crearea unei noi paradigme culturale româno-indiene prin:

            – aducerea în conştiinţa publică a spiritualităţii tehnice a celor două culturi, care să întregească indianistica tradiţională;

            – valorificarea experienţei culturale a “inginerilor” la un loc cu experienţa tehnică a “umaniştilor”, spre un tablou integral şi de perspectivă al interferenţelor româno-indiene, semnificative la scară “indo-europeană” şi globală;

            – utilizarea oportunităţilor de realizare a unor proiecte cultural-tehnice, schimburi de idei, specialişti, bursieri.

            Începând din 1993, RICA a lansat dezbateri culturale având în centru personalităţi româneşti – Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Lucian Blaga – şi indiene – Walmiki, Tulsidas, Tagore etc. Ministerul indian al Culturii ne-a sugerat şi prezentarea religiilor indiene. Acum, Şcoala indianistică românească, având pe frontispiciu numele lui Eminescu şi Eliade, se extinde şi îşi completează orizontul cu abordarea multidisciplinară a mesajelor ştiinţei şi tehnicii, de la rădăcinile lor din scripturile antice la apocalipsa tehnologică din prezent. Tradiţionala “percepţie fabuloasă”, timp de 18 secole, a Indiei (Ch. Le Goff), ca şi cvasiinadaptarea la ameninţările realităţii tehnice globale se pot comuta, simplu, într-un concept româno-indian, liber de ideologiile “indo-europene”, ca şi de panindianismul la modă.

            Se recită din Vede

Nikhilam navatascaraman dasath /

Toate din nouă şi ultimul din zece

(Rig Veda)

Aum bhur bhuvah swah. Tatsavitur varenyam bhargo devasya

dhimahi. Dhiyo yo nah prachodayat /

O, Doamne (AUM) dătător de viaţă (bhur), alungător al durerilor şi al suferinţelor (bhuvah), dăruitor de fericire (swah) şi creator al universului (tatsavitur), tu eşti cel mai luminos (devasya), pur (bhargo) şi adorabil (varenyam). Medităm la tine (dimahi). Fie ca tu (yo) să inspiri şi să îndrumi (prachodayat) al nostru intelect (dhiyo) în direcţia bună.

(Gayatri Mantra)

poate aşa cum monseniorul Vladimir Ghica recita din Sfântul Augustin: Verisima quippe ratio est, et uerissime dicitur, cum uerba proferuntur, aut scire, nos quid significent, aut nescire: si scimus, commemorari potius quam discere: si autem nescimus, ne commemorari quidem, sed fortasse ad quaerendum admoneri. Pe drept se raţionează şi se spune că, în clipa când se rostesc cuvinte, noi sau ştim ce înseamnă ele, sau nu ştim; dacă ştim, ne-o reamintim mai curând decât o învăţăm; îndemnaţi s-o căutăm. (Traducere de Mihai Rădulescu şi Constantin Noica).

            Continuitatea studiilor româneşti, să zicem, la Universitatea din Turku ar putea fi sugerată poetic astfel:

 

Când înveţi să înoţi

Învaţă într-un râu care se varsă în mare

(Kamala Das)

Suntem diferiţi prin toate ale

Acestei lumi în care există o singură cale de sosire

Dar atât de multe pentru a o părăsi

 (Paavo Haavikko)

după cum studiile româno sanscrite ar putea fi, tehnic-spiritual, în continuitate cu studiile româno-chineze.

Încă două doctorate româno-indiene asupra lui Eminescu (studiu de caz)

            Doamna (n-am cunoscut-o) Zricha Vaswani şi-a luat nu demult doctoratul la Universitatea “Dr. Bhim Ambedkar” cu teza “Effect of Indian Thought on Mihai Eminescu”. Mi-a trimis, colegial, capitole şi traduceri. Entuziasmului iniţial i se vor alătura trimiteri, post-festum, la biblio-eminescologie, indo-eminescologie. În fapt, dr. Vaswani şi-a trăit ani de adolescenţă în Bucureşti şi hipnoză i-a fost, în Biblioteca Universitară din Iaşi, manuscrisul traducerii gramaticii sanscrite al lui Eminescu.

            Înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

            Suntem pe terenul bibliotecii electronice, în recuperare. Am ratat şansa să fi intrat în bibliografia acestui doctorat, deşi locul unde sunt cele mai multe din cărţile mele este anume Biblioteca Departamentului de Studii Germane şi Romanice al Universităţii din Delhi. Totuşi, Ms. Zricha a aflat de titlul Indoeminescology de pe net, via Amazon. Nu e rău nici aşa. Regenerăm.

            Deodată bibliotecile şi universităţile se bucură să primească, aparent în ocol, pe noi punţi, creativităţi proaspăt romantice, libere, îmbogăţitoare ale pădurii de simboluri bibliografiabile. Printre referenţii doctorali, Dr. R. K. Shukla sesizează deschiderea, prin această cercetare, a unei întregi “new vista of orientalism”, iar traducerile din Eminescu au “a felicity and an elegance”.

“Universul indian în literatura română” de Amelia Dugăeşescu. Principalul merit al tezei prezentate de candidată este adunarea laolaltă a  pasajelor reprezentative din literatura română, împreună cu

fragmente critice-comparatiste clasice sau recente, în contextul inspiraţiei/influenţei indiene . Aceasta poate fi totodată limita reproşabilă prin cursul expozitiv,  urmând învârtirea  bulgărelui de zăpadă. Redactată după o metodă sui generis a amirativităţii fişate, lucrarea ambiţionează abordarea de dicţionar (cu entuziasm enunţiativ) a (prea) numeroase teme, autori, interpretări româno-indiene spre a se concentra enumerativ asupra “ecourilor indiene” în opere majore semnate de Cantemir, Eminescu, Blaga, Eliade. Citatele, interpretate minimal, par să se însumeze didactic sub aripa unui postmodernism involuntar, sau a unui româno-indianism la prima mână,  iar lucrarea creşte spre a fi cititită ca o povestire (katha), sau o conferinţă amplă ţinută în faţa unui public indian, ca pentru a-l româniza la rându-i, după cum, iată, literatura română uzează, într-o astfel de viziune de un dialect sanscrit sau bengalez.

            Efortul lecturii şi alăturării genetic-tematice este  în consens cu demersul permanent comparatist româno-indian, atât în tradiţia indianistică literară de la noi, cât şi, în ultimii 30 de ani îndeosebi, cu traduceri afine în limbi indiene ale unor scriitori  români clasici sau moderni, ori cu  pasionatele elaborări ale studenţilor care învaţă limba română la Universitatea din Delhi. Pentru aceştia din urmă, spre informarea interliterară, lucrarea ar putea fi utilizată ca o introducere, dacă nu un manual.

            În locul analizei – greu de făcut tocmai datorită aglomerării libere a materiei -, vom sublinia, pe lângă dificultatea, uneori sinonimă cu imposibilitatea, unei sinteze acceptabile de ambele părţi, temeritatea exemplară a candidatei în tentativa de schiţare a unui “univers”, cel indian, într-o tonalitate literară românească. Indianismul începător practicat de autoare este adeseori o diferenţă, mai ales ţinând  seamă de afirmarea unor tineri indianişti redutabili chiar la nivelul doctoratelor pe care le-au susţinut sau le pregătesc (Carmen Negulei, Florina Dobre, Julieta Moleanu, Liviu Bordaş). La nivelul adresabilităţii unui public nespecializat, lucrarea poate umple chiar un gol, fie şi diplomatic, printre doctoratele de acest fel, nu fără o dimensiune de  terapeutică literară, conotată mesajului indian şi al celor cel adaptează. Emfaza “indianistică” nu este aici decât o formă de exalatare, uneori agreabilă, a vârfurilor literaturii române.

            Bogăţia deconcertantă a locurilor comune indianistice (prezentate ca pentru prima oară, cum este şi cazul pentru noii veniţi în “univers”), oralitatea sentenţioasă, chiar neglijenţa textuală nu sunt de natură să respingă un cititor obişnuit, dimpotrivă, îl pot cuceri, aşa încât scăderile academice reperabile în lucrare pot fi echivalent compensate de rigurosul patos al căutării şi colajului revelator în numele unui cititor-”sahrdaya” imaginar, româno-indian, chiar în persoana autoarei.

            Amita Bhose ne-a lăsat comparaţii de neuitat, cea mai “personală” fiind între Eminescu şi Tagore. Amelia Dugăeşescu o vede pe bengaleza românizată ca pe o întruchipare a Indiei, punând-o în fruntea sutelor de referinţe bibliografice, odată cu o subtilă binecuvântare pe care, primind-o virtual, ne îndeamnă să le alăturăm, pe profesoară şi studentă. Doctoratul Amitei Bhose cu teza “Eminescu şi India” nu este cu nimic străin de prezenta teză a Ameliei Dugăeşescu, cu adaosurile ulterioare.

NOTE ŞI REFERINŢE

(1)               Chiar în perspective diferite, datele oferite de guvern(e), Banca Mondială, Unesco, sau cercetători independenţi proiectează deja India în era cunoaşterii.

(2)               Times of India, Dec.18, 2009.

(3)               Am fost titular între 1977 – 1984 şi 2002 – 2003. Iată câteva din primele publicaţii proprii, (unele fiind şi referinţe la susţinerile incluse aici)

           “Lepturariul românesc în India / editat de dr. G. Anca”

Texts for Diploma and & Certificate in Romanian Language, Delhi, 1981

Din sumar (Diploma): Mihai Eminescu – Luceafărul, Doina, Scrisoarea I, Kamadeva, Poveste indică -,  George Coşbuc – Puntea lui Rumi –, Vasile Alecsandri – Calea Robilor, Alexandru Macedonski – Rondelul oraşului din Indii, Rondelul ţiganilor, Avatar –, Dimitrie Bolintineanu – Sclavele în vânzare -, Tudor Arghezi – Rada -, Ion Pillat – Rugă lui Buddha -, Ion Barbu – Riga Crypto şi lapona Enigel -, George Bacovia –  Rar -, Lucian Blaga – Pelerini, Don Quijote -, Vasile Voiculescu – La un nufăr -, Ion Sofia Manolescu – Dansul păunului –, Mihai Şora – Sarea pământului-, Marin Sorescu – Trebuiau să poarte un nume -, Tudor George – Balada din Pacific –, Dimitrie Cuclin – Dilemma parahrased from PrinceIenachitza Vacarescu’s Romanian original, Romanian Christmas song -, Vasile Văduva – Cântec de bărbat -, George Anca – Poetul –, Ion Iuga – Sărbătoare rustică.

(Certificate). Extrase din: G. Calinescu, Mioriţa (integral), Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, Tarka-Samgraha, Rabindranath Tagore, Mihai Eminescu, Eugene Ionesco, Luigi Russo, A.M.G. Junqueiro, Brancusi, Constantin Noica, Petre Pandrea, Ezra Pound, Chundresh Saxena, Mircea Eliade, Vasile Pârvan, Alexandru Rosetti, Mario Ruffini, Amita Bhose. Expresii (română-hindi), lexic, texte (e.g. „Bună ziua, India”, „Roma – România”, „Soorya namaskar”, „Căluşarii”, „Am un prieten filosof”, „O teorie semantică” etc.), ghicitori, zicale.

MIHAI EMINESCU first epistle, Delhi, January 1979 (The Milky Way, II). Romanian, English (Petre Grimm), Sanskrit (Rasik Vihari Joshi), Hindi (Usha Chaudhuri), Gujarati (Mahendra Dave), Tamil (P. Balasubramanian). A great poet of cosmic matter / A deep analyst of existence / The greatest Romanian poet. „All he had to say he said upti his 33. His life is one with the oeuvre, Eminescu has not other biography” (G. Călinescu). Special studies on Eminescu and India by: I.L. Caragiale (1889), C. Papacostea (1929), N. Iorga (1939), T. Vianu (1957), S. Demetrian (1965), A. Bhose (1968), A. Roşu (1970), C. Poghirc (1977), G. Anca (1978), H. Singh (1979).

Latinitas, 1, September, 1981. În sumar, Meşterul Manole, traducere în  hindi de N. Zberea, Poeţi români moderni, în hindi de Vinod Seth. 2, October 1982. Sfinte soare, în sanscrită de U. R. Trikha; Eminescu, poeta metafisico, de Rosa del Conte; Eminescu şi India, de Amita Bhose, Eminescu în malayalam, de O.M. Anujan; Brancusi et l’Inde de Sergiu Al-George; Plumb, de George Bacovia, în engleză de Nilima Das. 3, November 1982. Mihai Eminescu, Doina, în hindi de Vinod Seth; Luceafărul este, de Urmila Rani Trikha; Un roumain „brahmane”, de Emil Vârtosu; poezie kavya, traduceri. 4, 1982. The Indian Mathematics, L. Sofonea, N.I. Pallas; Les origines du structuralisme, S. Al-George; texte de studenţi indieni. 5, January, 1982. Mihai Eminescu, Luceafărul / Divyagrahah, în sanscrită de Urmila Rani Trikha. 8, Summer 1983, Akash Ganda Series XXIII, Delhi. Eminescu’s Doina, în română, engleză, hindi; Romanian Studies in India.

Inedited, January 1982, Delhi. Poems in Catalonian, English, Hindi, German, Italian, Polish, Romanian and Spanish; Mioriţa in Hindi; Academy Mihai Eminescu.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii