Ștefan Dumitrescu – Poeme
Poemul este o rugăciune dureroasă și patetică adresată Lui Dumnezeu.
ŞI NE IA PREABUNULE LA SÂN !
Doamne, care ne-ai făcut pe lume, Doamne
Ştim că suntem neamul păcătos
Tu ridică-ne în palma Ta, Iubite,
Ca pe fiul Tău cel sfânt, Hristos
Şi-n oceanul lacrimilor noastre
Adunate de la început
Tu ne spală Doamne plin de grijă
Ca pe pruncul Tău acum născut
Şi ne fă Preabunule curaţi
Cum este paharul pe colină
Parc-ar fi un munte de cristal
Numai încântare şi lumină
Şi ne ia Preabunule la sân
Cum ai lua un pui de ciocârlie
Şi ne fă din Neamul Tău Pierdut
Neamul Tău Ales pentru vecie !
CE SE ÎNTÂMPLĂ ŢARA MEA CU NOI ?
Ce se întâmplă ţara mea cu noi ?
Ce se întâmplă neamul meu cu Tine ?
Ne-am prăbuşit la pământ în noroi,
Agonizăm şi nu ne este bine !
Nimic nu merge-n ţara astea tristă,
Pluteşte-asupra noastră un blestem
Lumina însăşi este otrăvită,
Copii-n pântece se zbat şi gem !
Ce se întâmplă Ţara mea cu noi ?
Munţii Carpaţi pleznesc adânc şi crapă,
Izvoarele pe gură scot puroi,
Şi ţara toată a devenit o groapă !
Doamne, fie-Ţi milă de neamul acesta !
Ticăloşit şi cel mai păcătos,
El neştiind acum îşi duce crucea,
Căci răstignit fii-va ca Christos !
Ce se întâmplă Ţara mea cu noi ?
Ce se întâmplă neamul meu cu tine ?
Ne-am prăbuşit la pământ în noroi,
Agonizăm şi nu ne este bine !
MIHAI EMINESCU !
Mioarei
Vine poetul cu inima în palmă
Iată-l la marginile lumii păgâne
Cum îşi întinde braţul peste haos
Şi cum cu el în veci aşa rămâne
Coloane de lumină tac în Univers
Câtă solemnitate pe pământ
Aud pustiul cum creează Lumea
De mii de ani de când eu nu mai sânt !
MIHAI VITEAZUL
Atâtea steaguri pe coline
În vântul lumii bubuind
Pe culmea dealului cum vine
Domnul Mihai cel fără Chip
Iată-l cum intră-n bătălie
Asemeni unei togi pe-o poartă
Lumea miroase a veşnicie
Parc-ar începe înc-odată
Când ceţurile se lumină
Şi-n vecii lumii am învins
El o apucă trist pe dealuri
Împovărat şi parcă nins !
ISTORIA NOASTRĂ
Ţară frumoasă, fără asemănare,
Pe cât de naltă-ţi este strălucirea,
Pe-atât de urgisită ţi-a fost soarta,
Cum steaua strălucind cheamă orbirea !
Potop după potop izbiră-n tine,
Că trebuia în scrum să te prefaci,
Albite-n soare dealurile să lucească,
De oasele ţăranilor săraci !
Şi-n loc nenorocirile să te doboare,
Tu te hrăneşti cu ele, senină şi-mpăcată,
Unii se aşteaptă să dispari din lume,
Însă tu creşti adâncă şi înaltă !
Ţară frumoasă, fără asemănare,
Pe cât de-naltă-ţi este strălucirea,
Pe atât de urgisită-ţi este soarta,
Cum steaua strălucind cheamă orbirea !
IISUS
M-aş tot pierdea prin neguri şi lumine,
Căzând prin mine veşnic m-aş tot duce,
Eu răstignit pe Tine ca pe-o cruce,
Tu răstignit pe ţipătul din mine.
Te simt în mine ca melancolie,
Sfâşietoare, naltă, dureroasă,
Murmură dulce firea-mi de mătasă,
Un urlet sunt, înfipt în veşnicie !
N-afară şi-nlăuntrul lui răsfrânt,
Silabă sunt şi literă cu care,
Vorbeşti cu tine. Naltă întrebare,
Ecou însângerat al unui gând .
M-aş tot pierdea prin neguri şi lumine,
Căzând prin mine veşnic m-aş tot duce,
Tu răstignit pe mine ca pe-o cruce.
Eu răstignit pe ţipătul din Tine !
NU MAI SUNT FIINŢĂ !
E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă, sunt un fel,
De a fi patrie în lume !
De-a fi lumină într-un veac,
Asemeni erei pe pământ,
Materie ce clipoceşte,
Suflet în vânturi fluturând !
Un fel de vis, de imn ţipând,
De muzică sfâşietoare,
Aer şi cosmos înflorind,
În nebunia de-a fi floare !
E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă, sunt un fel,
De a fi patrie în lume !
De-a fi lumină într-un veac,
Asemeni erei pe pământ,
Materie ce clipoceşte,
Suflet în vânturi fluturând !
Un fel de vis, de imn ţipând,
De muzică sfâşietoare,
Aer şi cosmos înflorind,
În nebunia de-a fi floare !
POPORUL ROMÂN
Noi vom muri asasinaţi
Într-un apus adânc de soare
Pe ţărmurile unui veac
Gesticulând a disperare !
1970
ȘTEFAN DUMITRESCU
