Cuvânt și iubire

Şi poate voi putea să o privesc şi din interior, într-o noapte în care va începe să plouă mărunt, într-o noapte de toamnă în care nu se va vedea nici cer şi nici lună, în care stăpâni vor fi doar stropii şi tăcerea şi începutul frigului iernii. Poate atunci, voi suna la telefonul multinaţional şi multifuncţional al Uniunii Europene, 112, şoptind…

– Alo, suflete care-ţi ascunzi bine trupul, tu cel fără de o mână sau un picior sau fără o pleoapă deschisă, tu cel de acasă fără de casă, sătulule fără de hrană, însetatule întins acum în patul acoperit de apele continentului din care nu poţi bea, tu acela, hei, tu! Nu-ţi lipseşte nimic? Am pentru tine totul, ridică-te şi ia-o la fugă spre mine năuc! Îmi sunt aruncate toate opreliştile! Putem, în sfârşit, vorbi despre orice.

– A, de mărturisit vorbeşti…!!! Începusem să cred că eşti o feministă oarecare, dar nu, nu eşti. Ce-ţi trebuie de nu-ţi ajungi?

– Sufletul acela pe care să-l ascult şi care să mă asculte, să mă sprijin pe el şi să-l sprijin, să preţuim aceleaşi lucruri, adică să vorbim aceeaşi limbă. Nu metafore, nu iluzii, nu feţe de pernă ce ţin de-o parte nume, momente, trăiri anterioare, ci feţe de pernă ce se cer curăţate.

– Şi de va greşi nimerind în altă parte în timp ce te va căuta pe tine?

– Va greşi, că e om, cine nu greşeşte? Admit altora fel de fel de greşeli. Însă nu mie. Dar să poată în el să-şi recunoască greşeala, nu spăsit, nu ca şi când şi-ar aştepta o pedeapsă, ci cu zâmbetul pe buze, fiind sigur că va fi iertat în numele iubirii, fără să i se aducă aminte, ca reproş. Mai uşor am păşi către cele veşnice dacă am fi doi. Zici că ar rămâne unul oricum? N-ar rămâne, la vârsta asta nu se mai rămâne, de-asta bătrâneţea e o perioadă a vieţii care ar trebui trăită şi respectată ca atare… pentru că e etapa în care poţi rămâne curat, eşti obligat să rămâi. În rest, toată credinţa din copilărie, din tinereţe sau din maturitate e falsă. Trupul prin mânuirea cu ajutorul simţurilor denaturează, viciază, modifică, îşi găseşte fel de fel de circumstanţe pentru greşeli, pentru păcate.

Trupul bătrânului rămas viu, tânăr, capătă cu anii ceva în plus, capătă şi dreapta credinţă şi dreapta iubire şi adevărata senzualitate. Iar prin ele-şi păstrează toate prerogativele vieţii. Când unul din doi dispare fără să fi apucat să îşi dezvelească unul altuia acest tot care înseamnă suflet şi trup, trecut şi prezent, năzuinţe, regrete, înfrângeri şi victorii, atunci ambii pierd o fărâmă din Dumnezeu. Înainte de „drumul cel lung” cei doi trebuie să fie la vedere, altfel, toate sunt vorbe goale, iar timpul le este pierdut, fărâmiţat.

————————–

Adina DUMITRESCU

Râmnicu-Vâlcea

12 decembrie 2016

—————————-

DUMITRESCU Adina, născută la 1 decembrie 1944 în comuna Grădiştea din judeţul Vâlcea. Absolventă a Liceului „Mircea cel Bătrân” Între anii 1963-1966 a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie Craiova, iar între 1967-1972, cursurile Facultăţii de Biologie ale Universităţii din Bucureşti. Romane publicate (în ediţii restrânse); „Caruselul intenţiilor” editura INTOL PRESS Râmnicu-Vâlcea; „Cărarea dintre secole” editura I.P.; „După-amiaza păsărilor cântătoare” editura I.P.; „Shakerul cu bragă” editura I.P.; „Umblă puţin la  sonor – editura I.P.; „Rezervaţia Lacul Roşu să fie închisă la ora 3 a.m.!”, editura I.P.; „Aripa frântă”, vol. I, premiat, editat INTOL PRESS, Râmnicu-Vâlcea 2011; vol. II, sub titlul „Ieşirea din timpul nevăstuicilor”; „Cucuta lui Socrate”, editura I.P.; „Clona”, editura I.P. Proză scurtă: Alergătoarele din Kenya – pagini autobiografice; Între lumi – note de călătorie în Anglia; Corespondenţă în străfunduri; Naufragiaţi în paradis; Armonograful cu două oscilatoare (piesă de teatru) Omagiu Tudor Arghezi – Culegere de poezii reunite sub titlul „Sunt sticletele ce-şi va arde penajul”. Volume de versuri: Poezii – 2012-2013, editura I.P.; Poezii – 2014-2915, editura I.P.; Poezii – 2015, editura I.P.

(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia)