Valeriu Dulgheru: Isteria antiunionistă

17 Dec 2016 by admin, Comments Off on Valeriu Dulgheru: Isteria antiunionistă

Naţiune, nu dormi! Frunţile înguste se-ngrămădesc la rampă”.

(Fl. Dudiţă. Machiavelisme)

Scriam ceva mai înainte că isteria antiunionistă declanşată de acest pretins „preşedinte al tuturor” I. Dodon este foarte periculoasă. După declaraţiile rasiste ale lui Dodon că el îi va lichida pe unionişti în toiul campaniei electorale la una din emisiunile postului său de televiziune Accent TV un ins dodonist declara că dacă i se va da o armă el personal îi va împuşca pe câţiva ca restul să se teamă. Deunăzi însuşi Dodon a declarat că „…cei o sută de mii de susţinători aşteaptă ordinul…”, sunt gata să invadeze Chişinăul. „Nu vă jucaţi cu focul” a urmat ameninţarea insului. Este un curs periculos, pe care-l promovează acest Pavlic Morozov pre nume Dodon. Nu a fost încă investit în funcţia de preşedinte dar câte a reuşit să strice acest dregător kremlinez. În luna august curent Dodon a lansat cu mare pompă opusul unor pretinşi istorici gen Nazaria & C aşa numita „Istoria Moldovei” tocmai în trei volume editată într-un tiraj mare (socialistul are bani, este bogat!!!) „care vor fi distribuite gratis în toate şcolile”. Acum, fiind înscăunat în jilţul de preşedinte, asta va face fiindcă altceva nu ştie să facă. Economistul cu trei studii superioare şi un doctorat fals a demonstrat acest lucru în cei peste 5 ani de aflare în funcţii înalte în guvernele lui Voronin. O foarte simplă analiză a celor trei broşuri pretins istorice pline de falsuri şi jigniri în adresa poporului român arată că conform lor moldovenii au apărut din secolul al XI-lea (aceasta este perioada cu care începe vol. 1 al istoriei dodoniste). Ei bine dar până atunci strămoşii acestor moldoveni, care încă nu se numeau moldoveni, nu au existat? Să înţelegem că primii moldoveni ai lui Dodon au coborât direct din copaci? Oare nu este aceasta o insultă adusă unuia dintre cele mai vechi popoare ale Europei. De fapt trebuie să-l înţelegem pe acest Dodon. El îşi merită solda. Săpând puţin mai adânc ar fi dat de slavii ruşi care au apărut prin secolul IX, dar moldovenii nu pot fi mai vechi ca slavii (ruşii) „de la care am provenit” – vă mai amintiţi probabil despre aceste teorii smintite din perioada sovietică.

Analizând perioada istorică cuprinsă în aceste făcături pretins istorice se observă totuşi un „progres”. La început „istoria adevăraţilor moldoveni” ai lui Dodon începea cu 1812. Apoi pentru ai da mai multă greutate moldovenismului primitiv au încălecat numele marelui domnitor Ştefan cel Mare (de-ar şti marele Domnitor ce face Dodon cu numele lui înde-i stau picioarele iar sta capul). Dar tocmai Ştefan cel Mare era un unionist convins de necesitatea unirii celor trei principate române pentru a contracara presiunea otomană tot mai mare. Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara şi Vlad Ţepeş au creat în sec. XV frontul antiotoman. Încercări de unire au făcut, de asemenea, domnitorii Petru Rareş (1541) (în această perioadă transilvăneanul Nicolaus Olahus (Valahul) scria despre „…unitatea de neam, origine, limbă şi obiceiuri a românilor din cele trei principate româneşti”) şi Ioan Vodă cel Viteaz (1574). Realizarea acestui vis de secole al tuturor românilor, fie şi de scurtă durată, a fost făcută de marele Mihai Viteazul la 1600. ”…Unire pe care cu armele în mână au dorit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul…” spunea mai târziu M. Kogâlniceanu. Chiar şi acţiunile concertate ale lui Dimitrie Cantemir (domnitorul Moldovei) şi Constantin Brâncoveanul (domnitorul Munteniei) la 1711 aveau acelaşi scop, drept că miza pe ruşi a lui D. Cantemir a fost una greşită „…Cu mâna altuia şarpele din bortă să scoţi ai vrut şi pre mine cleşte împotriva jăraticului m-ai făcut” avea să spună despre ţarul Petru I cu amărăciune marele cărturar mai târziu.

Iată că acum mercenarii istorici au primit învoirea să se adâncească până în sec. XI. Ce contează pentru aceşti scribi plătiţi adevărurile incontestabile despre vechimea de peste 6000 de ani a Neamului (spuse de străini!) cu „…cea mai veche scriere din lume – cea de la Tărtăria”, despre minunata civilizaţie cucuteniană (care a cuprins şi teritoriul actualei Republici Moldova!!!), despre populaţia de la gurile Dunării – pelasgii, creatorii limbii pelasgice – „prisca latina”, despre spaţiul carpato-dunărean „drept vatră a vechii Europe” (M. Gimbutas).

Ei, bine, revenim la subiectul isteriei antiunioniste de astăzi. Spuneam ceva mai sus că îndemnurile rasiste ale lui Dodon nu vor rămânea fără răspuns. Pe lângă cele pe care le are deja se vor găsi destule lichele („mama lichelelor în Basarabia este veşnic însărcinată”) care vor veni în slujba satanei. Deunăzi graţie unui prieten primesc un articol cu o denumire „academică” (de fapt unul din seria de articole care vor urma!) „Introducere în „teoria unionismului convenţional”” semnat cu un nume inventat (nu au măcar curajul să-şi semneze „operele” cu propriul nume!) Benedict Ciubotaru (luând în consideraţie cui îi slujeşte articolul mai corect ar fi fost Benedikt Benediktovich Sapojnikov), având genericul „Scoaterea la iveală a vicleşugurilor sectei unioniste ( bună sectă care întruneşte aproape o jumătate de populaţie!)” şi îndemnul unui statalist pre nume Dinu Mihail „…De acum încolo (se referă la începutul „domniei” lui Dodon!) trebuie să ne aşternem pe muncă pentru a construi Ţara Moldovei. Toţi de la Vlădică pînă la Opincă. Fără rabat şi excepţie”. Iată că îndemnul ia fost auzit. Lichelele s-au înrolat în grabă şi s-au pus pe muncă. Nu mi-a fost greu (internetul face minuni!) să găsesc publicaţia în care a fost publicată această pretinsă „teorie”. După cum mă aşteptam este Moldova Suverană, oficiosul „Moldova Soţîalistî” de altă dată – un ziar antinaţional în perioada puterii sovietice, rămas antinaţional şi în perioada de aşa numită independenţă. Scribi de la acest ziar iau slujit pe Moţpan, Lucinschi, Voronin, şi acum au trecut în slujba lui Dodon (natural: cine plăteşte acela comandă muzica).

Voi încerca să mă opresc la unele erezii dea dreptul halucinante care nu pot fi atribuite unui intelectual, misiunea căruia este să-l lumineze nu să-l buimăcească pe moş Ion, căruia îi este dator pentru ascensiunea pe spinarea lui. „Prăpastia morală, spirituală şi culturală dintre noi, moldovenii, şi aşa-numiţii „români” din România europeană poate fi înlăturată numai şi numai dacă unioniştii o vor umple cu cadavrele noastre sub care să îngroape întreaga moştenire a Ţării Moldovei şi a Munteniei” ne ameninţă scribul. Pentru a nu se întâmpla acest lucru autorul pseudonim cere probabil umplerea lor cu cadavrele unioniştilor.

Unioniştii s-au lepădat de toate tradiţiile istorice, au îmbrăcat hainele străine ale legilor europene homosexuale, antinaţionale, înrobitoare faţă de străini… Din 1859 în România sînt stăpîni străinii, nicidecum românii (până în 1859 erau stăpâni „adevăraţii români” turcizaţi, grecizaţi, rusificaţi!!!). Şi în această fermă de dobitoace din care este o singură ieşire spre abator ne cheamă unioniştii să ne integrăm, să ne unim!?” scrie în continuare „savantul”. Desigur, fermele de dobitoace (a se vedea gulagurile siberiene!) construite de Stalin inclusiv pentru sutele de mii de români basarabeni, dintre cei mai buni români, marea majoritate dintre care nu s-au mai întors, sunt mai bune decât  „ferma de dobitoace europeană”, în care se trăiește decent (chiar în România pensiile, salariile, bursele studenţilor sunt de peste 5 ori mai mari decât în citadela ortodoxă construită de socialistul satan Dodon, nemaivorbind de ţările avansate europene unde sunt de zeci de ori mai mari). Cât despre sodomism şi alte isme scribul ar face bine, înainte de a scrie astfel de nerozii, să se documenteze mai bine, vizitând zecile de mii de sate din Rusia, unde se promovează adevăratul sodomism, homosexualism, alcoolism ş.a. isme, lucru recunoscut chiar de ruşii treji la minte.

Unionismul „românesc” a devenit atât de primitiv încât nu mai corespunde vreunei ştiinţe (dar cine pretinde acest lucru?), ci nici nu ajunge la nivelul de ideologie cum ar fi liberalismul, comunismul, democraţia sau capitalismul”. Doamne, ce avalanşă de noţiuni „savante” aduse pentru ai da greutate „teoriei” inventate. Cum poţi aduce unionismul în categoria unei ideologii? În primul rând unionismul este în afara oricărei ideologii de clasă. Unionismul este o racordare a intereselor politice, naţionale, sociale la un singur ideal – cel naţional. Unirea provinciilor italiene a fost realizată de regele Victor Emanuel al II-lea şi revoluţionarul Garibaldi! (1866, finalizată la 1918). Unificarea Germaniei a început cu liberalismul la 1848, continuând cu Germania Mică în 1866 şi a finalizat cu realpolitikul lui Bismarck şi regalismul lui Vilhelm (1871). Unirea celor două principate româneşti începută la 1859 de liberalul moldovean A.I. Cuza susţinut de conservatorul Sturza şi finalizată la 1918 prin votul liberalilor P. Halipa, I. Pelivan, Şt. Ciobanu ş.a., socialiştii I. Inculeţ şi C. Stere, ţărănistul T. Bârcă ş.a. Unirea a fost realizată de oameni cu diferite opţiuni politice, având însă un liant – dragostea de neam. Este la mintea cocoșului că un neam unit este mai puternic.

…În unionism îşi caută un reazem cei ajunşi la ananghie pentru neputinţa lor socială, mintală sau morală, idioţii…Pentru a ocroti minţile celor încă neinfectaţi de această molimă necruţătoare (involuntar recunosc derbedeii puterea unionismului- n.n.) vom arăta mai jos minciuna şi ticăloşia principalelor mantre unioniste, pericolul acestei cvazi-religii antinaţionale şi antiumane…”. Rânduri scrise de un alienat mintal. Cât de înălțătoare sunt recunoscute ideile naţionale unioniste ale marilor înaintaşi ai diferitor popoare (Garibaldi la italieni, Bolivar în America latină dar şi ale rusului Dm. Donskoi ş.a.) şi cât de josnice le califică pretinsul „savant”.

Ce doresc totuşi să construiască aceşti moldovenişti primitivi antiunionişti? Un stat moldovenesc puternic? L-au construit timp de 25 de ani cu ajutorul lui Moţpan, Sangheli, Lucinschi, Voronin, Tarlev, Dodon, Greceanîi, Plahotniuc ş.a. Şi ce am obţinut? Un stat falimentar cu o vistierie golită de hoţii miliardului (printre care şi Dodon şi Greceanîi care au provocat criza BEM prin modificarea cadrului legislativ, care a permis transformarea Republicii Moldova într-o spălătorie de bani, eliminând impozitul pe profit pentru persoane juridice, preluarea Investprivatbank de către BEM), cu o guvernare coruptă care prin adoptarea legii privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală încearcă să legalizeze furtul miliardului, cu 1/3 din bugetul aprobat recent (apr. 11 mlrd. lei) planificate din inserţii financiare din afară, cu o politică legislativă bolnavă (a se vedea graba cu care guvernarea actuală încearcă să adopte legi cu o politică antiumană de pensionare (cum poţi supravieţui cu o pensie de 500-700 lei (22-32 Euro), dar majoritatea au astfel de pensii, atunci când în „ferma de dobitoace europeană” cele mai mici pensii depăşesc o mie de euro. Chiar şi în sărăcita Grecie premierul A. Tsipras a decis să-i ajutoreze acum în ajun de anul nou pe pensionarii greci cu cele mai mici pensii de 840 euro! Cine să-i ajutoreze pe bieţii noştri pensionari aflaţi la limita sărăciei?

Ne aşteaptă o luptă grea cu aceşti monştri ai politicii moldovenişti, o muncă grea de desintoxicare a lui moş Ion buimăcit de imperiul mediatic ruso-dodono-plahotniucist. Vom reuşi doar dacă vom fi uniţi. Liderii partiduţelor de dreapta ar trebui să înţeleagă acest lucru şi să purceadă de urgență la unificarea dreptei.

Pentru realizarea acestui vis frumos de Reunire, pentru a contracara atacurile dodoniştilor şi plahotniuciştilor, trebuie să ne unim.

Valeriu Dulgheru

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii