Anna Nora Rotaru: Odaia fără ușă…
ODAIA FĂRĂ UŞĂ…
(Dedicată prietenei și mentor Mariana Gurza)
Întunericul îmi domneşte în odaie…
Ce n-aş da iarăşi să mai ies în tindă…
În ogradă să fac un foc înalt de paie,
Bezna nopţii să se topească-n vălvătaie
Şi-ncet, încet s-alunece, să se desprindă,
De pe pereţii odăii mele, de pe-oglindă !
Bâjbâind, caut să găsesc vreo Uşă,
Îmi declară neputinţa cu soarta război…
Nu pot fugi, mă-mpiedică o cătuşă,
Focul s-a ascuns sub spuză şi cenuşă,
Mi-e inima de gheaţă, rece ca un sloi
Simţind în ceafă hohot de strigoi…
Deznădejdea-mi bate ciocănind în piept,
Uşa… uşa caut, să ies mai repede afară !
Răbdare fac spunând c-aşa e înţelept…
Dar cât ? Uşa s-o găsesc, să ies aştept !
Mă-nghite întunericul, negru şi de ceară…
Mă rog speranţei să nu-mi piară !
Nu vreau să gândesc că nu-mi există…
Încerc chiar să visez minuni ce mă aşteaptă…
Alung negre gânduri şi lacrima-n batistă,
Căutând lumina să-mi schimbe noaptea tristă
Şi soarta ce-mi joacă feste, cam nedreaptă,
Impingandu-mă pe ultima ei treaptă !
Dintr-o dată… citesc pe-al vieţii mele livret,
Ascuns în întunericul avid de sentiment…
Că piedicile puse şi Uşa nu-mi erau secret,
Că, ani în şir trăisem ca un biet ascet…
La cei ce vin lăsa-voi însă un testament:
În mine-au fost Uşă, Întuneric, Impediment…
EU… am fost prezentului absent…
——————————-
Anna Nora Rotaru
Atena
Grecia
17 mai 2017
