Cuvânt și iubire

Exista in momentul de fata doua tendinte, am putea spune inca mai exact, doua ispite, de-a stanga si de-a dreapta, in exprimarea relatiilor cu realitatea covasitoare numita “tara”. Iar in spatiul romanesc ,dupa cum se stie, ”tara” este si patria dar si tarisoarele-vai, din Maramures si pana in Tara Almajului.
Ispita  ‘de-a stanga” afla de bine sa ponegreasca tot ce se refera la “tara”.
Tot ce este romanesc, dupa acesti inversunati, este rau, superficial, neautentic, inapoiat, etc.etc. Aceste generalitati negative sunt rostite cu glas tare, fara drept de apel, cu anume bucurie si, culmea, cu aerul unor intelepciuni speciale. Este o manifestare de, cum ziceam, inversunare fara argument; afirmatie si atata.
Este de spus ca orice generalitate, orice afirmatie  “la gramada” , este din capul locului suspecta.
Ce inseamna “tot” ? Cine sunt acesti  “toti”? Care este relatia dintre inversunatii cu pricina si restul “totilor”?
Fara indoiala cei cazuti in asemenea strasnicie ar trebui sa isi faca, din cand in cand, un examen de constinta, ar trebui sa se priveasca in oglinda si, de vor putea fi sinceri, macar atunci cand sunt singuri, vor vedea stultitia careia i-au cazut prada.
Dar in plus de asta cei care se avanta in asemenea aproximatii intelectuale sunt chiar cei care pierd. Deci cei care s-au erijat in procurori, avocati si judecatori sunt cei care arata intunerecul lor interior. Caci capacitatea de a produce doar venin arata frustrare, oportunism, infantilism razgaiat si neputinta existentiala. Chiar venite din partea unor opozanti din temperament asemenea afirmatii arata lasitate, ranchiuna si elementara lipsa de bun simt. Acesti oameni practica cu pasiune autofagelarea degradanta.
Cumva in contrast, dar un contrast de coloratura, nu de fond, se afla cei care promoveaza un sovinism tribal, invesmantat in fraze sforaitoare, neconvingatoare si goale de continut. Mai grav acesti nefericiti leaga dragostea de tara de o anume si vremelnica stapanire administrativa sau o anume ideologie.
Acesti indivizi sunt stapanitori ai sistemului de injurii, amenintari si promotori ai unei neputincioase uri fata de alte neamuri sau fata de minoritari.
Toti cei pomeniti mai sus nu inteleg adevarul elementar rostit de catre P.P.Carp, ”primul semn al lipsei de civilizatie este intoleranta”.
Si mai este un lucru pe care il uitam.
In cea mai mare masura necazurile in spatial romanesc sunt datorate unei inclinatii bolnavicioase a celor care s-au erijat in “eminenta cenusie” a Romanilor (s-au auto uns, fara merit cel mai adesea in aceasta “eminenta”) de a imita cu ploconeala modele straine. Aceasta tendinta bolnavicioasa poate fi urmarita de la “bonjuristii” veacului al XIX si pana la actualii ‘deja europeni”. Indivizi care nu prea stiu nimica despre cele pe care le predica si care nu stiu absolute nimica despre Poporul caruia ii predica. Este o atitudine de servilism degradant si care cauta sa se fofileze sub umbrella dubioasa a “sincretismului”. Acolo aflam si chemarile la “globalism”, la “ecumenism”, si la alte marsavii. Deoarece toate aceste modele straine au generat sinistra “forma fara fond” care chinuie Neamul Romanesc de aproape doua secole. Modelele straine sunt nespus de periculooase caci de la subjugarea ideologica pana la cea fizica nu este decat un pas de facut. Un foarte usor pas.
In contrast cu aceste modele straine sta modelul existential romanesc, intelegerea romaneasca a diferentei dintre bine si rau. Un model existential stravechi care s-a integrat in modelul existential Ortodox, modelul Imperial, modelul Bizantin. Personal nu cred ca acest model existential romanesc va putea fi infrant. Dar celor spuse li se aduga o imprejurare foarte periculoasa, poate cea mai periculoasa. Permanenta ispita a negativitatii pure, a necuratului, careia ii cadem toti victim. Aceasta ispita si modul ei de actiune, a fost surprins exact de catre marele teolog Alexander Schmemann, “..multi crestini sunt incredintati ca, de fapt, totul merge bine in lume si ca pot accepta modul de viata existent, toate valorile si prioritatile lui, achitandu-se in acelasi timp de “obligatiile” lor religioase. Adevarul teribil este ca zdrobitoarea majortitate a crestinilor pur si simplu nu vad preznta si lucrarea lui Satan in lume si, ca atare, nu resimt in nici un fel nevoia de a renunta la lucrarile lui si la slujirea lui. Ei nu disting idolatria evidenta care se infiltreaza in ideile si valorile carora oamenii li se conformeaza astazi, pentru a trai, si care le fasoneaza, le determina si le aserveste vietile cu mult mai mult decat idolatria vadita a paganismului antic. Ei sunt orbi la faptul ca demoniacul consta in primul rand in a falsifica si contraface, in a devia de la adevaratele lor semnificatii tocmai valorile pozitive, a spune alb cand e negru si viceversa, a minti si semana confuzie in mod subtil si vicios.”
In aceasta sinistra ispita, a aserviurii catre necuratul si a ploconirii in fata modelelor straine (care sunt tot creatia necuratului) sta pericolul zilei de azi.
In privinta dragostei de tara se cuvine a urma calea de mijloc, calea de aur, echilibrul (care chiar si este una dintre cele mai emotionante trasaturi ale caracterului colectiv romanesc). Mai trebuie sa ne amintim ca pentru Romani “tara” inseamna unitate in diversitate. Ca frumusetea intregului este suma contributiilor fiecarei “tari” romanesti, din Maramures si pana in “Valea Almajului”.
In unul dintre eseurile sale (intitulat “Stindardul Lumii”) G.K.Chesterton spunea ca prezentul si viitorul unei “tari” sau ale unui loc vor putea fi garantate doar printr-o dragoste, ”avand substrat transcendental si fara motiv pamantes”. Aceasta intelegere este in legatura consecventa cu cele spuse de Parintii pustiei, ”frumusetea este in tot locul, dar ea se dezvaluie doar dragostei”. Doar in acest chip daca vor cinsti oamenii un  ‘loc” sau o “tara” vor putea acel  “loc” sau  “tara” deveni demne de viata si de moarte..
Spunea tot Chesterton: ”Roma a fost indragita de oamenii ei nu pentru maretia ei, Roma a capatat maretie caci oamenii ei au iubit-o”.
Iar despre ce inseamna dragostea de loc si tara Duiliu Zamfirescu ne desluseste ca, ”nu este nici judecata si nici prejudecata, este un sentiment”.
Ca toate sentimentele esentiale el trebuie cultivat cu discretie, incapatanare si hotarare indestructibila.
In taina sfanta a inimii noastre s-ar cuveni sa avem sinceritatea de a rosti si marturisi, macar din cand in cand dragostea neconditionata fata de: țară, țară, țară.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

28 iunie  2017