Alexandru Nemoianu: Prostia ca virtute
De mai bine de un secol tot soiul de “luminați” caută să acrediteze ideea că singura posibilitate a Românilor de a fi pentru totdeauna fericiți ar fi să preia, în întregime și fără rezervă, în formă și spirit, “valorile” apusene. Acest mesaj neghiob a fost și este purtat prin intelectualii mercenari, bugetofori și campioni ai amoralității, “elita de mahala”. Cei care au stat și stau, neclintiți în jurul celor care se constituie ca stăpânire vremelnică. Oricine ar fi acea stăpânire. Oricine.
Mai nou această “elită de mahala” se dă de ceasul morții propovăduind necesitatea convertirii Românilor la ideologia satanică a “globalizării” și abandonării cât mai grabnice a Tradiției Romanești și a credinței Drept Măritoare.
Acești amăgitori și vânduți nu iau o clipă la socoteală împrejurarea că o civilizație nu se măsoară în înzestrarea ei tehnică, un criteriu nespus de fragil și lesne schimbător, ci în respectul arătat valorilor veșnice și mai ales vieții. Măsurată sub cumpăna celor în urmă amintite, civilizația românească se gasește în o categorie net superioară “apusului”. Să nu uităm că civilizația românească este parte componentă a Bizanțului (care înseamnă tot spațiul Ortodox), probabil deplina și desăvârșita înțelegere a rostului omului pe pământ.
În Bizanț pedeapsa cu moartea era doar arareori folosită. Chiar și în caz că se pronunța o condamnare la moarte ea putea fi apelată în fața Împăratului și în chip obligatoriu executarea ei se amâna cu treizeci de zile. Exact pentru a da vreme de corecție a unei sentințe pripite.
În Rusia “kieviana”, în codul de legi al Prințului Vladimir Monomahul (1113-1125), pedeapsa cu moartea era interzisă și, asemenea interzise, erau mutilarea și tortura. Iar în anul 1503 Sfântul Nil “Sorski”, de la sihăstria Sora din ținutul de peste Volga, vehement cuvânta împotriva acumulărilor de averi de către cinul călugăresc. El propovaduia sărăcia și slujirea aproapelui în nevoie. Același Sfânt osândea, până la asemuirea cu păcatul sinuciderii, violența împotriva celor abătuți de la credință, a “ereticilor”. El cerea ca împotriva lor doar “sabia” Cuvântului să fie folosită. Să ne aducem aminte de orgiile de sânge comise de către “luminații” Apusului în aceiași vreme, și mai apoi, în chip egal, “reforma” și “contra reforma”.
Aceste puține exemple oferite, și cărora nenumarate altele le-ar putea și le pot fi adăugate, arată limpede că pretinsa superioritate a “apusului” față de “răsărit” este un fals și o teză sfruntată. Este expresia lipsei de cinste sufletească a unor intelectuali care poartă necuvința ca pe o demnitate și prostia ca pe o virtute. Iar lor li se alătură trista ceată a “imbecililor utili”, a celor care copiază și mimează, a celor care din prostie își fac stemă, a tinereilor neliniștiți hormonal și a tinerelelor care confundă procesul de gândire cu simptomele rănii periodice pe care ființa lor intimă o primește sub un semn selenar.
———————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
3 iulie 2017
