Dacina DAN: Poeme
VERDE
(Mihaelei)
cine-mbracă versul cu floare de castan
cine-aşteaptă să cutreiere
ploile şi crengile
sau
umbra copilăriei
care s-a ascuns
undeva
sub cuvinte
din regăsire
se naşte un înger
speranţa se-ntoarce
cu ultimul dar
mă oprisem
lângă iubirea mea verde
şi
te visam
CUVÂNT
indicibilă e sămânţa
cuvântul
un copac
în care-atârnă strâmb
două inimi albastre
în timp ce una bate
cealaltă-nmugureşte
sărbătorind tăcerea dintre noi
cu frunze
AŞ VREA
aş vrea
să nu ne fi-ntâlnit niciodată
să nu ne fi iubit niciodată
să nu ne fi despărţit niciodată
mă nasc din nou
printre sofismele tale
iar silogismele altor iubiri
îmi cântă poveşti
despre un lanţ
care-ar fi fost al lui prometeu nesupusul
de ce
mie
nu mi se regenerează versul
ciugulit de vultur
LANŢURILE
nu-mi pot sfărâma lanţurile
mi-am pierdut cheia
încerc să mişc frunzele
mă desparte de ceilalţi
un peisaj
arunc cu verde
în privirile toamnei
întorc ziua noaptea cu silabe
şi-mi curge sânge din cuvânt
luaţi şi citiţi
acesta-i zborul meu
răstignit – când e grâu –
ploaie – când e tânăr –
anamorfoză – când albul se topeşte –
————————————
Dacina DAN
Timişoara
21 iulie 2017
