Mariana Gurza: Cuvioasa Teodora, “aleasa floare duhovnicească a Moldovei” (Reveniri)
Pașii m-au purtat în această vară spre Muntele Sfânt, Ceahlău.
Nimic mai frumos decât “Atohosul” nostru românesc. Perle binecuvântate, ctitoriile ortodoxe voivodale, aer proaspat primenit de respirația tainică a sufletelor ce încă mai rătăcesc prin peșteri.
Un loc tainic l-am descoperit urcând la Schitul Sihla, unde într-o peșteră pe versantul nordic al muntelui s-a nevoit o mare pustnică, Cuvioasa Teodora, “aleasa floare duhovnicească a Moldovei.”
Peștera a devenit un mic paraclis, un loc de pelerinaj pentru cei credincioși. O mulțime de lumânări, de iconițe, o rază de soare oprită în loc de vremuri.
S-a scris mult, sunt multe legende, dar personal sentimentul călătorului care ajunge în acel colț de țară, este unic. Ești undeva, într-un colț de rai.
Aproape de peșteră, pe o cărare în vale, te întâmpină misterios, fântâniţa Sfintei Teodora, pe o stâncă înaltă, așezată la marginea unei prăpăstii. Într-o mică scobitură, dupa cum spune tradiția, “Sfânta Teodora și-a săpat-o cu înseși unghiile sale”, se strângea ploaia, sau picături de rouă din care, Sfânta își potolea setea.
“Un strop de apa adunat din ploi sau din roua nopților zace veșnic pe fundul acestei scobituri căptușite cu mătreață”, fiind tămăduitoare de boli.
De ce Sfintele sale moaște se afla la Kiev, în peșterile Mănăstirii Pecerska nu am înțeles. Pe raclă fiind scris; “Sfânta Teodora din Carpați”. Oare nu o putem aduce acasă?
Unii spun că moaștele au fost duse în Rusia imediat dupa moartea sa, alții mai spun că după 1830, ele fiind în posesia familiei Sturza și așezate în biserica Miclăușeni-Iași, iar în 1856, au fost date Mănăstirii Pecerska, în schimbul unor veșminte de fir.
Minunile din acel colț de rai, prezența nevăzută a Sfintei Teodora de la Sihla, încă rugătoare pentru Neamul Românesc, au dus la trecerea Cuvioasei în rândul sfinților, fiind pomenită în ziua de 7 august.
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare, roagă-te pentru noi!
***
Sfânta Teodora de la Sihla
“Ieșind din moartea pietrei, cu ochiul obosit,
Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit.
E vatra suferinței, e peștera în care
Martira Teodora aflat-a alinare.
Aici, sfânta femeie, ducând un aspru trai,
Vedea prin rugăciune minunile din rai.
În fața grotei sfinte, o piatră se arată
Pe fruntea ei pleșuvă, de fulgere brazdată
Săpat e din natură, un mic rotund bazin
Ce-n orișicare vreme cu apă este plin.
Sfințenia și taina aicea predomnesc.
Pădurea, apa, stânca, tăcute se privesc.
Doar micul licurici, a tufelor făclie
Împrăștie în noapte lumina albăstrie,
Aici rășina albă, tămâia bradului
Carpatice arome trimite cerului.
Și-adesea, către seara, când clopotul se plânge,
Când glasul rugăciunii încet prin vai se stânge,
Călugarii din Sihla, bătrânii munților
La piatra Teodorei înalta ruga lor”
(Sfânta Teodora de la Sihla din volumul Poezii al lui N. Beldiceanu, Bucureşti, 1893)
(Peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla)
—————————-
Mariana Gurza
