George Petrovai: Omul de lângă noi

7 Aug 2017 by admin, Comments Off on George Petrovai: Omul de lângă noi

Lumea în care trăim este înţesată de paradoxuri, dar tot mai puţini oameni le bagă în seamă. De pildă: „Dacă numărul lăcaşurilor de cult creşte în progresie aritmetică, cel al necredincioşilor creşte în progresie geometrică”, „Cine munceşte n-are timp să facă bani”, „Numai oamenii liberi au posibilitatea să-şi înrobească semenii”, „Bogăţia exterioară îşi trage seva din putregaiul lăuntric”. Dar cu adevărat regele neîncoronat al paradoxurilor lumii noastre în derivă este următorul: „Oamenii se împuţinează pe măsură ce populaţia globului creşte”!

Da, căci nicăieri nu se simte omul, îndeosebi omul cu frică de Dumnezeu, mai singur şi mai pierdut decât într-o mare aglomeraţie urbană, adică în idealul loc al pierzaniei şi înstrăinării, unde doar valoarea aparenţială, respectiv cea conferită de bani, se simte ca peştele în apă. În plus, dacă nu dăm uitării faptul că în urmă cu aproape 2500 de ani, Diogene Cinicul umbla ziua-n amiaza mare cu felinarul aprins în căutarea unui om (Atenţie, căutarea se petrecea în Grecia, ţara despre care se afirmă că la vremea respectivă avea cea mai mare densitate de valori umane din lume!), atunci se impune concluzia că din totdeauna Omul plenar a reprezentat un ideal de neatins pentru omenirea din ce în ce mai săracă în plan moral-spiritual din pricina devastatoarei patimi de a avea tot mai mult, tocmai de aceea aşteptat ca izbăvitor al omenirii, care ajunsese în cel mai grav impas din întreaga ei istorie.

Iar El a venit taman la cumpăna mileniilor, S-a întrupat ca Om şi S-a constituit în singurul Model demn de urmat de către tot omul dornic să devină atotuman, adică desăvârşit, iar prin aceasta sincer preocupat să se mântuiască. Un lucru este cert: Se simt împliniţi ca oameni, iar în acest chip apropiaţi de semeni până la deplina fraternitate, doar aceia care merg cu credinţă şi bucurie pe urmele Omului îndumnezeit! Că doar ni se spune cât se poate de limpede în Ioan 14/6: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Vasăzică, Mântuitorul Iisus nu-i o cale oarecare, să-i spunem conjunctural-istorică, ci singura şi eterna punte de legătură din Pământ şi Cer, dintre Aici şi Dincolo…

Astfel de oameni, angajaţi pe calea îndumnezeirii prin forţa bunătăţii şi harul simplităţii, sunt aici, lângă noi şi printre noi. Atâta doar că, fiind la noi în floare era ticăloşilor, prea puţini au ochi să vadă mărgăritarele îmbăloşate de râmătorii cu rol decizional.

Omul modern şi cercul său vicios-sugrumător

Pretutindeni şi în tot momentul constaţi că omul zilelor noastre se zbate din răsputeri să-şi taie craca de sub picioare. Ăsta să fie mult trîmbiţatul progres de către toţi participanţii la comedia vieţii (politicieni, strategi, afacerişti etc.), ori pedeapsa lui Dumnezeu aşa cum decretează neîncrezătorii (înţelepţii, misticii, exaltaţii) în corectitudinea drumului urmat de omenire?! Adevărul este undeva la mijloc. Sigur că omenirea nu poate să stea cu mâinile în sân şi să aştepte ca para mălăiaţă să-i pice-n gură (de altminteri, apostolul Pavel spune răspicat în 2Tesaloniceni 3/10: „Cine nu vrea să lucreze, să nici nu mănânce!”), căci dintr-un atare efort conştient şi colectiv s-a întrupat indiscutabilul ei progres material. Dar tot atât de adevărată este alarmanta sa involuţie moral-spirituală, lumea zilelor noastre fiind doldora de necredinţă, minciună, hoţie, ipocrizie şi cruzime, într-un cuvânt de răul în expansiune.

Eu, cel puţin, sunt de-a binelea buimăcit când văd că-n România toate s-au dat peste cap (deopotrivă planul exterior şi cel interior) şi că grosul semenilor noştri nu numai că nu-şi bat capul cu repunerea lor pe picioare, astfel ca binele să nu mai fie răul machiat şi minciuna bine ticluită să nu mai dea cu tifla adevărului, ci caută din răsputeri ca, prin progresiva lor distorsiune,  să se adapteze la profunda distorsiune a mediului din care fac parte, contribuind în acest chip la continua degradare a condiţiei umane, în general, a românismului, în special.

Tot ce se poate ca unii dintre semeni să fie împinşi de la spate de atotputernica inconştienţă a instinctului de conservare, caz în care, cu subînţeleasa toleranţă creştină, vina lor tinde la zero în analiza matematică a faptelor omeneşti. Descurcăreţii, însă, chiar se laudă cu conştienţa premeditat-programatică a unor ticăloşenii de felul „După noi, potopul!” sau „Ce-i în mână nu-i minciună”, din care cu necesitate decurge dezastruoasa abilitate de-a dribla legile pentru a putea scoate bani şi din piatră seacă. Adică, taman ce se întâmplă de 27 de ani în România postdecembristă…

Dar cum, mai devreme sau mai târziu, totul se întoarce ca un nimicitor bumerang  împotriva ştiinţificului om modern, conştient până la inconştienţă de grozăvia civilizaţiei pe care o edifică, iată o probă concludentă în acest sens: Pe internet ba se trage semnalul de alarmă în legătură cu bolile generate de devastatoarea lege a nechibzuinţei sau a celor trei „c”-uri (consum-confort-comoditate), ba sunt înfăţişate remediiile chimico-farmaceutice sau cele naturiste prin care, zice-se, bolile pot fi puse în timp record cu botul pe labe.

Atâta doar că aroganţa şi necumpătarea lovesc pe la spate omul civilizat, şi asta exact atunci când lumea-i este mai dragă, prin poluare, chimizare şi sedentarism, cei mai redutabili adversari ai traiului sănătos. Aşa că sănătatea în sensul ei clasic („Mens sana in corpore sano”) a devenit un ideal imposibil de atins în actualele condiţii, când omul este lup pentru ceilalţi, se îndoapă pe rupte cu otrăvuri atrăgător ambalate, respiră un aer tot mai toxic, se tratează cu chimicale extrem de profitabile pentru omnipotentele trusturi farmaceutice şi-şi face iluzii că fericirea (de-o clipă) poate fi înşfăcată în stresul omniprezent.

Iar noi locului ne ţinem…

Nu-i cu putinţă ca un individ, o familie, un popor sau o ţară să le aibă pe toate (sănătate, bogăţie, frumuseţe, înţelepciune) şi toate să-i meargă din plin pe drumul anevoios spre fericirea deplină (combinaţia de vis dintre desăvârşirea moral-spirituală şi mulţumirea material-corporală). Căci, dacă aşa ceva ar fi posibil, atunci ateii s-ar umfla în pene şi ar striga din fundul bojocilor: Iată, răul poate fi învins de om în scurta lui viaţă şi fericirea nu-i un ideal imposibil de atins, prin urmare, Dumnezeu, Judecata finală şi binomul răsplătirea drepţilor-pedepsirea păcătoşilor sunt concepte numai bune pentru cei care ţin morţiş să creadă în ele!…

România, de pildă, a fost dăruită de Creator cu ambele mâini în ceea ce priveşte rodnicia pământului, bogăţiile subsolului, aşezarea geografică (la gurile Dunării şi la întretăierea marilor artere comerciale dinspre Est către Vest şi dinspre Nord către Sud), clima, reţeaua hidrografică şi blândeţea reliefului (coline domoale şi munţi fierăstruiţi prin popasuri, trecători şi defilee, care din vremuri imemoriale au înlesnit legăturile traco-geţilor de pe cei doi versanţi ai Carpaţilor), astfel contribuind în decursul timpului la fundamentarea românismului pe unitatea limbii (în română nu există dialecte, ci numai subdialecte!) şi pe forţa centripeto-spirituală a tradiţiilor multimilenare.

Iată de ce, zic eu, România încă îşi permite să aibă un popor exasperant de resemnat, autorul unor stropi de filosofie fatalistă („Ce ţi-e scris, în minte ţi-e pus”, „Să nu dea Dumnezeu românului cât poate să ducă”), şi să-şi desemneze atari cârmuitori, care pe alte meleaguri (ex. China sau Singapore) ar fi de îndată puşi la zid şi împuşcaţi.

Dar când românii nu vor mai fi dispuşi să rabde, este de presupus că vor şti să se descotorosească de toate lichelele postdecembriste (nu doar prin simpla lor ejectare de la butoanele puterii, ci prin recuperarea integrală a enormului prejudiciu naţional provocat de alde ăştia) şi, taman ca-n vremurile de mare cumpănă pentru ţară, îşi vor descoperi conducătorii providenţiali.

Până atunci (oare cât mai e până atunci?) trebuie, aşa cum ne îndeamnă Eminescu, să ne ţinem locului, un loc despre care tot mai mulţi străini afirmă că, pe vremea tracilor, a fost axa spirituală a omenirii. Da, căci nu numai noi avem nevoie de americani, ci şi ei au nevoie de noi. Iar autostrada Gdansk-Constanţa (Nord-Sud), deocamdată doar promisă de consilierii şi strategii lui Donald Trump, după realizare va face dovada că vitezele de rulare pentru ţările din Uniunea Europeană pot fi schimbate de americani, atunci când punctele de vedere economico-strategice ale oficialilor de la Washington şi Bruxelles sunt diferite.

Aleşii când sunt hoţi sadea,

întreaga ţară-i în belea…

Motto:

Prosperitatea generală

e-un vis etern pentru popor,

când legile-s de hoţi făcute

pentru ei înşişi şi ai lor!

Traian Băsescu va rămâne în istoria României postdecembriste prin meciul nul făcut cu sistemul mafiot în cele două mandate prezidenţiale şi, îndeosebi, prin cele două memorabile  spuse: „Iarna nu-i ca vara” şi „Legile sunt făcute de hoţi pentru hoţi”.

Treaba cu hoţii stă cam aşa: Vasăzică, tu, preşedintele României, ştiai că legile sunt hoţeşti şi că fatalmente vor pune umărul la ruina ţării tale, dar cu toate astea (fie din dezgustătoare prudenţă, fie din detestabile motive de ordin clientelar) le-ai promulgat, în acest chip devenind parte nedemn-activă din vastul şi aproape indestructibilul proces de demantelare naţională, pentru ca la urmă, adică după legalizarea tâlhăriei, să te speli pe mâini cu ajutorul unor ziceri de două parale.

Şi iată rizibilul paradox băsescian, unul din nenumăratele paradoxuri postdecembriste: În calitate de preşedinte, direct sau indirect contribui la încurajarea, generalizarea şi consolidarea corupţiei, dar în calitate de senator al unei minuscule formaţiuni politice, faci mare caz pe la unele posturi de tembelizare în masă cu eforturile depuse întru asanarea deciziilor luate de cârmuirea vremelnico-netrebnică!

Păi, nea Traiane, pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu şi terfelite de aleşi ca alde matale, se ştie foarte bine că năravurile fanariote (minciuna, necinstea, linguşeala, ipocrizia etc.) au devenit în scurt timp obişnuinţe şi că obişnuinţele sunt ridicate de aleşii postdecembrişti la rangul de legi. Aşa că, ce mai tura-vura, toată pălăvrăgeala cu opoziţia făcută tăvălugului pesedisto-aldist este, ca să mă exprim elegant, o desăvârşită aflare în treabă. Ceva de genul următor: Cetăţenii naivi să nu spună că n-am făcut nimic în timpul mandatului, iar la viitoarea escrocherie democratică să nu ne mai dea voturile, deşi cam toată lumea de la noi ştie prea bine că opoziţia centrală şi în teritoriu n-a fost, nu este şi nu va fi băgată în seamă de majoritatea conjuncturală, motiv pentru care românii rămaşi în ţară s-au specializat în bătuta pe loc.

Da, căci penalul binom Dragnea-Tăriceanu, dimpreună cu sculele sale centrale şi teritoriale, nu numai că-i dă cu tifla opoziţiei şi sistematic ofensează onestitatea din această ţară mult încercată, dar ţine cu tot dinadinsul ca, împotriva logicii elementare, să-şi implementeze „la virgulă” aberantul program de guvernare, cu pensii speciale ce depăşesc lefurile neobrăzate (circa 100.000 de alde ăştia încasează lunar mai mult ca cinci milioane de amărâţi, cu şi fără şcoli înalte), cu generali, magistraţi şi alţi favorizaţi ai regimului, cărora li se creează şansa să se pensioneze sub 50 de ani pentru a putea fi de îndată reangajaţi, astfel cumulând pensia nesimţită cu leafa necuvenită (ce mai, jaf la drumul mare!), cu pensii pentru grefieri de peste 12.000 lei şi pentru chirurgi şefi de doar 1700 lei (atunci câte zeci de mii încasează un fost magistrat superior?!) şi cu un mizilic de 1000 lei pentru fostul deţinut politic, torţionarul acestuia fiind răsplătit de statul nostru ticăloşit cu o pensie ce trece binişor de 5000 lei!

——————————

George  PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

5 august 2017

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii