Manolis: Calea greșită – Traducere de Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

5 Oct 2017 by admin, Comments Off on Manolis: Calea greșită – Traducere de Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

                                                                  Edvard Munch

 

 ***

Calea greșită

Circulă mărfuri, ce nu-ți folosesc
și totuși le cumperi.

Cacofonic se cântă, și chiar de nu-ți place
totuși asculți.

Auzul când oare ți-l vei îndrepta
spre șoaptele florilor?

Sintetic e luciul ce ți se aplică
iar tu te grăbești să-l înșfaci bucuros
fiindcă te face să semeni cu ceilalți.
Până și rațiunea ți-o seacă de logică, ei,
iar tu crezi că astfel va da rod mai bogat

și-aidoma lor te forțezi ca să fii.

Vei ajunge s-apleci vreodată urechea
spre dulcele cânt al cintezei?

Manolis (Emmanuel Aligizakis), Creta, 1947

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din: Nostos and Algos,Ekstasis Editions Canada  Ltd., Victoria, Canada

 

***
Începând cu această ediție, poetul helen Manolis va traduce și publica săptămânal poeziile din seria noastră și în limba greacă.

*

Notă:

Dragi prieteni, stimați cititori, luna trecută am răspuns invitației la Festivalul de Lirică Mihai Eminescu, din România, unde mi s-a acordat pentru a doua oară Medalia Mihai Eminescu pentru aportul deosebit la promovarea liricii internaționale.  A fost pentru mine o mare bucurie să întâlnesc acolo o serie de poeți, prieteni mai vechi și mai noi. Patru dintre ei s-au oferit să se alăture programului nostru, urmând să traducă de aici înainte cu regularitate, în repectivele lor limbi matrene, ”Poezia Săptămânii”. Astfel, inițiativa noastră se îmbogățește cu limbile greacă, turcă, ukraineană și ebraică, ajungând la un total de 17 limbi.

Germain Droogenbroodt

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii