Lavinia BUD: Lumina din ochi (versuri)
AM ADUNAT
Am adunat zăpezi peste iubire,
De cald să-i țină în nopțile cu ger,
Acoperind tristeți și doruri din privire,
Să nu umbresc lumina stelelor din cer.
Să se-nmulțească ca și grâul
Când se răstoarnă-n primăvară brazda,
Încinge-mă-voi iar cu brâul
Din rogvaiv. Și curge-va zăpada
La rădăcini ce n-au uitat să crească
Cu zâmbetul deschis în fiece sămânță
Din rodul care dă să pârguiască,
Iar verii mulțumindu-i cu credință
Că fi-vor mâini ce ști-vor să mângâie
Prinosul de lumină lăsat într-un cuvânt,
Că toamna nu-n zadar mai pâlpâie
Când se întoarce sub zăpezi plângând…
POEZIA
Poezia se naște
în fața unui cuvânt
ce și-a lăsat pecetea
pe câmpia din suflet
și crește ca iarba
între pământ și cer,
pribegind printre vise.
Poezia vibrează
pe coardele de harpă,
ca o duioșie,ca un dor nepotolit,
rămase în contratimp
pe vatra din suflet,
în ochii umezi
tânguind amintiri.
Poezia așterne
veșmânt de alean,
ca să pășim desculți
prin iubirea din noi,
de mână ne poartă
prin arșiți și ger,
rostuind un alt început.
LUMINA DIN OCHI
Nu-ți fie teamă
să te privești în oglindă,
uite, lumina din ochi
te ia de mână
ca să fugiți împreună
de întuneric.
A fost un timp străin,
o rătăcire…
Nu-ți fie teamă,
eu te iubesc ca-n prima zi
când brațele mi s-au întins
să te primească.
———————————–
Lavinia BUD
Timișoara
3 ianuarie 2018
