Mihai MARIAN: Negru Opac (poeme)

4 Jan 2018 by admin, Comments Off on Mihai MARIAN: Negru Opac (poeme)

NOAPTE DE NOAPTE

 

trântit pe pat

confuz ca o focă ce a uitat

că trebuie să aplaude pentru

a primi peşte

pătez aşternuturile cu transpiraţie

lucioasă şi abundentă

ca de actor porno

urmăresc alternativ

documentare

şi filme mute

antimoniul avea rolul de a proteja

ochii egiptenilor în deşert

lilian gish îţi făcea singură cascadoriile

schimb canalele cu repeziciune

până sunt aproape de orbire

şi de leşin

mâna deja nu mă mai ascultă

buricul degetului mare a dezvoltat

un soi de protuberanţe dintr-o

piele galbenă şi tare

pe care le-am am ros

până a curs sânge

un sânge de culoare foarte închisă

dens şi cu gust de carton

când a căzut pe gresia albă a băii

a început să se întindă

să formeze o mică baltă

plină de imagini şi de figuri alegorice

pe care un gândac

un moise de chitină

încerca să o despartă în două

protuberanţele au reapărut instantaneu

parcă înţelegând absurdul jocului

şi nu mai există loc pe buricul

degetului mare să-mi scriu poemele

povestea vieţii mele

şi nici măcar pentru melancolia delicată

a pânzei de păianjen

am sfărâmat gângania sub talpă

abia dimineaţă am şters locul

m-am dus la culcare

pe călcâie cu resturi de profet

şi sânge.

 

 

GREGOR SAMSA

 

se pare că pentru mine, de ceva timp

lipsa de somn a devenit obişnuinţă

o substanţă delicată, fragilă

agăţată ca un nerv

între vertebre, ascunsă sub stern

un iglu ce-o ţine la adăpost

mereu proaspătă

mereu vie

durerile sunt continue la baza craniului

între coaste

în explicaţiile din fiecare seară

ale becului de 75 de waţi

în fâşul cenuşiu al obrazului femeii de serviciu

pe lângă care treceam fără să îi răspund

deşi mă saluta de fiecare dată pe un ton şoptit

geamăn glasului unui bolnav care zace

în pat cu totul golit de vlagă

după câţiva paşi realizam lipsa de politeţe

şi voiam să mă întorc din drum să

îi spun că îmi pare rău, că eram căzut pe gânduri

demult căzut

dar continuam să merg înainte cu pasul

unui animal abia ieşit din hibernare

continuam să fac aceeaşi greşeală mereu

în minte cu o singură întrebare

ce va fi, ce va fi după moarte

aş vrea să cred că sufletele se vor

urca într-un autobuz cum sunt cele ale ratb-ului

vor călători la fel de înghesuite

de nemulţumite de mirosul de benzină

de mizeria de pe scaune

(să fie trecerea familiară)

şi odată ajunse acolo vor coborî

la porţile unor mari oraşe

unde fiecare va primi o nouă viaţă, un alt

destin de îndeplinit

aş vrea să cred că li se va spune

că până în acel moment

au fost doar seminţe germinând

iar „viaţa“ trecută a fost doar un strat de zăpadă

ce le-a protejat să poată ajunge acolo

la această nouă existenţă

în care eul permanent

se află la cea din urmă trecere

în ceva a cărui complexitate va fi la îndemâna oricui

astfel se va înţelege cu uşurinţă

de ce pământul este a treia planetă de la soare

de ce spunea bunicul despre mâna crăpată

aspră a bunicii că este îndestulătoare

şi bună ca o pâine caldă

de ce şi acum după treizeci de ani

încă văd

în colţul de sus al camerei

aproape în fiecare noapte

mâinile atârnănd pe lângă trup

vestonul kaki

bocancii înrouraţi ai soldatului care se spânzurase

lângă depou

în copacul pe care noi copiii

îl consideram fiind una dintre barele porţii

de fotbal

ceaţa şi toamna

câmpurile magnetice

undele tahionice subluminice

pluteau în jurul capului său ca o aură

pentru mine a fost întâia reprezentare palpabilă

a lui Hristos

vreau să cred că vom afla toate acestea

altfel totul ar fi inutil

ar fi absurd

iar eu nu pot vedea absurdul

în naşterea unui copil

în migraţia bilelor de rulment

spre marginea tăvii acoperită cu hârtie de copt

aşa cum nu-l pot vedea nici în visul de azi noapte

în care catapultat de expiraţia unei balene

am fost aruncat până pe o bancă în Ferentari

printre siringi folosite

urme de sânge

şi lichid seminal

de pe o alee venea înspre mine

o gânganie enormă

spunea că e Dumnezeu

m-am aruncat cu faţa la pământ

şi am strigat

“nu sunt vrednic să te văd, Doamne!“

în timp ce în minte aveam pentru prima

dată o altă întrebare

„de când bâzâie Dumnezeu?“

am rămas aşa timp îndelungat

până când am simţit că sunt singur iarăşi

Dumnezeul enorm cu zbor greoi trecuse

stătea aşezat pe o bordură

şi scria pe asfalt cu cretă

„după o noapte cu somn agitat

o gânganie îngrozitoare se trezi transformată

în autorul acestor rânduri“.

——————————–

Notă : Fragmentul dintre ghilimele îi aparţine lui Franz Kafka, romanul „Metamorfoza”

 

 

SEARA SĂ REVII ACASĂ

 

din oraşul care a rămas aproape la fel

lumini minerale

clădiri de birouri peste

care întunericul se lasă

cu un ritual gigantic

a mai apărut un salon de masaj nevrotic

un cabinet de consiliere limfatică

a mai dispărut o librărie

oamenii străzii au căpătat maximum de simultaneitate

odată cu tine

trec pragul o durere persistentă în piept

şi un ţiuit în urechi

obiectele dispar

pe rând

nereuşind să-şi fixeze dimensiunile

într-o altă semantică

podeaua se acoperă cu o ninsoare deasă

este dificil cu o astfel de punere în scenă

să nu-ţi treacă prin minte

că nu eşti altceva decât aplicaţia

care se upgradează  zi de zi

încercând să mimeze cât mai convingător

fericirea

în interior dezintegrarea este conştientă

şi absolută.

 

 

SCHIŢĂ PENTRU O ELEGIE

 

cuvintele noastre s-au terminat

zâmbetul

a rămas părăsit în mijlocul

oraşului

în comun mai avem

doar dilema

de-a mai merge

sau nu la o ultimă

cafea împreună

unde ne aşteaptă aceeaşi masă ordinară

din răchită împletită

şi un singur pahar de apă pentru amândoi

ca pe vremea când

acestea ne erau de ajuns.

 

 

ORAŞUL PĂSĂRILOR MIGRATOARE

 

îmi spun

poţi termina de citit cartea asta mai târziu

acum ar fi bine să deschizi fereastra

şi să tragi nişte aer proaspăt în piept

sau mai bine nu. este o iarnă foarte rece

mercurul din termometre arată grade puţine

şi nu doar gradele sunt puţine în oraşul acesta

unde nimic nu este unde trebuie să fie

unde totul este altundeva

mai ales tu

spun la televizor

că drumurile pe care te-ai fi putut întoarce

sunt blocate

că protestatarii

au închis piaţa

au ridicat oameni de zăpadă

baricade din turtă dulce, beteală

şi globuri de pom  peste tot

am vrut să te sun să îţi spun

că de fapt e-o minciunâ

în fiecare zi merg mult

chiar trec pe acolo

şi singurul lucru pe care îl văd

este absenţa ta

un tanc

care trece peste mine sfărâmându-mi oasele.

———————

Mihai MARIAN

Buzău

4 ianuarie 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii