Irina Lucia MIHALCA: Poesis

26 Jan 2018 by admin, Comments Off on Irina Lucia MIHALCA: Poesis

În drumul spre lumină…

 

În drumul spre lumină,

punctul acela de intersecţie

al veşniciei cu timpul,

cu aripile tale albe

treci, în viteză,

prin abisul nopţii întinse,

tot mai adânc, tot mai departe.

 

De tine nu te poţi ascunde,

schimbarea

doar tu o faci, ştii bine!

 

Pătrunzi în ochiul taifunului,

aluneci în toate direcţiile,

tot mai adânc, tot mai departe,

prin toate fisurile existenţei.

Explorezi dureros, solitar,

chinuit prin furtunile deşertului

– chiar dacă ştii,

niciodată nu eşti singur -,

continui să treci

de uşi, praguri, trepte,

axe şi noduri,

mistuit în căderea în tine.

Nu te mai zbaţi, nu te agăţi de nimic,

elimini orice ancoră,

orice te reţine.

 

 Cufundat în liniştea purificatoare,

priveşti atent, clar,

lucid,

cu înţelegere, cu acceptare,

proiecţiile nălucilor tale.

Dai deoparte umbrele,

himerele, temerile,

învelişurile moi, colorate.

 

Din miezul tău de lumină

pluteşti euforic, îţi asculţi vocea

şi-ţi reiei forţa uitată demult.

Deschizi ochii,

te înalţi spre tine, Acasă,

în urmă laşi

aluviunile adunate

să curgă,

să curgă, să curgă,

topite în strălucirea dimineţii.

 

Liniştea din cartea ei

 

 Tot ce-ţi poţi imagina este real.

E o vreme să te îndrăgosteşti.

Lacrimi, dureri şi tu,

ca un copac în noiembrie,

galben-roşu şi trist.

Nici clipele nu mai cred că exişti.

Între pietrele măcinate de timp,

în curgerea

cuvintelor necântate

e liniştea din cartea ei ascunsă.

 

Iubirea şi focul nu se pot ascunde,

iar tot jocul lor

iau calea stelelor.

Călătorind, visăm

şi trăim o iubire interstelară

în care inimile vibrează la unison.

 

Litera aceasta îţi spune despre

dragostea ta adevărată,

nedecuplabilă,

chiar şi-n timpul furtunilor solare,

căci ea iubeşte totul la tine,

de la zâmbetul tău poznaş

la firea ta încrezătoare.

Ziua de ieri o regăseşti

pe ghemul

din fir de aur al iubirii,

acolo unde sunt toate înşirate.

– E prea devreme să devin o stea, 

 deschide-ţi poarta, Fericire! 

 Şi lasă-mă în lumea ta! 

 

Mergea desculţă prin păduri,

boabe de rouă culegea

ca setea să-şi adape.

Zâmbetul ei

îţi capturează inima,

un zâmbet fără de margini

şi răsăritul în priviri.

Ochii ei, negre diamante,

abisul plin de focul iubirii!

Cerul oglindit în ochii ei frumoşi,

n-a cunoscut stele căzătoare.

 

Ai decupat poarta care te înconjura

şi totul se varsă

în tine pentru ea.

– Inima mea ţi-e dăruită, copilă

 cu suflet hăruit, fără de prihană, 

 pur precum izbucnirea 

 cea albă

 din omăt a ghioceilor 

 spre lumină şi căldură soarelui!

 Sunt strivit de dorul nebun de tine,

 eşti o minune de suflet, 

 de iubire, de lumină,

 tu eşti via mea, tu eşti

 ceea ce izvorăşte, viaţa mea de acum! 

 

Ultimă, speranţa suspină.

Iubirea prin

îmbrăţişarea inimilor

va fi binecuvântarea finală!

 

 

O poartă de lumină

 

Aripi, înălţimi, copaci, dealuri, munţi,

lacuri cu luciri de-argint,

luminişuri de păduri

şi un văzduh,

uneori albastru,

alteori auriu,

prin care pluteşte

într-o linişte de lumină

desprinsă dintr-o reverie

fără de capăt.

 

În înalt a rămas

ca să poată să fie găsită.

E însăşi forţa iubirii,

gloria şi înţelepciunea ei.

O poartă de lumină

vezi spre Visul tău de nevisat…

 

Ai pătruns în vis,

nu te-ai oprit la marginea cuvintelor,

ţi-ai auzit inima,

ai ascultat muzica sufletelor,

braţele şi-a întins,

un zâmbet cald,

o strângere de mână,

o mângâiere şi un sărut ameţitor.

O contempli, e însăşi iubirea.

Un loc în care nu ajungi oricând.

 

Aproape sau departe,

uniţi sunteţi în lumină şi în căldură,

fiinţa vi se contopeşte în armonie,

esenţa vi se amestecă.

 

Ca nebunul alergi prin lume,

voinţa ţi-e luată,

doar memoria iubirii

ţi-a mai rămas.

Amintirea ei îţi urcă

şuvoi de lacrimi în ochi,

îţi aduce suspinul

şi-ţi incendiază inima.

Îmbrăcat în mantia iubirii,

pe cărări de spini te împiedici,

chiar dacă flori îţi par.

Bucurii, plăceri, abandon,

pasiune, extaz,

încercări, salbă de lacrimi,

tristeţi, chinuri, dureri,

de toate ai parte în dragoste.

În ea ţi-e suferinţa,

în ea ţi-e vindecarea.

Cu cât te vindeci,

cu atât suferinţa îţi creşte.

Bolnav de iubire,

dacă nu ai suferi din dragoste

cum ai mai iubi-o?

Odată cu iubirea

ţi s-a sporit şi chinul ei.

 

Ce e mai puternic în tine:

iubirea sau teama?

Recunoşti că, uneori,

te opreşti la graniţa cuvintelor,

blocându-te?

Stoluri de gânduri se rotesc deasupra ta.

Uiţi că poţi pătrunde în poemul iubirii,

în adânc, tot mai adânc,

doar cu inima?

 

Descoperă natura ta divină, omule!

Acum ştii, iubirea e viaţa,

iar neiubirea e moartea.

——————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

26 ianuarie 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii