Ioana STUPARU: Iarba salvatoare
Iarba salvatoare
Când pe panta pierzaniei căzură,
Când mai mari ca Mărirea se crezură,
Mai vechi ca Începutul,
Stâpâni peste Cuvânt
Şi peste vorbele vorbite de oricine,
Oricând,
Cu biciul dădeau în tată şi în mamă,
În frate şi în soră…
Ar fi dat şi în Cer, de nu era prea Sus…
Dumnezeu i-a lăsat să decadă,
După a lor sminteală,
Nemăsurând la sânge: grame,
Kilograme
Sau tone de prosteală.
La lucrul stabilit de El la Început
Nu voia să revină.
Nu îi stătea în fire.
Nu era scris în Lege.
Cel puţin, deocamdată,
Lăsa pe fiecare
Să-şi folosească
Propria libertate de gândire,
Iar uneori de faptă.
Şi, totuşi, răutăţile
nu puteau fi lăsate să continue,
Să producă năpastă.
Exista prevăzută în lege o pedeapsă,
În cazul că Pământul se afla în pericol,
Iar pe de altă parte,
Omenirea ar fi avut de suferit.
„Pământ şi Omenire”!…
Acestea nu-s create de orice muritor.
Doar Dumnezeu e Creator a Tot
Ce este de folos întregii lumi a Lui.
Când prostia omenească a cauzat dezastre:
Otrăvind apele până în străfunduri,
Legume, fructe ce nu mai seamănau la gust,
Ca-n zilele Genezei,
Intervenţia divinităţii devine necesară.
Doar Dumnezeu e Cel care întoarce roata!
El ştie rostuirea curăţării,
Cum să dea solului
Odihnă, Mântuire,
Chiar dacă n-are nicio vină pentru nelegiuiri.
Apele-aveau nevoie de rapidă filtrare,
Nemânuită de om,
Ci pe bine-ştiuta
Şi naturală cale,
Aşa cum scrie în Legea Începutului
A Toate şi A Tot.
Covor de iarbă salvatoare aşterne
Dumnezeu, din loc în loc,
În mod subit, omul devine nepăsător,
Leneş la muncă şi-n gândire.
De pesticide sau îngrăşăminte
Iarba n-are nevoie.
Iar omul pierde noţiunea,
Producerea devine amintire.
Aşa a fost lăsat,
Iarba să crească din belşug
Chiar în condiţii vitrege – ar spune unii…
Prin iarbă apele ploilor se scurg agale
Din Cer trimise şi la timpul potrivit,
Pământul o filtrează, spălându-se şi el
De răutatea care-l cotropise.
Apoi, după un timp, reînviază toate,
Intrând în Matca lor, din zilele Genezei.
Merele sănătoase, coapte-n legea lor
Se dăruiesc rupându-se de ramuri,
Iarba ca un covor, moale şi curată
Le primeşte cu drag, fără să le strivească,
Spre minunarea celor ce iubesc
Cerul şi Pâmântul,
Aşa cum le-a Creat Unicul Dumnezeu.
———————————————-
Ioana STUPARU
17 mai 2017, Bucureşti
