Poetul Ovidiu Scridon, trece Prutul pentru prima dată, invitat de USELR – Comunicat de presă

5 Feb 2018 by admin, Comments Off on Poetul Ovidiu Scridon, trece Prutul pentru prima dată, invitat de USELR – Comunicat de presă

Îndrăgitul poet și cantautor bucureștean, Ovidiu Scridon, trece Prutul pentru prima dată, la invitația din partea USELR

Pentru prima dată, dincoace de Prut, după ce-a colindat lumea în lung și-n lat, cu muzica și versurile sale, OVIDIU SCRIDON, poet de la USELR, vine și la Chișinău cu noua sa carte de versuri “TU CE-AI FĂCUT ASTĂZI?” apărută la Editura Alexandria Publishing House, în noiembrie 2017.
Lansarea cărții sale va fi de fapt în cadrul a două spectacole de muzică și poezie, la două dintre cele mai importante instituții culturale din Chișinău, la care vă invităm și vă așteptăm cu mult drag. Prima întâlnire de suflet, cu generilul „Poduri de Dor cu poetul și cantautorul Ovidiu Scridon” se va derula în sala de conferințe „Alexe Rău” a Bibliotecii Naționale a R. Moldova „Vasile Alecsandri”, duminică, 11 februarie, ora 12:00. Protagonstul promite de asemenea o atmosferă unică, la Centrul Academic „Mihai Eminescu”, marți, 13 februarie, la ora 13:00.
Moderatoare – Diana Ciugureanu-Zlatan, poetă, cantautoare, jurnalistă tv, radio și online.
Organizator – Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română (USELR, dar USEM – în acte), cu sediul la Chișinău și București, în parteneriat cu Clubul de Comuniune Spirituală „Poduri de Dor” al Bibliotecii Naționale a RM „Vasile Alecsandri” și cu Alianța pentru Centenarul Marii Uniri. Parteneri media: 10 TV, Studioul RAICU PRODUCTION.
Intrarea liberă.

*
Poetul și cantautorul Ovidiu Scridon, născut în oraşul Târnăveni din judeţul Mureş, era fascinat de mic, de manifestările Cenaclului „Flacăra”, motiv pentru care este atras de chitară încă din școala generală.
După absolvirea liceului din Cluj-Napoca, este militar în termen într-o unitate de paraşutişti, prezentă în primele linii ale evenimentelor din 1989, din capitală. În 1993, devine student al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, loc în care de altfel debutează în cadrul evenimentelor cultural-artistice studenţeşti: festivaluri, cenacluri, baluri, tabere, etc. În 1996, unul dintre cântecele lui este declarat oficial Imnul studenţilor din România. În toţi aceşti ani, scrie versuri, compune muzică şi pentru o scurtă perioadă de timp, este membru al Cenaclului „Totuşi Iubirea”, condus de poetul Adrian Păunescu.
În 1996, face primele înregistrări în studioul B`inişor al lui Valeriu Sterian şi editează albumul “Într-o zi…”, album care se bucură de un succes neaşteptat.
În perioada 1994-1998, este extrem de activ, fiind prezent atât în majoritatea spectacolelor studenţeşti din capitală şi din celelalte centre universitare, cât şi în majoritatea concursurilor şi a festivalurilor de muzică folk. După absolvirea facultăţii, devine Coordonatorul de Antenă al postului Radio Total, moment în care priorităţile urmează o altă cale.
După cinci ani petrecuţi în Radio Total, urmează alţii trei în grupul „MediaPro”, iar între noiembrie 2006 si iunie 2011, a fost Coordonatorul Traffic-ului de Publicitate al Grupului de presă Realitatea-Caţavencu.
Este absolvent al unui master de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative “David Ogilvy” din Bucureşti şi al unui program de Management în cadrul Penn State University din State College Pennsylvania, USA.
Călătorește deseori în Statele Unite ale Americii și o perioada, trăiește în Marea Britanie, unde activează în compania Amazon.
După prima întoarcere din America, la începutul anului 2007, a reapărut pe scena românească, plin de optimism, energie şi bucuria de a împărtăşi din emoţiile lui, alături de chitara şi muzicuţele sale.
Palmares in muzica folk:
v Premiul 1, Toamna Sibiană – Sibiu, 1997 v Premiul 1, Portative Folk – Iaşi, 1998 v Premiul 1, Nunta de flori – Galaţi, 1998 v Premiul special al juriului, Dunărea de jos – Corabia, 1998 v Premiul special al juriului, Gaudeamus – Braşov, 1999 v Premiul special al juriului, Baladele Dunării – Galaţi, 2000 v Premiul 2, Toamna Castanelor – Ploieşti, 2005 v Premiul 2, Festivalul de Folk Tirgovişte, 2008 v Premiul 2, Festivalul „La Suceava în Cetate”, Suceava 2008. v Premiul pentru cel mai bun cântec, Toamna Castanelor – Ploieşti, 2008 v Premiul special “Gabi Dobre”, Toamna Castanelor – Ploieşti, 2008. v Premiul 1, Festivalul Baladele Dunării – Galaţi, 2009. v iulie 2007 este unul din finaliştii ultimei ediţii a “Festivalului de Muzică Tânără Prometheus” din Sfântu Gheorghe – Tulcea, manifestare ce l-a avut amfitrion pe Nicu Alifantis. v iunie 2009 Trofeul Bucovinei pentru întreaga carieră folk în cadrul festivalului „La Suceava în cetate”, moment în care oficial se retrage din concursurile de muzica folk.

A participat la multe evenimente muzicale și a susținut sute de concerte atât în România, cât şi â-n în străinătate (USA, Italia, UK). Totodată este invitat frecvent şi participă la diverse emisiuni de radio şi televiziune.
A publicat două cărți de poezii, “Portretul unui gând”, apărută la Editura Tritonic (martie 2012) și re-editată în 2015 la Alexandria Publishing House și „Tu ce-ai făcut astăzi?” (nov. 2017 – Alexandria Publishing House).
Îi este în curs de apariţie, cartea de călătorie “Cum am descoperit America”, și volumele de proză „Bucuriile ne sunt la-ndemână” și „Doi ani și șase luni”.
Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), al Credidam și al Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română din Chișinău.

————————–

Diana Zlatan

președinta USELR,
4 februarie 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii