Raluca FARAON: Litomorfisme (poeme)

10 Feb 2018 by admin, Comments Off on Raluca FARAON: Litomorfisme (poeme)

GENEZĂ

 

Poemele sunt pajişti întinse unde pasc liniştite căprioare cu ochii blânzi

aici curg ape bolborosind un esperanto al inimii şi minţii în răscruce

unde timpul aleargă insomniac de la capătul zilei până la cel al nopţii

cu ochii cât cepele călcând periodic peste ceasornice şi pendule bete.

Realitatea zăpăcită şi ea refuză să se trezească să se apuce de treabă

se ascunde sub pled şi mormăie îmbufnată lăsând cuvintele să se topească

într-o confuzie de identitate să se facă poem la două la patru mâini deodată.

 

 

ARTĂ POETICĂ

 

eu suprarealist poate desuet sau de neînţeles în cotidianul imediat

tu postmodernist actual şi cu trimiteri spre audienţa generală

se poate scrie la confluenţa unor curente literare tocmai pentru că

tendinţele acestea miros în lume a impostură şi a orgolii literare

în final de fapt se scrie pe „tastatura interioară” acolo unde vibrează acut

în afara timpului în afara spaţiului un amestec bizar de inimă raţională

 

 

ATUNCI CÂND SCRIU…

 

femei cu plete lungi şi cântând din tălpi

transformă strugurii în vin care-ţi ia minţile

care te face să râzi în hohotele eliberatoare

ale uitării sinelui albastru ale naşterii sinelui de foc

 

atunci când scriu

realitatea devine o panteră neagră îmblânzită

care toarce o vreme cu ochii scăpărând de satisfacţia

unei prăzi sângerânde care s-a împotrivit

atât cât a fost necesar

pentru plăcerea irezistibilă a vânătorii-luptă

pe viaţă şi pe moarte

 

doar atunci

 

 

MUZEUL INIMII

 

în piept mi se născu brusc o avangardă

vopsea lemn metal bucăţi de ziar alandala

câteva vegetale ofilite un ghem de câlţi

un suspin un arcuş rupt de vioară

la care nici nu s-a cântat vreodată

o fugă de Bach un mănunchi şuierat de regrete

o toamnă bolnavă o avangardă care mă incomodează la mers

mă face să tuşesc periodic mă orbeşte în plină zi

şi mă ţine pe marginea nopţii până când la cântatul cocoşilor

mă prăbuşesc în somnul diurn ca un gardian al muzeului de artă

plictisit pentru că nimeni nu mai vizitează

culoarele art-nouveau ale inimii mele primitoare

 

 

SCRISOARE

 

mi-aş dori să-ţi scriu ca unui prieten, dar mi-e teamă

că voi da de un zid gol, peste care s-au prăvălit crustacee

aduse de apa coşmarurilor de zi şi de noapte

luni am primit un pumn în stomac

marţi încă simţeam gustul sângelui

miercuri am riscat şi m-am prăbuşit în gol

dar m-a prins din spate zâmbetul blând al poetului

care a aruncat poemele peste umăr

iar ele părăsitele s-au ascuns în visele noastre

de aceea joi am visat că sunt o meduză peste gura uscată a tăcerii tale

pe care o înăbuşeam şi ea scâncea ca un pui de pasăre chinuit de frig

vineri continuam să locuiesc în visele poemelor abandonate

m-am trezit cu o memorie de împrumut

care se ciondănea cu pretenţia mea de originalitate

una avea de partea ei greutatea vârstei alta elanul adolescentin al neştiinţei

sâmbătă am alungat la rândul meu poemele în memoria colectivă

atunci am fost pe de-a-ntregul originală şi liberă

iar duminică am respirat uşurată

pentru că nu ştiu să scriu nimănui ca unui prieten

 

 

DEFINIŢIE I

 

Sunt o filă de carte,

amestec dubios de apă şi piatră.

De fiecare dată când vrei să mă citeşti,

mâinile tale se înţeapă în colţuri tăioase, se spală

apoi de sânge şi se întreabă firesc dacă merită

să o ia de la capăt…

 

În jurul meu cresc păduri de organisme la fel de ciudate:

amestec de lut şi cioburi, amestec de lemn şi vin gelatinos,

amestec de aripă şi ochi de oţel care priveşte fix aurora boreală

din lumea mea de litere aşezate corect de la stânga la dreapta.

 

Deodată, literele zboară ca în urma unui uragan albastru

şi fila care sunt caută bezmetic o poveste care s-o îmbrace.

 

 

ÎNCEPUT

 

Când citeşti o poezie superbă care nu îţi este dedicată, când realizezi

că în inima ta stătea confortabil un bărbat care mângâie pe furiş o altă femeie,

evadând când nu eşti atentă şi întorcându-se cu un parfum liric necunoscut, amarnic,

te transformi într-o gorgonă, zeitate care scoate pe nări poezii ce ard nervoase

prin care calci în picioare timpul, spaţiul, iar memoria cărnii o faci curată ca lacrima.

 

După care îl strângi de prin colţul tristeţii în care l-ai aruncat cu bună ştiinţă

şi-i spui: „Vezi, nimeni nu ştie să scrie mai bine ca mine, rămâi aici în inima mea,

trăieşte liniştit şi atinge-mi doar mie arterele cu sânge sălbatic, respiraţia întretăiată

soarbe-mi-o fără teamă, pentru ca poezia să se nască din noi ca un copil fericit care

ne îmbrăţişează pe rând spaimele, vinovăţiile şi goana spre moarte.”

 

 

TĂCERE

 

Ai supravieţuit poemelor mele

în care te alungam periodic,

ai rezistat plânsului meu insidios

care curba vocalele şi topea consoanele

până când sensul cuvintelor ameţea

şi nimeni nu mai înţelegea nimic.

 

Te-ai prefăcut că nu pricepi aluziile culturale,

dar te-ai încăpăţânat să mă citeşti până când

emoţia a gâtuit răspunsul pe care mi-l datora

iubirea ta, de care fugi, încă, ruşinat şi haotic…

 

 

LITOMORFISM

 

ca un zid de piatră roşie sunt anii care s-au scurs între noi

mă apasă în tâmpla stângă şi-mi murdăresc obrazul de sânge

o avalanşă de cadavre: cuvinte cu zgura amară…

întind mâna, dau de privirea ta fixându-mă încruntat

şi mâna mă doare!

unde eşti, vânt sălbatic şi tandru?

au înflorit toate tristeţile mele adormite

uite-mă acolo, platoşă în faţa timpului

şi timpul îngenunchează

şi chipurile noastre se transfigurează

 

 

TREZIREA – LAMĂ DE CUŢIT ÎN CARNEA REALITĂŢII

 

Mă scufund în apele somnului, cofă din lemn scorojit: poate

că am să uit chipul tău, poate braţele tale se vor destinde

şi vor deveni grumazul unui armăsar tandru care mă poartă,

arcuindu-mă în spirala cântecului, dincolo de moarte…

 

Însă mă trezesc deodată în zgomotul apei rănite,

ca şi cum aş aduce din negura fântânii cofa ţăndări,

udă, dar complet nefolositoare…

Din nou femeie cu gura coclită de fierea absenţei,

din nou carnea-mi făcută ţăndări în aerul rece…

———————–

Raluca FARAON

Bucureşti, 10 februarie 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii