Lia RUSE: Vise de iarnă (versuri)
IARNĂ ÎN QUEBEC
Eşti o împletitură din fluturi de zăpadă
Şi sculptată de viscolele-aprinse pe pământ,
Aureola ta măreaţă stă să cadă
Când răsfoită vei fi, pe timp, de soare şi vânt…
Deseori înfăşată în prea multe scutece
Trimise, pe rând, pentru tine, dintr-un nor gri
Dar, peste care -fără milă- viforul trece
Înşirând, pe tăcere, coastele tale-argintii.
Asternută eşti, în frig, de bolta cu plete,
Menţinută şi de anotimp dar şi de vreme,
Pentru tine se coboară gerul pe-ndelete
Ca să te cânte toată lumea în poeme…
Iarnă cu abur ţesut în albastru de cer,
Cu carnea alb-tăcută luminată de stele,
Puritatea-n care adormi e un mister
Geru-i nebun, te găteşte cu luciul din ele.
IARNĂ ÎN FEBRUARIE
De îmbulzeală văzduhul se destramă,
Cristalele s-au risipit stingher…
Pe cer, un magnet, în sură maramă,
Aprinde-un sclipet luminat de ger.
Din toate părţile vin stele-ngheţate
Ce pot dansa, desigur, până jos.
Cum se răstoarnă ecouri repetate !
Cum piere ziua-n aerul ceţos !
E moale neaua pe roata de lumină,
-Străveziu culcuş pentru acest timp-.
Şiret albul distanţa-o comprimă
Şi-o fluturare zbate-n anotimp.
Sraniu e albul aşezat în fereastră…
Cum frigul zgâlţâie neliniştit !
Se dospesc iluzii la măsuţa-noastră
Şi-n ninsoare dorul e chinuit…
…………………………………………
Cafeaua fierbe în “saeco“ de argint,
-Un joc care-alungă, iar, tăcerea,-
Murmurul ei e un dulce alint.
Din ceaşcă ies vise inundând vederea…
———————-
Lia RUSE
Laval-Montreal, Canada
20 februarie 2018
