Alexandru NEMOIANU: Despre rătăciri, confuzii și responsabilitate

22 Feb 2018 by m.gurza, Comments Off on Alexandru NEMOIANU: Despre rătăciri, confuzii și responsabilitate

Probabil că una dintre cauzele principale care fac din vremea pe care o trăim o înșiruire de evenimente convulsive, fără logică și fără finalitate, deci o vreme de haos, stă în împrejurarea că un prea mare număr de persoane și-au pierdut libertatea mentală. În bună măsură aceasta este consecința distrugerii comunităților organice. Un bun exemplu este, în cazul Românilor, cel al satelor.
În interiorul comunităților sătești existau norme de conduită și un “calendar” social bine stabilit, verificat și răsverificat prin existența a nenumărate generații. În acest chip ceea ce putea fi rău era eliminat și ce era bun promovat. ”Calendarul” social era așezat sub pavăza vieții liturgice Ortodoxe și forma unor superbe obiceiuri moștenite din moși strămoși. Putem oferi ca exemplu, despre unicitatea stărilor, facerea țuicii, în cazul Țării Almăjului.
Fiecare sat din Almăj sau, mai bine zis, țuica fiecărui sat din Almăj avea o personalitate proprie. Era consecința modului de preparare care, în fiecare sat, avea o anume particularitate. Din generație în generație acest “gust” specific s-a păstrat. La fel în viață socială și spirituală. Din nou ca exemplu aș oferi exemplul “graiurilor” din Borloveni și Pataș. Două sate almăjene separate printr-un pod și totuși, fiecare, cu o specificitate inconfundabilă a graiului local. Din nou se vede limpede importanța vieții de comunitate,viața într-un organism viu și inteligent. Am oferit aceste exemple pentru a scoate în evidenta un adevăr universal.
Tot ce există în lume și este autentic, este și original și unic. Creația lui Dumnezeu nu este una de “serie”, fiecare “produs” este unic, perfect, sau, în vorbele Scripturii; ”bun foarte”. Orice încercare de a schimba esența celor aduse în existență, ”modificarea” lor după un alt plan, va eșua, fie în distrugere, fie în mediocritate și uniformitate degradantă, starea de superlativ ar fi nimicită. Nici nu este de mirare căci am fi martori ai lucrării “răului și acesta există întotdeauna în trei forme: parazitismul, impostura și parodia.
“Răul” nu are stare în sine, este prezent doar ca parazit, contra-produs al “binelui”. ”Răul” nu este “ceva”, pretinde să fie “ceva”, este un impostor. Iar încercarea lui de a înlocui ordinea firească, întotdeauna sfârșește într-o parodie. ”Răul” nu poate să se substituie realități, dar poate oferi iluzii. În această înțelegere trebuie, sau ar trebui să le vedem pe cele din jurul nostru.
Cu siguranță cel mai trist exemplu sunt cei atâta de mulți care se închipuie “eliberați” din “lanțurile” tradiției. Dar ce înseamnă această eliberare în fapt?
Înseamnă înregimentarea în aberație și negativitate pură. Acești “eliberați” nu propun ceva, ei neagă totul. Neagă frumosul, neagă obiceiul, neagă rânduiala, neagă lucrarea Duhului Sfânt. Această ideologie a haosului este promovată prin sinistre figuri gen Soros, Organizațiile Ne Guvernamentale, abominația #rezist și alte eiusdem farinae. Formele prin care mizerabila ceață a “imbecililor utili” dau urmare sunt nenumărate.
“Muzica” lor este larmă metalică, “poezia” lor este pornografie, ”iubirea” lor este desfrânare și “zeul” lor este haosul și mediocritatea. Sub semnul unor astfel de “valori” apar în ființă inversiunile cele mai absurd, apare “glorificarea” familiei “alternative” și în final apar ucigașii de copii. În aceștia din urmă ar trebui să vedem figura hâdă a celui care îi îndeamnă și stăpânește. Să nu ne amăgim.
Natura umană, esența ei, înseamnă căutarea absolutului și aceasta înseamnă Dumnezeu. În momentul în care această căutare este întunecată este creat un gol spiritual și acest gol este umplut de lucrarea celui rău. Așa apar noi “sărbători”, gen Holloween și asemenea, care, în fapt, sunt închinări la necuratul. În mod pervers acestea sunt promovate exact de cei care condamnă vehement sărbătorile tradiționale creștine. Iar apoi asistăm la dezvăluirea chipului sinistru al celui rău.
În momentul de față asistăm tot mai des la crime ciudate, aparent fără noimă. Este vorba de ucideri în masă a unor copii școlari sau oameni tineri adunați la un loc. Aceste ucideri se fac prin câte un alt tânăr care, până atunci, trecea nebăgat în seama ,”nevăzut”. (Să ne aducem aminte că una dintre trăsăturile decisive ale necuratului este “discreția”, dacă ar fi cu putință și-ar dori să nu fie “crezut”, să fie tăgăduit, să nu se știe că este și lucrează.) Un asemenea tânăr pur și simplu apucă arme și ucide la întâmplare tineri.Tot felul de teorii se vehiculează apoi: era un “însingurat”, nu era parte din “comunitate”, nimeni nu îl ”băga în seama”, era “bolnav”. Iarăși mă întreb, oare chiar nimeni nu vede asemănarea, până la identitate, cu “necuratul”? Dar asta convine sistemului secularist-mercantil, convine celor care din acumularea de bani și producerea de suferință umană și-au făcut scop. De fapt aceste ucideri sunt jertfe aduse diavolului. Nimic mai mult și nimic mai puțin. Aceste “jertfe” încununează un mod de viață și o ierarhie spirituală cu capul în jos.
Cei care “venerează” banul și sodomia, cei care venerează minciuna și lăcomia, cei care venerează urâtul, vor sfârși din plin prin închinarea lor prin jertfă adusă diavolului. Sigur putem tăgădui aceste adevăruri, le putem eticheta drept păreri “periferice”. Nici asta nu ar fi ceva nou. Dar, dacă mai avem un strop de bun simț ar trebui să le vedem măcar, să căutăm să le înțelegem. Este responsabilitatea fiecărui om, care mai știe că viața are preț și că a fost rascumpărat cu Sânge Divin, să spună aceste lucruri, să se opună răului sau măcar să nu îi fie complice. ”Crezuta-am, pentru aceea am și grăit” (Sf.Pavel,ÎI Corintieni 4;14). Iar după asta mai este ceva.
După aceste tragedii vom vedea întotdeauna câteva imagini sfâșietoare, mame care plâng cu amar și care își întind brațele în rugăciune. Iar ridicarea rugăciunii este singura certitudine pe care o avem în lumea asta și ea ne aduce aminte că nu suntem la întâmplare și “nu suntem singuri”. Ne aduce aminte că nu există lacrimă pe care Hristos Iisus nu o va șterge. Iar lacrimile amare de mama niciodată nu au rămas neșterse și niciodată Mâna Dreapta a lui Dumnezeu nu a întârziat să le schimbe în bucurie.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

22 februarie  2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii