Anatol COVALI: Sonete

23 Feb 2018 by m.gurza, Comments Off on Anatol COVALI: Sonete

Nu se mai poate!!!…

 

Vom mai răbda puţin scrâşnind din dinţi
şi blestemând cu gura încleştată
această cruntă teamă vinovată
de faptul că suntem aşa cuminţi.

 

Dar când în deznădejdea ferecată,
într-un sfârşit, ne vom ieşi din minţi,
nici dacă aveţi maldăre de-arginţi
nu veţi scăpa de cuvenita plată.

 

Că mult prea des, râzând, v-aţi bătut joc
de creştineasca noastră bunătate
ce ne-a adus doar plâns şi nenoroc,

 

ca să vă fie faptele iertate
în clipa când, luând de ură foc,
destinul va urla: Nu se mai poate!!!…

 

Banal

 

Banal. Au spus-o alţii. De ce să mai repet?
Şi dacă-o fac ţes vorbe prăfuite.
Metaforele mele ştiu numai să irite
pe cel ce-acum e socotit poet.

 

Şi-apoi cotrobăi prea mult prin regret
vărsând întruna lacrimi nedorite.
Rimele mele, ritmul perfect sunt depăşite,
iar stilul clasic astăzi a fost uitat complet.

 

Rigoarea formei fixe, splendid zbor,
e-n ochii multor semeni ceva plictisitor.
Talentul e-un defect şi e-o prostie

 

să spun că numai ce e frumos este etern,
să cred că-adevărata şi marea poezie
doar cei aleşi în suflete o cern.

 

Sunt fericit

 

Sunt fericit. O nouă primăvară
în gândurile mele a zâmbit
şi sufletu-mi de ea se înfioară,
surâde în lumină-ntinerit.

 

S-a stins din ochii mei orice tristeţe
şi nu mă mai frământă niciun dor
de când cu bucurie dau bineţe
acestor ani ce curg din viitor.

 

Pline de drag speranţe mă-mpresoară
iar eu mă las de ele ispitit
trăind din plin a doua tinereţe.

 

Cu aripi noi şi mari m-avânt în zbor
ca din tării s-admir ce frumuseţe
au aceşti ani care în ei mă vor.

——————————

Anatol COVALI

București

23 februarie

*În imagine,  Anatol Covali  în rolul Radames din opera Aida de Verdii în costumul dăruit de profesorul său de canto și interpretare, renumitul tenor Emil Marinescu, costum în care a cântat și în unele spectacole de la Opera Româna din București.

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii