Lia RUSE: Mamei / A ma mere
MAMEI
Cine vine-ncet cu umbrã îmbrãcatã
Dupã ce luminã adunase lin?
În urmã doar tãcerea rãmâne-agãţatã
De aer rãscolit cu miros de crin!
Şi pânã la cer, mirarea curgãtoare
Îmbracã haina celei dinainte.
Prin crengi de abur fum gata sã zboare…
Scântei derizorii iar clipesc cuminte.
În verdele tristeţii bat paşii nãluci,
Tata e sculptat în poarta aşteptãrii!
Privirea mamei arde, sus, peste uluci
Iscodind zadarnic dâra depãrtãrii.
E sãrbãtoare! Mişcarea-i e sfioasã
La cina uitatã-n cercul nopţii-nchis
Şi cui lumineazã lacrima în casã
Când ochiul timpului alunecã-n vis?
A MA MERE
Qui arrive lentement, de l’ombre habillé
Cueillant de lumière couronnes qui fleurissent?
Dans son sillage, le calme reste seul et accroché
D’une atmosphère troublante santant la fleur de lys!
Jusqu’au ciel l’émotion coulée
Habille la mante de l’être dont on parlait avant.
Les branches de brume sont prêtes loin à s’envoler…
Des éclats dérisoires clignotent obeissant.
Le vert de la tristesse, des pas, fantomes d’allure,
Papa gravé dans la Grande Porte d’Attente!
Le regarde de ma mère brule, haut, de la clôture
Épiant en vain la trace d’abcence distante.
La Fête arrive! Son mouvement ultime
Vers le souper du cercle clôs, timide soupir.
À qui L’éclaire de larme, le foyer illumine
Quand l’oeil de l’eternité glisse certes vers le délire?
——————————–
Lia RUSE
Laval-Montreal, Canada
7 martie 2018
*Traducere în Lb. Franceză de Lilion Ruse
