Proiect literar:,,Un sentiment numit România” dedicat Centenarului Unirii

15 Mar 2018 by admin, Comments Off on Proiect literar:,,Un sentiment numit România” dedicat Centenarului Unirii

 

Agenţia Literară SINGUR
Grup Media SINGUR – ALIANŢA ARTELOR
Editura SINGUR
SOCIETATEA CULTURAL-ARTISTICĂ “DUNARIS” Mehedinţi

*

REGULAMENT
proiect literar
“UN SENTIMENT NUMIT ROMÂNIA”
– 100 ani – 100 de poeme pentru România –
Dedicat
CENTENARULUI ROMÂNIEI – MAREA UNIRE
01 DECEMBRIE 1918 – 01 DECEMBRIE 2018

Proiectul se adresează autorilor români sau neromâni, din ţară sau din diaspora sau alte zone geografice, poeţi, indiferent de calitatea de membru sau nemembru al vreunei sau ale vreunor uniuni de creaţie, dar cu statut de persoană majoră, şi cu cel puţin o carte publicată.

Proiectul urmăreşte editarea unui volum colectiv, cu texte exclusiv de poezie contemporană dedicate României şi spaţiului său istoric, de civilizaţie şi de spiritualitate, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, 01 Decembrie 1918.

În volumul dedicat evenimentului, poeţii vor fi publicaţi în ordinea înscrierilor, fiecare cu atâtea poeme cât să cuprindă maxim 3 pagini, format A5, cu rimă sau în vers alb, creaţii originale, preferabil nepublicate, plagiaturile sau alte forme de fraudă ducând la excludere din proiect şi la sancţionare conform legilor în vigoare.

Se exclud de la publicare parodiile, pamfletele sau alte genuri satirico-umoristice.
Selecţia textelor revine participanţilor, dar organizatorii îşi rezervă dreptul de a respinge unele texte.
Autorii pot trimite mai multe texte lăsând, însă, la latitudinea echipei redacţionale selecţia poemelor ce vor fi incluse în proiect.
Proiectul urmăreşte publicarea în volum a 100 de poeme, ele fiind fiind incluse în volum în ordinea înscrierii şi achitării contribuţiei de co-editare de către autorii lor.
Textele trimise vor fi redactate cu caractere drepte, font 12, Times New Roman, cu diacritice, la un rând, caracterele scrise cu Bold fiind acceptate numai pentru titlul lucrărilor.
Nu sunt admise greşeli gramaticale sau cuvinte/expresii/mesaje directe sau subliminale vulgare, xenofobe, şovine, materialele trebuind să dea dovadă de civilitate, respect şi bun simţ; în caz contrar, textele se elimină automat din proiect.
Vor fi eliminate din concurs, de asemenea, fără alte explicaţii, lucrările cu greşeli flagrante gramaticale sau cu greşeli de prozodie (în cazul poeziilor cu ritm şi rimă).
Greşelile simple, “de tastatură” sau “din grabă”, vor fi corectate pro bono, de redacţia noastră.
Textele se trimit pe email, format exclusiv word sau docx. pe adresa dan_salapa@yahoo.com până la data de cel târziu 31 iulie 2018, dată la care şi achitarea cotei de co-editare trebuie efectuată.
Orice înscriere, chiar confirmată de organizatori, dar neonorată ca şi plată a co-editării, duce sine die la eliminarea participantului din proiect.
Organizatorii pot asigura, la cerere, contracost, corectura textelor sau alte servicii redacţionale.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a publica/posta textele participanţilor în reviste, pe site-uri sau în materiale conexe evenimentului fără a le mai cere participanţilor acordul; în acelaşi timp, organizatorii îşi declină responsabilitatea atunci când un terţ, după publicare, preia parţial sau integral texte în vederea folosirii lor ulterioare.
Editarea proiectului presupune, aşadar, un volum de aprox. 250 de pagini, coperţi color, interior alb-negru. Autori admişi în proiect, până la împlinirea cifrei de o sută de poeme, în ordinea înscrierii şi, respectiv, a achitării contribuţiei de co-editare, în volum, vor fi publicaţi în ordine alfabetică.
Fiecare participant, autor de poezie, va contribui la editarea volumului cu 150 lei.

Înscrierea în proiect se va face ecxclusiv pe adresa dan_salapa@yahoo.com

După confirmarea opţiunii de înscriere în proiect, fiecare participant va primi, în particular, informaţiile privind achitarea contribuţiei de co-editare precum şi alte detalii solicitate legate de proiect.
Alte informaţii pe pagina facebook Agenţia Literară Singur

———————————-

Dan Şalapa,
Director Agenţia Literară SINGUR

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii