Ioana STUPARU: Cuvinte de suflet – poetei Doina Bârcă

27 Mar 2018 by admin, Comments Off on Ioana STUPARU: Cuvinte de suflet – poetei Doina Bârcă

Dedicată artei şi cuvântului: „leagăne de istorie”, poeta Doina Bârcă îşi ţese versurile cu firele dorului.

Lacrima amintirilor îi înnobilează şi înveşniceşte legătura spirituală cu vatra strămoşească, „Cervenia”, localitate veche teleormăneană, aşezată într-o zonă renumită prin  bogăţia şi varietatea folclorică, şi, pe care, necontenit o aşează între buchete de liliac de toate culorile…

Versurile Doinei Bârcă sunt de o oralitate incomparabilă. Deşi prin compoziţie ele cântă singure, faptul că autoarea are glasul aidoma unui rapsod popular, face din ele bijuterii folclorice. Poeziile sale sună a doină…, au gust de mere orzatice date-n copt de Sân Chetru şi de Sânziene, când se deschid Cerurile…, amiros a pâine caldă, coaptă în ţestul din „lut ales”, zămislit anume în malurile Râului Vedea, cel bătrân ca timpul… Toate aceste comori, poeta Doina Bârcă le dăruieşte cu mărinimie urmaşilor, spre neuitare!

Drept pentru care, împletind două doruri: al ei şi al meu, i-am pardosit cărările cu o poveste de suflet:

               Cărările cu dor

                                  Poetei Doina Bârcă

 

Mai ştii? Atunci când zorii

prevesteau ziuă însorită,

De undeva, amirosea a vatră

proaspăt pomostită.

 

Se pare că din „Cer-veni-a”

dor de legănat de prunci

Şi-a „Doină” să-nflorească sufletele

prin livezi de nuci.

 

Prin ferestra deschisă răzbătea-n

bătătură duios gângurit,

Pâine abia scoasă din ţest,

bunica rupea sub un măr pârguit…

 

Prelungi, din pragul casei

cărările vieţii se aşterneau,

Cei acasă rămaşi sau în lume plecaţi,

doruri în suflet purtau.

 

De undeva, celor ce dragă le-ai fost,

le e dor de tine şi-acum…

Mai ştii? Pe toţi i-ai luat cu tine,

când ai plecat la drum!

——————————

Ioana  STUPARU

București

27 martie, 2018  

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii