Călimara CuPrivighetori: Taina cuvântului (poeme)

31 Mar 2018 by admin, Comments Off on Călimara CuPrivighetori: Taina cuvântului (poeme)

Motto:

“Cuvântul este doar materialul poeziei, culoarea numai materialul picturii, linia numai materialul desenului, sunetul numai materialul cântecului…
Un conţinut minunat, tainic şi revelat atrage după sine o formă minunată şi revelată.”  (Nichita Stănescu)

 

 

exact așa…


Eu sunt exact așa
Așa cum mă vezi
Cu ochiul tău
Cu inima
Și aș putea fi exact așa
Cum se vrea schimbat
Gândul tău
Inima ta
Așa sunt
Exact așa ….

 

cercul

 

prin tine-am reuşit să rup cercul
ce-mi ţinea sternul strâns
şi plămânul de sub coastă
mereu supus
sub talpa lutului de plumb.
cu tine am aflat că cerul
este-al nimănui
şi am voie să-l trag peste mine
până-n adâncul pântecului,
până ce pe retină
mi se vor naşte timide stele…
doar cu palmele prinse de ale tale
am putut colinda olimpul
sfidându-mi zeii cu sprânceana
şi-n lacrima-mi să le fac
prea sfânt mormântul!
cu tine am aflat, auzi!
că mă pot ridica din ăst mormânt
cercul închizând ….

 

clipa

 

îmi tăinuisem clipa
şi-am vrut s-o dau în dar
la cina cea de taină
lângă surpat altar
chemându-vă cu nouri
din vechiul calendar.
dar s-au topit bucate,
una cu lemnul mesei s-au făcut,
licoarea din cupe
sorbită de-un duh nevăzut
şi mâinile mele
întinse, au amuţit chemarea.
şi  înserarea…
apucase să vie înserarea
dinaintea nopţii
ce zguduie-n morminte morţii
şi-n care păsări grăbite-mi  înconjoară
lăcaşul inimii, de ceară,
să mă topesc uşor
în cântul lor,
să aibă timp grâul
a se coace a doua oară …

zbor…

Dă-i călătorului apă
Dar nu aduna în palmele fărâmițate
Urma-i rotundă
Nu te oglindi în privirea-i
Și nu te așterne la gându-i
Scutură-i  în schimb cenușa de pe umeri
Doar joia
Când clopotele nu mai bat..
La rădăcina unei răchite
Se schimbă lumea
Dacă te dai de trei ori peste cap
A șaptea oară se deschid inimile
Și dispar cerurile
… acolo …tic-tac, tic-tac
Înfloresc zborurile
Dintr-un fir roșu uitat …
Și-atunci nu-i mai da apă călătorului
De coaste sugrumat
Învață-l zborul …

———————————-

Călimara CuPrivighetori (Meda)

31 martie, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii