Irina Lucia MIHALCA: Poesis

29 Apr 2018 by m.gurza, Comments Off on Irina Lucia MIHALCA: Poesis

 Atingerea sufletului

 

Totul respiră, totul vibrează!

Respiraţia de unde vine, iubitule?

Respiraţia înseamnă viaţă,

            dacă există, există şi viaţă!

 

Unde eşti? Aici, cu tine, a ta!

Până în zori mor! Mă simţi?

Anormal de bine, un cuib de fluturi eşti,

 am păşit, am trecut bariera, 

                         sunt dincolo de vis!

 

Cu respiraţia te-ating, ne topim,

 o plăcere unică, dură, greu de suportat,

 cu mângâieri divine ne bucurăm sufletele.

 O încleştare,

 fără arsuri, fără nimic, am electrizat clipa!

 

Aşa m-am trezit, pătrunşi, contopiţi

 – o linişte şi-o nebună plăcere -, 

 nicio mişcare, transfer de lumină!

Zidită în tine! Prin cântecul sufletului

mă readuci aici cu plăcerea de-acolo simţită.

 

Un strop de privire, un strop de extaz!

 Amestec de doi, nu te-ai desprins de mine.

 În contopirea noastră ne sărutam, 

 privindu-ne şi-nţelegeam durerea plăcerii.

 Peste tot te-am atins,

 o respiraţie grea, sacadată,

 curgeam dintr-unul într-altul.

Vioara ta ţi-am fost, un cântec şi un vis!

 

 În armonia privirii tale mă oglindesc,

adâncul din tine-l simt.

Cine poate cuprinde

toate căutările pe care le purtăm în noi?

Oare de ce mă durea? Era prea mult?

 Nebună dorinţă, o regăsire!

 M-am trezit fără tine,

 s-a topit acel moment, dulcea plăcere.

 Instant mă faci viu,

 închid ochii, mă ia nebunia!

 Pătrunde-n realitatea acestui vis, 

 atât de mult te doresc,

 prin trupul tău vreau să las rădăcini!

Un evantai de stări, în ochii tăi,

inima mea şi-a regăsit Cerul!

 

Copleşitoare tandreţe, nemărginită iubire,

imagini însorite scrise

cu trupurile noastre, în vis e viaţa!

 

 În vis am ochii şi ochii-s pe tine,

 cu buzele am simţit aroma adunată

  – sălbatică-n reacţii -,

 de durere, de plăcere, m-am trezit. 

 Ce să aleg?

 Sunt clipe şi pe pământ, iată dovada!   

 Se naşte adevărul! O altă falie de timp! 

Revelate clipe – verigile eternităţii –

Urmează-ţi dorinţa şi nu-ţi răni inima!

 

Ai înţeles esenţa iubirii

– o taină, seducător contur,

amestecul de forţă şi vulnerabilitate,

o alchimie, lumini şi umbre filtrate,

un paradis de-o clipă,

scântei şi noi emoţii,

timida respiraţie a primăverii,

o hartă a dorinţelor, atingeri, vibraţii,

o avalanşă în care ne-afundăm

până la extaz,

pulbere solară risipită peste noi,

acea împletire de fericire inconştientă şi dor,

zâmbet, suspin, balsam şi mângâiere,

melancolii, tristeţi,

lacrimi de durere, de plăcere, lacrimi,

o singură inimă pulsând cântecul dragostei,

un zbor, un dans, un vis…

sublimul vis – e Viaţa!

Contopirea nopţii cu ziua, un freamăt,

 o primăvară, perene rădăcini,

 adâncă pasiune şi-un nou înţeles

 la fiecare pas, la fiecare privire.

 

 Aşa se scriu legendele!

 

Respiraţia iubirii

Omul dă lumină lucrurilor întunecoase,
sufletul călător

pe pământ este chinuit,
în vis se-aşează acolo unde-i place,
uşurat, luminat, înălţat.

Lumini se sting şi se-aprind,

risipind aurore spectrale

în destinul implacabil,
în cercuri, păsări ne-nsoţesc

corabia torentului de vise.

Mă gândeam la tine, te priveam,
unde-i pânza freatică va fi şi viaţa,

şi sete potolită, şi-atâtea altele,
dacă drumul e vibrant,
picătura de viaţă de acolo vine!

Cum mă vedeai? Întind palmele

pline de cuvinte, alege!

Mă simţi, acolo, lângă tine,

privindu-te în culori străvezii?
Atinsă, mângâiată, alintată,

adâncă simţire, cu multe exclamaţii

de-mplinire şi mulţumire,

prea departe am ajuns,
trăirea mă depăşeşte, din suflet vine,

o foame reciprocă de energie,

ca şi iubirea,

nu ştii de unde se porneşte

şi unde se va opri.

 

De ce s-a ales trupul

pentru a definitiva creaţia?

Îmi plac reacţiile tale de necontrolat,

de bucurie, de satisfacţie,
vreau să te topeşti cu mine,

în acel moment de erupţie

din trupul de femeie,
aşternând, apoi, o tăcere fantastică.
Nu orice trup ne împlineşte!

Pe unda iubirii ne topim

unul în braţele celuilalt,
simţim totul în umbra viselor,
– un dans al privirii, fiori,
zâmbet de primăvară, adâncă emoţie,
lumină, înălţări şi dureri –
trăirea e vie, caldă, de necuprins,
cuvintele par golaşe, nedefinite…

S-aprindem lumina, tulburată vei fi,

simţind căldura trupului,
meriţi mai mult decât crezi tu că meriţi!

Totul trebuie să curgă, să ardă-n adâncuri,
fiecare cerc deschis trebuie închis,
fiecare umbră a zilei

îşi continuă zborul vieţii,
tot ce se naşte  îşi aşteaptă

trăirea şi-apusul umbrei perfecte.

O energie blândă, necesară,

este, acolo, în fundaţia de petale

şi construcţia de vise,
o energie ne-aduce echilibrul vindecător,
zâmbetul tău devine luminos,
doar vântul ştie să se-oprească,
să nu dărâme lumea noastră.

În scufundarea noastră sibilină,

sfidând sângele roşu al inimii pulsânde,

curând vom atinge marea, eterna lumină…

 

 Un vis într-un vis

 

Pe luciul apei, într-o iubire,

curg culori fără a putea opri clipele.

Un diamant este inima,

cu cât priveşti mai adânc, cu-atât mai preţios!

Prin ce sunt vii oamenii?- te-am întrebat cândva.

Prin flacăra lor, prin iubire!– îmi spui.

 

 – Dragoste şi dorinţă!– aşa s-a numit visul pătruns

al soarelui întors cu fluturii-n floare.

Dacă închid ochii revăd secvenţe de mare iubire, 

 dorinţă, simţiri magnetizate, preludiu,

 aşteptarea primelor reacţii

 şi consumarea lor, în întregime,

 până la epuizare,

 din adâncul faliilor până mai sus de cer,

 în leagănul stelelor. Vioara, trezită la viaţă,

 vibrând, până la lacrimi, cu mine!

Un vis într-un vis!

 

Ai un trup superb şi sânii de copilă, 

 dă-mi buzele, le simt cărnoase, dulci, 

 chiar dacă simt cum te eliberezi, fugind, 

 încă mai ai culoarea sângelui viu din ele 

 – memoria culorii lor –

 în trupul copt de femeie.

 Mi-ai rămas cu plăcerea trupului

 în minte şi-n unice simţiri… 

Ai păşit, din vis, aici, aşa ai curs în mine,

vibraţie reverberată în unda apei,

în cercuri, de la centru spre margine.

În adâncuri mergi prin fiecare petală rotită,

deschisă-n altarul creaţiei.

Închide ochii, explozie solară, sublimul,

zborul şi cercul de lumină înălţat!

Mă-ntreb, acum, ce este omul? 

Scânteia divină manifestată

ce-aşteaptă să redevină scânteie divină!

Omul ar trebui să-şi vegheze lumina dată, iubirea.

 

 – Ca ploaia ce picură semnale de iubire,

 din cer la pământ aşteaptă scânteia.

 La o rotaţe perfectă a pământului 

 se-ntâmplă asta, o clipă dăruită cuiva! 

O clipă, deloc întâmplătoare,

din a cărei mireasmă nu te-ai mai întoarce.

Coboară-n adâncuri,

vei găsi esenţa, eternitatea nemuririi!

——————————-

Irina Lucia MIHALCA

București

29 aprilie, 2018

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii