Victor COBZAC: Baciul literelor

7 May 2018 by admin, Comments Off on Victor COBZAC: Baciul literelor

BACIUL LITERELOR
                (versuri dedicate poetului Petru IACOB

                    cu prilejul lansării volumului de versuri ”Zbuciumul balanței”)

 

Baciul
Rimelor pe care,
Numai el știe să le pască,
Ca pe o turmă de mioare,
Pe pășunea
Strămoșească.

 

Foaia,
Albă ca și zarea,
A crescut ieri grâu pe ea,
Știe cum s-aprindă starea,
Ici și colo
Câte-o stea.

 

Știe…
A valsa vocale,
La tangouri… priceput,
Și să-învârtă mai la vale,
Hore cum…
N-am mai văzut.

 

Iarna,
S-a jucat în părul,
Plin de brumă lucitoare
Știe-a naște adevărul,
Aripi care pot
Să zboare.

 

E un om
De omenie,
Rar de întâlnit pe stradă,
Și-i bolnav… de Poezie,
Ca albina,
De livadă!

 

Toți îi zic
Frate Petrică,
Și de-ar fi unul cu ranchiună
S-ar supăra… ar ține pică,
Iar el e cer
Cu clar de Lună.

 

Modest,
Ca un copil din fașă,
Ce gângurește-atât de dulce,
Când stai de vorbă la o masă
Pot zorile,
Să te apuce.

 

E omul cel
Care zâmbește,
Atât de cald, curat un Tată
Și scrie… viața prelungește,
Senin, frumos,
Ca niciodată.

 

E zbuciumat,
Ca o balanță,
Orice cuvânt îl cântărește,
Copacul care dă speranță,
Stropit cu lacrimă,
Rodește.

————————–

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

4 mai, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii