Anna-Nora ROTARU: Poesis
COPILUL NATURII
Sunt un copil al tău, Natură,
Un punct, c-un suflet viu în stern…
Cu ochi din cer şi maci pe gură,
Un fulg de nea în iarna pură,
O rază-n întunericul etern…
Printre flori, sunt şi eu floare,
Din cea ce-i socotită… rară…
În mine port amestec de culoare,
Împodobind grădini şi sanctuare
Şi câte-o placă funerară…
Un mugur sunt şi eu în primăvară
Şi dintre toţi, mai preţios…
Pan’ să-nfloresc, mă scutur iară,
Trăindu-mi clipa dulce-amară,
O lacimă-s în ochiul tău nesăţios…
Un strop de apă din izvoare…
În Univers, o zbatere de-aripă…
Un bob de rouă sunt, o boare,
Pe scena timpului, erou ce moare,
C-o viaţă, cât ţine veşnicia-n clipă…
O notă de ferice din concert…
O licărire sunt în noaptea sumbră…
Cocul de nisip al încinsului deşert,
Printre ipoteze, un adevăr incert
Şi pe cărarea vieţii… doar o umbră…
Şi-atunci mă-ntreb, cu de copil mirare…
Gigant sunt sau cât un punct de mic?
De pot schimba faţa lumii-n cercetare,
De pot zbura spre-ale Universului hotare,
Cum pot fi totul şi-n acelaşi timp nimic?
,,BUCHET DE MACI” pictură de Anna-Nora Rotaru
din volumul de poezii și picturi ,,Ut pictura poesis”
*
VÂNT VICLEAN ÎN MACII MEI…
Suflă vântul, sufl-agale,
Peste câmpuri, printre maci,
Furând roşu din petale,
Verdele-mi aduce-n cale,
De prin ierburi şi copaci.
Ridicând colbul din humă,
Vrea să fure din lumină,
Din bobiţele de brumă,
Adunate ca-ntr-o spumă,
Pan’ ce ziua se închină.
Ba mă-mpinge pe cărare
Şi-mi şopteşte la ureche,
Vorbă dulce, vorbe-amare,
Cum c-aş fi o vrăjitoare,
Ce în lume nu-i pereche
Şi-aş putea cică c-un semn,
(Eu nu cred, că nu-s nebună),
Să fac cu al lui îndemn,
Să-nfloreasc-uscatul lemn,
Noaptea când e plină lună !
Dar defel nu mă convinge,
Vreau să trag-ncă de-amurg,
Nu-i las ziua de-a mi-o stinge,
Cu-ntunericul de-a-nvinge,
Ce-a făcut un Demiurg !
Îmi vreau macii roşi sclipind,
Să nu-mi fure-a lor culoare !
Când pălesc, ca să-i aprind,
Foc din inimă-mi desprind,
Să le dau a mea ardoare !.
CÂT CUIB DE RÂNDUNELE…
Unde vrei poţi face pentru tine-o casă…
Scormoneşte prin noianul tău de vise…
Găseşte pe acel ce-ţi pare viu şi lasă
Speranţa, să-i ţese-o pânză deasă,
Că, din nebuloasa atâtor Paradise,
Găsi-vei porţi deschise…
Dintr-ele, alege-ţi unul, cât de mic,
Chiar de o fi cât cuib de rândunele…
Pune-i dragoste, cald să-ţi fie şi nimic
Nu te-o atinge, vreun pas de inamic,
Intruşii găsi-vor doar lacăt şi zăbrele,
Ce te-or feri de rele…
Înăuntru, soare-ţi intre şi, de-i frig, fă foc,
De fi-va iarna vieţii grea şi viscolul va bate…
Să nu te temi că poate ţi-o veni soroc,
Trăieşte darul de a fi, socoate că-i noroc,
Chiar, de-i cu-ocolişuri drumul, nu te-abate,
La încercări, tu vei răzbate….
Un cuib de rândunele vreau şi nu palate,
Să-mi ciripeasc-a voie bun-ai mei urmaşi…
Să merg pe-aceleaşi căi, chiar de-s umblate,
Zilele să-mi fie luminoase şi nopţile-nstelate,
Nici mărăcini, nici spini să calce ai mei paşi,
Lucernă doar şi maci gingaşi…
——————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
14 mai, 2018
