Veronica IVANOV: Festivalul Iei Româneşti la Nicosia – ediţia a IV-a

8 Jun 2018 by admin, Comments Off on Veronica IVANOV: Festivalul Iei Româneşti la Nicosia – ediţia a IV-a

Sala Casteliostissa din Nicosia a găzduit pentru al patrulea an consecutiv, unul dintre cele mai frumoase festivaluri ale comunităţii româneşti din Cipru – Festivalul IEI, organizat de Alianţa Românilor din Cipru, în colaborare cu Ambasada României la Nicosia.

Anul acesta festivalul a fost inclus în seria evenimentelor dedicate Centenarului şi a  fost realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, reprezentat în Cipru de Consilierul Președintelui, Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș. Delegația a fost compusă din trei reprezentanți ai Centrului de Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, Neamț : doi interpreţi de muzică populară: Corai Călin, vioară, absolvent al Academiei de Muzică din Chișinău, solist al Filarmonicii Naționale din Chișinău şi solist al orchestrei de Folclor din Chișinău –  Paula Andrei, voce, care a studiat canto și dansuri populare la Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” din Piatra Neamț și Ionela Lungu, meșter popular, profesor la Şcoala Populară de Arte, Neamț.

Mesajele de „BUN VENIT” au fost rostite de doamnele Daniela Sezonov, Chargee d’Affaires la Ambasada Română din Nicosia şi Christina Christodoulou Todea, Preşedinta Alianţei Românilor din Cipru.

Programul artistic a început cu o dulce doină românească, interpretată de invitaţii din Piatra Neamţ, după care a urmat o prezentare de către doamna Ionela Lungu intitulată – ”Particularități specifice portului popular din regiunea Neamţ”.

Apoi, au urcat pe scenă elevii Școlii Românești din Nicosia, îmbrăcaţi în costume populare, care au prezentat un scurt program artistic, coordonat de profesoarele Valentina Cican și Irina Mușat.

Publicul prezent la eveniment a putut admira expoziția cu lucrări a elevilor de la Cercul de Desen din Nicosia, ce a avut ca temă “Portul românesc – sursă inepuizabilă de inspirație” (prof.Leonardo și Valentina Cican) şi exponate inedite ale meșterilor populari din Neamţ (ii, măști, păpuși din lut, liguri de lemn, opinci etc) şi costumele și minunatele bluze brodate de Oana Pîrvan, meșter popular de la Muzeul Etnografic dinGorj.

Festivalul s-a încheiat cu un program muzical interpretat de artiștii Corai Călin, vioară și Paula Andrei, voce. Românii au fost invitaţi la dans!

La sfârșitul programului muzical, prezentatoarea serii, Mihaela Stoica i-a invitat pe toţi cei prezenţi să guste din delicioasele produse de patiserie româneşti (colaci, poale-n brâu, cozonaci), pregătite de renumitele noastre gospodine: Elena, Gabriela, Camelia, Mihaela, Violeta, Rodica, Mădălina şi Daniela!

Comunitatea românească din Cipru a venit şi anul acesta la eveniment îmbrăcată în costume populare româneşti, în semn de dragoste şi respect faţă de tradiţia şi cultura românească.

La mulţi ani, Alianţei Românilor din Cipru, care anul acesta împlineşte 24 ani!

LA MULŢI ANI, IEI ROMÂNEŞTI!

———————————

Veronica IVANOV

Nicosia. Cipru

6 iunie, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii